Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1374/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1208/2009)
Completul 4
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 1374
Ședința publică de la 22.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Doinița Mihalcea
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorii și, împotriva deciziei civile nr. 276 din 11.02.209, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimații, și.
are ca obiect - contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul personal și intimații, și Prim Blanca prin avocat cu împuternicirea avocațială nr. - și -8/17.06.2009 la dosar (filele 21 - 22), lipsind contestatorul și intimații,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea procedează la legitimarea contestatorului cu carte provizorie de identitate seria - nr. - CNP - eliberată la 7.06.2009 de.
Contestatorul, personal, învederează la interpelarea instanței, faptul că până la acest termen de judecată nu și-a angajat apărător, cât și faptul că nu are alte cereri în cauză. Depune la dosar certificatul de naștere a minorei.
Apărătorul intimaților, și Prim Blanca, depune la dosar, în administrarea probei cu înscrisuri pe care înțelege să o solicite, copie de pe contractul de asistență juridică încheiat pentru intimatul.
Curtea, deliberând încuviințează pentru intimații, prin apărător, proba cu înscrisuri, după care acordă părților prezente cuvântul asupra contestației în anulare.
Apărătorul intimaților, și Prim Blanca, învederează că înțelege să nu mai susțină excepția inadmisibilității invocă prin întâmpinare.
Curtea ia act de aceasta precizare.
Cu privire la cealaltă excepție invocată, respectiv excepția lipsei de interes, intimații prin apărător solicită admiterea acesteia, având în vedere că intimatul, a fost reprezentat de cabinetul de avocatură pe care îl reprezintă, unde totodată acesta și-a ales și domiciliul, de la momentul introducerii acțiunii la instanța de fond până la această dată, aspect care rezultă din contractul de asistenți judiciară, depus la dosar, astfel că cererea este și nefondată.
Contestatorul, personal, solicită admiterea contestației în anulare, așa cum a fost formulată, avându-se în vedere că intimatul, nu a fost reprezentant de avocatul prezent în sală și care îi reprezintă pe ceilalți intimații.
Contestatorul, învederează că, poate demonstra în acest moment, intimații au domiciliul ales la BEJ, în B, sens în care depune la dosar, somație emisă de acest executor, pentru alte persoane, ce au fost părți în alte cauze ce au fost pe rolul instanțelor, și care urmează a fi evacuate.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, reclamanții,Prim Blanca, au solicitat instanței evacuarea pârâților, din imobilul situat în B,--11, corp A,.1,.1, sector 1, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1451/29.01.2007, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive.
A admis cererea reclamanților, Prim Blanca, în contradictoriu cu pârâții,.
A dispus evacuarea pârâților din apartamentul nr.1,.1, corp A, situat în--11, sector 1,
A obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 8,3 ron cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3383/07.09.2004, a Asociați și, reclamanții au cumpărat corpurile de imobil numerotate cu literele A, B și C, situate la intersecția- cu-. Acest contract nu a fost declarat nul de către instanța judecătorească, el producându-și efectul specific translativ de proprietate în privința imobilului din care s-a solicitat evacuarea.
Prin Dispoziția nr. 881/10.03.2003, vânzătorilor le-a fost restituit același imobil. Reclamanții au cumpărat ansamblul imobiliar de la nr.9-11, acest aspect rezultând cu claritate din conținutul contractului de vânzare-cumpărare, eventualele neconcordanțe cu privire la număr datorându-se poziției imobilului la intersecția dintre două străzi, preluând ambele numere poștale, astfel că excepția lipsei calității procesuale active va fi respinsă.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța a reținut că până în 01.06.2006, pârâții au avut calitatea de chiriași, ca efect al încheierii contractului de închiriere, ulterior acestui moment ocupând spațiul proprietatea reclamanților fără titlu, astfel încât, față de obiectul acțiunii reprezentat de evacuare, ei justifică legitimare procesuală pasivă.
Evacuarea este modalitatea prin care fostul chiriaș este obligat să își respecte obligația de a preda bunul închiriat la expirarea termenului locațiunii.
Dispozițiile OUG nr.40/1999 au reglementat situația chiriașilor din casele naționalizate până la nivelul anului 2004, când, prin OUG nr.8/2004, legiuitorul a prevăzut că se prelungesc de drept contactele de închiriere doar în privința imobilelor aflate în proprietatea statului și a instituțiilor acestuia.a contrario, în privința imobilelor restituite în natură proprietarilor, continuarea raporturilor locative cu chiriașii a reprezentat o opțiune, iar nu o obligație.
Așa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit în mod constant în cauzele împotriva României, orice limitare a dreptului de proprietate poate fi justificată numai dacă se demonstrează (cazul Brumărescu contra României), în special, că ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și a avut temei legal. În privința temeiului legal, acesta a existat până în anul 2004, ca efect al OUG nr.40/1999. În privința utilității publice, instanța a reținut că o categorie socială, oricât ar fi de numeroasă, cum este cazul chiriașilor din casele naționalizate, nu poate reprezenta un reper pentru calificarea obligației de a încheia contractul de închiriere ca fiind motiv de utilitate publică. Că este util, este indiscutabil, dar nu din perspectiva avută în vedere de CEDO, ci din dorința autorităților de a evita, cu orice preț, să se implice în mod activ în rezolvarea unor situații locative pe care le-a generat.
Instanța a apreciat că, după anul 2004, dispozițiile OUG nr.40/1999 și-au pierdut aplicabilitatea față de prevederile nr.OUG8/2004, a art.44 din Constituția României și art.1 Protocolul 1 CEDO.
Împotriva acestei sentințe, au formulat apel pârâții, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a greșit când, în argumentarea hotărârii, s-a transformat într-un veritabil avocat al proprietarilor făcând tot felul de considerații social-politice.
Apelantul consideră că judecătorul trebuie să hotărască într-o pricină concretă în care trebuie să aplice legea, iar instanța a omis să cerceteze dacă reclamanții au titlu și dacă a fost sau nu depus contractul de închiriere despre care se face vorbire în cererea de evacuare și în sentință.
Apelantul a arătat că, a susținut că imobilul în care locuiește este altul decât cel restituit prin Dispoziția Primarului General, imobil vândut ulterior reclamanților.
În legătură cu lipsa de identitate între imobilul restituit prin Decizia nr. 881 Primarului General și vândut reclamanților și imobilul în care locuiesc și din care li se solicită evacuarea, apelanții invocă excepția nulității absolute a contractului de închiriere pentru o cauză ilicită și fraudă la lege, astfel cum rezultă din probe: Dispoziția Primarului General nr.881/10.03.2003, contractul de închiriere, contractul de vânzare-cumpărare nr.3383/07.09.2004.
Prin decizia civilă nr.119A/01.02.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții - pârâți, împotriva sentinței civile nr. 1451/29.01.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 în contradictoriu cu intimații - reclamanți,Prim Blanca,.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că sunt nefondate criticile apelanților-pârâți referitor la inexistența identității între imobilul care constituie proprietatea reclamanților și acela pe care îl ocupă pârâții, potrivit probatoriului administrat în cauză.
Prin dispoziția nr.881/10.03.2003, emisă în baza Legii nr.10/2001, de către Primăria Municipiului B, s-a dispus restituirea imobilului situat în B,-, cu-, sectorul 1, compus din construcții și teren în suprafață de 334, iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3383/07.09.2004, încheiat de către " și ", iar în ceea ce-l privește pe, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 383/07.04.2006, încheiat de " și ", reclamanții au dobândit proprietatea asupra imobilului arătat mai sus.
În acest imobil pârâții au ocupat, în calitate de chiriași, apartamentul nr.1.
În completarea la raportul de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat în dosarul nr-, expertul concluzionează că "imobilul situat în B,--11, corp B mansardă, imobilul situat în--11,.1,.2, sector 1, este parte din imobilul situat în B,-, cu-, sectorul 1", pentru care reclamanții invocă titlu de proprietate.
În aceste condiții, este mai presus de orice dubiu că și restul corpurilor de clădire, inclusiv corpul A, în care pârâții ocupă apartamentul nr.1, fac parte din același imobil și, în concluzie, constituie proprietatea reclamanților (anexa 1 la raport, fila 39 dosar apel).
În ceea ce privește susținerile apelanților-pârâți privind nevalabilitatea contractului de închiriere, întrucât acesta este fondat pe o cauză ilicită, bunul încheiat nefiind proprietatea reclamanților, tribunalul le-a respins, întrucât pârâții nu au formulat cerere reconvențională prin care să solicite anularea sau rezilierea acestui contract, precum și faptul că, așa cum s-a reținut, calitatea de proprietari a reclamanților a fost dovedită.
Împotriva acestei decizii, pârâții au formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În drept, recurenții-pârâți și-au întemeiat recursul pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În motivarea recursului, recurenții-pârâți arată că, la data încheierii contractului, respectiv 01.06.2005 și înregistrat la Administrația Financiară abia peste un an, aceștia au fost de bună-credință considerându-i pe intimați proprietarii imobilului închiriat, aflând din înscrisuri oficiale, emise de, lipsa identității între imobilul restituit și cel închiriat lor, astfel că nu au mai plătit chiria intimaților, depunând-o la. până la lămurirea situației.
De asemenea, recurenții-pârâți menționează că pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B se află dosarul nr-, cu termen de judecată la data de 05.09.2008, având ca obiect nulitatea actelor de vânzare-cumpărare și a deciziei de restituire a imobilului în litigiu, solicitând suspendarea cauzei, potrivit art.244 pct.1 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.276/11.02.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-pârâți, împotriva deciziei civile nr.119/A/01.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, ȘI.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 881/10.03.2003 a Primarului General al Municipiului Baf ost restituit, în baza Legii nr.10/2001 imobilul situat în- cu - - nr.9, sector 1, imobil compus din construcții și teren în suprafață de 334 mp.
Prin contractele de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. 3383/07.09.2004, încheiat de către " și " și nr. 383/07.04.2006, încheiat de " și ", reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
Prin contractul de închiriere încheiat la 01.06.2005 reclamanții, în calitate de proprietari au închiriat pârâtului locuința situată în B,--11, corp A,.1,.1, sector 1, în temeiul dispozițiilor OUG 40/1999, astfel cum a fost modificată și completată. Contractul de închiriere a fost încheiat pentru un an, dar în cuprinsul său a fost inserată o clauză prin care reclamanții s-au obligat să prelungească termenul de închiriere până la data de 10.03.2008, dată la care ar fi expirat termenul de 5 ani impus de OUG 40/1999.
În cursul lunii august 2006, reclamanții i-au notificat pe pârâți pentru a se prezenta în vederea încheierii noului contract de închiriere, dar aceștia au solicitat prelungirea termenului de prezentare apreciind că există neclarități cu privire la situația imobilului.
De altfel, în prezentul litigiu recurenții invocă aceleași neclarități legate de lipsa de identitate a imobilului ce se află în proprietatea intimaților și cel pe care l-au ocupat în calitate de chiriași.
Curtea a constatat că, din actele și lucrările dosarului, inclusiv expertiza efectuată într-un alt litigiu, nu pot fi reținute susținerile recurenților referitoare la lipsa de identitate a imobilului. Astfel, expertul a concluzionat, în raport de actele de proprietate prezentate de părți, că este vorba de unul și același imobil în care recurenții au ocupat apartamentul nr. 1 din corpul A, întreg imobilul fiind format din trei corpuri de clădire.
În aceste condiții, instanța a constatat că recurenții nu dețin nici un titlu locativ cu privire la imobilul în litigiu, simpla lor susținere referitoare la lipsa de identitate a imobilului, determinându-i nu numai să refuze prelungirea contractului de închiriere, dar să nu achite nici vreo sumă de bani cu titlu de chirie. bunului reprezintă una din prerogativele dreptului de proprietate de care intimații sun lipsiți la acest moment fără nici o justificare și în lipsa deținerii de către recurenți a vreunui titlu, astfel că în mod corect instanțele au admis acțiunea.
Împotriva deciziei instanței de recurs a formulat contestație în anulare recurenții - pârâți și, cererea fiind înregistrata pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă, sub nr-.
În motivarea contestației în anulare, contestatorii au arătat că din eroare, atât instanța de recurs, cât și instanțele anterioare nu au observat faptul că reclamantul nu a semnat cererea inițială de chemare în judecată și nici nu a fost reprezentat pe parcursul întregului ciclu procesual.
În situația concretă în care ne aflăm, consideră că sunt îndeplinite condițiile art.317 alin.1 teza 1, privind procedura viciată de citare a părții coroborat cu art.318, ca fiind rezultatul unei greșeli materiale prin omisiune, ceea ce justifică în drept atacarea hotărârii instanței de recurs și admiterea contestației în anulare.
Arată că în cauză, nefiind sistată starea de coproprietate și în lipsa promovării acțiunii de către toți intimații - reclamanți, coproprietari ai întregului imobil, neștiind care este dreptul fiecăruia asupra unei părți materiale din imobil, nu se poate stabili dacă locuința din care se solicită evacuarea este proprietatea celor care au promovat acțiunea sau a celui care nu a promovat- Așa fiind, nu se putea păși la analizarea și soluționarea cererii atâta timp cât acțiunea nu a fost susținută de toți coproprietarii.
În concluzie, câtă vreme instanțele, din greșeală, nu au observat că unul din coproprietarii reclamanți nu a semnat acțiunea, nu a știut de existența acestui proces, nefiind niciodată legal citat și nici reprezentat, acțiunea de evacuare nu trebuia soluționată, cu atât mai mult cu cât între intimatul - reclamant și recurenții - pârâți, nu a existat un contract de locațiune valabil încheiat, fapt care, de asemenea, nu a fost observat din greșeală de către instanță.
Consideră de aceea că se impune admiterea contestației în anulare și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața primei instanțe cu citarea și reprezentarea corectă și legală a tuturor părților din prezenta cauză, întrucât din nici un document de la dosar nu reiese că reclamantul și-a ales domiciliul la sediul cabinetului de avocat, și nici faptul că toți ceilalți reclamanți au fost reprezentați de și de, deci, practic, instanțele au omis să fi verificat faptul dacă acest proces s-a derulat cu știrea, sau fără știrea tuturor proprietarilor reclamanți.
La data de 25.06.2009, Prim Blanca, și au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, deoarece aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de art.317 Cod procedură civilă.
Arată că această contestația în anulare este formulată și depusă cu rea-credință, reprezentând o folosire abuzivă a drepturilor procesuale pe care părțile în proces le au.
În fapt, cererea de chemare în judecată a fost semnată de către avocat în numele tuturor reclamanților, în baza mandatului de reprezentare.
Numitul a fost reprezentat în fața instanței de fond de către avocat în baza contractului de reprezentare juridică încheiat între părți.
Pentru comunicarea actelor de procedură a fost ales sediul cabinetului de avocatură al avocatului.
Mai mult, singurul care putea invoca o eventuală lipsă de procedură cu numitul era chiar acesta dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru simplul motiv că acesta a avut cunoștință de derularea procesului, fiind dorința sa personală de menținere a domiciliului ales.
Față de invocarea de către contestatori a acestei cereri,a fost invocata excepția lipsei de interes a acestora și pe fond s-a solicitat respingerea cererii că neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocata prin întâmpinare.
Curtea apreciază că se impune ca această excepție să fie analizată cu prioritate, având în vedere pe de parte, prevederile înscrise în art. 137 alin. 1 Cod procedura civilă iar pe de altă parte, caracterul absolut, de fond și peremptoriu al acesteia, care face de prisos cercetarea fondului contestației.
Potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Una dintre condițiile de exercițiu ale oricărei acțiuni civile, inclusiv pentru exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare o reprezintă interesul, respectiv folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
Interesul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, respectiv să fie legitim, adică să urmărească afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv sau a unui interes recunoscut și ocrotit de lege, să fie născut și actual, personal și direct.
În consecință, pot exercita contestație în anulare doar persoanele care au avut calitatea de parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea care face obiectul contestației și care justifică un interes personal, direct și legitim, în formularea acestei căi de atac extraordinare.
În speță, ceea ce se invocă în calea de atac extraordinară a contestației în anulare este nelegala citare a intimatului reclamant, ca urmare a lipsei legalei reprezentări a acestei părți, în formularea acțiunii introductive având ca obiect evacuarea contestatorilor.
Așa cum s-a decis în mod constant în practica și cum s-a arătat și în doctrină, normele privitoare la citare, au caracter dispozitiv, întrucât prin aceste dispoziții legale, legiuitorul urmărește protejarea unor interese private - ale celui citat, care astfel este încunoștințat despre existenta, locul și data procesului - iar nu a unui interes obștesc, public.
Or, este evident ca singura parte care ar fi avut interesul de invoca nelegala sa citare în cadrul litigiului în care s- pronunțat decizia ce face obiectul contestației în anulare, este cea în raport de care se pretinde existenta acestui viciu de procedură.
Faptul că, sub condiția unei eventuale constatări lipsei citării legale intimatului reclamant și a lipsei existenței unui mandat de reprezentare a acestuia în fata primei instanțe, s-ar putea ajunge la o anulare a deciziei civile recurate și în final la o rejudecare a recursului, în cadrul căruia contestatorii ar putea invoca pretinsa nerespectare regulei unanimității în exercitarea acțiunii de evacuare, nu este de natură să justifice însă în cadrul contestației în anulare, existența în persoana acestora a unui interes personal, legitim și direct.
Astfel, contestația în anulare, reprezintă cale extraordinară de atac, care nu are caracter devolutiv, în sensul că în cadrul contestației în anulare nu se judecă acțiunea ca atare și nu se examinează temeinicia susținerilor parților cu privire la drepturile lor subiective deduse judecații ci se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale la care fac trimitere prevederile speciale cuprinse în art. 317-318 Cod de procedură civilă, motivele contestației în anulare, fiind expres și limitativ prevăzute de lege.
Totodată, deși în cererea de contestație se face referire la art. 318 din Codul d e procedură civilă, curtea reține că temeiul greșelii materiale vizează același aspect al citarii pretins nelegale a reclamantului, întemeiată pe lipsa mandatului de reprezentare acestuia în promovarea acțiunii, așadar acesta nu poate fi considerat că fiind un temei distinct al cererii formulate.
Pe de alta parte, curtea constată, din analiza deciziei ce face obiectul contestației în anulare că, instanța de recurs a procedat deja la a efectua analiza susținerilor celor doi contestatori, analizând atât chestiunile vizând nelegala îndeplinire a procedurii de citare pentru intimatul reclamant cât și cele vizând nelegala reprezentare a acestuia, în formularea acțiunii civile fila 2 deciziei civile nr. 276/2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă or, nici din aceasta perspectivă, cei doi contestatori, nu pot justifica existența unui interes legitim în formularea prezentei căi de atac extraordinare.
În acest sens, curtea reține și practica CEDO în cauza Sebastian împotriva României, în care se arata că supervizarea în cadrul cailor extraordinare de atac nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase.
Constatând că excepția lipsei de interes este fondată, curtea va dispune admiterea acesteia și, în consecință, în aplicarea prevederilor art. 319 Cod procedura civilă, va respinge cererea formulată de contestatori ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei de interes invocată de intimați.
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii și, împotriva deciziei civile nr.276/11.02.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimații, și, ca lipsită de interes.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Mari
GREFIER
I
Red.
.//
2 ex./19.11.2009
-3 - -;;
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan, Doinița Mihalcea
