Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

INSTANȚĂ DE RECURS

DECIZIE Nr.147

Ședința publică de la 09 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costel Drăguț Președinte Instanță

- - -

- - - - Președinte Secție

Grefier - -

*****

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr. 840 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, - și.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns contestatorul și intimata, asistată de avocat, lipsind contestatoarea și intimații - și.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat, pentru intimata, a depus împuternicire avocațială nr.-, chitanța nr.16 din 09.02.2009 și taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei, consemnată prin chitanța nr. - din 09.02.2009 și timbrul judiciar de 0,15 lei.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.

Contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, conform motivelor scrise și desființarea deciziei civile atacate.

Avocat, pentru intimata a solicitat respingerea contestației în anulare. A depus concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra contestației în anulare de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. J sub nr-, reclamantul prin procurator a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în Tg. J,-, județul G, compus din teren în suprafață de 214 mp și o construcție de 125 mp.

În motivarea cererii a arătat că reclamantul împreună cu sunt proprietarii imobilelor arătate, iar o partea din acestea sunt folosite de pârâtă, pe care au tolerat-o, fapt ce nu mai este posibil, datorită comportamentului acesteia, deoarece le-a produs prejudicii, prin demolarea unei magazii și înstrăinarea materialelor rezultate din demolare, motive ce impun admiterea cererii de evacuare.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii în evacuare, cu motivarea că a avut calitatea de chiriaș atât anterior restituirii imobilului către foștii proprietari, cât și după restituire, prin înțelegerea făcută cu, conform înscrisului sub semnătură privată semnat de cei doi, din care rezultă că ea a manifestat intenția de a cumpăra partea care o ocupă din imobil.

Pe cale reconvențională, solicitat să se constate că nu au fost respectate disp.art.10 din OUG 40/1999, situație în care contractul de închiriere s-a prelungit de drept conform art. 11 și 22 din OUG nr.40/1999, motiv ce impune obligarea reclamantului la încheierea unui nou contract de închiriere cu pârâta pe o perioadă de 5 ani.

În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienta, arătând că este coproprietar împreună cu reclamantul asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului, instanța dispunând citarea sa în calitate de intervenientă și încuviințând în principiu cererea la termenul din 31.01.2007.

Prin sentința civilă nr. nr.668 din 06.02.2008 pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei reclamante, invocată de reclamanții pârâți și, cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă având ca obiect constatarea nulității absolute a convențiilor încheiate între reclamanții și și pârâții și.

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă și s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1231/2006 de BNP și nr.5223 din 15.09.2003 de BNP.

A fost respinsă cererea pentru obligație de a face formulată de pârâta reclamantă reconvențională cu privire la obligarea vânzătorilor la încheierea unui nou contract de închiriere, precum și acțiunea în evacuare formulată de reclamanții pârâți și împotriva pârâtei reclamante reconvențional.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că acțiunea în evacuare formulată de reclamanți este nefondată, deoarece pârâta și-a păstrat dreptul locativ prin prorogarea legală a contractului de închiriere, conform art.11 din OG 40/1999.

De asemenea, s-a motivat că potrivit dispozițiilor art.10 din același act normativ, proprietarul are obligația de a notifica chiriașul prin executorul judecătoresc în vederea încheierii contractului de închiriere, iar sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații este aceea a prelungirii de drept a contractului.

Sub aspectul nulității absolute al contractelor de vânzare cumpărare s-a reținut că sunt incidente disp.art.18 alin.1 din OG nr.40/1999 privind dreptul de preempțiune al chiriașului la cumpărarea locuinței, or, având în vedere că proprietarii nu au notificat intenția de vânzare către chiriaș, în conformitate cu disp.art.14 alin.2 și 3 din OG nr.40/1999 coroborate cu disp.art.948 pct.4 Cod civil, s-a reținut că vânzarea a fost încheiată cu o cauză ilicită, fapt ce duce la constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul și intervenienta, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive.

Recurenții au invocat faptul că instanța a făcut o apreciere superficială și subiectivă a probelor de la dosar și o interpretare greșită a dispozițiilor legale în materie.

Că, deși s-a solicitat de către reclamanți proba cu martori pentru a se dovedi că pârâta reclamantă a schimbat destinația locuinței și a produs degradări acesteia, instanța nu a administrat aceste probatorii și nici nu a analizat susținerile reclamanților privind neplata chiriei.

Au mai susținut că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a dispus anularea în întregime a contractelor de vânzare-cumpărare, cu toate că, pe cale reconvențională pârâta reclamantă a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a acestor contracte, în limita spațiului deținut de ea.

S-a invocat faptul că instanța a interpretat greșit dispozițiile OG 40/1999 privind dreptul de preempțiune al pârâtei, care nu a intenționat niciodată să cumpere imobilul ocupat de ea, ci doar să-și prelungească un contract de închiriere.

Recurenții au formulat de asemenea o cerere de repunere în termenul de recurs pe motiv că la data la care s-a făcut comunicarea sentinței, respectiv 05.03.2008, ei erau plecați din țară, la muncă în Italia.

Au considerat recurenții că termenul de recurs curge de la data de 19.03.2008, respectiv data la care s-a întors în țară recurentul.

Având în vedere că părțile au declarat recurs, tribunalul a pus în discuție calificarea căii de atac și în temeiul disp.art.2821Cod pr. civilă, a calificat calea de atac, ca fiind apelul.

Intimata a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității apelului.

Prin decizia civilă nr.228 din 4iunie 20087, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins cererea de repunere în termen, precum și apelul ca tardiv.

În motivarea deciziei s-a reținut că sentința civilă nr.668/6.02.2008 a fost comunicată reclamantului și intervenientei la data de 5 martie 2008, la adresa de domiciliu, unde au fost citate părțile pe tot parcursul judecării cauzei, procedura de comunicare fiind îndeplinită prin afișare, iar recursul a fost înregistrat la 26 martie 2008, după termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 301, respectiv 284 Cod pr. civilă.

S-a apreciat că cererea de repunere în termen, motivată de faptul că au fost plecați din țară, este nefondată, această situație de fapt neputând fi considerată ca o împrejurare mai presus de voința părților, care să atragă aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod pr. civilă, plecarea acestora din țară nefiind nici produsă dintr-un caz de forță majoră, aceștia fiind plecați la muncă în străinătate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții și intervenienta, criticând-o ca nelegală - art. 304 pct. 7 - 9 Cod pr. civilă și raportare la art. 103 Cod pr. civilă, art. 284, art. 129, art. 261 pct. 3 și 5, art. 137 și art. 312 Cod pr. civilă, art. 16, 20, 21, 24 și 44 din Constituția României; art. 1 din Protocolul nr.1 - art.6, 13, 17 și 41 din CEDO.

În dezvoltare motivelor de recurs s-a invocat că în mod nelegal instanța de apel a soluționat cauza pe cale de excepție, și nu a analizat cauza pe fond, astfel că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

S-a arătat că la data comunicării sentinței - 5 martie 2008 - comunicare a fost formală, menționându-se că nici o persoană nu a fost găsită, aceștia fiind plecați din țară, și nu s-a dispus comunicarea către mandatarul sau avocatul ales.

S-a mai arătat că situația invocată de către recurenți reprezintă "o împrejurare mai presus de voința părților" și care impune admiterea cererii de repunere în termen.

Au mai invocat recurenții că hotărârea nefiindu-le comunicată în mod legal, calea de atac a fost formulată în termenul legal.

Prin decizia nr.840 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat recursul formulat de reclamatul și intervenienta împotriva deciziei civile nr.228 din 4 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și.

Au fost obligați recurenții la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată,către intimata pârâtă.

La data de 15.12.2008 reclamantul și intervenienta au formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art.317 pct.2, art.318 teza a II-a Cod pr.civilă, invocând că instanța de recurs a procedat la soluționarea cauzei deși recurenții au solicitat probe pentru a dovedi motivele pentru care apelul a fost declarat în condițiile reținute de Tribunal.

Au mai susținut că sentința judecătoriei a nesocotit dispozițiile art.261 alin.1 pct.7 Cod pr.civilă, prin menționarea în dispozitiv, a altei căi de atac decât cea prevăzută de lege.

Nulitatea sentinței, este de ordine publică, impunând ca atât judecătorii apelului, cât și cei din recurs să îndrepte această eroare dispunând rejudecarea apelului.

Ultimul motiv al contestației în anulare se referă la neîndeplinirea procedurii legale de comunicare a sentinței, prin neindicarea codului poștal stradal, ceea ce ar fi permis intimatei pârâte, care are aceeași adresă, să sustragă comunicarea.

Contestația nu este fondată.

Fiind o cale de atac de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive, decât cele prevăzute restrictiv prin dispozițiile art.317 și 318 Cod pr.civilă.

Una din condițiile de admisibilitate a contestației este ca motivele prevăzute de normele legale menționate să nu fi putut să fie invocate pe cale apelului sau recursului.

Din analiza susținerii invocate în ultimul motiv al contestației (lit.b), rezultă că în această privință cerința impusă de text nu este îndeplinită, atâta timp cât neîndeplinirea procedurii legale de comunicare a hotărârii primei instanțe, putea fi invocată în calea ordinară de atac a apelului, și în recurs.

De altfel, recurenții, prin motivele de recurs depuse la 3 iulie 2008, au formulat motive de nelegalitate sub acest aspect, analizate de instanță prin decizia atacată cu contestație.

În consecință, sub acest aspect, contestația nu este întemeiată.

Indicarea greșită a căii de atac nu constituie motiv de contestație în sensul prevăzut de art.317, 318 Cod pr.civilă, în conformitate cu care contestația în anulare poate fi primită când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu nerespectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, ori când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivul privitor la indicarea greșită a căii de atac nu se încadrează în niciuna din cauzele prevăzute de textele legale menționate.

În consecință, motivele invocate de contestatori nu se încadrează în dispozițiile art.317, 318 Cod pr.civilă, condiții în care aceasta este nefondată și urmează să fie respinsă.

În baza art.274 Cod pr.civilă, contestatorii vor fi obligați la 700 lei cheltuieli de judecată, către intimata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr. 840 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, - și.

Obligă pe contestatori la plata sumei de 700 lei RON cheltuieli de judecată către intimata.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 februarie 2009.

PREȘEDINTE: Costel Drăguț

- -

JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu Tania Țăpurin

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.-

Tehn.2 ex

19.02.2009

Președinte:Costel Drăguț
Judecători:Costel Drăguț, Gabriela Ionescu Tania Țăpurin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Craiova