Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1747/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1747/2009-

Ședința publică din data de 2 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Felicia Toader

- -

- JUDECĂTOR 2: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 225/LM din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă intimatul contestator -personal, lipsă fiind recurenta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:

Întrebat fiind, intimatul contestator arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită acordarea cuvântului asupra recursului de față.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.

Intimatul contestator solicită respingerea recursului promovat de partea adversă, ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, fără acordarea cheltuieilor de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 225/LM din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu și în consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr.11195/08.12.2008, emisă de intimată, pe seama contestatorului și obligă intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.09.2005, sens în care s-a dispus emiterea unei noi decizii de pensionare în favoarea contestatorului.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Contestatorul a ieșit la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr.-/09.12.1988 (fila 2 dosar).

La calcularea pensiei, intimata a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 30 de ani, conform Legii nr.19/2000 și nu a Legii nr.3/1977, după cum reiese din buletinul de calcul nr.-/07.02.2005 (fila 13 dosar).

Tribunalul a constatat că pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4/2005.

Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.

Conform art.2 din același act normativ recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000. Ori, contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în anul 1988 fiind pensionat în temeiul dispozițiilor Legii nr.3/1977.

Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG nr.1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, dar aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență și este anterior adoptării nr.OUG4/2005 care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie.

Instanța a constatat că nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii nr.19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a nr.OUG4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată G nr.4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispozițiile Legii nr.19/2000. Dacă s-ar aplica art.2 din Normele metodologice de aplicare a nr.HG1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie, între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.

Prin urmare, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii nr.19/2000.

În sistemul Legii nr. 3/1977, persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă, beneficiau de reducerea vârstei legale de pensionare și de majorarea vechimii în muncă, adică a perioadei de contribuție. Astfel, conform articolului 14 aliniatul 1 din lege, persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri ce se încadrează în grupa I de muncă, la stabilirea pensiei li se lua în calcul, pentru fiecare an lucrat în această grupă, câte un an și șase luni, așadar în acest caz, persoanelor menționate li se acorda un spor la vechimea în muncă, concomitent cu reducerea vârstei de pensionare.

Potrivit articolelor 19 și 20 din Legea nr. 19/2000, există două categorii de locuri de muncă tratate diferit față de locurile de muncă comune: locurile de muncă în condiții deosebite și cele în condiții speciale.

Aceste categorii diferite de locuri de muncă au un tratament juridic egal, conform articolului 20 cu referire la anexa 2 din Legea nr. 19/2000.

Contestatorul a desfășurat 19 ani, 7 luni și 8 de zile de activitate în condiții speciale de muncă, fiind miner în subteran, prin urmare i se aplică dispozițiile cuprinse în art.20 al.1 lit.a din Legea nr. 19/2000, stagiul complet de cotizare al acestuia fiind de 20 ani.

De asemenea, contestatorul desfășurând peste 20 ani în condiții speciale de muncă, s-a apreciat că i se cuvine a i se reține stagiul de cotizare ce determină obținerea unui punctaj cumulat ce îl avantajează și care este calculat conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și nr.HG 1550/2004.

Prin urmare intimata a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatorului prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani, astfel încât a încălcat dispozițiile art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 3 și art. 20 lit. a din Legii nr.19/2000.

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 3 și art. 20 lit. a din Legii 19/2000 și art.14 din Legea nr.3/1977, instanța a admis contestația formulată conform dispozitivului hotărârii recurate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii contestației formulate de contestatorul.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că instanța de recurs, prin motivarea sentinței se află în eroare, cu privire la interpretarea dispozițiilor art.2 alin.1 din HG.nr. 1550/2004, eronat apreciind instanța că stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării în cazul contestatorului, nu este cel impus de art.8 din Legea nr.3/1977, fără ca această opinie să fie fundamentată pe o anumită dispoziție legală.

Consideră astfel recurenta că din moment ce intimatul s-a pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977, stagiul de cotizare utilizat în procesul de recalculare ester cel impus de această lege.

Prin completarea la motivele de recurs, depusă la fila 9 dosar, recurenta arată că în cuprinsul dispozitivului hotărârii recurate s-a strecurat o eroare materială în sensul că s-a menționat greșit numărul deciziei de pensionare, corectă fiind decizia cu numărul -/08.12.2008.

De asemenea arată recurentul faptul că prin decizia anulată au fost acordate drepturile începând cu data de 01.10.2008, însă instanța în mod greșit a acordat drepturile începând cu data de 01.09.2005.

Prin întâmpinare intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța reține următoarele:

Drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 1988, acesta fiind înscris la pensie în baza deciziei nr. - emisă de Casa Județeană de Pensii

Din cuprinsul deciziei de pensionare se reține că reclamantul a desfășurat activitate în grupa I condiții speciale de muncă o perioadă de 19 ani 7 luni și 8 zile, realizând un stagiu total de 33 ani 7 luni și 21 zile, iar pentru determinarea punctajului mediu anual s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 ani prevăzut de Legea nr. 3/1977 sub imperiul căruia acesta s-a pensionat.

Prin cererea dedusă judecății, contestatorul solicită a-i fi recalculate drepturile la pensie în temeiul OUG nr.4/2005 și prin utilizarea la determinarea punctajului mediu a unui stagiu de cotizare de 20 ani prevăzut de art. 20 alin.1 lit.a din Legea nr.19/2000, în considerarea activității desfășurată de acesta în condiții speciale.

Prin decizia nr. 40 din 28 septembrie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2 și ale art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, s-a stabilit că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 stagiul de cotizare utilizat în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea in vigoare la momentul pensionării, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 334/20.05.2009, dată de la care dispozițiile au devenit obligatorii.

Până la publicarea deciziei, practica Curții de Apel Oradea, a fost constantă în a considera că persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale, stagiul de cotizare utilizat în procesul de recalculare al pensiei, în temeiul OUG. 4/2005 este cel prevăzut de Legea nr. 19/2000 și nu cel prevăzut de Legea nr. 3/1977.

Din examinarea jurisprudenței din ultimii ani ai CEDO reflectată în hotărârile de condamnare României, pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției se observă că, într-un număr mare de cazuri, condamnarea a avut loc în situațiile în care cererile introduse în instanță pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea concretizată creanța lor în conformitate cu dispozițiile legale interne și cu jurisprudența instanțelor.

Cât despre noțiunea de speranță legitimă Curtea a afirmat că atunci când interesul patrimonial la care se referă este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat ca fiind valoare patrimonială, decât atunci când există o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (a se vedea in acest sens cauza Weissman și alții împotriva României).

Ori, cum până la publicarea recursului în interesul legii practica Curții de Apel Oradeaa fost în sensul admiterii cererilor de recalculare a pensiilor cu utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de Legea nr.19/2000 (Legea 226/2006) astfel cum s-a arătat mai sus, se apreciază că pentru acțiunile introduse anterior acestei date, solicitanții aveau legitimă că-și vor realiza dreptul, conform jurisprudenței de până atunci a acestei instanțe.

Prin urmare, în cazul acestor acțiuni poate apărea conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, prioritatea normei din Convenție, care fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din legea fundamentală.

Cum prezenta cerere a fost înregistrată anterior datei de 23.05.2008 și cum contestatorul întrunește condițiile de a i se recalcula pensia cu un stagiu complet de cotizare de 20 de ani în considerarea activității desfășurată de acesta în condițiile speciale, fiind întrunite cerințele art.20 alin.1 lit. a din Legea nr.19/2000, criticile recurentei axate pe nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate, se constată a fi nefondate.

În ceea ce privește data de la care au fost recunoscute drepturile, judicios prima instanță, a dispus recalcularea acesteia începând cu 01.09.2005, față de mențiunea inserată în cuprinsul deciziei de reclaculare lipsită de relevanță fiind împrejurarea că decizia anulată a fost emisă în data de 08.12.2008.

Referitor la eroarea intervenită în privința numărului deciziei anulate, este de precizat că prin încheierea dată în Cameră de Consiliu din 24 iunie 2009, eroarea a fost îndreptată, critica recurentei, formulată în acest sens urmând a fi astfel înlăturată.

Față de cele ce preced criticile recurentei fiind nefondate, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat, urmând a menține ca legală și temeinică hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 225/LM din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecători fond -

- redactat decizie - judecător -14.12.2009

- dactilografiat grefier - 14.12.2009 - 4 ex.

-comunicta 15.12.2009 - 2 ex.

- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul

-, domiciliat în O,-, județul

Președinte:Felicia Toader
Judecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Eugenia Moșincat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1747/2009. Curtea de Apel Oradea