Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1609/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1609/R/2008
Ședința publică din 5 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Antoaneta Tania Nistor JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR: --- -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare contestația în anulare declarată de către contestatorii ȘI, împotriva deciziei civile nr.613/R din 13 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr-, privind și pe intimatul .
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, se prezintă contestatorul, asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar- (fila 4), reprezentanta intimatului, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar- (fila 21), lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prezenta contestație în anulare este declarată în termen legal, a fost comunicată intimatului și se află la primul termen de judecată.
Se constată că la data de 3 septembrie 2008, s-a depus la dosar, din partea intimatului, întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare, un exemplar comunicându-se cu reprezentantul contestatorilor.
Reprezentantul contestatorilor și reprezentanta intimatului arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Curtea, apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorilor solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și pe cale de consecință anularea deciziei contestate și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului, fără cheltuieli de judecată.
În susținere, arată că dreptul de proprietate al reclamantului recurent nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea contestației în anulare, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În susținere arată că și-a întemeiat acțiunea în evacuare pe dispozițiile OUG nr. 40/1999, arătând că legea specială are întâietate față de dispozițiile dreptului comun, astfel încât invocarea practicii judiciare privind deosebirea între acțiunea în evacuare și cea în revendicare este inaplicabilă în speță.
CURTEA:
Prin contestația în anulare înregistrată sub nr.882/33/02.06.2008, contestatorii și, în contradictoriu cu intimatul au solicitat instanței anularea deciziei civile nr.613/R/13.03.2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr-.
În motivarea contestației în anulare, contestatorii au arătat că decizia contestată cuprinde grave erori materiale care au decurs din confuzia în care s-a aflat instanța cu privire la anumite elemente de fapt ale speței.
O primă eroare constă în aceea că instanța de recurs a omis să ia în considerare faptul că primele proprietare ale imobilului în litigiu, și, nu au respectat procedura de notificare a contestatorilor în calitate de deținători ai apartamentului retrocedat privind încheierea contractului de închiriere, astfel încât erau aplicabile prevederile art.11 alin.1 din OUG nr.40/1999. La data când intimatul a devenit proprietar, prin cumpărarea imobilului de la proprietarele cărora li s-au retrocedat imobilul, contractul de închiriere al contestatorilor era prelungit de drept, contrar susținerilor instanței de recurs care a reținut o altă stare de fapt și anume că, cei doi contestatori nu au dat curs notificărilor privind încheierea contractului de închiriere.
Intimatul a trimis contestatorilor o primă notificare în vederea încheierii contractului de închiriere la data de 19.08.2004, dată la care contestatorii au declarat că sunt de acord cu oferta proprietarului.
Ulterior, la data de 21.06.2006 intimatul a trimis contestatorilor o nouă notificare în vederea lămuririi situației juridice a apartamentului iar contestatorii și-au manifestat din nou intenția de a încheia contractul de închiriere, împrejurare arătată de martora.
Părțile nu au încheiat contractul de închiriere deoarece intimatul nu a redactat contractul care să fie semnat de părți, împrejurare dovedită prin declarația martorului.
Pe de altă parte, instanța de recurs a denaturat starea de fapt și a aplicat art.13 lit.h din OUG nr.40/1999 reținând că prin fapta lor culpabilă, contestatorii au adus stricăciuni grave imobilului fapt care a rămas nedovedit.
Potrivit jurisprudenței, acțiunea în evacuare este specifică raporturilor juridice de locațiune însă în speță între părți nu au existat raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept de către contestatori a posesiei asupra imobilului proprietatea intimatului, astfel încât dreptul de proprietate al acestuia nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, acțiunea în evacuare a acestuia fiind inadmisibilă.
În drept, contestatorii au invocat disp.art.318 pr.civ.
Intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației în anulare și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată (18-20).
In susținerea poziției procesuale intimatul a arătat că cererea contestatorilor nu poate fi primită deoarece în cadrul contestației în anulare pot fi invocate doar greșeli materiale cu caracter procedural care nu se confundă cu erorile de judecată deoarece în caz contrar ar însemna judecarea încă o dată a recursului în care s-a pronunțat decizia contestată.
Împrejurarea că primele proprietare ale imobilului în litigiu nu au respectat procedura de notificare a contestatorilor este lipsită de relevanță și nu are legătură cu cauza din moment de intimatul a notificat contestatorii iar aceștia au refuzat cu rea credință să se prezinte la încheierea contractului de închiriere.
Practic, contestatorii speculează prevederile OUG nr.40/1999 și tind la o prelungire perpetuă a închirierii în condițiile în care nu se achită nici o sumă de bani cu titlu de chirie, astfel încât aceștia se fac culpabili de un abuz de drept.
De altfel, în speță s-a dovedit reaua credință a contestatorilor care nu s-au prezentat în data de 6.09.2004 pentru încheierea contractului de închiriere cu intimatul și nu au plătit de altfel nici o sumă de bani cu titlu de chirie.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, prin decizia civilă nr.613 din 13 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.624 din 6.11.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care a fost modificată în sensul că s-a respins apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr.4838/2007 a Judecătoriei Cluj, dosar nr-.
Intimații au fost obligați să plătească recurentului suma de 1785 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că asupra imobilului înscris în CF 2280 C figurează ca proprietar tabular reclamantele sub B-17.
Este real că imobilul a fost redobândit (de către proprietarii de la care a fost naționalizat) prin hotărâri judecătorești, iar reclamantul a devenit proprietar în baza contractului.
Deși în vederea încheierii contractului de închiriere pârâții au mai fost invitați și la 3 septembrie 2004 și 6 septembrie 2004, totuși pârâții nu s-au prezentat în sensul solicitat, astfel că pârâții de peste 3 ani folosesc imobilul reclamantului fără titlu, și fără a se fi achitat vreo sumă pentru folosința imobilului.
Aceste aspecte, ce conturează conduita pârâților, în ce privește culpabilitatea lor în neîncheierea contractului de închiriere, rezultă fără posibilitate de echivoc din actele de la dosar, făcând posibilă incidența dispozițiilor art.11 alin.2 din OUG 40/1992 și pe cale de consecință evacuarea pârâților, în condițiile în care reclamantul a fost lipsit atât de folosința bunului său cât și de posibilitatea încasării unei chirii, sau a unei sume ce ar reprezenta echivalentul folosinței imobilului.
De altfel, în acest sens s-a statuat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 2.11.2006 în cauza Stănescu contra României, reținându-se că "a sancționa proprietarii care au omis să se conformeze condițiilor de formă prevăzute de OUG 40/1999, impunându-le o obligație atât de grea ca aceea de a păstra locatarii în imobilul lor timp de mai mulți ani, fără nici o posibilitate concretă și reală de a încasa o chirie, a făcut să apese asupra proprietarului o sarcină specială și exorbitantă de natură să întrerupă echilibrul just dintre interesele aflate în joc".
Or, și în cauza de față reclamantul a fost datorită conduitei pârâților, într-o imposibilitate concretă dar și reală, de a încasa o chirie, fiind lipsit și de prerogativele dreptului de proprietate, situație în care erau incidente dispozițiile art.11 alin.1 din OUG 40/1999, dar și ale art.13 lit."h" din același act normativ raportat la actele de la filele 65 și 70 din dosarul instanței de fond.
Cum, față de cele expuse, instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, instanța a admis recursul în temeiul art.304 pct. 9 pr.civ. și pe cale de consecință a modificat hotărârea instanței de apel în sensul respingerii apelului pârâților și menținerii hotărârii instanței de fond.
Astfel, contestatorii și-au întemeiat în drept contestația în anulare pe dispozițiile art.318 pr.civ. potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea fată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a comis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
În fapt, contestatorii au arătat că prin decizia atacată instanța de recurs a comis câteva erori materiale decurgând din confuzia în care s-a aflat cu privire la elementele de fapt ale speței.
Art.318 teza I pr.civ. are în vedere doar erorile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale.
Susținerile contestatorilor privitoare la faptul că greșelile materiale ale instanței de recurs constau în aceea că s-a omis să se ia în considerare faptul că primele proprietare ale imobilului în litigiu, și, nu au respectat procedura de notificare a contestatorilor, privind încheierea contractului de închiriere, în calitate de deținători ai apartamentului retrocedat, fiind aplicabile prevederile art.11 din OUG nr.40/1999, precum și denaturarea stării de fapt prin aplicarea art.13 lit.h din același act normativ, în opinia Curții, nu reprezintă greșeli materiale în sensul art.318 teza I pr.civ. de natură să justifice admiterea contestației în anulare. Prin motivele prezentei cereri, contestatorii invocă practic stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii greșite a probelor tinzând la rejudecarea pe cale ocolită a recursului.
Totodată, afirmația contestatorilor referitoare la faptul că o altă consecință a confuziei elementelor de fapt este dispoziția de evacuare a acestora din imobilul litigios, acțiunea în evacuare a intimatului fiind inadmisibilă acesta putându-și apăra dreptul de proprietate doar pe calea acțiunii în revendicare nu poate fi primită deoarece, pe de o parte, nu constituie o eroare materială, iar pe de altă parte, intimatul și-a întemeiat acțiunea în evacuare pe dispozițiile OUG nr.40/1999, care constituie o lege specială în raport cu prevederile Codului civil privitoare la locațiune astfel încât instanța a soluționat acțiunea în evacuare cu respectarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil român.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.320 pr.civ. va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii și în contradictoriu cu intimatul având ca obiect decizia civilă nr.613/R/13.03.2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr-.
În conformitate cu prevederile art.320 pr.civ. coroborat cu art.274 alin.1 pr.civ. va obliga contestatorii, aflați în culpă procesuală, să plătească intimatului suma de 2380 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial (23).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECI D
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorii ȘI împotriva intimatului având ca obiect decizia civilă nr. 613/R din 13.03.2008 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții contestatori să plătească intimatului suma de 2380 lei, cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
--- - --- - - -
GREFIER
RED./MR
10.09.08/2 EX.
Președinte:Antoaneta Tania NistorJudecători:Antoaneta Tania Nistor, Anca Adriana Pop
