Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 195/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 195
Ședința publică de la 13 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 156 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimata,având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta și avocat pentru intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată,intimata a depus la dosar prin serviciul de registratură întâmpinare,duplicatul fiind comunicat și recurentei spre luare la cunoștință; nu se solicită judecata în lipsă.
Avocat pentru intimata având cuvântul,solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune înscrisuri în susținerea apărărilor invocate prin întâmpinare,respectiv înscrisuri dintr-un alt dosar.
Avocat pentru recurenta se opune cererii de amânare formulată de apărătorul intimatei,arătând că recurenta are interesul să obțină o hotărâre judecătorească irevocabilă și depune la dosar copia acțiunii de partaj formulată de recurenta și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași.
Se înmânează duplicatul înscrisului depus de apărătorul recurentei și apărătorului intimatei spre luare la cunoștință.
Avocat pentru intimata arată că a solicitat termen pentru a depune la dosar copia acțiunii în partaj,astfel încât,în condițiile în care acest înscris a fost depus de apărătorul recurentei la termenul de astăzi,nu înțelege să mai solicite termen în acest sens.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta având cuvântul,solicită ca având în vedere dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă,instanța să dispună admiterea recursului,casarea deciziei Tribunalului Iași și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței instanței de fond,cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul apreciază că pentru soluționarea corectă a cauzei este important a se avea în vedere situația de fapt și să se califice natura juridică a raporturilor dintre părți,care au avut calitatea de noră și soacră și în prezent au calitatea de fostă noră și fostă soacră.
Arată că în timpul căsătoriei recurenta și soțul său, au dobândit două apartamente cu două camere. Într-unul dintre aceste apartamente soții nu au putut locui,deoarece în acesta locuiește sora intimatei,ce are un drept de abitație viageră asupra locuinței și au locuit în cel de-al doilea apartament.
Intimata locuia într-un apartament cu trei camere.
În anul 1999 intervenit de comun acord un schimb de facto între cele două apartamente,în sensul că recurenta,soțul acesteia și copilul s-au mutat în apartamentul intimatei cu trei camere,iar soacra recurentei, intimata s-a mutat în apartamentul cu două camere al soților.
Între părți raporturile juridice au fost de schimb,dar care nu au pus în discuție dreptul de proprietate,ci doar dreptul de folosință.
În actele de identitate ale recurentei domiciliul acesteia apare ca fiind în apartamentul soacrei.
Apărătorul susține că relațiile dintre părți au decurs normal,iar în cursul anului 2001 recurenta a plecat în Spania. Ulterior a intervenit însă divorțul ce a fost promovat de soțul.
Recurenta a revenit în țară,însă nu i s-a permis să aibă acces în nici un apartament. Deși are drept de coproprietate asupra a două apartamente,în unul dintre acestea locuiește soțul,care îi interzice accesul recurentei în apartament și în altul locuiește soacra care de asemenea nu îi permite accesul în apartament.
Apărătorul apreciază că în cauză se pune în discuție natura juridică a raporturilor juridice existente și a mijloacelor pe care le are la dispoziție recurenta pentru a intra în posesia apartamentului.
Instanța de apel a respins acțiunea,reținând că singurul mijloc procesual pe care l-ar avea la dispoziție recurenta ar fi acțiunea în revendicare,însă avocat solicită a se avea în vedere că recurenta nu caută să-și valorifice dreptul de proprietate. De altfel este vorba despre o proprietate comună a soților și o eventuală acțiune în revendicare trebuie promovată de ambii soți,aspect cu care nu ar fi de acord niciodată.
Recurenta a dorit să valorifice nu un drept de proprietate,ci un drept de folosință care intră în componența dreptului de proprietate - usus,fructus și abusus.
Solicită a se avea în vedere că la interogator intimata nici nu contestă dreptul de proprietate al recurentei,ci doar susține că nu îi pasă unde locuiește aceasta.
Avocat susține că nu se pune problema unei confuzii între două instituții juridice,în speță acțiunea în evacuare și cea în revendicare,așa cum apreciază instanța de apel,ci de evitare a creării unui cerc vicios.
Acțiunea civilă în evacuare nu este formulată ca o consecință unui contract de închiriere,ci ca urmare a unei înțelegeri intervenite între părți,este o acțiune atipică.
Apărătorul apreciază că atâta timp cât recurenta a solicitat valorificarea dreptului de folosință,care intră în componența dreptului de proprietate,acțiunea în evacuare este fundamentată.
La interpelarea instanței cu privire la existența contractului de schimb,avocat susține că recurenta a dovedit schimbul cu poziția procesuală a intimatei și răspunsul acesteia la interogatoriu. Contractul de schimb se poate dovedi cu orice mijloc de probă și nu numai cu înscrisuri. Potrivit mențiunilor înscrise în actul de identitate,recurenta are domiciliul în apartamentul soacrei și soacra are domiciliul în apartamentul recurentei,în speță fiind vorba despre un schimb de facto.
Din conținutul înscrisurilor depuse la dosar,din conținutul răspunsului la interogatoriu al intimatei și poziția procesuală a acesteia care a recunoscut schimbul de apartamente rezultă cu certitudine existența schimbului,iar recurenta a solicitat evacuarea în baza dreptului de folosință inclus în dreptul de proprietate.
Apărătorul arată că în speță este vorba despre o situație atipică, având în vedere că și titlul locativ este nuanțat,întrucât nu se plătește chirie. În speță este vorba despre posesie ca situație de fapt. Acțiunea în evacuare nu este numai consecință a unui contract de închiriere,ci a contractului de schimb de facto. O acțiune în revendicare ar fi presupus participarea soțului,care nu ar fi solicitat evacuarea mamei sale.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apreciază că atâta timp cât intimata nu a contestat dreptul de proprietate al recurentei,ci dimpotrivă,a recunoscut schimbul,acțiunea în evacuare care înseamnă obligația de a face și nu de a da este justificată și legală. Solicită și cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata având cuvântul,solicită respingerea recursului și menținerea deciziei Tribunalului Iași ca fiind corectă și legală,arătând că aceasta este și practica în ceea ce privește soluționarea spețelor cum este cea de față.
Solicită respingerea recursului,având în vedere și argumentele invocate în întâmpinare și menținerea deciziei Tribunalului Iași ca fiind legală și temeinică,fără cheltuieli de judecată.
Avocat arată că practica se referă la acțiunile în evacuare în situația existenței și unui contract de închiriere,ori în speță nu este vorba despre un contract de închiriere,ci de unul de schimb ce pune în discuție folosința.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași la data de 02.04.2008 (dosar nr-) reclamanta - -, așa cum a fost precizată, cheamă în judecată pârâta, pentru a se dispune evacuarea din imobilul situat în I, -, nr. 78,. =-1,. F,. 2,. 12.
In fapt, reclamanta arată că apartamentul este bun comun, dobândit în timpul căsătoriei cu soțul, fiul pârâtei,căsătoria fiind desfăcută prin divorț. Susține reclamanta că în fapt a avut loc un schimb de apartament cu pârâta, de la 2 la 3 camere, a plecat la lucru în Spania și când a revenit nu i s-a permis folosirea locuinței, atât a apartamentului proprietatea pârâtei, dar nici a celui în care este coproprietară.
În drept reclamanta își întemeiază cererea pe disp. art. 480 Cod procedură civilă, invocând că pârâta nu are titlu locativ.
Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 8331 din 30 iunie 2008 admite cererea promovată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâta.
Dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în I, - 78, - 1,. F,. 2,. 12. Obligă pârâta la cheltuieli de judecată către reclamantă de 610,3 lei.
Pentru a pronunța hotărârea instanța de prim grad a stabilit următoarea situație de fapt:
Prin sentința civilă nr. 14316/2007 a fost desfăcută căsătoria soților, cauza aflându-se la Tribunalul Iași în calea de atac.
Conform actelor și lucrărilor dosarului, în apartamentul nr. 23 din I, - reclamanta a locuit împreună cu soțul și până în anul 2007, lucru recunoscut de pârâtă la interogatoriu, urmare a schimbului de facto realizat între soții și pârâtă, care s-a mutat în apartamentul bun comun al soților (cu 2 camere) din anul 2006, de când reclamanta s-a întors în țară; reclamanta fiind privată de locuința proprietate comună.
Deși proprietară a apartamentului de la nr. 78 din I, P-ța -, cât privește cel de la 23, având folosință urmare a înțelegerilor avute cu pârâta, reclamanta nu poate dispune de toate atributele dreptului de proprietate asupra apartamentului cu 2 camere de la nr. 78, în care pârâta are doar calitatea de tolerată.
Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 156 din 18.02.2009 admite apelul declarat de pârâta, schimbă în tot sentința, rejudecă cauza și respinge acțiunea, acordând și cheltuielile de judecată.
Constată tribunalul că situația de fapt, de altfel necontestată în speță, a fost în mod corect reținută de instanța de fond și în soluționarea căii de atac se are în vedere, alăturat situației de fapt reținute, calitatea de titular al dreptului de proprietate invocată de reclamantă în considerarea căreia incidente în speță sunt disp. art. 480 cod civil invocate de asemenea, de către reclamantă.
Reține instanța de apel că atât timp cât între părțile din proces nu s-a încheiat niciodată un contract de închiriere, reclamanta nu este îndreptățită să solicite evacuarea pârâtului din imobil. Dacă s-ar împărtăși susținerile reclamantei s-ar ajunge să se confunde două instituții juridice diferite, acțiunea în revendicare imobiliară și acțiunea în evacuare. În considerentele deciziei se arată că revendicarea este o acțiune reală, imprescriptibilă și care se timbrează în raport de valoarea bunului în litigiu. Evacuarea este o acțiune personală, prescriptibilă în termenul general de prescripție și supusă unei taxe de timbru.
Revendicarea este acțiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva celui ce îi ocupă imobilul fără drept, situația din speță, iar evacuarea este acțiunea ce apără dreptul de creanță este o acțiune personală, corelativ obligației de predare a bunului închiriat. Această acțiune se află doar la îndemâna celui ce a închiriat (a locatorului) și poate fi folosită când chiriașul refuză predarea bunului, de exemplu în cazul în care locațiunea a încetat ori se folosește bunul contrar destinației pentru care a fost închiriat.
Se reține că evacuarea presupune întotdeauna existența unor raporturi locative, decurgând dintr-un contract de închiriere, situație ce nu se regăsește în speță, că în situația în care locatorul este și proprietar, acesta poate utiliza și acțiunea în revendicare, dar și acțiunea în evacuare (de aici și confuzia pe care o face reclamanta între cele două instituții). Însă, în cazul în care între părți nu s-a încheiat contract de închiriere, proprietarul are la îndemână doar revendicarea pentru a reintra în stăpânirea bunului deținut fără drept de o altă persoană.
Tribunalul analizează ipoteza admiterii acțiunii și conchide că dacă o asemenea acțiune este admisă, în lipsa unui contract de locațiune, s-ar ajunge să se eludeze legea taxelor de timbru, reclamanta neîndeplinindu-și obligația de a timbra la valoarea obiectului revendicat,ceea ce, bineînțeles, este nelegal.
Împotriva hotărârii Tribunalului Iașia declarat recurs reclamanta - - încadrând motivele în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului se susține că raportat la situația de fapt stabilită instanța trebuia să-i asigure protecția dreptului său de proprietate, obligând pârâta să-l respecte prin admiterea acțiunii în evacuare.
Recurenta arată că intimata nu i-a contestat dreptul de proprietate, acțiunea în evacuare fiind calea prin care o poate constrânge să execute o obligație de a face, de a-i preda imobilul în materialitatea lui, acțiunea în revendicare nu-și găsește justificarea.
Cauza acțiunii în evacuare, arată reclamanta, o constituie ocuparea locuinței proprietatea sa de către intimată și cererea ca ocuparea să înceteze,obligația de "a preda" locuința nu trebuie confundată cu obligația de "a da", de a constitui sau transmite un drept real.
Curtea constată că instanța de apel a soluționat acțiunea pe excepție, reținând că acțiunea în evacuare nu este admisibilă, pentru apărarea dreptului său, reclamanta - coproprietară a apartamentului în care locuiește intimata având deschisă numai calea acțiunii în revendicare.
Deși nu s-a înscris în dispozitivul deciziei atacate respingerea acțiunii ca inadmisibilă, considerentele hotărârii impun această concluzie.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Din motivarea în fapt a acțiunii și invocarea în drept a art. 480 Cod procedură civilă, prin modificarea cererii de chemare în judecată din ordonanță președințială pe calea dreptului comun, rezultă că evacuarea s-a solicitat pentru că intimata nu are titlu locativ, posesia legitimă a locuinței, are numai calitate de tolerat, proprietarul fiind împiedicat să-și exercite atributele dreptului său.
Calitatea de proprietar a reclamantei nu este contestată de pârâtă, dovada fiind făcută și prin contractul de schimb de apartamente autentificat sub nr. 519/1998 la.
Caracteristic pentru acțiunea în evacuare este faptul că reclamantul urmărește eliberarea de pârâtă, în speță, a apartamentului în care locuiește deținut fără titlu.
Deși specifică raporturilor locative care privesc doar folosința imobilului, în cadrul acțiunii în evacuare, nu se analizează existența dreptului real asupra bunului, ci doar titlul cu care este deținut de pârâtă. Acțiunea în evacuare constituie șiun mijloc de apărarea dreptului de proprietate atunci când proprietarul - al cărui drept nu este contestat - urmărește eliberarea imobilului de către persoana care îl deține, fără titlu, situație în care se află pârâta-intimată.
Faptul că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, nu constituie o condiție de admisibilitate a acțiunii în evacuare pentru lipsa titlului locativ și nu eludează dispoziția citată.
La valoarea imobilului taxele judiciare de timbru sunt datorate în cazurile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (11) din Legea nr. 146/1997 în cererile ce au ca obiect declararea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unui act juridic patrimonial, celor privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept real, ori pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor imobile.
În cauză reclamanta are scopul de a avea folosința locuinței și nu recunoașterea ori păstrarea dreptului de proprietate.
Cererile care privesc dreptul de folosință a locuințelor sunt neevaluabile în bani și se taxează conform art. 3 lit. "b" din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară fiind fixă, este achitată.
Curtea reține că recurenta-reclamantă poate exercita acțiunea în evacuare, scopul fiind eliberarea apartamentului ce este de esența acțiunii, intimata fiind aceea care îl folosește.
Cum intimatanu a contestat dreptulde proprietate al recurentei, părțile nu sunt în conflict privitor la dreptul real, ce poate fi soluționat numai prin acțiunea în revendicare. Scopul recurentei nu este recunoașterea dreptului de proprietate ce se obține numai pe calea acțiunii de revendicare, întrucât nu i s-a contestat, ci doar de a obține "folosința" ca atribut al dreptului său, de la cel care are calitatea de tolerat.
În cauză nu are relevanță faptul că recurenta este coproprietară în devălmășie cu fostul soț, fiul pârâtei, deoarece acțiunea în evacuare nu este un act de dispoziție ci de conservare a patrimoniului.
Curtea constată că prin aplicarea greșită a legii a instanța de apel a soluționat cauza pe excepție, reținând că reclamanta nu are exercițiul acțiunii în evacuare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă Curtea casează decizia tribunalului și trimite cauza pentru rejudecare, urmând a se ține seama de toate motivele invocate.
În acest sens, se vor avea în vedere și apărările părților în ce privește folosirea locuinței în litigiu, a convenției părților, dacă și în ce măsură are efecte juridice și îi conferă sau nu intimatei posesia legitimă.
Întrucât cauza nu este soluționată în fond, pentru a se stabili partea căzută în pretenții, ci pe excepție, cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de - - împotriva deciziei civile nr. 156 din 18 februarie 2009 dată de Tribunalul Iași, pe care o casează.
Trimite cauza la Tribunalul Iași pentru rejudecarea în fond a apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 Mai 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- - - - -
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
28.05.2009
2 ex.-
Președinte:Valeria Cormanencu StanciuJudecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Cristiana Angelescu, Georgeta
