Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 195/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂ NIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul - II/ Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 195/R/2009
Ședința publică din data de 4 februarie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O,str. -, nr. 1, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ B, cu sediul în O,str. -, nr. 6, județul B împotriva sentinței civile nr. 679/LM din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 20 ianuarie 2009 întâmpinare; la data de 2 februarie 2009 cerere de renunțare la judecarea recursului formulată de contestator, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 679/LM din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană B.
S-a dispus anularea deciziei nr. -/19.07.2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să reactualizeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare, în favoarea contestatorului.
A fost obligată intimata la plata în favoarea contestatorului a diferenței de pensie rezultată ca urmare a emiterii noii decizii de pensionare începând cu data de 01.07.2005.
Din considerentele sentinței se reține că,potrivit deciziei nr. -/19.07.2007,contestatorul a lucrat în grupa a -I-a de muncă 27 ani, 6 luni și 17 zile, având un stagiu de cotizare realizat de 48 ani, 8 luni și 21 zile.
În conformitate au prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.226/2006 începând cu data de 1 aprilie 2001 sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa 1. La punctul 7 din anexa 1 este stipulată activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor. Din actele de la dosar (copie carnet de muncă) rezultă că reclamantul a desfășurat activitatea în funcție de mecanic locomotivă o perioadă de peste 25 de ani.
Conform art.3 din Legea 226/2006 asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.3 iar conform art. 5 din același act normativ, pentru asigurații prevăzuți la art.3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă indubitabil că la stabilirea punctajului mediu anual intimata avea obligația să împartă numărul de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale la 25 și nu la 30 așa cum în mod ilegal a dispus.
Întrucât contestatorul prin contestația formulată a solicitat împărțirea numărului total de puncte la 20 de ani ținând cont și de textele de lege mai sus menționate instanța a admis în parte contestația formulată și pe cale de consecință a dispus anularea deciziei nr. -/19.07.2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul recurent solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii contestației în sensul obligării pârâtei să recalculeze pensia luând în considerare un stagiu de cotizare de 20 de ani, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate, și acordarea retroactivă a diferenței de pensie rezultată ca urmare a emiterii noii decizii de pensionare începând cu data de 15 octombrie 2003, fără cheltuieli de judecată.
Intimata Casa Județeană de Pensii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate în totalitate ca legală și temeinică.
La termenul de judecată din 4 februarie 2009, contestatorul a formulat în scris o cerere de renunțare la judecarea recursului, înregistrată la instanța de recurs la data de 2 februarie 2009,aspect față de care, făcând aplicarea dispozițiilor art. 246 cod procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea recurentului la judecarea recursului formulat de către acesta împotriva sentinței civile nr. 679/LM din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
IA DE RENUNȚARE la judecarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O,str. -, nr. 1, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ B, cu sediul în O,str. -, nr. 6, județul B împotriva sentinței civile nr. 679/LM din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red dcz
20.02.2009
Jud fond,
Dact IC
2ex/23.02.2009
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Doina Măduța