Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 143/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2221/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.143
Ședința publică de la 4 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihai Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Ilie MARI -
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr.359 din 23.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, formulată de revizuienții, și, în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se avocat, în calitate de reprezentant al intimatului, în baza împuternicirii avocațiale nr.15/-/26.11.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 12 dosar, lipsind revizuienții, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că revizuienții și nu au semnat cererea de revizuire, fiind citați pentru termenul de astăzi cu această mențiune.
La interpelarea instanței, avocatul intimatei arată că revizuientul nu este minor, împlinind vârsta de 18 ani.
Avocatul intimatei arată că revizuienții au predat apartamentul în litigiu și din acest motiv nu mai sunt interesați să se prezinte în instanță pentru a semna cererea de revizuire formulată în cauză. Consideră că motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 din Codul d e procedură civilă nu este susținută de nici un înscris doveditor.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția de nulitate a cererii de revizuire formulată de revizuienții și întrucât nu a fost semnată și de aceștia, în conformitate cu dispozițiile art.133 din Codul d e procedură civilă și respectiv admisibilitatea cererii de revizuire formulată de către revizuientul, în conformitate cu dispozițiile art.326 din Codul d e procedură civilă.
Avocatul intimatei, având cuvântul, solicită anularea cererii de revizuire formulată de revizuienții și, pentru lipsa semnăturii și respingerea cererii de revizuire formulată de revizuientul, ca inadmisibilă, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr.42/26.11.2009, pe care o depune la dosar.
CURTEA,
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sector 1 B, la data de 27.03.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și solicitând să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în B,-,.1,.2, sector 1, obligarea acestora de a achita 800 lei/lună cu începere de la 05.10.2006 și până la predarea apartamentului cu titlu de contravaloare a nefolosinței, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Dispoziția nr.6539/05.10.2006 emisă de Primarul General al Municipiului B, i s-a restituit în natură proprietatea apartamentului situat la adresa sus-menționată, dispoziție completată prin Protocolul nr.20428/17.01.2007.
Pârâții au avut calitatea de chiriași ai primăriei, motiv pentru care i-a notificat prin executorul judecătoresc pentru încheierea unui nou contract de închiriere cu aceștia.
La data de 14.02.2007 s-a încheiat procesul - verbal nr.70/2007 de către Biroul Executorilor Judecătorești și, prin care părțile au convenit condițiile de încheiere ale contractului de închiriere.
La scurt timp după această dată, pârâții au refuzat să mai semneze contractul, astfel cum s-a convenit de comun acord, nu au putut prezenta dovezi față de pretențiile emise referitoare la contravaloarea unor îmbunătățiri pe care le-ar fi efectuat la apartamentul proprietatea reclamantei.
În prezent pârâții locuiesc fără forme legale, fără plata vreunei chirii, neavând nici un titlu locativ.
Pârâții au formulat întâmpinare și au invocat inadmisibilitatea acțiunii în evacuare.
Referitor la contractul de închiriere, au învederat că neîncheierea acestuia s-a datorat culpei reclamantei și că în prezent beneficiază de un contract valabil încheiat cu SC " - " SA prelungit până la data de 08.03.2009, fiind aplicabile prevederile art.15 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 6.400 RON cu titlu de contravaloare lipsă de folosință a imobilului, calculată pentru perioada 05.10.2006 - 05.06.2007, dar și în continuare până la eliberarea definitivă a imobilului.
La 05.06.2007 instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată.
Judecătoria Sectorului 1 B, prin sentința civilă nr.14990 din 30.10.2007 a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținându-se că pârâții au beneficiat de un contract de închiriere de 5 ani, cu începere de la 20.04.2005 până la 20.04.2002 încheiat cu SC " - " SA în calitate de locator.
Acest contract de închiriere a fost prelungit ulterior în baza nr.OUG40/1999 până la data de 09.05.2004, iar în baza nr.OUG8/2004, aplicabilă întrucât la data intrării sale în vigoare apartamentul în litigiu era încă în proprietatea primăriei, până la data de 08.03.2009.
Prima instanță a mai reținut că, la data de 30.01.2007, cu respectarea prevederilor art.10 din nr.OUG40/1999, reclamanta a înaintat pârâților notificarea nr.70, invitându-i pentru data de 14.02.2007, la sediul și, pentru a discuta condițiile încheierii unui nou contract de închiriere cu reclamanta.
Prin procesul verbal încheiat la aceeași dată, s-a convenit încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă de 27 de luni, respectiv până la data de 01.04.2009 pentru o chirie lunară de 800 RON.
Instanța de fond a reținut că prin paragraful 5 al aceluiași proces verbal pârâții se obligau să predea reprezentantului reclamantei dovezile privind efectuarea îmbunătățirilor aduse imobilului proprietatea reclamantei, precum și costul acestora, în termen de 10 zile de la data semnării procesului verbal. În paragraful 6 din același proces verbal, s-a convenit ca în contul contravalorii îmbunătățirilor aduse de pârâți imobilului, din chiria de 800 lei lunar se va restitui chiriașilor lunar un procent de 40%.
A reținut, astfel, că s-a convenit încheierea noului contract de închiriere în anumite condiții cu privire la cuantumul chiriei lunare datorate de pârâți.
După încheierea acestui proces verbal, prin notificarea transmisă reclamantei la data de 26.02.2007, pârâtul a solicitat încheierea contractului de închiriere pe o perioadă de 5 ani, iar prin notificarea emisă la data de 01.03.2007, reclamanta a pretins încheierea contractului de închiriere în condițiile achitării unei chirii lunare de 800 lei și a arătat că pârâții nu au putut aduce dovezi în susținerea unor eventuale îmbunătățiri aduse imobilului în cauză.
În consecință, a apreciat instanța de fond că între părți există neînțelegeri cu privire la cuantumul chiriei pretinse de reclamantă, fiind aplicabile prevederile art.15 alin.2 din Legea nr.10/2001 și art.9 și 10 din nr.OUG40/1999, ceea ce atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere până la încheierea noului contract.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că prin procesul - verbal din 14.02.2007 părțile s-au înțeles să încheie un nou contract de închiriere cu o chirie lunară de 800 lei, sumă ce urma a fi diminuată cu contravaloarea îmbunătățirilor, dacă pârâții ar fi făcut dovezi cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului. Însă, intimații nu au adus dovezile respective și nici nu au mai dorit încheierea contractului.
Apelanta a arătat că în mod greșit s-a considerat că au existat neînțelegeri cu privire la cuantumul chiriei, întrucât acesta a fost clar stabilit încă de la bun început.
De asemenea, s-a mai arătat că pârâții nu mai au dreptul să ocupe imobilul în baza contractului de închiriere încheiat cu SC " - " SA, acesta fiind reziliat expres dar și de drept, odată cu retrocedarea imobilului.
În final s-a mai criticat sentința și pentru faptul că nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii lipsei de folosință.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat inadmisibilitatea acțiunii în evacuare, considerând că dreptul de proprietate al reclamantei poate fi apărat doar prin acțiunea în revendicare.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr.907 A din 09.06.2008, a respins apelul ca nefondat, motivând, referitor la excepția de inadmisibilitate a cererii de evacuare, că aceasta este neîntemeiată întrucât intimații - pârâți nu se pretind posesori ai imobilului, ci detentori în baza unui contract de închiriere prelungit în temeiul legii.
S-a menționat de către instanța de apel în considerentele deciziei date că situația de fapt a fost corect stabilită de către instanța de fond, întrucât neîncheierea contractului de închiriere s-a datorat neînțelegerii părților asupra cuantumului chiriei, mai exact a înțelegerii diferite de către părți a termenilor convenției din 14.02.2007.
S-a apreciat că în aceste condiții sunt aplicabile prevederile art.15 alin.2 din Legea nr.10/2001, apelanta - pârâtă având posibilitatea soluționării pe cale judecătorească a stabilirii cuantumului chiriei, însă nu poate cere evacuarea pentru acest motiv.
Capătul de cerere privind nesoluționarea contravalorii lipsei de folosință, au fost considerate ca nefondate, întrucât acest capăt de cerere a fost soluționat în sensul respingerii iar netemeinicia lui a fost motivată pe aspectul solicitării acestor pretenții cu titlu de contravaloare lipsă de folosință, respectiv întemeindu-se pe lipsa titlului locativ al pârâților. Pretenții nu au fost formulate cu titlu de chirie în considerarea existenței raporturilor locative, ci în afara acestora, pe temeiul răspunderii pentru faptă ilicită.
În ceea ce privește neexercitarea rolului activ, s-a apreciat că susținerile apelantei subsumate acestei critici exced noțiuni de rol activ al instanței în cadrul procesului civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de apel are un conținut contradictoriu și o bază falsă de interpretare și anume aceea că părțile cu ocazia concilierii din data de 14.02.2007 nu s-ar fi înțeles asupra cuantumului chiriei.
Recurenta a arătat că, în realitate, părțile s-au înțeles să încheie un contract de închiriere pentru o perioadă de 27 luni cu o chirie lunară de 800 lei. Prin același proces verbal părțile s-au înțeles și asupra modalităților de plată a chiriei, respectiv reținerea unui anumit procent cu titlu de contravaloare a îmbunătățirilor făcute de chiriași la imobil, dar cu condiția ca aceștia să facă într-un anumit termen dovada respectivelor îmbunătățiri.
Pârâții nu au putut face dovada acestor îmbunătățiri și deși au fost notificați ulterior pentru încheierea contractului, au refuzat să se mai prezinte și să semneze contractul. Recurenta a mai menționat că pârâții nu au formulat cerere reconvențională pentru așa-zisele îmbunătățiri și nici nu au furnizat dovezi concludente.
Toate aceste susțineri au fost subsumate motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Un alt motiv de recurs invocat de către recurentă a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă cu referire la art.129 Cod procedură civilă și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
acestui motiv de recurs s-a susținut că s-a solicitat și obligarea la plata lipsei de folosință în contextul refuzului pârâților de a încheia contract de închiriere.
Instanțele aveau obligația de a dispune din oficiu efectuarea unei expertize evaluatoare.
Prin decizia civilă nr.359/23.02.2009, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă în contradictoriu cu intimații-pârâți, a modificat în tot decizia recurată în sensul că a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă împotriva sentinței civile apelate, a schimbat în tot aceasta în sensul că a admis acțiunea, a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-,.1,.2, sector 1 pentru lipsa titlului locativ și a obligat pârâții la 6.400 lei contravaloarea lipsei de folosință către reclamantă.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că, urmare a dispoziției nr.6539/05.10.2006 a Primăriei Municipiului B, în baza prevederilor Legii nr.10/2001 și a Protocolului de predare-preluare nr.20428/17.01.2007, reclamanta-recurentă a adresat intimaților-pârâți notificarea nr.70 din 31.01.2007 prin care îi chema să discute condițiile încheierii unui nou contract de închiriere.
Prin procesul-verbal nr.70/2007 al și, părțile "au consimțit la semnarea contractului de închiriere pentru imobilul în litigiu, pe o perioadă de 27 de luni, respectiv până la 01.04.2009 pentru o chirie lunară de 800 lei".
S-a mai reținut de către instanța de recurs că, în cuprinsul aceluiași proces verbal, s-a mai consemnat că părțile au convenit: "ca din suma de 800 lei lunar, ce reprezintă chiria, să se scadă impozitul pe clădire și teren și respectiv impozitul pe chirie datorate de proprietar către stat, iar din suma ce rămâne de achitat, se va restitui chiriașilor lunar un procent de 40% în contul contravalorii îmbunătățirilor aduse de acesteia imobilului proprietatea petiționarei".
În acest sens, s-a mai stipulat că: "notificații urmează să predea reprezentantului petiționarei dovezile privind efectuarea îmbunătățirilor aduse imobilului, precum și costul acestora în termen de 10 zile de la semnarea prezentului proces verbal".
Ulterior acestei convenții, contractul de închiriere nu s-a mai semnat, părțile comunicând prin două notificări.
S-a mai reținut de către instanța de recurs că, la data de 26.02.2007, intimatul a solicitat reprezentantului reclamantei să încheie un contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani, în temeiul art.2-7 din nr.OUG40/1999. La data de 01.03.2007, reclamanta, prin mandatarul său, i-a notifică pe intimați ca în termen de 5 zile de la primirea acestei notificări, să semneze contractul de închiriere, iar în caz contrar, va solicita evacuarea lor.
La această notificare, s-a anexat și contractul de închiriere care prevedea o durată de 27 de luni și un cuantum al chiriei de 800 lei stabilite pe baza negocierilor dintre părți.
Instanța de recurs a apreciat că ambele instanțe au interpretat greșit convenția încheiată de părți la 14.02.2007 în cadrul procedurii prevăzute de nr.OUG40/1999, procedură inițiată la cererea proprietarului, întrucât rezultă cu claritate că la acel moment părțile au consfințit încheierea unui contract de închiriere, stabilindu-se într-o manieră neechivocă atât durata contractului, respectiv 27 de luni, până la data de 01.04.2009, cât și cuantumul chiriei datorate lunar, respectiv de 800 lei.
Înțelegerea părților s-a mai referit și la modalitatea de executare a plății contravalorii folosinței respectiv, la dovedirea și scăderea din cuantumul chiriei de 800 lei lunar a unor îmbunătățiri pe care pârâții au pretins că le-au efectuat la imobilul proprietatea reclamantei.
Referitor la această convenție, instanța de recurs a reținut că s-a stipulat și un termen, respectiv 10 zile de la data semnării procesului verbal.
La expirarea acestui termen, pârâții nu au prezentat reprezentantului reclamantei dovezile necesare pentru a se scădea o parte din cuantumul chiriei lunare, dovadă în acest sens fiind chiar notificarea din 26.02.2007 care în cuprinsul său nu face nici o mențiune la termenii convenției din 14.02.2007.
Această conduită ulterioară încheierii contractului nu poate fi interpretară în favoarea pârâților, în sensul unei neînțelegeri privind cuantumul chiriei, întrucât acest cuantum a fost stabilit și menționat expres prin procesul verbal din 14.02.2007.
Întrucât pârâții nu s-au conformat convenției și nu au acționat cu bună credință în executarea acesteia, acțiunea în evacuare inițiată de către reclamantă este întemeiată având în vedere refuzul nejustificat al pârâților de a încheia contractul de închiriere, deși dispozițiile art.10 din nr.OUG40/1999 au fost pe deplin respectate de către reclamantă.
În acest sens, Curtea a avut în vedere dispozițiile art.969 - 970 Cod civil, potrivit cărora convențiile trebuie executate cu bună credință și interpretate în sensul de a produce efecte.
În consecință, și cererea privind plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului a fost apreciată ca fiind întemeiată, această contravaloare reprezentând în fapt cuantumul chiriei convenite și neîncasate de către reclamantă din data de 05.10.2006 și până în data de 05.06.2007.
Ca atare, în temeiul art.998 - 999 Cod civil, Curtea a obligat pârâții la plata sumei de 6.400 lei contravaloare lipsă de folosință, pe perioada 05.10.2006 - 05.06.2007, reclamanta având posibilitatea prevăzută de art.3712Cod procedură civilă pentru creanța ulterioară datei pronunțării deciziei.
Curtea a avut în vedere și dispozițiile art.1 al Protocolului nr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, față de care a apreciat că lipsirea proprietarului de atributul folosinței, echivalează cu privarea de însuși dreptul de proprietate, în condițiile în care s-ar accepta ideea că, una din părțile contractului de închiriere, respectiv chiriașul, și-ar putea manifesta unilateral și succesiv, dreptul de reînnoiresine die,la expirarea fiecărui termen de închiriere. Totodată, Curtea a avut în vedere la pronunțarea acestei decizii și concluzia Curții Europene din cauza Radovici și.
Curtea a considerat că este inacceptabil să se impună proprietarilor o obligație atât de grea ca aceea de a păstra locatarii din imobilul lor mai mulți ani fără nici o posibilitate concretă și reală de a încasa o chirie, apăsând asupra lor o sarcină specială și exorbitantă de natură să întrerupă echilibrul just dintre interesele aflate în joc. Restricțiile suferite de proprietari în privința folosirii bunului lor imobiliar, fiind obligați de la momentul restituirii în proprietate să accepte prelungirea și reînnoirea contractului de închiriere, și a lipsurilor relevante în legislația de urgență asupra imobilelor, nu au înlesnit un echilibru just între protecția dreptului individului la respectarea bunurilor sale și cerințele interesului general.
La data de 28.10.2009, intimații pârâți, și au formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr.359/23.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
În motivarea acestei cereri, revizuienții au arătat că în mod greșit instanța de recurs a admis recursul, soluția pronunțată fiind neîntemeiată întrucât reclamanta nu a făcut dovada faptului că a intenționat să încheie cu revizuienții un contract de închiriere valabil. Mai mult decât atât, la data la care revizuienții s-au prezentat la Biroul Executorului Judecătoresc, au semnat un proces - verbal în care s-a menționat aspectul că din cuantumul chiriei se va scădea o cota de 40%, aspect de care reclamanta nu a ținut niciodată cont.
Raportat la Legea nr.10/2001, Legea nr.112/1995 și la Legea nr.114/1996, reclamanta era obligată, conform procesului - verbal încheiat la executorul judecătoresc și anexat la dosarul cauzei, să încheie contract în condițiile stabilite în acest proces - verbal, raportat și la veniturile modeste realizate de ei.
Instanța de recurs a apreciat în mod greșit asupra primului capăt de cerere, întrucât a admis cererea cu privire la evacuarea lor, neținând cont de faptul că la momentul încheierii procesului - verbal și ulterior părțile nu au încheiat un contract de închiriere valabil.
Revizuienții, invocând două decizii de speță, au susținut că, spre deosebire de acțiunea în revendicare, acțiunea în evacuare, reglementată prin art.1410 și următoarele Cod Civil, este specifică raporturilor juridice de locațiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părți, numită locatar, folosința pe timp determinată unui bun individual determinat și neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numita chirie. Dreptul real de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare. Evacuarea este acțiunea ce apără dreptul de creanță (de aceea este o acțiune personală), corelativ obligației de predare a bunului închiriat. Această acțiune se află doar la îndemâna celui ce a închiriat (a locatorului) și poate fi folosită când chiriașul refuză predarea bunului, de exemplu în cazul în care locațiunea a încetat ori se folosește bunul contrar destinației pentru care a fost închiriat. În cazul în care între părți nu s-a încheiat contract de închiriere, proprietarul are Ia îndemâna doar revendicarea pentru a reintra în stăpânirea bunului deținut fără drept de o altă persoană. Doar dacă proprietarul este și locator, acesta poate folosi acțiunea în evacuare, însă în speță nu putem vorbi de o asemenea acțiune. În nici un caz proprietarul nu poate solicita evacuarea, dacă nu a încheiat contract de locațiune cu cel ce-i ocupa bunul.
În drept, reviuienții și-au întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod de procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire arătând că aceasta practic nu este motivată în fapt pe niște motive care ar putea fi luate în considerare și pe un temei de drept care ar avea la bază o justificare, în cazul de față existența unui înscris nou, conform celor stabilite de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă. făcut în cererea de revizuire are la bază un amalgam de considerente care nu pot avea vreo legătură cu această cauză
La termenul din data de 04.02.2010, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților excepția anulării cererii de revizuire formulată de către revizuienții și pentru nesemnarea acesteia.
Curtea, analizând cu prioritate excepția sus-menționată, în raport de art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.112 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde semnătura persoanei care a formulat-.
Totodată, potrivit art.133 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
De asemenea, potrivit art. 326 Cod procedură civilă, cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.
Curtea constată că prin rezoluția de primire a cererii de revizuire, președintele de complet a dispus citarea revizuienților cu mențiunea de a semna cererea sub sancțiunea anulării cererii, având în vedere că aceasta nu poartă semnătura revizuienților.
La termenul din data de 26 noiembrie 2009, revizuientul, prezent în instanță, a semnat cererea de revizuire și a solicitat termen pentru lipsă de apărare, cerere ce a fost încuviințată de către instanța de judecată.
Pentru termenul nou acordat, 04.02.2010, revizuienții și au fost citați cu mențiunea de a se prezenta personal în instanță pentru a semna cererea de revizuire de la dosar.
La acest termen - 04.02.2010 - acești revizuienți, deși legal citați, cu respectarea dispozițiilor art. 100 Cod procedură civilă, cu această mențiune, nu s-au conformat obligației stabilite în sarcina lor.
Întrucât la termenul acordat, care, conform art. 134 din Codul d e procedură civilă, este socotit prima zi de înfățișare următoare termenului la care s-a invocat lipsa semnăturii, revizuienții și, legal citați, nu s-au prezentat în instanță pentru a semna cererea, și nici nu au justificat poziția adoptată prin motive obiective, mai presus de voința lor, Curtea urmează a face aplicarea dispozițiilor legale menționate mai sus, respectiv art.112 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, art.133 alin. 1 Cod și art. 326 Cod procedură civilă în sensul anulării cererii de revizuire formulată de către acești revizuienți pentru lipsa semnăturii.
În ce privește cererea de revizuire formulată de către revizuientul, Curtea constată că aceasta este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, text de lege care prevede admisibilitatea revizuirii în condițiile în care " după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Analizând cuprinsul cererii de revizuire, Curtea constată că revizuientul nu face trimitere la nici un act, înscris doveditor care ar face admisibilă cererea de revizuire în condițiile textului legal sus-menționat.
Mai mult, în cuprinsul cererii de revizuire, revizuientul își expune propria viziune asupra situației de fapt și propria apreciere în raport cu probele administrate în cauză, precum și poziția procesuală a părții adverse, situație care nu răspunde exigențelor dispozițiilor procedurale care reglementează instituția revizuirii.
În fața instanței de revizuire nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv situații dintre cele prevăzute de art. 322 pct. 1-9 Cod procedură civilă, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, de calea de atac a recursului, calea de atac a revizuirii fiind în mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac care permite revizuirea deciziei atacate numai pentru cazurile expres prevăzute de art. 322 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Așa fiind, față de faptul că temeiul de drept constând în art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă a fost formal indicat, neindicânu-se nici un înscris care să permită admisibilitatea revizuirii în condițiile acestui temei de drept, constatând că motivele de fapt invocate în cererea de revizuire formulată de către revizuientul nu permit încadrarea în nici unul dintre cazurile prevăzute de articolul sus-menționat, Curtea, în baza art. 326 Cod procedură civil, urmează să respingă cererea de revizuire formulată de către acesta.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga revizuienții la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată - cuantum stabilit potrivit chitanței depusă în original la dosarul de revizuire, la fila 17 - având în vedere că, prin raportare la soluția pronunțată, revizuienții au căzut în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează cererea de revizuire formulată de revizuienții și împotriva deciziei civile nr.359/23.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimata, pentru lipsa semnăturii.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul.
Obligă revizuienții la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - MARI -
GREFIER
-
Red.
Tehnored.
2 ex/10.02.2010
Președinte:Mihai Negoescu GândacJudecători:Mihai Negoescu Gândac, Ionelia Drăgan, Ilie
