Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1469/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1469/2008 -
Ședința publică din 21 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- - - - JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de contestatorul domiciliat în O,-, - 3,. 11, județul B și de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 370 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de asigurări sociale - recalcularea pensiei.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul contestator - personal și reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 16.05.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:
Reprezentantul recurentului contestator depune la dosar acte în susținerea cererii: modul de calcul al pensiei, întocmit de avocat, decizia civilă nr. 406/2007 a Curții de APEL ORADEA, decizia de pensionare nr. -/11.02.1997 privind pe.
Nefiind alte probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului declarat, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și în consecință a se reține un stagiu complet de cotizare de 20 de ani pentru calcularea pensiei contestatorului, în loc de 25 ani, și obligarea părții adverse la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei, la fond și în recurs. Arată că petentul a lucrat ca și mecanic de locomotivă, iar potrivit anexei la Legea nr. 226/2006, este îndreptățit a beneficia de pensie diferențiată, cu atât mai mult cu cât altor persoane aflate în aceeași situație, potrivit actelor depuse, li s-a reținut stagiul de cotizare de 20 de ani. Totodată, solicită respingerea recursului declarat de intimată.
CURTEA DE APEL,
Constată că, prin sentința civilă nr. 370 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. -/28.08.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare; s-au respins restul pretențiilor formulate, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. -/28.08.2007 fost recalculată pensia contestatorului. Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004, este Legea nr. 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța apreciază că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța constată că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004, potrivit cărora "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.]", ar trebui concluzionat că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. O astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv nr.HG 1550/2004 amintită mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, față de acest principiu, având în vedere pe de o parte că nr.OUG 4/2005 este ulterioară nr.HG 1550/2004 și pe de altă parte că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune concluzia că prevederile art. 2 alin. 2 din nr.HG 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensie.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie în primul rând să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a nr.HG 1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma numai spiritul legii nu și litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța apreciază că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Întrucât Legea nr. 226/2006 a fost emisă în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 actualizată și potrivit art. 6 din Legea nr. 226/2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare", rezultă cu prisosință că indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate în grupa I de muncă (condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute în anexa la Legea nr. 226/2006, în speța de față
Art. 2 alin. 2 din Legea nr. 226/2006 prevede că "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege, beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3. Vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare pentru femei și bărbați, pe ani și pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5 din același act normativ stipulează că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare".
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din datele privitoare la activitatea în muncă aflate în dosarul de pensionare, rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 25 de ani activitate în condiții speciale, în temeiul art. 3 coroborat cu art. 5 din Legea nr. 226/2006, a admis acțiunea potrivit dispozitivului sentinței.
Având în vedere că în cuprinsul deciziei de recalculare este inserata mențiunea: "în situația în care în termen de 3 ani de la data de 1.12.2005 vor fi prezentate acte de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 1.12.2005", instanța a obligat intimata să acorde aceste drepturi de la data de 1.12.2005.
Referitor la bonusul de 6 luni pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă, instanța, din examinarea buletinului de calcul care a stat la baza emiterii deciziei de pensionare contestată, reține că pentru activitatea desfășurată de contestator în grupa I de muncă intimata i-a acordat un spor de 13 ani și 6 luni, întregindu-i vechimea totală în muncă la 46 de ani, astfel încât susținerile contestatorului cu privire la omisiunea acordării acestui spor sunt nefondate.
Împotriva acestei sentințe, în termen și cu respectarea formelor legale au declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței și admiterea cererii sale cum a fost formulată, în sensul de a se reține stagiul complet de cotizare de 20 de ani și nu 25 de ani, cum greșit a reținut instanța de fond.
În motivarea recursului s-a susținut că reclamantul a lucrat peste 27 ani în grupa a I de muncă, mecanic de locomotivă, impunându-se astfel a i se reține un stagiu de cotizare de 20 de ani, pentru a nu fi discriminat față de alți participanți la sistemul național de asigurări.
Intimata Casa Județeană de Pensii Bad eclarat de asemenea recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și respingerea contestației petentului.
În motivarea recursului a susținut că dispozițiile Legii nr. 226/2006 nu sunt aplicabile petentului, actul normativ se aplică doar începând cu 1 aprilie 2001, iar petentul s-a pensionat anterior.
A mai invocat recurenta că Normele de aplicare a Legii nr. 226/2006 prevăd proceduri speciale pentru pensionarea unei persoane în temeiul acestui act normativ, proceduri pe care instanța de fond le-a ignorat, iar apoi, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea principiului aplicării legii civile în timp.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că atât criticile formulate de contestator, cât și de pârâtă, sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.
Recurentul a fost pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977. În conformitate cu art. 81 din Legea nr. 19/2000 și nr.HG 1550/2004, pârâta urma să procedeze la recalcularea pensiilor potrivit principiilor enunțate în articole introductive ale Legii nr. 19/2000, cel mai important fiind asigurarea unor pensii egale pentru cei care au contribuit egal la sistemul de asigurări sociale, indiferent de anul ieșirii la pensie.
Așa fiind, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 226/2006, art. 2, 3 și 5, și a reținut corect pentru petent un stagiu complet de cotizare de 25 ani, raportat la activitatea desfășurată de acesta, mecanic de locomotivă, activitate la care face referire la pct. 7 din anexa 1 la Legea nr. 226/2006, aceea de mecanic de locomotivă.
Petentului nu-i pot fi aplicate dispozițiile art. 43 din Legea 19/2000 așa cum solicită, deoarece acesta nu a desfășurat activitate în subteran, ori în zona I de radiații, pentru a-i fi aplicabile textele legale care prevăd stagii complete de cotizare de 20 ani respectiv 15 ani.
Criticile formulate de pârâtă sunt de asemenea neîntemeiate, Legea nr. 19/2000 a avut ca principii fundamentale, prevăzute în chiar articolele introductive, printre altele, pensii egale pentru participanții la sistemul public ce au desfășurat aceeași activitate, indiferent de anul pensionării lor.
Aceste dispoziții nu permit derogări așa cum interpretează pârâta, în speță nefiind vorba de retroactivitatea legii civile, Legea nr. 226/2006 aplicându-i-se petentului doar pentru viitor și pentru a se asigura un tratament egal al acestuia cu ceilalți participanți la sistemul public de pensii, ce s-au pensionat după 1 aprilie 2001.
Este posibilă aplicarea acestui act normativ nou persoanelor pensionate anterior apariției lui, tocmai datorită apariției Legii nr. 19/2000, care a fost edictată cu scopul înlăturării tuturor discriminărilor și discrepanțelor din sistemul public de pensii.
Concluzionând, în mod corect reclamantului i s-a stabilit un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, cu respectarea dispozițiilor textelor legale mai sus invocate.
Pentru aceste motive, în baza art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate în cauză, menținându-se în întregime sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de contestatorul și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr. 370 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
red.R
jud.fond. -
dact.
2 ex./30.10.2008.
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel