Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 19/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZI A CIVILĂ Nr. 19/
Ședința publică din 24 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Popa
Judecător G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Burdea
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 311 din 08 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au aut loc în ședința publică din data de 21 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24 ianuarie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 5250/06.06.2007, Judecătoria Brașova respins atât acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta, cât și cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă reconvențională și a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 483,63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele.
Conform actului de dezmembrare și partaj voluntar autentificat sub nr.1386/21.10.2005 reclamanta a devenit proprietar exclusiv asupra apartamentele nr. 1 și 2, iar Statul asupra celorlalte apartamente din imobilul situat în B,-.
apartamentului nr. 2 făcut obiectul unor contracte de închiriere încă din anul 1987 și apoi a contractului de închiriere nr. 28925/2000 încheiat între B și pârâta, contract prelungit prin OUG nr.8/2004 până la data de 08.04.2009, încheindu-se și actul adițional nr. 1/11.01.2005.
Așadar, pârâta ocupa, în calitate de chiriaș, un spațiu locativ conform contractului de închiriere enunțat mai sus. Raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de dispozițiile OUG nr. 40/1999 în virtutea cărora proprietarul unei locuințe preluate de stat are obligația de a perfecta un nou contract de închiriere cu chiriașii titulari ai unor contracte de închiriere în temeiul Legii nr. - aflate în desfășurare la data intrării în vigoare a menționatei Ordonanțe, așa cum prevede art. 2, coroborat cu art. 9 alin. 1 și art.10 alin. 1 din acest act normativ.
Argumentele invocate de reclamantă, în sensul că dispozițiile OUG nr. 40/1999 nu îi sunt opozabile datorită faptului că imobilul nu i-a fost restituit, iar cota antecesorului său nu a fost preluată de stat, nu pot fi reținute de instanță, câtă vreme obligația legală consacrată de art. 10 din OUG nr. 40/1999 incumbă tuturor proprietarilor ale căror locuințe erau grevate, la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ de contractele de închiriere perfectate în temeiul Legii nr. 17/1994. Rezultă chiar din dispozițiile art. 10 din OUG nr. 40/1999 faptul că în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare, proprietarii au obligația de a demara procedura notificării chiriașilor.
Așadar, reclamanta, devenită proprietar tabular spațiului ocupat de pârâtă în 31.10.2005, după intrarea în vigoare a OUG nr. 40/1999, avea sarcina, născut ope legis, de a tranșa raporturile locative cu pârâta chiriașă, în lumina noilor reglementări, deci prin notificarea ei în vederea încheierii unui nou contract de închiriere. Împrejurarea că a devenit proprietar exclusiv în octombrie 2005, prin actul de dezmembrare și partaj voluntar, nu este de natură să o degreveze pe reclamantă de obligația legală statuată de art. 10 alin. 1 din OUG nr. -.
Din materialul probator existent în dosar nu rezultă că reclamanta și-a îndeplinit această obligație. Sub acest aspect notificarea comunicată pârâtei prin executorul judecătoresc sub nr. 13/03.-, pe de o parte, nu respectă termenul de 30 de zile impus de art. 10 alin. 1 din OUG nr. 40/1999, iar pe de altă parte, nu are valoarea unei notificări emise în scopul încheierii contractului de închiriere, dimpotrivă, din conținutul său rezultă că, în realitate, este vorba despre o somare în sensul evacuării imobilului de către pârâtă în termen de 8 zile de la primire ei.
Consecința acestei conduite a reclamantei a fost aceea a prelungirii de drept a contractului de închiriere preexistent, conform art. 11 alin. 1 din OUG nr. 40/1999, iar subsecvent expirării termenului de 5 ani, prevăzut în acest act normativ ca durată a prorogării legale a locațiunii, deci în luna aprilie 2004, au devenit aplicabile dispozițiile art. 14 din același act normativ, care consacră vocația chiriașului la reînnoirea de drept a contractului de închiriere, ceea ce s-a întâmplat în speța de față prin încheierea actului adițional nr. 1/11.01.2005, locațiunea fiind prelungită înaintea dezmembrării imobilului și încheierii actului de partaj voluntar.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel, la care pârâta a formulat cerere de aderare la apelul reclamantei.
Tribunalul Brașov, prind decizia civilă nr. 311/8.11.2007 a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a înlăturat obligația reclamantei de plată către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 483,63 lei.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, a anulat ca netimbrată cererea de aderare la apel formulată de pârâta și a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată în apel.
În considerentele deciziei astfel date, tribunalul a reținut cele ce urmează.
Critica vizând faptul că reclamanta a dobândit proprietatea asupra imobilului în urma unui partaj voluntar, fapt ce exclude aplicarea dispozițiilor OUG nr. 40/1999 nu este întemeiată. După cum a arătat și prima instanță, obligația legală consacrată de art. 10 din OUG nr. 40/1999 incumbă tuturor proprietarilor ale căror locuințe erau grevate, la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, de contractele de închiriere perfectate în temeiul Legii nr. 17/1994. Rezultă chiar din prevederile art. 10 din OUG nr. 40/1999 faptul că proprietarii au obligația de a demara procedura notificării chiriașilor în vederea încheierii contractului de închiriere.
Cât privește problema cheltuielilor de judecată, soluția pronunțată de prima instanță nu este legală.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuieli de judecată".
Art. 276 Cod procedură civilă, stipulează că dacă "pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsura fiecare in ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor".
Soluția pronunțată de prima instanță a fost în sensul respingerii acțiunii principale cât și a cererii reconvenționale, în acest caz ambele părți fiind căzute în pretenții, motiv pentru care nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.
Așa fiind, hotărârea urmează a fi modificată în sensul înlăturării obligației reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată.
Cât privește cererea de aderare la apel, se reține că potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 147/1997 "cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată la prima instanță".
În ședința publică din data de 5 octombrie 2007 i s-a pus în vedere pârâtei, prin reprezentant, obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 391,63 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Pârâta nu a făcut dovada achitării taxelor judiciare de timbru, până la termenul acordat, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, Tribunalul va dispune anularea acesteia ca netimbrată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în tot a apelului, cu consecința pe fond a admiterii cererii de evacuare.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că anterioarele instanțe "au dat o interpretare largă, extensivă" prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a obținut proprietatea în baza menționatei legi, ci în urma unui partaj voluntar cu Statul Român, astfel că și dispozițiile OUG nr. 40/1999 au fost extensiv interpretate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă.
Recursul nu este fondat.
Astfel, acțiunea reclamantei în evacuarea pârâtei nu a fost respinsă în baza dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Textul de lege de mai sus a fost invocat, de altfel numai de către prima instanță, cu privire la modul de calcul al termenului de 5 ani vizând durata închirierii, text de lege ce s-a reținut a se corobora cu dispozițiile OUG nr. 40/1999 și ale HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
În acest context susținerea reclamantei privind "interpretarea largă, extensivă" dată de anterioarele instanțe dispozițiilor art. 13 alin.1 din Legea nr. 10/2001 nu are suport, cu atât mai mult cu cât, în speță este irelevant modul în care reclamanta și-a redobândit dreptul de proprietate asupra întregului imobil.
De asemenea, nu are suport susținerea reclamantei privind "interpretarea exclusivă dată de anterioarele instanțe dispozițiilor OUG nr. 40/1999 pentru cele ce urmează.
La data de 31.10.2005, când reclamanta a devenit proprietar tabular și asupra apartamentului ocupat de pârâtă, aceasta era titulara unui contract de închiriere încheiat cu SC SRL B în baza Legii nr. 17/1994, prelungit până la data de 8.04.2009 în baza OUG nr. 8.11.2004, iar OUG nr. 40/1999 era în vigoare.
Așadar, până la data de 31.10.2005, apartamentul închiriat pârâtei a fost deținut de stat, situație în care se reține, pe de o parte că este perfect valabil contractul de închiriere prelungit și deținut de pârâtă, iar pe de altă parte că, reclamanta era ținută a respecta dispozițiile art. 10 din OUG nr. 40/1999, atâta vreme cât cea din urmă obligație revine tuturor proprietarilor ce și-au redobândit acest drept asupra locuințelor anterior deținute de stat.
Cum reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 10 din OUG nr. 40/1999, iar pârâta justifică un titlu valabil și opozabil reclamantei, respectiv un contract de închiriere prelungit de drept în baza dispozițiilor art. 11 și 14 din aceiași ordonanță până la data de 8.04.2009, în mod corect a fost respinsă cererea de evacuare formulată de reclamantă.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a respinge recursul reclamantei, care în baza art. 274 Cod procedură civilă urmează a fi obligată să plătească pârâtei cheltuielile de judecată ocazionate acesteia în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 311/8.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.
Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 300 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.01.2008.
PREȘEDINTE: Rodica Popa - - | JUDECĂTOR 2: Gheorghe Burdea G - | JUDECĂTOR 3: Daniel Marius - - |
Grefier, |
Red./14.03.2008
Tehnoredact./17.03.2008/ 2 ex.
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Rodica PopaJudecători:Rodica Popa, Gheorghe Burdea, Daniel Marius
