Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 163/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(74/2007)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.163.
Ședința publică de la 09 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECATOR - - -
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți, - și, împotriva deciziei civile nr.1781 A din 31.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu intimata-intervenientă în numele altei persoane ASOCIAȚIA "ANTICORUPȚIA" și cu intervenienții - titulari ai cererii de intervenție accesorie ASOCIAȚIA VICTIMELOR SISTEMULUI COMUNIST - ȘI A, ASOCIAȚIA DIN ROMÂNIA, ASOCIAȚIA VICTIMELOR MAGISTRAȚILOR DIN ROMÂNIA, COMUNITATEA MOȘTENITORILOR ȘI PROPRIETARILOR LEGITIMI DIN ROMÂNIA și ASOCIAȚIA
are ca obiect - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru intimatul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.03/2007, emisă de Baroul Teleorman, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței restituirea, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a dosarului nr-.
Curtea acordă cuvântul părții prezente asupra admiterii în principiu a cererilor de intervenție.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea în principiu a cererilor de intervenție.
Curtea, după deliberare, în raport de dispozițiile art.57 al.1 Cod de procedura civilă, constată că, prin cererile de intervenție accesorii formulate de titularii acestora, se invocă aspecte de executare ce nu pot forma obiectul cauzei de față și nu există un interes în promovarea acestora, motiv pentru care respinge în principiu aceste cereri.
Curtea, din oficiu, invocă excepției rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării deciziei civile nr.1781 A din 31.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, acordând cuvântul părții prezente pe acest aspect și asupra cererii de restituire a cauțiunii aferente acestei cereri.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită admiterea excepției și respingerea cererii de restituire a cauțiunii aferente cererii de suspendare.
Totodată, declară că nu mai are alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală, a deciziei atacate; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Arată că a făcut dovada faptului că este proprietarul imobilului în litigiu, titlul părții pe care o reprezintă fiind actul de adjudecare încheiat de către Biroul executorului judecătoresc la data de 07.02.2004, perfect valabil.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 B, la data de 13.03.2006, sub nr-, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții, prin ant, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună evacuarea pârâților din imobilul apartament nr.80, situat în B, Calea, nr.36,.13,.2,.6, sector 6, pentru lipsa titlului locativ, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.2379 din 31.03.2006, Judecătoria Sector 6 Baa dmis acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâții, și -, și a dispus evacuarea acestora din imobilul situat în B Calea nr.26 Bl.13,.2,.6,.8, sector 6, pentru lipsa titlului locativ.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin actul de adjudecare încheiat la data de 16.06.2004, imobilul litigios a fost adjudecat în favoarea reclamantului, act care este titlul de proprietate, conform art. 517 alin. 1 Cod procedură civilă.
Prima instanță a mai reținut că pârâții nu au făcut dovada vreunui titlu locativ care să le confere dreptul de a locui în imobilul litigios, motiv pentru care reclamantul este împiedicat în exercitarea dreptului său de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, pârâții au declarat apel, solicitând admiterea căii de atac și casarea în tot a sentinței apelate.
Prin decizia civilă nr.1781 din 31.10.2006, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții, și -.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prima instanță în mod corect a dispus evacuarea pârâților din imobilul litigios, având în vedere că, prin actul de adjudecare încheiat la data de 16.06.2004, în dosarul de executare nr. 56/2003 al BEJ și dosarul de executare nr.801/2003 al Judecătoriei Sector 6 B, în urma licitației publice, imobilul litigios a fost adjudecat în favoarea intimatului-reclamant, actul de adjudecare fiind intabulat în Cartea Funciară la data de 6.09.2004.
Având în vedere că actul de adjudecare reprezintă titlu de proprietate al dobânditorului asupra imobilului, conform art.517 Cod procedură civilă, acesta nefiind desființat, îi consacră proprietarului dreptul de a se bucura și a dispune de proprietatea sa, în mod exclusiv și absolut.
Tribunalul a reținut că motivele de apel vizează de fapt executarea silită, acestea fiind înlăturate, deoarece au fost analizate în cadrul contestației la executare și au vizat anumite persoane în calitate de pârâți. Or, prezenta acțiune a fost pornită numai împotriva persoanelor pentru care nu există titlu executoriu, astfel cum s-a reținut prin sentința civilă nr.1721/8.03.2006, sentință ce nu vine în contradicție cu sentința apelată.
În termen legal, împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții, și -, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza în fond, respingerea cererii de chemare în judecată.
Recurenții au solicitat, de asemenea, suspendarea executării hotărârilor atacate, fără citarea părților, chiar înainte de primirea dosarului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au susținut că sunt victimele abuzurilor Asociației de Proprietari, care a vândut în mod abuziv, la licitație, locuința lor, în condițiile în care se achitaseră o parte din cotele de întreținere și ratele; nici suma obținută la licitație nefiind distribuită și aflându-se, în contul BEJ, de aproape trei ani.
În ceea ce privește titlul de proprietate al intimatului, recurenții au arătat că acesta este un act de adjudecare obținut în mod fraudulos, cu concursul Asociației de proprietari și al executorului judecătoresc, nevalabilitatea titlului și inopozabilitatea lui fiind constatată de către executorul judecătoresc, care, prin proces - verbal, a oprit executarea, instanța de executare respingând, în mod irevocabil, contestația la executare formulată de intimați, prin sentința civilă nr.1721 din 08.03.2006.
În dovedirea cererii de recurs, recurenții au solicitat proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de instanță.
Prin încheierea pronunțată la 19.02.2007, în dosarul nr-, s-a admis cererea de suspendare provizorie a executării silite a deciziei civile nr.1781 A din 31.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, formulată de petenții, și, în dosarul nr-, până la soluționarea cererii de suspendare, de către completul 3 al Secției a III-a Civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie din cadrul Curții de Apel București.
Intimatul nu a formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
În ședința publică din 13.03.2007, Asociația Anticorupția a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurenților - pârâți, cerere ce a fost încuviințată în principiu prin încheierea de la aceeași dată.
Prin încheierea pronunțată la data de 03.04.2007, Curtea a respins, ca nefondate, excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant, prin raportare la dispozițiile art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă, apreciind că motivele de recurs vizează aspecte de nelegalitate ale hotărârea atacate, contestându-se valabilitatea și opozabilitatea titlului invocat de intimat, astfel încât acestea pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de la aceeași dată, instanța a dispus, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, suspendarea judecății cererii de recurs, până la soluționarea irevocabilă a cererii ce forma obiectul dosarului nr- al Judecătoriei sectorului 6 B, prin care se promovase o acțiune în nulitate împotriva procesului-verbal de licitație din data de 12.05.2004 și a actului de adjudecare încheiat la data de 16.06.2004 de BEJ.
Prin încheierea din 25.11.2008, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol, având în vedere soluția pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr.1289 din 16.09.2008.
Prin încheierea de la aceeași dată, Curtea a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale formulată de recurenții - pârâți, considerând că recurenții nu mai au interes în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.244 alin.1 pct.1 și art.244 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât aceste dispoziții legale nu sunt de natură să ducă la dezlegarea cauzei de față, astfel încât excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri, recurenții au formulat recurs, recurs ce a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, formând obiectul dosarului nr-.
Prin decizia nr.9591 din 24.11.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâții, și împotriva încheierii de ședință din 25.11.2008 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Dosarele au fost restituite Curții de Apel București la data de 20.01.2010, fixându-se termen de judecată la data de 09.02.2010.
În ședința publică din 09.02.2010, Curtea a pus în discuție admiterea în principiu a cererilor de intervenție accesorie formulate de titularii acestor cereri, respectiv Asociația Victimelor Sistemului Comunist - și a, Asociația din România, Asociația Victimelor Magistraților din România, Comunitatea Moștenitorilor și Proprietarilor Legitimi din România și Asociația, cereri ce fuseseră depuse la data de 31.12.2008, respingând, în principiu, aceste cereri, pentru considerentele expuse în practicaua deciziei civile nr.163/09.02.2010.
La același termen de judecată, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea, din oficiu, a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării deciziei civile nr.1781 A din 31.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă și a acordat cuvântul și asupra cererii de restituire a cauțiunii aferente acestei cereri, formulată de recurenți la data de 08.12.2009.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Deliberând asupra excepției rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării deciziei civile nr.1781 A din 31.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, Curtea apreciază că se impune admiterea acestei excepții, întrucât, în considerarea art.300 alin.2 Cod procedură civilă coroborat cu art.403 alin.3 și 4 Cod procedură civilă, suspendarea executării hotărârii recurate poate fi dispusă numai până la soluționarea recursului exercitat împotriva hotărârii ce formează obiect al cererii de suspendare.
În ceea ce privește cererea de restituire a cauțiunii în cuantum de 500 lei, achitată cu recipisa de consemnare nr.-/1, cerere formulată de petenții recurenți, și, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu art.7231alin.3 Cod procedură civilă, cauțiunea se eliberează celui care a depus-o, în măsura în care, asupra acesteia, cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile, de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei.
Cu toate acestea cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
Astfel, constatând că partea interesată, în speță, intimatul - reclamant nu a declarat în mod expres că nu urmărește obligarea recurenților la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, iar, în cauză, nu s-a împlinit termenul de 30 de zile, de la data la care, prin hotărârea irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei, termen în care cel îndreptățit poate formula o cerere având ca obiect plata despăgubirilor, Curtea va respinge, ca prematur formulată, cererea de restituire a cauțiunii, consemnată cu recipisa nr.-/1, recurenții având posibilitatea reiterării acestei cereri după expirarea termenului legal de 30 de zile.
În ceea ce privește fondul recursului, Curtea reține că ceea ce se critică, în mod esențial, în cauză, este titlul de proprietate exhibat de intimatul - reclamant, pentru a justifica cererea de evacuare a recurenților și modalitatea în care acest titlu a fost obținut.
Or, aspectele ce țin de nulitatea procesului-verbal de licitație din data de 12.05.2004 și a actului de adjudecare încheiat la data de 16.06.2004, având ca obiect imobilul situat în B, Calea, nr.36,.13,.2,.80, sector 6, au fost dezlegate, în mod irevocabil, prin decizia civilă nr.1289 din 16.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, prin care s-a respins recursul formulat de recurenta - intervenientă Asociația Anticorupția împotriva deciziei civile nr.1713 A din 14.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și intimatul - pârât Biroul Executorului Judecătoresc; s-a admis recursul formulat de pârâtul împotriva aceleiași decizii, a fost modificată în parte decizia civilă nr.1713 A din 14.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în sensul că s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 3699 din 31.05.2007 a Judecătoriei sectorului 6 B, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei.
Curtea consideră necesar să precizeze că, prin sentința civilă nr.3699 din 31.05.2007, Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții și, prin care aceștia solicitaseră, în contradictoriu cu intimatul, să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de licitație din data de 12.05.2004 și actului de adjudecare încheiat la data de 16.06.2004, precum și să se dispună radierea înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară, respingându-se cererea ca inadmisibilă, această soluție rămânând irevocabilă.
Cum ordonanța de adjudecare, pronunțată, la data de 16.06.2004, în dosarul de executare nr.801/2003 al BEJ, reprezintă titlul de proprietate al intimatului - reclamant, a cărui valabilitate a fost stabilită în mod irevocabil, dreptul de proprietate al acestuia fiind transcris la Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei sectorului 6 B, prin încheierea nr.11543 din 07.09.2004, conform art.517 Cod procedură civilă, instanța de recurs consideră că reclamantul - intimat trebuie să exercite ansamblul prerogativelor dreptului de proprietate, folosința imobilului fiind una dintre aceste prerogative, iar recurenții nu pot opune un titlu valabil acestuia pentru a continua locațiunea.
În același sens, argumentele expuse de recurenți, privind modalitatea în care s-a desfășurat licitația având ca obiect imobilul în litigiu, vizează aspecte ce țin de executarea silită, ce nu pot fi reiterate în prezenta cale de atac.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de, - și împotriva deciziei civile nr.1781 A din 31.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, și, având în vedere natura juridică a cererii de intervenție accesorie, formulată de Asociația Anticorupția, în favoarea recurenților, va dispune, în consecință, și respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a deciziei civile nr.1781 A din 31.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de, - - și împotriva deciziei civile nr.1781 A din 31.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, cu intimata intervenientă în numele altei persoane ASOCIAȚIA "ANTICORUPȚIA" și cu intervenienții - titulari ai cererii de intervenție accesorie ASOCIAȚIA VICTIMELOR SISTEMULUI COMUNIST - ȘI A, ASOCIAȚIA DIN ROMÂNIA, ASOCIAȚIA VICTIMELOR MAGISTRAȚILOR DIN ROMÂNIA, COMUNITATEA MOȘTENITORILOR ȘI PROPRIETARILOR LEGITIMI DIN ROMÂNIA și ASOCIAȚIA
Respinge cererea de restituire a cauțiunii în cuantum de 500 lei, achitată cu recipisa de consemnare nr.-/1, ca prematur formulată.
Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție accesorie formulată de ASOCIAȚIA ANTICORUPȚIA.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/31.03.2010
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sectror 6. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu