Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1475/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (2084/2009)
Completul 3
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1475
Ședința publică de la 03.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Simona
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții - pârâți, și, împotriva deciziei civile nr.497 A din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
are ca obiect - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul - reclamant, prin mandatar, cu procură autentificată sub nr.1672/07.04.2007 de BNP (fila 29 dosar fond), asistat de avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială nr.-/2009 emisă de Baroul București, lipsind recurenții - pârâți, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurnții - pârâți nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită de instanță.
Se mai învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul regsitratură, la data de 27.10.2009, intimatul - reclamant a depus întâmpinare, în 2 exemplare; la data de 03.11.2009, apărătorul recurenților - pârâți, avocat a depus cerere de amânare a cauzei pentru imposiblitate de prezentare pe motive medicale, la care este atașată adeverință medicală.
Curtea procedează la legitimarea mandatarului intimatului - reclamant, numitul cu CI seria - nr.- CNP - eliberată la 23.04.2009 de SPCEP S 5 biroul nr.1.
Din oficiu, Curtea invocă excepția de netimbrare a recursului, constatând că, sub acest aspect, nu este regulat sesizată pentru a soluționa cererea formulată de avocat, depusă la dosar, neînsoțită de dovada calității de reprezentant al recurenților - pârâți, și.
Asupra excepției de netimbrare a recursului, avocatul intimatului - reclamant solicită admiterea sa și anularea recursului ca netimbrat.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea disjunsă din dosarul nr-, și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 B, la data de 31.09.2008, reclamantul, prin mandatar, i-a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând evacuarea acestora din imobilul situat în B,-, bloc 34, etaj 4, apartament 20, sector 6, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în mod neîntemeiat, pârâtul susține ca ar fi achiziționat apartamentul în baza Legii nr. 112/1995, anterior datei la care acesta i-a fost restituit în proprietate reclamantului, prin sentința civilă nr. 99/2001 a Judecătoriei Sector 6 B, și Dispoziția Primarului General nr. 1167/2002, întrucât, conform adresei nr. 4838/20.09.2002 a SC SA, pentru imobilul care îi aparține reclamantului, nu a fost încheiat niciun contract de vânzare - cumpărare, în baza Legii nr.112/1995.
De asemenea, reclamantul a arătat ca i-a notificat pe pârâți la data de 15, respectiv 25.01.2008, prin intermediul executorului judecătoresc, conform art.18 alin.2 din OG nr.40/1999, în vederea exprimării dreptului de preemțiune în cumpărarea apartamentului. Pârâții ocupă imobilul în litigiu, fără nici un titlu locativ, iar prelungirea acestei situații de fapt îl privează de drepturile conferite de art.480 Cod civil, respectiv de a se bucura de posesia, folosința și dispoziția imobilului al cărui proprietar este.
Prin sentința civilă nr.6779/2110.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, s-a admis cererea formulată de reclamantul, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții, și, s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-,. 34,.4,.20, sector 6 și s-a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin dispoziția nr.1167/10.10.2002 a Primarului General al Municipiului B, s-a restituit, în proprietate, reclamantului apartamentul nr.20 din imobilul situat în B,-,.34,.4, sector 6, compus din 4 camere și dependințe, împreună cu cota - parte din terenul construit în suprafață de 28,38 mp.
Astfel cum rezultă din adresa emisă de, aflată în copie la fila 3 din dosar, pârâții ocupă imobilul proprietatea reclamantului în temeiul unui contract de închiriere încheiat cu Municipiul
De asemenea, instanța a constatat că reclamantul a făcut dovada că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 alin.2 lit.b din nr.OUG40/1999 și, respectiv, de art.18 din același act normativ, probând faptul că a notificat pârâților intenția de a vinde apartamentul, pentru prețul de 140.000 EUR, indicat în notificare, însa pârâții nu și-au exercitat dreptul de preemțiune prevăzut de ordonanță în favoarea lor.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, au formulat apel pârâții, criticând, pentru nelegalitate și netemeinicie, soluția instanței de fond, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței civile și respingerea acțiunii.,
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă, sub nr-, la data de 7.01.2008.
În motivele de apel se arată, în esență, că dețin un titlu de proprietate, au achiziționat imobilul în baza Legii nr.112/1995, iar, pe de altă parte, nu s-a ținut cont că nu dețin, în proprietate, vreo altă locuință și au solicitat un drept de retenție asupra imobilului, până la recuperarea prețului, pe care l-au plătit pentru achiziționarea acestuia.
Prin decizia civilă nr.497 A din 15.04.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții - pârâți și i-a obligat pe aceștia la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că apelanții, prin probele administrate, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, nu au produs dovezi, din care să rezulte că ar avea un drept de proprietate asupra imobilului, din care se solicită evacuarea.
Față de aceste considerente, tribunalul a constatat că niciuna dintre critici nu este fondată, neexistând motive ce ar fi putut fi invocate, din oficiu, de către instanța de apel, iar, în raport de dispozițiile art. 297.pr.civ. apelul a fost respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții, și, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea soluțiilor pronunțate în cauză, ca fiind temeinice și legale.
La termenul de judecată din data de 03.11.2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepției netimbrării recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului și deliberând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției procesuale de procedură, absolută, a netimbrării recursului, Curtea constată că este fondată pentru următoarele considerente:
În drept, conform art. 20 alin.1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997 republicată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau, cel mai târziu, până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea obligației, până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea cererii.
În speță, recurenții, și, deși au fost citați cu mențiunea timbrării recursului, cu o taxă de timbru în cuantum de 6 lei, respectiv 0,15 lei timbru judiciar - dovadă filele 7-11, aceștia nu au făcut dovada îndeplinirii obligației procesuale de achitare a taxelor judiciare aferente recursului, pentru termenul de judecată acordat, în absența acestora, instanța neputându-se considera legal învestită cu soluționarea cererii.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite excepția de netimbrare, dispunând anularea recursului, formulat de recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 497A din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de recurenții - pârâți, ELISA, și împotriva deciziei civile nr. 497 din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnodact.
Ex.2/17.12.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sector 6. -
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona