Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 199/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 199/
Ședința publică din 30 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Popa
Judecător G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Burdea
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții și prin mandatar și de pârâții, și, împotriva deciziei civile nr. 388/Ap din data de 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30 iunie 2008.
CURTEA.
Asupra recursurilor civile de față:
Prin decizia civilă nr. 388/Ap/14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, a fost admis apelul declarat de apelanții - reclamanți și în contradictoriu cu intimații - pârâți, și, împotriva sentinței civile nr. 5369 din 8.06.2007, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr-, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins în totalitate cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți reconvențional.
S-au înlăturat din dispozitivul sentinței atacate mențiunile referitoare la admiterea în parte a cererii reconvenționale și la obligarea reclamanților la încheierea unui contract de închiriere și la plata cheltuielilor de judecată.
S-au păstrat celelalte dispoziții.
A fost respinsă cererea intimaților - pârâți privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că intimații - pârâți reclamanți reconvențional dețin contractul de închiriere nr. 11974 din 15.07.1999 încheiat cu SC SRL B, contract al cărui termen a fost prelungit de drept prin nr.OUG8/11.03.2004 până la 01.05.2009. Apelanții - reclamanți au obținut deciziile de restituire în natură a imobilului, ce face obiectul contractului de mai sus după ce nr.OUG 8/2004 și-a produs efectele. Așa cum a reținut și prima instanță, apelanții - reclamanți nu au respectat dispozițiile imperative ale art. 10 alin. (1) din nr.OUG 40/1999, întrucât nu au făcut dovada notificării prin executorul judecătoresc, în termen de 30 de zile de la deschiderea rolului fiscal.
Sancțiunea însă, în această situație, este prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere, așa cum dispune art. 11 alin. (1) din același act normativ. Prin urmare, nu s-a reținut că nu este corectă soluția instanței de fond de obligare a apelanților reclamanți la încheierea unui contract de închiriere, în conformitate cu dispozițiile nr.OUG 40/1999, dacă aceștia nu doresc, pentru că s-ar ajunge la încălcarea libertății de a contracta. Pe de altă parte, nici intimații - pârâți nu au interesul să ceară încheierea contractului pentru că beneficiază de o dispoziție legală ce le este mai favorabilă. Prin urmare, s-a considerat că și cererea reconvențională trebuia respinsă în totalitate.
Celelalte critici aduse soluției instanței de fond nu sunt întemeiate, întrucât notificările trebuiau făcute în forma prevăzută de lege, adică prin executorul judecătoresc și să vizeze propunerea de încheiere a unui contract de închiriere în baza nr.OUG40/1999. În legătură cu acest act normativ s-a arătat că a fost aprobat prin Legea nr.241/2001 și că potrivit art. 1 alin. (2) din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, statele au dreptul de adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. De altfel, în practica recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, în materia restituirii bunurilor confiscate de către regimurile comuniste, s-a arătat că este permisă luarea unei măsuri de restrângere a dreptului de proprietate dacă sunt respectate trei condiții: legalitatea măsurii, justificarea măsurii de o cauză de utilitate publică și proporționalitatea măsurii cu scopul vizat.
În legătură cu cererea apelanților - reclamanți de obligare a celorlalte părți la achitarea chiriei de la data intrării în posesie la zi, conform prețului de piață, aceasta a fost formulată pentru prima dată prin cererea de apel. Or, potrivit art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, a admis apelul dedus judecății și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul înlăturării dispoziției de obligare a apelanților la încheierea unui nou contract și la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în apel, a fost respinsă cererea formulată de intimați având în vedere soluția pronunțată și dispozițiile art. 274 raportat la 298 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâții.
În susținerea recursului promovat, reclamanții învederează că tribunalul nu a clarificat de ce pârâții nu au acceptat încheierea unui contract de închiriere la cererea reclamanților reținând însă dispozițiile OUG nr. 40/1999 pe baza cărora s-au pierdut procese la CEDO, deoarece se încalcă dreptul de proprietate.
Se precizează, de asemenea, că contractul de închiriere nr. 11974/1999 este nul deoarece proprietar la data de 15.07.1999 nu era B ci Statul român.
În recurs nu este precizat temeiul de drept al căii de atac promovate.
Motivându-și la rândul lor recursul, pârâții învederează că tribunalul a greșit respingând cererea lor de acordare a cheltuielilor de judecată în apel și înlăturând dispoziția privind acordarea cheltuielilor de judecată de la fond. Se invocă în susținerea acestui motiv dispozițiile art. 274 alin. 1 și art. 276 Cod procedură civilă și culpa procesuală a reclamanților.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursurile de față, din perspectiva criticilor formulate, instanța reține următoarele:
Litigiul de față, purtat între mandatarul proprietarilor al căror drept asupra unui imobila fost recunoscut potrivit Legii nr. 10/2001 și chiriașii ce ocupă acest imobil este generat atât de dispozițiile OUG nr. 40/1999 - insuficient de clare și eficiente - cât și de lipsa de cooperare în stabilirea unui raport juridic locativ între părțile din prezentul dosar.
Astfel, reclamanții cărora li s-a restituit și predat proprietatea asupra imobilului din B-. 40, în baza Legii nr. 10/2001, au formulat (prin mandatar) scrisori recomandate cu confirmare de primire - către chiriașii pârâți - solicitându-le să încheie contract de închiriere.
, la rândul lor, au răspuns tot prin scrisori recomandate, că sunt de acord cu încheierea contractului în condițiile OUG nr. 40/1999.
Este neîndoielnic faptul că reclamanții nu au respectat dispozițiile OUG nr.40/1999 în ceea ce privește condițiile de formă ale notificării (prin executor judecătoresc și nici termenul de 30 zile de la deschiderea rolului fiscal - art. 10 din ordonanță).
De asemenea, termenii notificării sunt neclari (nu se precizează locul și data întâlnirii decât într-o corespondență din 13 mai 2006 dată la care însă, nu era emisă decizia de restituire 468/15.08.2006 pentru din apartament).
De asemenea, termenii ultimativi folosiți de reclamanți în corespondența cu chiriașii au fost de natură să alimenteze și să acutizeze, neînțelegerile dintre părți.
De altă parte, chiriașii deși și-au exprimat disponibilitatea de a încheia contractul de închiriere (conform art. 10 alin. 2 din ordonanță) nu și-a concretizat această disponibilitatea în măsuri suficiente ( adeverințe de venituri).
Raportând această stare faptică la dispozițiile OUG nr. 40/1999 rezultă așadar că reclamanții nu au îndeplinit întocmai și la timp obligațiile ce le reveneau din acest text, iar chiriașii au răspuns notificării reclamanților și numai "lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriașului de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl îndreptățește pe proprietar să ceară în justiție evacuarea necondiționată a locatarilor pe calea ordonanței președințiale" (art. 11 alin. 2 din ordonanță).
În același timp însă nu se poate reține ca fiind legală argumentația tribunalului potrivit căreia pârâților li s-a prelungit de drept contractul de închiriere și ca urmare nu mai pot fi obligați să încheie un contract de închiriere cu reclamanții deoarece li s-ar încălca - celor dintâi - libertatea de a contracta.
Astfel:
În temeiul art. 11 alin. 1 din OUG nr. 40/1999 nerespectarea de către proprietar a formalităților impuse de art. 10 alin. 1, implică prelungirea de drept a contractului anterior, contract pe care locatarii, în acest caz, l-au încheiat cu statul.
Această dispoziție legală se limitează să indice vag că prelungirea are loc "până la încheierea unui nou contract" fără a preciza în ce condiții poate fi încheiat acest nou contract. Apoi, prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior este în vădită contradicție cu inexistența calității statului în poziția locatorului, proprietar și locator fiind persoanele cărora li s-au emis deciziile de restituire imobil. Altfel spus, prelungirea contractului anterior echivalează - din această perspectivă - cu supraviețuirea dreptului de proprietate al statului, drept desființat însă prin decizia de restituire imobil.
Or, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO consecințele juridice importante ale obligației de a respecta cu ocazia notificării, unele condiții de formă (a căror nerespectare implică prelungirea automată a contractelor de închiriere anterioare) impuneau cu necesitate dispoziții legale deosebit de precise sau explicitate la nevoie de normele de aplicare. "Acesta ar fi permis să se elimine îndoiala asupra mărimii obligațiilor ce reveneau proprietarilor în materie de forme și termene de respectat și să se prevadă consecințele în caz de neexecutare". (cauza Radovici și Stănescu contra României, hotărârea CEDO din 2 noiembrie 2006).
Nu mai puțin, examinând poziția Statului român în problemele extrem de complexe și sensibile din punct de vedere social pe care le pune concilierea intereselor contradictorii ale proprietarilor și locatarilor CEDO reține că statul avea de protejat legislativ dreptul de proprietate al primilor, pe de o parte și, drepturile sociale ale celorlalți, pe de altă parte. Dar "interesele legitime ale colectivităților cer într-un asemenea caz o repartiție echitabilă a sarcinii sociale și financiare pe care o presupun transformarea și reforma imobiliară în țară. Această sarcină nu poate "să se sprijine pe un anume grup social" (cum este și în speța de față) "indiferent de importanța pe care o au interesele unui alt grup sau ale colectivității în ansamblul său". (cauza Arsenovici contra României, hotărâre CEDO din 7 februarie 2008).
Ceea ce rezultă cu prisosință din raportarea deciziei atacate la practica instanței europene de apărare a drepturilor omului mai sus redată, este împrejurarea că tribunalul a ignorat această jurisprudență, care, potrivit art. 20 din Constituție constituie izvor de drept în fața instanțelor române.
În același timp, soluția tribunalului, impunând proprietarilor locatori o sarcină excesivă în privința posibilității de a dispune de bunul lor, aduce atingere și dreptului acestora garantat de art. 1 al Protocolului 1 al Convenției Europene.
Consecința imediată a acestor constatări în planul recursului de față o constituie atragerea incidenței art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la art. 312 din același act normativ, respectiv admiterea recursului reclamanților și modificarea în tot a deciziei tribunalului în sensul respingerii apelului reclamanților și păstrării sentinței judecătoriei.
Deși aparent respingerea apelului reclamanților ar sugera înrăutățirea situației lor în propria cale de atac (recursul) ipoteza nu se confirmă deoarece finalitatea acestei soluții o constituie menținerea obligației de încheiere a contractului de locațiune între părți. Această soluție este cea urmărită parțial de altfel și de către reclamanți, astfel cum rezultă din notificările (informe față de dispozițiile OUG nr. 40/1999) trimise pârâților.
În ceea ce privește recursul pârâților acesta urmează să fie admis și ca urmare a respingerii apelului reclamanților scopul urmărit de pârâți (păstrarea hotărârii de fond) este atins.
Într-adevăr, soluția respingerii acțiunii reclamanților echivalează cu reținerea culpei în sarcina acestora și obligarea lor la cheltuielile de judecată ocazionate pârâților (art. 274 Cod procedură civilă). Ca urmare reclamanții vor fi obligați să plătească pârâților și suma de 500 lei onorariu avocațial din apel.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată din recurs, acestea se vor compensa între părți, fiecare urmând să-și suporte propriile cheltuieli, având în vedere că ambele recursuri au fost admise și nu s-a reținut culpa niciuneia dintre părți.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și, prin mandatar, împotriva deciziei civile nr. 388/A/14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Admite recursul declarat de pârâții, împotriva aceleiași decizii și în consecință:
Modifică în tot susmenționata decizie în sensul că:
Respinge apelul declarat de reclamanții și, prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 5369/8.06.2007 pronunțată de Judecătoria Brașov, pe care o păstrează.
Obligă reclamanții să plătească pârâților suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Compensează între părți cheltuielile de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2008.
PREȘEDINTE: Rodica Popa - - | JUDECĂTOR 2: Gheorghe Burdea G - | JUDECĂTOR 3: Daniel Marius - - |
Grefier, |
Red./30.06.2008
Tehnoredact./04.06.2008/ 3 ex.
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Rodica PopaJudecători:Rodica Popa, Gheorghe Burdea, Daniel Marius
