Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1743/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2301/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1743
Ședința publică din 15.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
Grefier -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții pârâți și, împotriva deciziei civile nr. 888 din 8.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă, precum și a cererii de suspendare a executării deciziei recurate.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru evacuare.
La apelul nominal se prezintă avocații în calitate de reprezentant al recurenților pârâți și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 10768/12.10.2009, eliberată de Baroul București, respectiv -, în calitate de reprezentant al intimatei reclamante.
Se face referatul cauzei, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurenților depune la dosar dovada achitării cauțiunii, stabilite de instanță la suma de 500 lei, și anume recipisa de consemnare nr. -/1 și chitanța nr. -/1, ambele emise de Unitatea CEC Bank la data de 3.12.2009.
Solicită, în susținerea recursului, administrarea probei cu înscrisuri privind existența pe rol a procesului având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare, cu termen de judecată la data de 21 ianuarie 2010.
Avocatul intimatei depune la dosar întâmpinare în dublu exemplar, dintre care unul este înmânat reprezentantului părților adverse.
Arată că nu se opune la admiterea cererii privind proba cu înscrisuri, formulată de părțile adverse.
După deliberare, Curtea încuviințează, în temeiul art. 305 din Codul d e procedură civilă, proba cu înscrisuri solicitată de recurenții pârâți, prin apărător.
Avocatul recurenților depune la dosar înscrisuri referitoare la existența pe rol a dosarului amintit, precum și o copie a acestora care se comunică apărătorului intimatei.
Părțile arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat în cauză.
Curtea, față de împrejurarea că părțile nu mai au alte cereri de formulat, constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului și a cererii de suspendare a executării hotărârii atacate.
Avocatul recurenților pârâți și solicită admiterea cererii de suspendare a executării pentru motivele invocate în scris. Susține, în esență, faptul că imobilul din care se solicită evacuarea acestora, este singura lor locuință și prin punerea în executare a hotărârii pârâții ar rămâne fără domiciliu.
Pe fond, solicită admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate cu trimiterea spre rejudecarea apelului în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 2 teza finală, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate.
În drept, își întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Instanța de apel a reținut că judecătoria a analizat cererea de chemare în judecată sub aspectul evacuării. Solicită, însă, a se observa că instanța de fond a analizat, în realitate, titlurile părților și a constatat că pârâții nu sunt proprietari, fără a reține că aceștia au posesia bunului aflat în litigiu, având cel puțin un drept aparent de proprietate asupra acestuia.
Apreciază că au fost încălcate prevederile Codului civil privitoare la locațiune și la dreptul de folosință, instanța pronunțând o soluție fără să audieze, de exemplu, martori, care ar fi dovedit locațiunea. De altfel, instanța a respins cererea privind administrarea de probe, formulată de către pârâți, fără o motivare limpede.
În concluzie, solicită admiterea recursului pentru toate motivele invocate în scris la dosar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării de noi probe.
Arată că nu solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Avocatul intimatei reclamante solicită respingerea cererii de suspendare a executării ca lipsită de obiect, deoarece hotărârea recurată nu este susceptibilă de a fi pusă în executare.
Pe fond, apreciază că recurenții au dat un înțeles greșit actului încheiat cu, în sensul că ar fi vorba despre un antecontract având ca obiect acordarea întreținerii în schimbul promisiunii de a le vinde pârâților casa. Dar acest contract nu se mai poate realiza, întrucât a decedat și nu mai poate încheia actul promis.
Cu privire la dreptul de folosință și cel de retenție invocate de recurenți, solicită a se observa că antecontractul încheiat cu nu le acordă un drept de folosință, ceea ce conduce la concluzia că aceștia nu pot pretinde nici un drept de retenție, neavând titlu locativ pentru imobilul aflat în litigiu.
Arată că solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, la data de 10.03.2009, sub nr-, reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în B,- A, -B,.2,.9,.80, sector 3.
La termenul de judecată din data de 05.05.2009, reclamanta, prin avocat, a precizat că înțelege să solicite evacuarea pârâților pentru lipsa titlului locativ, și nu în baza dispozițiilor privind contractul de locațiune. La același termen de judecată, instanța a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității, a lipsei calității procesuale active a reclamantei, a prematurității formulării acțiunii, precum și cererea de suspendare a judecății, invocate, respectiv, formulată de pârâți, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin sentința civilă nr.7384/16.06.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B s-a admis acțiunea și s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B,- A, -B,.2,.9,.80, sector 3.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, la data de 21.07.2009, pârâții și, solicitând suspendarea judecării cauzei, în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a celor două dosare, respectiv dosarul nr- - aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă - cu termen la 28.10.2009, precum și a dosarului nr- - aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, cu termen la 21.01.2010; în subsidiar, au solicitat respingerea cererii formulate, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.888 A/08.10.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelanții - pârâți și, împotriva sentinței civile nr. 7384/16.06.2009, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 B, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, prin sentința civila nr. 8703/03.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosarul nr-, definitivă și irevocabilă, s-a constatat că intimatei - reclamante îi revine întreaga masa succesorală de pe urma defunctei, compusă din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 80, situat în B,-, -B,. 2,. 9, sector 3 - fila 6, dosar fond.
În mod corect a respins prima instanță cererea de suspendare a judecății pricinii, până la soluționarea dosarelor nr- și nr-; astfel, în ceea ce privește primul litigiu, acesta a fost soluționat în mod irevocabil, astfel cum reiese din sentința civilă nr. 8703/03.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B - fila 6, dosar fond, mențiune care se bucură de o prezumție de veridicitate. Raportat la al doilea dosar, cum a apreciat și instanța fondului, o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare are efect constitutiv de drepturi, iar nu declarativ, astfel încât, independent de soluția care se va pronunța în acea cauză, interesează situația juridică a părților din momentul actual, iar, în prezent, pârâții nu au niciun drept de proprietate sau de folosință asupra apartamentului în litigiu.
Instanța a soluționat o acțiune în evacuare, cu care a fost învestită, iar nu una în revendicare imobiliară, indicarea, ca temei de drept, a prevederilor art. 480 cod civil nefiind de natură a determina o altă concluzie, atâta vreme cât dreptul de proprietate, la care face referire textul legal menționat, include trei atribute, respectiv, posesia, folosința și dispoziția. În plus, este inevitabilă, într-o acțiune în evacuare, analizarea titlurilor părților, iar, în cauză, intimata a probat calitatea sa de proprietar, în timp ce apelanții nu au dovedit în niciun fel dreptul lor de a păstra folosința imobilului în litigiu.
Astfel, antecontractul de vânzare - cumpărare depus la dosarul cauzei, încheiat de apelanți cu autoarea intimatei, nu este de natură a le conferi primilor calitatea de proprietari aparenți, astfel cum au susținut aceștia, și nici dreptul de folosința asupra imobilului, atâta vreme cât clauzele contractuale, clare și nesusceptibile de interpretări, nu le-au conferit astfel de drepturi.
Tribunalul a reținut că, în situația în carepromitentulvânzător nu își respectă obligația de a face asumată - de a transmite, în viitor, proprietatea bunului său, beneficiarul cumpărător poate solicita daune interese, iar, dacă lucrul se mai găsește în patrimoniul vânzătorului, instanța poate să pronunțe, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, conform art. 1073 și art. 1077 Cod civil, o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare, cu caracter constitutiv de drepturi, însă antecontractul, prin el însuși, nu este de natură a crea drepturi locative în favoarea promitenților cumpărători, motiv pentru care a respins apelul, pentrumotiveleexpuse, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, au formulat recurs pârâții și, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță; iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, rejudecând, admiterea apelului, cu consecința schimbării sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii cererii de evacuare, ca neîntemeiată.
Prin intermediul cererii de recurs, a fost solicitată șisuspendarea executării hotărârii recurate, până la soluționarea recursului, în temeiul art. 300 alin. 2 și 3 Cod de procedură civilă.
Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5 Cod de procedură civilă, s-a raportat la faptul că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare, limitând dreptul avocaților părților de a pune concluzii pe fond, nefiind puse în discuția părților toate motivele de apel invocate, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii atacate, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind nulă, în considerarea art.105 alin.2 Cod de procedură civilă.
În același sens, recurenții au susținut că a fost încălcat principiul contradictorialității și oralității dezbaterilor, câtă vreme instanța de apel nu a pus în discuția părților toate motivele de apel invocate și nu a dat posibilitatea acestora de a pune concluzii în ședință publică asupra acestor motive, nefiind amânată nici pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise.
Un al doilea motiv de apel s-a întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, recurenții criticând faptul că hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină, instanța de apel nemotivând respingerea motivelor de apel, referitoare la dreptul de retenție și la posibilitatea ca titlul locativ să fie dat și în formă verbală și, pe cale de consecință, să poată fi dovedit cu martori și interogatoriu.
Ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, a cuprins mai multe argumente, după cum urmează:
Astfel, recurenții au considerat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.1416 și art.1197 Cod civil, respectiv art.129 Cod de procedură civilă, întrucât instanța de apel și-a însușit întrutotul motivarea instanței de fond, respectiv menținerea măsurii evacuării pentru lipsa titlului locativ, nedând posibilitatea pârâților apelanți să dovedească existența titlului locativ, care poate fi și verbal, și putea fi probat cu martori.
Un alt argument s-a raportat la faptul că apelanții au cel puțin calitatea de proprietari aparenți, au dreptul de folosință al imobilului, precum și un drept de retenție asupra acestuia, nefiind ținuți de niciun act normativ să aibă un titlu expres, în formă scrisă și autentică, prin care să facă dovada dreptului de folosință în cadrul acțiunii în evacuare, dreptul de folosință asupra imobilului putând fi dovedit cu martori și interogatoriul intimatei, iar antecontractul de vânzare-cumpărare, depus la dosarul cauzei, fiind titlul în baza căruia, la acest moment, folosesc imobilul.
Recurenții au reproșat și faptul că instanța de apel nu a pus în discuția părților dreptul de retenție invocat, prin care ar fi avut posibilitatea de a arăta că au invocat dreptul de retenție, ca mijloc de apărare și pe cale de excepție, încălcând astfel principiul rolului activ; cererea de instituire a acestui drept de retenție fiind justificată de faptul că are domiciliul în Germania și vârsta de peste 70 ani, iar executarea silită împotriva sa va fi imposibil de realizat.
În același sens, instanța de apel nu a avut preocuparea de a verifica susținerile lor, conform cărora, locuind de mai mult de 3 ani în imobil, s-au ocupat de întreținerea, îmbunătățirea și conservarea acestuia și au un drept de creanță față de, promitentă vânzătoare în antecontractul lor, iar efectul evacuării va fi îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei.
Recurenții au apreciat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, ceea ce presupune respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces, și anume, principiul contradictorialității, dreptului la apărare și egalității depline a părților în proces, principii care au fost încălcate de către instanță.
Hotărârea a fost dată și cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la domiciliu, întrucât instanța de apel a respins proba cu înscrisuri, prin care apelanții pârâți solicitau dovedirea faptului că nu au deținut și nu dețin un alt imobil în proprietate, măsura evacuării lor din imobil, cu consecința pierderii domiciliului, constituind o formă extremă de ingerință în dreptul la domiciliu.
Recurenții au considerat că decizia apelată încalcă și principiul stabilității și securității circuitului civil, întrucât soluția corectă în cauză ar fi fost suspendarea soluționării cauzei în fond, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect partaj succesoral și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Astfel, promisiunea de înstrăinare a unui imobil, predat în posesia și folosința cumpărătorilor pârâți, este o convenție opozabilă atât promitentului, cât și succesorilor săi, o asemenea convenție obligând părțile la executare, conform art. 969 - 970 Cod civil, și, până la rezoluțiunea ei, potrivit art. 1021 Cod civil, promitentul și succesorii săi nu pot cere evacuarea cumpărătorului din imobil. În acest sens, recurenții au considerat că nu puteau fi evacuați din imobilul pe care l-au dobândit în baza unui antecontract încheiat cu, autoarea intimatei reclamante, cât timp, pe rolul instanțelor de judecată, s-a aflat înregistrat dosarul având ca obiect cererea lor de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic privind imobilul din care se solicită evacuarea.
Recurenții au reiterat și faptul că ambele instanțe au susținut că sunt învestite cu o acțiune în evacuare pentru lipsa titlului locativ, însă, în realitate, ambele instanțe au motivat hotărârile pronunțate, cu argumentații bazate pe revendicare, ceea ce echivalează fie cu o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fie cu o hotărâre prin care s-a soluționat procesul fără a se intra în cercetarea fondului.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare, cu nerespectarea termenului legal prevăzut de art.308 alin.2 Cod de procedură civilă, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, considerând că instanța de apel a respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, neîncălcând formele de procedură reglementate de art.105 alin.2 Cod de procedură civilă; că hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care se sprijină; că aceștia au avut calitatea de simplii tolerați în imobilul în care au locuit împreună cu defuncta, din antecontractul de întreținere, neputându-se naște un drept de folosință sau un drept de retenție, iar faptul că aceștia dețin sau nu un alt imobil nu le dă dreptul să folosească abuziv proprietatea intimatei.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, intimata a solicitat respingerea acesteia, deoarece hotărârea recurată nu este susceptibilă de executare silită, nestabilind nici o obligație în sarcina părților, cererea fiind nemotivată pentru a se putea discuta temeinicia sa.
Instanța de recurs a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, solicitată de recurenți, în temeiul art.305 Cod de procedură civilă, privind existența, pe rolul instanțelor, a unei cauze având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 888/A/8.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, Curtea a constatat că, existând un singur termen de judecată în recurs, iar, prin cererea de suspendare a executării, întemeiată pe dispozițiile art.300 alin.1 și 2 Cod de procedură civilă, solicitându-se această suspendare până la soluționarea recursului, se impune respingerea acestei cereri, ca rămasă fără obiect, și examinarea fondului cauzei.
În consecință, Curtea a dispus și restituirea cauțiunii în cuantum de 500 lei, consemnată cu recipisa nr.-/1/03.12.2009, eliberată de CEC Bank - Unitatea, recurenților și, având în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art. 723 alin. 3, teza finală Cod de procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea constată că instanța de fond a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect evacuarea pârâților și din imobilul situat în B,- A, -B,.2,.9,.80, sector 3, pentru lipsa titlului locativ, acestea fiind limitele obiective și subiective ale judecării cauzei.
Titlul pe care intimata reclamantă îl exhibă, pentru a justifica legitimarea procesuală activă de a solicita evacuarea pârâților recurenți îl constituie sentința civilă nr. 8703/3.10.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B, în dosarul nr-, definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat că acesteia îi revine întreaga masă succesorală de pe urma defunctei, masă ce este compusă din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 80, situat în B,- A, -B,.2,.9,.80, sector 3.
În susținerea dreptului lor de folosință și a dreptului de retenție asupra imobilului în litigiu, recurenții pârâți invocă antecontractul de vânzare-cumpărare cu clauză de uzufruct viager și clauză de întreținere, încheiat la data de 20.03.2006, între, în calitate de înstrăinătoare și creditoare a obligației de întreținere, și și, în calitate de dobânditori și debitori ai obligației de întreținere, precum și existența unui dosar pendinte, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Urmează a se verifica, de către instanța de recurs, în ce măsură aceste argumente ar justifica continuarea locațiunii de către recurenții pârâți și paralizarea acțiunii în evacuare exercitată de intimata reclamantă și cum au fost aplicate dispozițiile legale de natură procesuală și de drept substanțial în cauza dedusă judecății.
Asupra primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5 Cod de procedură civilă, prin care s-a invocat faptul că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al apelanților pârâți, limitând dreptul avocaților părților de a pune concluzii pe fond, nefiind puse în discuția părților toate motivele de apel invocate și nefiind amânată pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind, în opinia recurenților, nulă, în virtutea art.105 alin.2 Cod de procedură civilă, Curtea îl apreciază ca nefondat, în considerarea faptului că, din cuprinsul practicalei deciziei civile nr. 888A din 8.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, rezultă că părțile au avut posibilitatea dezbaterii apelului exercitat în cauză, în integralitatea sa, cu respectarea garanțiilor de contradictorialitate, publicitate, oralitate și a dreptului la apărare, reglementate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In ceea ce privește posibilitatea instanței de a limita cuvântul părților, deși, din cuprinsul practicalei menționate, nu rezultă că tribunalul ar fi procedat la o asemenea limitare, Curtea apreciază că o asemenea limitare este, în principiu, admisibilă, în considerarea dispozițiilor art. 128 alin. 3 Cod procedură civilă și a celor reglementate de art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă.
Asupra aplicării dispozițiilor art. 146 Cod procedură civilă, care prevăd că părțile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii sau prescurtări scrise a susținerilor lor verbale sau le vor putea depune, chiar fără să fie obligate, Curtea constată că aceste norme au caracter dispozitiv, instanța având latitudinea de a aprecia dacă aceste concluzii scrise sunt necesare, în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei, sau prin coroborare cu art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă, sau părțile sunt cele care ar putea solicita amânarea pronunțării în acest scop, cerere ce ar rămâne, de asemenea, la aprecierea instanței de judecată.
Cum, în cauza dedusă judecății, recurenții nu au formulat o cerere motivată de amânare a pronunțării, iar instanța nu a considerat necesară o astfel de amânare, Curtea apreciază că nu au fost afectate drepturile procesuale ale recurenților sub acest aspect.
Asupra celui de-al doilea motiv de apel, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, prin care recurenții critică faptul că hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii, instanța de apel nemotivând respingerea motivelor de apel, referitoare la dreptul de retenție și la posibilitatea ca titlul locativ să fie dat și în formă verbală, și, pe cale de consecință, să poată fi dovedit cu martori și interogatoriu, Curtea îl apreciază, de asemenea, ca nefondat, constatând că tribunalul a respectat prescripțiile legale impuse de art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, care reglementează conținutul hotărârilor judecătorești, expunând motivele de fapt și de drept, pe care s-a întemeiat soluția de respingere a apelului exercitat de apelanții pârâți și.
Astfel, deși este unanim admis că motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă o garanție a procesului echitabil (a se vedea în acest scop cauzaAlbina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005), astfel cum este acesta reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de judecată nu este obligată să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de către părți, ci trebuie să le grupeze în mod esențial, și să examineze în mod real problemele esențiale ce i-au fost supuse controlului, astfel încât soluția pronunțată să fie rezultatul unui silogism juridic coerent și întemeiat pe dispozițiile legale relevante.
In acest context, Curtea, reținând că tribunalul nu a răspuns argumentelor ce corespundeau punctelor 3, 4 și 6 ale motivelor de apel formulate de către apelanții pârâți și, apreciază că această instanță a expus, totuși, argumentele esențiale privind validitatea titlurilor părților și efectele ce decurg din aceste titluri și care determină inexistența dreptului de folosință a pârâților din prezenta cauză.
În același sens, Curtea apreciază că hotărârea nu cuprinde nici motive străine de natura pricinii, întemeiate pe argumente ce țin de examinarea unei acțiuni în revendicare, astfel cum susțin recurenții, întrucât ambele instanțe au făcut, în mod legal, referire la atributele dreptului de proprietate, între care există și acela al folosirii imobilului de către proprietar, și la inexistența unui titlu locativ valid, pe care recurenții să îl poată opune intimatei reclamante, proprietară a imobilului în litigiu.
In ceea ce privește motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, care a cuprins mai multe argumente, Curtea reține următoarele:
Este necesar a se reitera că, în susținerea dreptului lor de folosință și a dreptului de retenție asupra imobilului în litigiu, recurenții pârâți invocă antecontractul de vânzare-cumpărare cu clauză de uzufruct viager și clauză de întreținere, încheiat la data de 20.03.2006, între, în calitate de înstrăinătoare și creditoare a obligației de întreținere, și și, în calitate de dobânditori și debitori ai obligației de întreținere, precum și existența unui dosar pendinte, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Or, antecontractul de vânzare-cumpărare cu clauză de uzufruct viager și clauză de întreținere, încheiat la data de 20.03.2006, nu transferă, în patrimoniul recurenților, un drept de proprietate, ci dă naștere doar la obligații de a face, de a încheia în viitor, la termenul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare, care are natura unui act juridic translativ de proprietate, iar, în cazul neexecutării culpabile a acestor obligații, la plata de dezdăunări.
In acest context, devine fără relevanță juridică neadministrarea probei testimoniale, invocată de către recurenți, pentru dovedirea unui așa-numit titlu locativ, în formă verbală, pentru că nu poate fi probat cu martori, în contra sau peste conținutul unui înscris, conform art. 1191 Cod civil.
In același sens, instanța de recurs nu poate admite nici argumentul, potrivit căruia recurenții ar fi "proprietari aparenți", noțiune care nu are nici un suport legal în speța dedusă judecății.
In ceea ce privește dreptul de retenție, invocat de către recurenți, pe cale de apărare, iar nu printr-o cerere reconvențională, privit ca drept real de garanție imperfect, ce conferă deținătorului posibilitatea de a refuza restituirea bunului, până în momentul în care creditorul, titular al acestui bun, îi va achita sumele cheltuite cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea lui, și care conferă numai o simplă detenție precară, Curtea apreciază că, până la constatarea de către instanțele judecătorești a unui asemenea drept de creanță împotriva intimatei, în patrimoniul recurenților pârâți din prezenta cauză, acest drept de retenție nu poate fi opus intimatei reclamante, în al cărei patrimoniu a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 80, situat în B,- A, -B,.2,.9,.80, sector 3, în calitate de unică succesoare legală a promitentei vânzătoare.
Asupra motivului de recurs, prin care se invocă faptul că hotărârea a fost dată și cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la domiciliu, întrucât instanța de apel a respins proba cu înscrisuri, prin care apelanții pârâți solicitau dovedirea faptului că nu au deținut și nu dețin un alt imobil în proprietate, măsura evacuării lor din imobil, cu consecința pierderii domiciliului, constituind o formă extremă de ingerință în dreptul la domiciliu, Curtea va face următoarele considerații:
Sub un prim aspect, instanța de recurs este de acord, în lumina jurisprudenței dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens, cauzaSurugiu contra României, hotărârea din 20.04.2004), că dreptul la domiciliu al unei persoane trebuie analizat pe terenul articolului 8 din Convenție, care garantează dreptul la respectarea vieții private și de familie ( 1."Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie. 2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora").
că prezenta cauză se referă la un litigiu civil între particulari, care pretind fiecare că au un titlu locativ asupra imobilului în litigiu, instanța de recurs consideră că, în aplicarea pe orizontală a Convenției, trebuie doar să verifice dacă procedura în cauză a fost una echitabilă și dacă interpretările date de instanțele anterioare dispozițiilor legale aplicabile în cauză sunt de natură să afecteze dreptul la domiciliu pretins de către recurenți.
Or, o asemenea analiză nu poate fi distinctă de argumentele deja expuse, privind titlurile exhibate de părțile din acest litigiu, și prin care se demonstrează că un antecontract de vânzare-cumpărare nu este translativ de proprietate și nu poate da naștere unui drept de locațiune în patrimoniul recurenților, pe care să îl opună succesorului legal al promitentei vânzătoare. Astfel, constatând că garanțiile procesului echitabil au fost respectate în cauză și că nu există un temei legal sau convențional care să justifice dreptul de locațiune al recurenților, instanța de recurs apreciază că nu poate fi protejat dreptul la domiciliu al acestora, pe teren convențional.
În acest context, poate fi combătut și argumentul recurenților privind încălcarea de către instanța de apel, prin soluția pronunțată, a principiului stabilității și securității circuitului civil, aceștia considerând că soluția corectă, în cauză, ar fi fost suspendarea soluționării judecății cauzei în fond, până la soluționarea, definitivă și irevocabilă, a cauzei având ca obiect partaj succesoral și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, câtă vreme, în opinia instanței de recurs, principiului stabilității și securității circuitului civil presupune, ca premisă, existența unei hotărâri definitive sau irevocabile, în sensul autonom convențional, prin care să se constate un drept real sau un drept de creanță în favoare unei persoane, hotărâre ce nu ar mai trebui repusă în discuție, bucurându-se de o prezumție de validitate, premisă ce nu se regăsește în speța dedusă judecății.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții - pârâți și, împotriva deciziei civile nr. 888A/08.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a executării deciziei civile nr.888 A/08.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, formulată de recurenții - pârâți și, ca rămasă fără obiect.
Dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 500 lei, consemnată cu recipisa nr.-/1 din 03.12.2009, eliberată de CEC Bank - Unitatea, recurenților.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții - pârâți și, împotriva deciziei civile nr.888 A/08.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
.
2 ex./14.02.2010
TB-3 -;
Jud.3 -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
