Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1523/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția civilă mixtă-

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1523/R/2008

Ședința publică din 29 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Galeș Maria JUDECĂTOR 2: Cigan Dana

JUDECĂTOR 3: Popa Aurora

Judecător: - -

Grefier: - -

Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil declarat de contestatorul domiciliat sat nr. 10 în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de pensii B O- împotriva sentinței civile nr. 353/LM din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul contestator, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.-

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare, după care:

Recurentul contestator, nu solicită alte probe.

Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului contestatorului.

Recurentul contestator susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea lui, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată la instanța de fond pentru motivele de recurs arătate în scris, depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel

deliberând:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 353/LM din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- a fost respinsă contestația formulată de contestatorul domiciliat în localitatea nr.10, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în O,-, județul B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 19011/30.06.2005 fost recalculată pensia contestatoarei, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1,31203 puncte. Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform legii 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatoarea la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data închiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.3 din HG1550/2004 care prevede că: " Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977," ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatoarei ar fi de 25 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte,că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum am arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.3 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea recursului și în fond admiterea contestației și obligarea intimatei la recalcularea pensiei sale cu stagiul complet de cotizare de 15 ani.

În motivarea recursului recurentul critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică, bazată pe interpretarea greșită a dispozițiilor legale și reținerea greșită a stării de fapt pe baza aprecierii eronate a probelor.

Astfel, arată în esență că instanța de fond a interpretat eronat disp. OUG nr. 4/2005 devenită Legea 78/2005 și nu s-au avut în vedere toate probele, nefiind luată în considerare adeverința nr. 1402/01.04.2008 emisă de Compania Națională a - Sucursala B din care reiese că a lucrat în subteran 100% în mină, în condiții speciale și deosebit de grele în zona I de radiații activitate pentru care HG 407/1990- în vigoare în 1992 - la data pensionării sale prevedea posibilitatea pensionării la 15 ani lucrați efectiv în grupa I de muncă, zona I de expunere la radiații.

Menționează că în alte cazuri similare la alți colegi, intimata și instanța au stabilit recalcularea pensiei cu un stagiu de 15 ani.

Prin întâmpinare Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece recalcularea s-a efectuat corect, pentru cei 17 ani lucrați în grupa I de muncă a beneficiat la data pensionării în 1987 de spor și de reducerea vârstei de pensionare, iar din probe nu rezultă cu certitudine că activitatea în grupa I de muncă a fost desfășurată în zona I de radiații.

Examinând sentința recurată, văzând și actele dosarului, instanța de recurs constată că recursul este fondat și urmează să-l admisă în sensul admiterii contestației pentru următoarele considerente:

Criticile aduse sentinței prin motivele de recurs sunt întemeiate, deoarece în mod greșit a apreciat instanța de fond că recurentul nu este îndreptățit la recalcularea pensiei cu stagiul complet de cotizare de 15 ani, ignorând probele administrate dar și dispozițiile legale ale OUG 4/2005 care instituie principiul la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie.

Din actele de la dosar rezultă că recurentul a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr. 19011 din 21.04.1987, în temeiul Legii 3/1977, la data pensionării având o vechime în muncă de 17 ani și o zi în grupa I de muncă și 4 ani, 8 luni și 13 zile în condiții normale.

Din adeverința nr. 1402 din 01.04.2008 emisă de Compania Națională a rezultă că acesta a desfășurat activitate în procent de 100% în perioadele 30.06.1953 - 30.12.1953 ca ajutor minier subteran și 18.04.1970 - 01. 06.1987 ca miner subteran.

Aceste aspecte privind activitatea desfășurată de contestator ca miner subteran în cadrul Companiei Naționale a, rezultă și din fișa de pensie întocmită la 05.03.1987 de Exploatarea Minieră a Orașului Dr..

Cum, prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare tuturor categoriilor de pensionari, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie, este evident că la recalcularea pensiei trebuie să fie avute în vedere dispozițiile care reglementează stagiul de cotizare special pentru activitatea desfășurată în condiții speciale.

Art. 43 alin. 1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit a ( zona I de radiații) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă.

Cum din actele dosarului rezultă că, contestatorul a desfășurat activitate peste 15 ani ca miner subteran zona I de radiații, instanța apreciază ca întemeiată contestația formulată, greșit fiindu-i recalculată de intimata Casa Județeană de Pensii B pensia cu stagiul de cotizare de 30 de ani la fel ca pentru persoanele care au desfășurat activitate în condiții normale de muncă.

Susținerile intimatei cu privire la stagiul de cotizare vor fi respinse ca nefondate prevederile art. 43 din Legea 19/2000 fiind clare și neechivoce cu privire la stagiul de cotizare necesar pentru pensionarea persoanelor care au desfășurat activitate în condițiile prevăzute de art. 20 din lege.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite ca fondat recursul în baza art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va admite contestația așa cum a fost formulată în baza HG 1550/2004, OUG 4/2005 și Legea 19/2000 și va anula decizia de recalculare a pensiei, va fi obligată intimata să-i recalculeze pensia contestatorului cu stagiul de cotizare de 25 ani în loc de 30 de ani cum greșit a calculat cu acordarea drepturilor de pensie de la data pensiei recalculate inițial conform art. 7 pct. 3,4,5 din OUG nr. 4/2005.

Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul civil introdus de contestatorul domiciliat sat nr. 10 în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de pensii B O- împotriva sentinței civile nr. 353/LM din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în totalitate în sensul că:

Admite contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință:

Dispune anularea deciziei nr. 19011/30.06.2005 emisă de intimată pe seama contestatorului și obligă intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, sens în care obligă intimata să emită o nouă decizie de pensionare.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec.GM

14.11.2008.

Jud fond -

Dact IM/2 ex./14.11.2008.

Președinte:Galeș Maria
Judecători:Galeș Maria, Cigan Dana, Popa Aurora

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1523/2008. Curtea de Apel Oradea