Evacuare. Jurisprudenta. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 05 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Pană
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Paraschiv
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 773A/05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta - reclamantă, reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, aflată la fila 15 din dosar și intimata - pârâtă, reprezentată de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/04.01.2010.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei - pârâte depune întâmpinare și comunică un exemplar al acesteia reprezentantului recurentei - reclamante.
Reprezentantul recurentei - reclamante învederează că nu solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, care i-a fost comunicată în ședința publică de astăzi.
Părțile prezente, prin reprezentanți învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Reprezentantul recurentei - reclamante solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 773A/05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, modificarea deciziei recurate și pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
De asemenea, susține că între părți nu a fost încheiat niciodată un contract de închiriere. Mai arată că intimata - pârâtă a fost notificată la data de 26.20.2000 și la data de 27.02.2008. Totodată, precizează că prin ordinul de repartizare nr. 1702/18.08.1969, apartamentul nr. 1 din imobilul situat în- a fost atribuit recurentei - reclamante, iar intimata - pârâtă nu deține nici un titlu în sens de act juridic asupra spațiului din care se solicită evacuarea.
De asemenea, susține că intimata - pârâtă are posibilitatea să locuiască în acel imobil, dar în altă încăpere, dar refuză. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 773A/05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă și menținerea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și de apel ca fiind legale și temeinice. Continuând, arată că intimata - pârâtă are drepturi locative proprii asupra spațiului pe care îl ocupă, care este dovedit prin adresa Oficiului de închirieri din 25.10.1995, prin Certificatul din 25.10.1951 al Serviciului Locativ al Raionului 1 Mai, prin Buletinul de identitate eliberat în noiembrie 1979 de către Circa 1 B și prin faptul că este înscrisă în Cartea de Imobil de la adresa în cauză, încă din anul 1948.
Totodată, susține că în raport de disp. art. 7 alin.3 lit.c din Legea nr. 112/1995, chiriașii care subînchiriază spațiile deținute fără acordul proprietarului pierd drepturile locative, contractele lor de închiriere încetând în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii. Astfel, în anul 1997, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu reclamanta, aceasta primea chirie de la intimată încă din anul 1985, așa cum o dovedesc chitanțele semnate și însușite de reclamantă.
De asemenea, arată că chiriașii fără posibilități materiale pot să rămână în spațiu plătind chiria, conform art.9 alin.7 din Legea nr. 112/1995.
Mai arată că instanțele de fond și de apel au reținut în mod corect că între părți a intervenit tacita relocațiune. Precizează că notificările depuse de reclamantă la dosarul cauzei nu au fost comunicate pârâtei, acestea fiind făcute prin afișare, în condițiile în care intimata - pârâtă nu are cutie poștală. De asemenea, arată că reclamante primește în continuare chirie de la pârâtă, sub forma reducerii contribuției de întreținere, ca o compensație pentru serviciile de fochist și de curățenie prestate de pârâtă, fapt ce reiese din declarația martorei. Fără cheltuieli de judecată.
Având cuvântul în replică, reprezentantul recurentei - reclamante arată că în cauza de față nu se analizează titlul recurentei. De asemenea susține că s-a plătit chirie până în anul 1993, iar intimata - pârâtă are posibilitatea de a se muta într-o altă încăpere, dar refuză.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de recurs.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs.
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs la data de 12.01.2010.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 21R
Ședința publică de la 12 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 773A/05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.01.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.01.2010, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin cererea formulată la data de 06.05.2008, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârât a, evacuarea acesteia din imobilul situat în B,- A, subsol.
În motivare, se arată că reclamanta este proprietara apartamentului nr. 1, iar pârâta ocupă, fără forme legale, camera de serviciu, aflată în subsol, aferentă apartamentului nr.1. Pârâta ar avea posibilitatea să folosească o cameră situată la mansardă, dar refuză. Deși a fost pusă în întârziere, a specificat reclamanta, pârâta refuză să părăsească spațiul.
În susținerea cererii s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii.
În motivarea întâmpinării, pârâta a menționat că locuiește din anul 1948, în baza unui contract de închiriere. Repartizarea apartamentului, în baza altui contract de închiriere, către reclamantă, este nelegală.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, în dovedirea situației juridice a imobilului, proba cu martori, în dovedirea stării de fapt.
Prin sentința civilă nr. 240/09.01.2009, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins ca neîntemeiată cererea, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta a încheiat, în anul 1948, un contract de închiriere pentru o cameră din-. Ulterior, în anul 1969, pentru apartamentul nr. 1 s-a încheiat un contract de închiriere pe numele reclamantei, fără ca în acest contract să apară evidențiată camera ocupată de pârâtă,
Din înscrisurile depuse, a apreciat prima instanță, rezultă, pe de altă parte, că reclamanta a primit în mod constant sume de bani cu titlu de chirie, pentru camera ocupată de pârâtă. De asemenea, reclamanta a beneficiat de o serie de facilități în schimbul menținerii pârâtei în spațiul pe care îl folosește.
Din declarațiile martorilor, (fila 56, fila 67, ), a reținut instanța de fond, că pârâta locuiește într-o de 2/2m. Pârâta a achitat în mod constant chiria către reclamantă, însă, de aproximativ 4 ani, reclamanta refuză să mai primească chiria.
S-a mai reținut că reclamanta este proprietar al apartamentului, în baza deciziei de restituire, astfel încât, în baza art. 480.civ. este îndreptățită să solicite apărarea dreptului său de proprietate. Dreptul de proprietate conferă titularului său cele trei prerogative: posesie, dispoziție și folosință.
Potrivit art. 480.civ. a reținut prima instanță, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, instanța de fond reamintind faptul că privarea de proprietate se poate face doar pentru cauză de utilitate publică și după o justă și reală despăgubire.
Acest drept de proprietate nu este opozabil terți lor, a apreciat prima instanță, reclamanta nefăcând dovada intabulării dreptului său în cartea funciară.
Pe de altă parte, prin perceperea chiriei și prin permiterea folosinței spațiului, instanța de fond a apreciat că a intervenit tacita relocațiune (art. 1437, 1452.civ.). relocațiune nu a fost exclusă prin clauză contractuală și s-a dovedit prin acceptul rămânerii și lăsării locatarului în folosință lucrului.
Prima instanță a avut în vedere și considerentele de ordin moral, respectiv vârsta pârâtei, starea de sănătate precară, care ar face ca evacuarea acesteia să aibă consecințe nefaste.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1437, 1452.civ. instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în baza art. 274.pr.civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta -, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 09.04.2009, solicitând, în temeiul art. 296.pr.civ. admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului, apelanta-reclamantă a specificat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală.
A învederat apelanta, prima instanță nu a procedat decât la o analiză formalistă și superficială a cauzei fără a motiva hotărârea clar, convingător și pertinent. Ba mai mult, considerentele sale sunt contradictorii.
Sub acest aspect, apelanta arată că, pe de o parte, instanța de fond recunoaște calitatea reclamantei de proprietara apartamentului nr. 1, situat în-A, sector 1, după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 5004/28960/1997, încheiat cu Nord A, însă reține că "acest drept de proprietate nu este opozabil terți lor, reclamanta nefăcând dovada dreptului său în cartea funciară." Susținerea primei instanțe, a apreciat partea apelantă, este nefondată, întrucât pârâta nu poate ignora titlul reclamantei privit ca realitate juridică, iar acesteia îi incumbă obligația generală a oricărui subiect de drept de a respecta raporturile juridice pe care acest înscris le conferă. Chiar dacă titlu menționat anterior ar fi inopozabil în sens restrâns, în schimb este opozabil în sensul general al noțiunii de opozabilitate, care presupune respectarea situației juridice consacrate.
În realitate, pârâta nu deține absolut niciun titlu în sens de act juridic asupra spațiului din care se solicită evacuarea, ci doar are posesia în fapt; încălcând dreptul de proprietate al reclamantei.
Pe de altă parte, a arătat apelanta-reclamantă, instanța de fond a reținut că între părți a intervenit tacita relocațiune. Or, pentru a opera tacita relocațiune trebuie să fie îndeplinite condițiile cerute de lege pentru încheierea contractului. Apelanta-reclamantă a învederat că nu a încheiat niciodată cu pârâta un contract de închiriere și nici nu a încasat "constant" chirie de la aceasta. Nu a solicitat administrației blocului chirie, ci doar să-i fie diminuate facturile pentru utilități, lucru care s-a întâmplat când și când, după bunul plac al administratorului blocului. De altfel, facturile de întreținere nu cuprind vreo mențiune în acest sens. Cu privire la manifestarea voinței reclamantei, apelanta a menționat că a notificat-o pe pârâtă să elibereze spațiul proprietatea sa.
De asemenea, a învederat apelanta-reclamantă, instanța nu a făcut nicio referire la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv titlul de proprietate al reclamantei, adresa în care se menționează că, din anul 1969, pârâta nu mai figurează în niciun document, notificările adresate pârâtei, declarația martorei etc.
Nu în ultimul rând, a menționat apelanta, încăperea destinată pârâtei este ocupată de martora care este și administrator al blocului. În plus, numita are familie care o vizitează și care ar putea să îi asigure găzduire.
În consecință, în raport de situația de fapt, apelanta-reclamantă a solicitat să se constate faptul că pârâta nu deține niciun titlu valabil (contract de vânzare-cumpărare, închiriere) în baza căruia să ocupe imobilul, motiv pentru care, în temeiul art.480 civ. se impune evacuarea acesteia.
În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 282 și următoarele pr.civ.
Intimata-pârâtă, legal citată, nu a formulat întâmpinare
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr.773 A din 05.06.2009 TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ a respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a re ținut că instanța de fond a făcut o analiză completă și pertinentă a materialului probator pe baza căruia a stabilit situația de fapt, explicit expusă și fundamentată în drept în considerente care nu sunt contradictorii.
Reclamanta este proprietara apartamentului nr. 1 situat în B,-, subsol, sector 1, compus din vestibul, cameră, cameră, hall, bucătărie, oficiu, wc, loggie, balcon, boxă și cameră deserviciu, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărarea nr. 5004/28960/14.08.1997 încheiat cu SC SA, în baza Legii nr. 112/1995.
În ceea ce o privește pe pârâtă, tribunalul a reținut că aceasta ocupă camera de serviciu în calitate de chiriaș încă din anul 1949, situație care rezultă inclusiv din cartea de imobil (fila 25, ds. fond).
Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că reclamanta ar fi ocupat această cameră în litigiu anterior vânzării, în calitate de chiriaș, în baza contractului de închiriere nr. 6761/10.04.1994 (fila 5, ds. fond). Reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte că a folosit efectiv această cameră anterior vânzării, ori că ea în calitate de chiriaș, ori SC SA în calitate de administrator, ar fi solicitat evacuarea pârâtului, pentru motivul că s-a repartizat altui chiriaș camera.
În această situație, având în vedere că pârâta a continuat să achite chirie, operează tacita relocațiune, astfel cum 1437C.civ. Potrivit art. 1441C.civ. dacă locatorul vinde lucrul închiriat, cumpărătorul este dator să respecte locațiunea. Reclamanta a recunoscut și respectat drepturile locative ale pârâtei și a primit în mod constatat sume de bani cu titlul de chirie. În această situație, în favoarea pârâtei, astfel cum judicios a reținut și instanța de fond, a operat tacita relocațiune potrivit art. 1452C.civ. și nu poate fi evacuat decât după notificarea concediului potrivit art. 1437C.civ. coroborat cu art. 24din Legea nr. 114/1996.
Cum reclamanta nu a făcut dovada că a notificat-o pe pârâtă și i-a acordat un termen pentru rezolvarea problemei locative, potrivit dispozițiilor legale amintite, în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acțiunea.
În analiza acestui motiv de critică, tribunalul a răspuns și criticilor din restul motivelor de apel.
În ceea ce privește proba testimonială la care face referire apelanta în motivul nr. 4, tribunalul reține că ea se interpretează coroborată cu restul probatoriului și cu aplicarea dispozițiilor legale privind locațiunea, la care deja ne-am referit. Mai mult, depozițiile martorilor sunt contradictorii, astfel martora declară că pârâta poate ocupa o altă cameră din imobil, fiind deci alte spații disponibile, însă a refuzat, în timp ce martora, administratorul imobilului, declară că nu sunt spații disponibile. Mai mult, acesta din urmă avea posibilitatea ca, în calitate de administrator, în baza Legii nr. 114/1996 (art. 24 lit. c) să solicite evacuarea pârâtei pentru neplata întreținerii, dacă avea cunoștință, așa cum declară, că pârâta nu a achitat niciodată întreținerea. Este lipsit de relevanță, de altfel, dacă mai sunt ori nu spații disponibile pe care pârâta le-ar putea ocupa, ori dacă aceasta are o fiică ce i-ar putea asigura un spațiu de locuit, în acest stadiu procesual, în care tribunalul este ținut să verifice numai dacă pârâta poate opune în apărare un drept locativ, iar nu să stabilească un astfel de drept.
Împotriva deciziei men ționate anterior a declarat recurs reclamanta, în temeiul art.299 și urm. proc.civ. solicitând în temeiul art. 312 alin. 1 și 2 raportat la art. 304 pct. 9, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, și pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată și evacuarea intimatei din spațiul pe care îl ocupă în mod abuziv situat în-A, sector 1,
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală, atât instanța de fond cât și cea de apel reținând în mod greșit că între părți a intervenit tacita relocațiune. Din interpretarea dispozițiilor art.1437 și 1452.civ. rezultă că locațiunea se consideră reînnoită prin tacita relocațiune dacă locatorul rămâne în folosința lucrului după expirarea termenului contractual și fără ca locatorul să-l împiedice (deci cu permisiunea lui). Potrivit art.1438 civ. dacă s-a anunțat concediul, locatarul nu poate opune tacita relocațiune chiar dacă a continuat să folosească lucrul închiriat. După cum se observă din probele administrate în cauză, între părți nu s-a încheiat niciodată un contract de închiriere cu sau fără termen. Pârâta a achitat chirie recurentei pentru spațiul pe care îl ocupă doar în perioada 1987-1993.
Mai mult, recurenta-reclamantă și-a manifestat voința ca intimata-pârâtă să nu mai ocupe spațiul aferent apartamentului nr.1 situat în-A, sector 1, prin notificările trimise prin executor judecătoresc la data de 26.10.2000, respectiv 27.02.2008. Astfel, prin notificarea înregistrată sub nr.5142 se arată: "vă notific ca în termen de 30 de zile, de la primirea, lăsarea sau afișarea prezentei notificări să părăsiți spațiul ce-l ocupați."; iar prin notificarea înregistrată sub nr.101 se menționează "vă pun în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea, comunicarea sau afișarea prezentei să eliberați spațiul.". Ca atare, susținerile instanței că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că a notificat-o pe pârâtă și i-a acordat un termen pentru rezolvarea problemei locative, sunt nereale.
Prin ordinul de repartizare nr.1702/18.08.1969, apartamentul nr.1 (în întregime) din imobilul situat în-A, sector 1 fost atribuit lui și fiului său și nicidecum pârâtei. Ulterior, contractul de închiriere, respectiv contractul de vânzare-cumpărare au fost încheiate între instituțiile statului, pe de o parte și recurenta-reclamantă. De altfel, pârâta nu deține niciun titlu în sens de act juridic asupra spațiului din care se solicită evacuarea, ci doar are posesia în fapt, încălcând dreptul de proprietate al subsemnatei. În acest sens, vă să observați și adresa în care se menționează că din anul 1969 intimata-pârâtă nu mai figurează în niciun document.
Locațiunea este un contract vremelnic care se face pe un termen determinat; un contract de locațiune nu poate fi perpetuu astfel încât recurenta nu poate fi obligată la nesfârșit să tolereze o persoană să locuiască în imobilul proprietatea mea.
În dovedirea ac țiunii au fost depuse înscrisuri (notificarea nr.5142 și dovada de comunicare, notificarea nr.101 și dovada de comunicare, ordinul de repartiție nr.1702).
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat, întrucât titlul recurentei este nul, întrucât încalcă drepturile locative ale pârâtei, pârâta poate rămâne în locuință, conform art.7 alin.3 lit.c din Legea nr.112/1995, chiar dacă nu are posibilitatea materială de a plăti chiria, instanțele de fond au reținut corect că a intervenit tacita relocațiune, cererea reclamantei este făcută cu rea credință, reprezentând un abuz de drept, lăsarea în folosința unei persoane în vârstă a unei camere de 4 mp neaducând atingere exercitării dreptului de proprietate al reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs, Curtea a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Recurenta reclamantă este proprietara apartamentului nr. 1 situat în B,-, subsol, sector 1, compus din vestibul, cameră, cameră, hall, bucătărie, oficiu, wc, loggie, balcon, boxă și cameră de serviciu, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărarea nr. 5004/28960/14.08.1997 încheiat cu SC SA, în baza Legii nr. 112/1995, în care se află spațiul în cauză.
Atât timp cât nu s-a cerut pe cale reconvențională constatarea nulității titlului de proprietate al reclamantei nu se poate analiza valabilitatea acestuia, astfel că apărările pârâtei în acest sens nu pot fi avute în vedere. Pentru aceleași motive nu sunt relevante considerentele instanței de apel în sensul că reclamanta nu ar fi administrat probe din care să rezulte că ar fi folosit efectiv această cameră anterior vânzării, ori că ea în calitate de chiriaș, ori SC SA în calitate de administrator, ar fi solicitat evacuarea pârâtului, pentru motivul că s-a repartizat altui chiriaș camera.
Chiar dacă între părți ar fi existat un contract de închiriere pe durată nedeterminată, dedus din faptul că pârâta i-a plătit chirie reclamantei, pârâta nu poate opune tacita relocațiune, potrivit art.1438 civ. având în vedere că acțiunea în cauză în sine reprezintă o notificare a concediului, care a intervenit astfel cel mai târziu la data comunicării prezentei cereri de judecată, chiar în lipsa vreunei notificări anterioare. Astfel, pârâta nu poate opune nici un titlu locativ reclamantei, în baza căruia să ocupe spațiul proprietatea acesteia.
Potrivit art.9 alin.7 din Legea nr.112/1995, invocat de către pârâtă în apărare, "chiriașii care nu dispun de posibilități materiale pentru a cumpăra apartamentul în care locuiesc pot să rămână în continuare în spațiul locativ respectiv, plătind chiria stabilită prin lege", or, în speță, pârâta nu se afla în derularea unui contract de închiriere cu statul la momentul la care reclamanta a cumpărat imobilul în care se află și spațiul în cauză. Astfel, acest articol nu are legătură cu situația de fapt în speță.
În ceea ce privește exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate al reclamantei, Curtea nu a putut reține această apărare a pârâtei, având în vedere că încălcarea unei obligații morale prin exercitarea unui drept nu poate fi interpretată drept o exercitare a dreptului cu depășirea limitelor sale sau cu rea credință. Ocuparea unui spațiu oricât de mic care deservește o locuință de către o altă persoană fără a avea vreun titlu locativ limitează atributeleusus,fructusșiabususale dreptului de proprietate.
Instanța de judecată nu poate avea în vedere considerente morale pentru a permite încălcarea unui drept, doar reclamanta, prin propria voință putând accepta o astfel de restrângere. Caracteristic obligațiilor morale este că nu se poate recurge la forța de constrângere a statului pentru îndeplinirea acestora.
În temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 proc.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în tot, decizia pronunțată în apel, în baza art.296 raportat la art.295 proc.civ. va admite apelul, va schimba, în tot, sentința apelată, în temeiul art.480 civ. va admite acțiunea, va dispune evacuarea pârâtei din camera de serviciu de 3,63 mp situată la subsolul imobilului din B,-, sector 1, pentru lipsă de titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 773A/05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă.
Modifică în tot decizia recurată în sensul că:
Admite apelul. Schimbă în tot sentința apelată.
Admite acțiunea.
Dispune evacuarea pârâtei din camera de serviciu de 3,63 mp situată la subsolul imobilului din B,-, sector 1, pentru lipsă de titlu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. MP
Tehnored. AP/MP
2 ex. / 10.02.2010
Secția a IV-a civilă
Jud. apel:,
Președinte:Silvia PanăJudecători:Silvia Pană, Melania Stanciu, Mihaela Paraschiv
