Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 154/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.154
Ședința publică din data de: 12.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul pârât împotriva deciziei civile nr.454R/27.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G, intimații pârâți, și intimata intervenientă ASOCIAȚIA DE LOCATARI GAM INISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă contestatorul pârât personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială nr.-/2009, intimatul reclamant INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G prin consilier juridic cu împuternicire de reprezentare juridică nr.23801/11.03.2009, lipsind intimații pârâți, și intimata intervenientă ASOCIAȚIA DE LOCATARI GAM INISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 23.02.2009 contestatorul depune la dosar, prin serviciul registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și că intimații pârâți și intimata intervenientă nu au fost citați cu un exemplar al motivelor contestației. Totodată se arată că a fost atașat dosarul de fond de către Judecătoria Giurgiu.
Reprezentantul intimatului reclamant INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G depune la dosar întâmpinare și solicită a fi avută în vedere ca și concluzii scrise. Un exemplar al acesteia i se înmânează și reprezentantului contestatorului pârât.
Reprezentantul contestatorului pârât învederează Curții că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de aceste concluzii.
Curtea ia act de poziția contestatorului pârât în sensul că a primit aceste înscrisuri de la reprezentantul intimatului reclamant și că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință.
La interpelarea Curții în sensul când s-a formulat contestație la executare, reprezentantul contestatorului pârât arată că s-a format dosar de executare, are termen de judecată la 19.08.2009 și că nu contestatorul a solicitat contestație în anulare, însă ar trebui stabilită o cauțiune.
Curtea, în raport de considerentele încheierii din 23.10.2008 dată în dosarul - pronunțată de Judecătoria Giurgiu, constată că la acea dată contestatorul se afla în posesia somației de executare nr 127 din data de 12.09.2008, așa fiind față de dispozițiile art. 319 alin 2 cu referire la art. 401 alin 1 lit.c Cod procedură civilă din oficiu, invocă, excepția tardivității contestației în anulare înregistrată la data de 30.01.2009, astfel că acordă cuvântul părților prezente pe această excepție.
Reprezentantul contestatorului pârât solicită respingerea acestei excepții, motivat de faptul că, apreciază că executarea nu a fost începută, contestatorul a formulat contestație la 30.01.2009, astfel că dat fiind această împrejurare și având în vedere și înscrisurile administrate în cauză se impune ca excepția invocată să fie respinsă.
Reprezentantul intimatului reclamant INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G solicită admiterea excepției ca fiind întemeiată.
Curtea reține în pronunțare, pe excepția tardivității contestației, cauza ce are ca obiect soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul pârât împotriva deciziei civile nr.454R/27.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G, intimații pârâți, și intimata intervenientă ASOCIAȚIA DE LOCATARI GAM INISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
CURTEA
Asupra cererii de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2009 pe rolul acestei instanțe, contestatorul a formulat contestație în anularea deciziei civile nr. 454 R din 27.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală în dosarul nr-, pe temeiul dispozițiilor art. 318 alin.1 Cod procedură civilă, susținând că decizia este rezultatul unei greșeli datorate inducerii în eroare a instanței, de către intimatul Inspectoratul Județean de Poliție
Intimatul Inspectoratul de Poliție Gaf ormulat întâmpinare în cauză, depunând odată cu aceasta acte în dovedirea începerii executării deciziei împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare, respectiv somația nr. 127 din 12.09.2008 emisă BEJ, procesul verbal de executare din 4.11.2008, întocmit de același executor judecătoresc, Încheierea de ședință din 23.10.2008 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr-, având ca obiect cererea aceluiași contestator și a membrilor familiei acestuia de suspendare, pe cale de ordonanță președințială, a executării silite începute în baza deciziei civile nr.454 R/2006, precum și sentința civilă nr. 6223 din 24.10.2008 pronunțată de aceeași judecătorie, în dosarul nr-, având ca obiect contestația formulată împotriva actului de executare reprezentat de somația nr. 127/12.09.2008 emisă de același executor.
În raport de actele prezentate de către intimat, Curtea, la termenul de azi, a pus în discuția părților excepția de tardivitate a contestației în anulare, excepție asupra căreia a rămas în pronunțare.
Analizând contestația, în raport de actele prezentate, sub aspectul excepției invocate, Curtea constată că aceasta este tardiv formulată, potrivit celor ce urmează:
Dispozițiile art. 319 alin.2 Cod procedură civilă prevăd, în ceeace privește termenul în cadrul căruia se poate formula contestație în anularea unei hotărâri care se poate aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, că aceasta,se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin.1 lit. b sau c",dispoziții de trimitere care vizează termenele în cadrul cărora se poate face contestația la executare.
Potrivit art. 401 alin.1 lit. c (aplicabil în cauză, în raport de hotărârea supusă executării obligației de evacuare a unui imobil), contestația (la executare) se poate face în termen de 15 zile de la data când,debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație".
În cauza de față, contestatorului i-a fost comunicată somația emisă de BEJ
BEJ la 12.09.2008, somație de care a avut în mod evident cunoștință, câtă vreme a formulat ulterior cererea de suspendare a executării, soluționată la 23.10.2008, potrivit încheierii anterior menționate, precum și, la data de 22.09.2008, contestația la executare soluționată în primă instanță prin sentința civilă nr. 6223/24.10.2008 a Judecătoriei Giurgiu.
În raport de acest act de executare, de la comunicarea căruia se stabilește termenul prevăzut prin dispozițiile art. 319 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezenta contestație în anulare putea fi introdusă numai în intervalul de 15 zile care a început să curgă cel mai târziu la data formulării contestației la executare, la data de 22.09.2008, când contestatorul avea, în mod obiectiv cunoștință de somația ce i-a fost transmisă.
Așa fiind, contestația în anulare formulată după trecerea unui termen de 3 luni de la acest moment urmează a fi respinsă ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 454 R din 27 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2009..
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
.red.
2 ex.
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Carmen