Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1745/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1745/2009-

Ședința publică din data de 2 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Felicia Toader

- -

- JUDECĂTOR 2: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în, nr. 142, județul B, împotriva sentinței civile nr. 248/LM din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 30.11.2009 completare la motivele de recurs din partea recurentei intimate, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, văzând, de asemenea, și faptul că părțile au solicitat soluționarea prezentului litigiu și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la judecarea prezentei căi de atac.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 248/LM din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins excepția de tardivitate invocată de intimată.

S-a admis contestația precizată formulată de contestatorul G, în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B, și în consecință:

A obligat intimata să recalculeze pensia contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 26.08.2005, sens în care intimata a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin decizia nr. -/20.12.1987 contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârsta în baza prev. Legii nr. 3/1977, începând cu data de 01.12.1987, iar prin decizia nr. -/30.06.2005 a fost recalculată pensia contestatorului.

Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme.

În speță, tribunalul a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani pentru bărbați. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază" ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani.

astfel de concluzie s-a apreciat însă a fi eronată și nesocotește reglementările ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv nr.HG 1550/2004.

Aceste reglementări se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevăd în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".

Astfel, din nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani. Conform dispozițiilor art. 77 din lege stagiul de cotizare în situația acestor asigurați este de 20 de ani.

Iar potrivit art. 44 din lege asigurații prevăzuți la art. 20 lit. a), c) si d), care au realizat stagii de cotizare mai mici decât cele prevăzute la alin. (1) si (2) ale art. 43, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor cuprinse in anexele nr. 4 si 5.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din actele depuse în probațiune, rezultă că reclamantul a desfășurat pe o perioadă de 17 ani activitate în grupa I de muncă, subteran, condiții speciale, si 17 ani în grupa III-a de munca, în temeiul art. 20 alin. 1 lit. a și art. 43 alin. 1, art. 44 si anexa 4 din Legea nr. 19/2000, precum și art. 2 alin. 1 din HG. nr. 1550/2004 coroborat cu prevederile nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, a admis contestația conform dispozitivului hotărârii recurate.

A respins excepția tardivității invocată de intimata, având în vedere petentul nu a atacat decizia de pensionare, solicitând numai recalcularea pensiei conform actelor normative în vigoare.

S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acesteia, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii contestației.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că instanța se găsește în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor art.2 alin.1 din nr.HG 1550/2004, eronat apreciind instanța faptul că stagiul de cotizare utilizat în cazul contestatorului nu este cel prevăzut de Legea nr.3/1997, sub imperiul căruia s-a pensionat.

Mai arată că, contestatorul nu ar putea beneficia de recalcularea pensiei cu stagiul de 20 de ani, din moment ce a desfășurat în subteran activitate pe o perioadă de 17 ani.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța reține următoarele:

Drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 1987, acesta fiind înscris la pensie în baza deciziei nr.- emisă de Casa Județeană de Pensii B.

Din cuprinsul deciziei de pensionare se reține că reclamantul a desfășurat activitate în grupa I de muncă o perioadă de 17 ani, iar în grupa a II-a 17 ani și 18 zile, iar pentru determinarea punctajului mediu anual s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 ani prevăzut de Legea nr. 3/1977 sub imperiul căruia acesta s-a pensionat.

Prin cererea dedusă judecății, contestatorul G solicită a-i fi recalculate drepturile la pensie în temeiul OUG 4/2005 prin utilizarea la determinarea punctajului mediu a unui stagiu de cotizare de 30 ani prevăzut de art.20 al. 1 lit.a din Legea nr. 19/2000, în considerarea activității desfășurată de acesta în condiții speciale.

Prin decizia nr. 40 din 28 septembrie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2 și ale art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, s-a stabilit că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 stagiul de cotizare utilizat în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea in vigoare la momentul pensionării, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 334/20.05.2009, dată de la care dispozițiile au devenit obligatorii.

Până la publicarea deciziei, practica Curții de Apel Oradea, a fost constantă în a considera că persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale, stagiul de cotizare utilizat în procesul de recalculare al pensiei, în temeiul OUG. 4/2005 este cel prevăzut de Legea nr. 19/2000 și nu cel prevăzut de Legea nr. 3/1977.

Din examinarea jurisprudenței din ultimii ani ai CEDO reflectată în hotărârile de condamnare României, pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției se observă că, într-un număr mare de cazuri, condamnarea a avut loc în situațiile în care cererile introduse în instanță pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea concretizată creanța lor în conformitate cu dispozițiile legale interne și cu jurisprudența instanțelor.

Cât despre noțiunea de speranță legitimă Curtea a afirmat că atunci când interesul patrimonial la care se referă este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat ca fiind valoare patrimonială, decât atunci când există o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (a se vedea în acest sens cauza Weissman și alții împotriva României).

Ori, cum până la publicarea recursului în interesul legii practica Curții de Apel Oradeaa fost în sensul admiterii cererilor de recalculare a pensiilor cu utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de Legea nr.19/2000 astfel cum s-a arătat mai sus, se apreciază că pentru acțiunile introduse anterior acestei date, solicitanții aveau legitimă că-și vor realiza dreptul, conform jurisprudenței de până atunci a acestei instanțe.

Prin urmare, în cazul acestor acțiuni poate apărea conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, prioritatea normei din Convenție, care fiind ratificată prin Legea nr.nr. 30/1994, face parte din dreptul intern astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din legea fundamentală.

Cum prezenta cerere a fost înregistrată anterior datei de 23.05.2008 și cum contestatorul a desfășurat activitate în subteran o perioadă de 17 ani de zile, instanța apreciază că luarea în considerare la recalcularea pensiei a stagiului de cotizare de 30 de ani prevăzut de Legea nr. 3/1977 e greșită.

În ceea ce privește durata stagiului de cotizare la care se va dispune recalcularea, din moment ce activitatea desfășurată în subteran este sub limita minimă de 20 de ani, prevăzută de art.20 alin.1 lit.a din Legea nr. 19/2000 devin incidente dispozițiile art. 77 alin.3 și art.44 din Legea nr. 19/2000 așa încât cum contestatorul a realizat stagiul total de cotizare necesar prevederilor din anexa 4 Legii nr.19/2000, recalcularea se va dispune la un stagiu de 22 de ani prevăzut de această anexă.

Față de aceste aspecte, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi admis, sentința va fi modificată în parte conform dispozițiilor prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în, nr. 142, județul B, împotriva sentinței civile nr. 248/LM din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:

Dispune anularea deciziei nr. -/30.06.2005 și o obligă pe aceasta să recalculeze pensia contestatorului cu utilizarea unui stagiu de 22 de ani.

Înlătură dispoziția instanței de fond privind recalcularea pensiei cu utilizarea unui stagiu de 20 de ani.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecători fond -

- redactat decizie - judecător - 16.12.2009

- dactilografiat grefier - 16.12.2009 - 4 ex.

-comunicat - 17.12.2009- 4 ex.

- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul

-, domiciliat în, nr. 142, județul

Președinte:Felicia Toader
Judecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Eugenia Moșincat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1745/2009. Curtea de Apel Oradea