Evacuare. Jurisprudenta. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 27 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreia Liana Constanda
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr.516A/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, intimații - pârâți, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât, prin avocat, cu împuternicirea avocațială nr. -/08.04.2008 la dosar, intimata-reclamantă, prin avocat, cu procura autentificată sub nr. 3350/14.12.2006 de Biroul Notarului Public C la dosar, lipsind intimații - pârâți, și
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente prin reprezentanți învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Reprezentantul recurentului - pârât solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr.516A/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă și, în consecință, admiterea apelului, iar pe fond, respingerea acțiunii astfel cum a fost formulată. Continuând, arată că instanțele de fond și de apel nu au avut în vedere dispozițiile art.14 din Legea nr. 10/2001. Totodată, arată că au fost încălcate dispozițiile art.10 și 11 din OUG nr. 40/1999. Mai arată că a depus la instanța de apel contractul de închiriere. Fără cheltuieli de judecată.
La interpelarea Curții cu privire la faptul că instanța de apel nu a luat în considerare dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale OUG nr. 40/1999, reprezentantul recurentului - pârât arată că instanța de apel a apreciat că față de primele motive de apel depuse de apelantul - pârât personal și cele depuse la dosarul cauzei la data de 04.04.2008, a intervenit o modificare, de care instanța nu a ținut cont, întrucât au fost formulate după prima zi de înfățișare.
Reprezentantul intimatei-reclamante, solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr.516A/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală. Continuând, arată că în mod corect, instanța de apel a luat în considerare primele motive de apel depuse de către apelantul - pârât personal, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art.295 Cod procedură civilă și ale art.294 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că susținerile apelantului - pârât din cererea formulată ulterior depunerii motivelor de apel, vor fi avute în vedere ca apărări de fond. Totodată, arată că cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul dispozițiilor art.1436 și art.1437 Cod civil, iar dispozițiile OUG nr. 8/2004 nu au legătură cu prezenta cauză. Fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Curtea solicită părților să precizeze în ce măsură, în condițiile OUG nr. 40/1999 ar fi incidente dispozițiile art.1 din protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reprezentantul intimatei-reclamante învederează instanței că s-a raportat la aceste dispoziții în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.
Reprezentantul recurentului - pârât nu contestă punctul de vedere exprimat de reprezentantul intimatei - reclamante, arătând că nu a contestat dreptul de proprietate al reclamantei, dar nu au fost respectate prevederile legale. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise pe acest aspect.
CURTEA,
Pentru a da posibilitate recurentului-pârât să depună concluzii scrise, față de dispozițiile art.146 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr.516A/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, intimații - pârâți, și.
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr.516A/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, intimații - pârâți, și, la data de 04.12.2008.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 526R
Ședința publică de la 4 decembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr. 516A/04.04.2008 pronunțate de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, intimații - pârâți, și.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.11.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.12.2008, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 11748/11.09.2007, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, și și, în consecință, a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-, parter, sector 1 pentru lipsă de titlu, reținându-se, în considerentele sentinței, că reclamanta a dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar pârâții nu au opus un titlu valabil în temeiul căruia ar ocupa spațiul în litigiu.
Apelul declarat împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 516/4.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă.
Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că motivele de apel depuse la prima zi de înfățișare, respectiv la termenul din 4.01.2008, sunt cele prezentate în fotocopie de către intimata reclamantă la termenul din 4.04.2008.
Cât privește celelalte motive de apel depuse la termenul din 4.04.2008, acestea nu au fost avute în vedere de către instanță, formulate fiind după prima zi de înfățișare, deci cu nerespectarea termenului instituit de art. 287 alin. 2 Cod procedură civilă sub sancțiunea decăderii, iar prin intermediul acestora nu se invocă încălcări ale unor norme de ordine publică.
Analizând apelul formulat, Tribunalul a constatat că susținerile apelantului vizează nulitatea dispoziției nr. 6869/16.11.2007 emise de Primarul General al Municipiului B, solicitându-se constatarea nulității acesteia.
Tribunalul a apreciat că o asemenea constatare nu ar putea fi dispusă direct în apel, față de dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât reprezintă o cerere nouă făcută direct în apel, în schimb, susținerile apelantului pot fi avute în vedere ca apărări de fond.
În acest context, tribunalul a constatat că, deși avea, conform art. 1169 cod civil și 129 alin. 1 Cod procedură civilă, obligația probării susținerilor sale referitoare la lipsa calității reclamantei de moștenitoare a numitei, totodată, referitoare la despăgubirea primită de aceasta și la cetățenia reclamantei, apelantul nu a făcut acest lucru.
Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin motivele de recurs, s-a susținut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât au fost ignorate dispozițiile legale incidente în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv evacuare.
Astfel, nu au fost avute în vedere prevederile art. 13 și 14 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt aplicabile dispozițiile OUG 40/1999, care prevăd obligația noului proprietar al imobilului restituit prin procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 de a renegocia clauzele contractuale cu titularul contractului de locațiune.
Recurentul a susținut, de asemenea, că reclamanta avea obligația de a respecta termenul de închiriere, astfel cum acesta a fost prelungit prin OUG nr. 8/2004, în speță până la data de 8.03.2009.
S-a susținut, totodată, că, deși instanța de apel admite faptul că susținerile apelantului din motivele de apel vor fi avute în vedere ca apărări de fond, acestea nu au fost relevate în considerentele deciziei recurate.
Într-o asemenea situație, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere că, potrivit OUG 40/1999, proprietarul trebuia să solicite încheierea unui nou contract de închiriere cu parcurgerea procedurii anume reglementate de acest act normativ, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, deoarece nu s-a procedat la notificarea chiriașilor de la data deschiderii rolului fiscal, potrivit art. 9 și 10 din OUG 40/1999 cu referire la art. 13 din Legea nr. 10/2001, sancțiunea în cazul nerespectării acestor norme constând în prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și de actele dosarului, Curtea reține următoarele:
Motivele de recurs nu conțin critici în privința aprecierii făcute de instanța de apel asupra tardivității completării motivelor de apel, cu consecința că au fost evaluate exclusiv susținerile din cererea de apel depusă în termenul legal.
Absența unor astfel de critici determină ca atare apreciere a instanței de apel să intre în puterea lucrului judecat, nefăcând obiectul învestirii instanței de control judiciar.
Ca atare, legalitatea deciziei de apel ar putea fi cercetată exclusiv prin prisma motivelor de apel astfel cum au fost formulate la termenul din 4.01.2008, vizând nulitatea dispoziției nr. 6869/16.11.2006 emise de Primăria Municipiului B, inexistența dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în patrimoniul reclamantei, împrejurarea ca numita a fost despăgubită de statul Român în legătură cu imobilul, iar retrocedarea imobilului este nelegală și pentru faptul că reclamanta este cetățean străin.
Curtea constată, însă, că recurentul nu a formulat critici referitoare la modul de soluționare de către instanța de apel a acestor aspecte de fond, ci a reluat susținerile din completarea motivelor de apel privind incidența asupra raportului juridic dedus judecății a reglementării reprezentate de OUG nr. 40/1999, susțineri care, dată fiind depunerea tardivă a acelor motive de apel, sunt formulateomisso medioîn calea recursului, cu atât mai mult cu cât pârâții nu au formulat nici un fel de apărare nici în fața primei instanțe.
Pe lângă aceste susțineri, recurentul pretinde și faptul că, deși instanța de apel a arătat că susținerile apelantului din motivele de apel vor fi avute în vedere ca apărări de fond, acestea nu au fost relevate în considerentele deciziei recurate.
Această critică a recurentului este lipsită de suport, deoarece considerentul instanței de apel cu acest obiect nu a avut în vedere susținerile din completarea motivelor de apel, ci pe cea din motivele inițiale referitoare la nulitatea dispoziției administrative emise în procedura de restituire parcursă în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamantă, în calitate de moștenitoare a numitei, care formulase notificarea.
Astfel, Tribunalul a arătat că cererea în constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 6869/16.11.2006 are natura unei cereri noi în apel, ca atare, este inadmisibilă, față de dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, însă motivul de nulitate invocat a fost analizat ca apărare de fond.
Chiar dacă s-ar aprecia că susținerile recurentului trebuiau luate în considerare de către instanța de apel, tinzând la stabilirea normelor substanțiale aplicabile raportului juridic dintre părțile în proces, se constată că nu ar fi fost infirmată constatarea primei instanțe în sensul că pârâții nu au făcut dovada că dețineau, la data formulării cererii de chemare în judecată, un titlu locativ, caz în care cererea de evacuare este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 13 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care un imobil a fost restituit prin procedura administrativă prevăzută de acest act normativ - cum este în speță, prin Dispoziția nr. 6869/2006 a Primăriei Municipiului B -, sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în OUG nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor, ce echivalează cu derularea procedurii descrise în art. 9 și 10 din OUG 40/1999 pentru încheierea unui nou contract de închiriere, a cărei inițiere este prevăzută de legiuitor în sarcina proprietarului, care s-a subrogat, conform art. 14 din Legea nr. 10/2001, în drepturile locatorului.
Consecința nerespectării de către reclamantă a procedurii legale, după cum pretinde recurentul, este aceea a prelungirii de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unuia nou, potrivit art. 11 alin. 1 din OUG nr. 40/1999.
Se impune, însă, ca această procedură specială să fie evaluată din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în materia respectării dreptului de proprietate privată consacrat de acest text de lege, reflectată în cauzele românești soluționate de C până la acest moment, începând cu cauza Radovici și Stănescu contra României (Hotărârea din 2.11.2006), al cărui raționament a fost aplicatad litteramîn celelalte 4 cauze contra României ulterior soluționate, respectiv: (Hotărârea din 26.07.2007), (Hotărârea din 11.10.2007), (Hotărârea din 7.02.2008) și (Hotărârea din 29.07.2008).
În aplicarea raționamentului conceput de Curtea Europeană,mutaits mutandisinstanța națională nu poate decât să constate inaplicabilitatea art. 11 din OUG nr. 40/1999 - cu consecința inaplicabilitățiia fortioria dispozițiilor privind reînnoirea, din art. 14 și urm. ca efect al dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană, ce se aplică prioritar legii naționale, în temeiul art. 11 alin. 2 și 20 alin. 2 din Constituția României, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Curtea Europeană a determinat existența unei "ingerințe" în exercițiul dreptului de proprietate a titularilor prin împiedicarea evacuării foștilor chiriași, la solicitarea proprietarilor, în aplicarea OUG nr. 40/1999, ce conduce la imposibilitatea exercitării posesiei ca stare de fapt.
În acest context, Curtea a analizat dacă atare privare de proprietate este justificată, în condițiile în care, în sensul celei de-a doua teze din primul alineat al textului normei europene, justificarea subzistă numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, iar măsura răspunde criteriului proporționalității.
Evaluând proporționalitatea măsurii de privare de proprietate a titularului, Curtea Europeană a constatat că sistemul pus la punct de autoritățile naționale prin OUG 40/1999 urmăresc un scop de interes general, și anume protecția locatarilor în fața crizei de locuințe, motiv pentru care nu este criticabil în sine.
Cu toate acestea, din moment ce implica riscul de a impune locatorului o sarcină excesivă în privința posibilității de a dispune de bunul său, Curtea a apreciat că autoritățile erau obligate să aplice proceduri sau mecanisme legislative previzibile și coerente, prevăzând anumite garanții pentru ca punerea lor în practică și incidența lor asupra dreptului de proprietate al locatorului să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile.
Or, analizând în concret prevederile art. 10 alin. 1 și 11 alin. 1 din OUG nr. 40/1999, Curtea a conchis în sensul neîndeplinirii acestor exigențe, dat fiind că art. 10 alin. 1, care reglementează încheierea unui nou contract între adevăratul proprietar și fostul chiriaș al statului, nu precizează în ce condiții poate fi încheiat acest nou contract, iar legea nu oferă nicio informație în privința căii de care ar dispune proprietarul care a omis, datorită necunoașterii sau neglijenței, să respecte condițiile de formă impuse de articolul 10 alin. 1 al ordonanței de urgență a Guvernului.
Chiar ținând cont de ampla marjă de apreciere lăsată statelor din punct de vedere al art. 1, Curtea a considerat că a sancționa proprietarii care au omis să se conformeze condițiilor de formă prevăzute de ordonanța de urgență a Guvernului, impunându-le o obligație atât de grea ca cea de a păstra locatarii în imobilul lor timp de cinci ani, fără nicio posibilitate concretă și reală de a încasa o chirie, face să apese asupra lor o sarcină specială și exorbitantă de natură să întrerupă echilibrul just dintre interesele aflate în joc.
Imposibilitatea încasării chiriei a fost apreciată în concret de către Curtea Europeană într-un ansamblu faptic similar celui din speță, în care nu se încheiase niciodată vreun contract de închiriere cu ocupanții imobilului, urmare a nerespectării de către proprietari a procedurii din art. 10 alin. 1 relative la comunicarea locatarului - prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire și prin intermediul unui executor judecătoresc - a datei și a locului stabilite în vederea încheierii unui nou contract de închiriere.
Ceea ce rezultă din considerentele anterior expuse este faptul că instanța europeană a apreciat că norma din art. 10 alin. 2 nu îndeplinește cerințele de previzibilitate și coerență impuse pentru reglementarea restricțiilor aduse exercițiului dreptului de proprietate.
Consecința acestei constatări este imposibilitatea aplicării art. 11 alin. 1, deoarece obligația impusă în sarcina proprietarilor de a respecta titlul locativ timp de 5 ani, fără perspectiva încasării chiriei, reprezintă o sarcină excesivă nepermisă prin prisma art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Înlăturarea dispozițiilor relevante din OUG 40/1999 ca fiind contrare Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale are drept consecință încetarea contractului de închiriere urmare a restituirii imobilului către reclamantă prin decizia administrativă emisă în baza Legii nr. 10/2001 la data de 6.11.2006, astfel încât la data formulării cererii de chemare în judecată - 22.05.2007, pârâții nu mai aveau un titlu locativ asupra apartamentului în litigiu.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că nu este întrunit cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr.516A/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, intimații - pârâți, și.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red. AC
.red. AP
2 ex./4.02.2009
Judecători apel - Secția a V-a Civilă
Președinte:Andreia Liana ConstandaJudecători:Andreia Liana Constanda, Elena Viviane Tiu