Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 231/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.231/

Ședința publică de la 09 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anica Ioan

JUDECĂTOR 2: Simona Bacsin

JUDECĂTOR 3: Luminița Șolea

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta - - G,cu sediul în G,str.T nr.161,împotriva deciziei civile nr.656 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați,în contradictoriu cu intimații, G, având ca obiect evacuare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02 Aprilie 2008 și s-au consemnat în încheierea din acea zi,când,instanța având nevoie de timp pentru deliberare,a amânat pronunțarea cauzei la data de 09 Aprilie 2008,când a pronunțat prezenta.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea cu nr. 7355/C/2005 înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați reclamanta - - Gas olicitat evacuarea pârâților, și G din apartamentul cu nr. 44, - 4, micro 13 B situat în mun.

În fapt a susținut următoarele:

Reclamanta este proprietara imobilului din care se solicită evacuarea. Acest apartament a fost repartizat pârâtului și folosit de familia acestuia. Prin sentința civilă nr. 1975/28.02.2006 s-a dispus desfacerea căsătoriei pârâților și, beneficiul contractului de închiriere fiind atribuit pârâtei. Aceasta nu a solicitat încheierea unui nou contract de închiriere, motiv pentru care ocupă apartamentul fără titlu. Pe de altă parte locatarii nu au respectat obligația de plată a chiriei și în raport de această conduită se justifică evacuarea din imobilul folosit fără titlu.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 815/1997 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI. Pe fondul cauzei au solicitat respingerea cererii cu motivarea că reclamanta a refuzat încheierea unui nou contract de închiriere și nu a acceptat plata chiriei, motiv pentru care locatarii și-au executat obligația contractuală expediind sumele aferente prin mandat poștal.

Judecătoria Galați prin sentința civilă nr. 1891/14.03.2006 a respins excepția autorității de lucru judecat și a admis acțiunea. A dispus evacuarea pârâților din apartament.

Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:

Excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată deoarece în cauză nu este îndeplinită tripla condiție privind identitate de părți, obiect și cauză (în dosarul nr. 3192/1996 s-a invocat faptul că nu a fost înnoit contractul de închiriere în speța de față se solicită evacuarea).

Pe fond s-au considerat că pârâții ocupă apartamentul proprietatea reclamantei ca simpli tolerați. Pârâta nu a dovedit că a efectua demersuri pentru încheierea unui nou contract de închiriere cu reclamanta și ca urmare ocupă apartamentul fără titlu locativ. În cauză nu se poate vorbi despre tacita relocațiune în lipsa unui contract de locațiune. Pe de altă parte deși au beneficiat de spațiul de locuit pârâții nu au plătit chiria aferentă. Chitanțele cu care au încercat să facă dovada plății anterioare desfacerii căsătoriei dintre și și o parte din ele se referă la plata întreținerii. Ca urmare susținerea reclamantei în sensul că pârâții nu au plătit c/val. folosinței apartamentului a fost considerată reală și dovedită.

Reținând că în această cauză sunt aplicabile disp. art. 23 și 25 alin.2 Legea 114/1996, acțiunea în evacuare a fost apreciată ca fiind întemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1891/14.03.2006 pronunțată de Judecătoria Galați au declarat apel pârâții, și G care au reiterat excepția autorității de lucru judecat.

Au susținut că reclamanta nu a dorit încheierea unui nou contract de închiriere deși a încasat chiria aferentă și expediată prin mandat poștal.

Intimata - reclamantă prin concluziile orale expuse cu ocazia dezbaterilor a solicitat respingerea apelului ca nefundat cu motivarea că între părți nu s-a încheiat un contract de locațiune iar pârâții deși ocupă spațiul de locuit nu au achitat chiria aferentă.

La data de 9 noiembrie 2006 tribunalul a invocat excepția nulității cererii de apel formulată de pârâta pentru lipsa semnăturii acestuia.

Prin decizia civilă nr.432 din 16 noiembrie 2006 Tribunalul Galați, a admis apelul declarat de pârâții, și G, împotriva sentinței civile nr.1891 din 14 martie 2006 pronunțată de Judecătoria Galați.

A schimbat în tot sentința civilă nr.1891 din 14 martie 2006 Judecătoriei Galați și în rejudecare a respins ca nefondată acțiunea.

A anulat pentru lipsa semnăturii, apelul declarat de pârâta, împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelanților pârâți suma de 306, 3 RON cheltuieli de judecată în apel.

S-a reținut în motivarea deciziei că pârâții ocupă imobilul în baza titlului locativ recunoscut prin decizia civilă nr.815 din 14 noiembrie 1997 Curții de APEL GALAȚI și în aceste condiții nu se poate dispune evacuarea fără anularea titlului locativ.

Cu privire la plata chiriei s-a apreciat că pârâta a dovedit plata prin mandat poștal.

In atare condiții s-a reținut că nu poate fi constatată nerespectarea obligației contractuale prev. de art.23 și 25 alin.2 din Legea nr.114/1996.

Împotriva deciziei pronunțată în apel d e Tribunalul Galațis -a declarat recurs de către reclamanta - - G, recurs care a fost admis prin decizia civilă nr. 231/R/19.04.2007 a Curții de APEL GALAȚI.

S-a casat decizia civilă nr. 432/2006 a Tribunalului Galați și cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță. S-a arătat că apelul pârâtei a fost anulat pentru lipsa semnăturii, astfel că hotărârea instanței de fond este definitivă, iar acțiunea nu poate fi respinsă în ceea ce o privește.

S-a apreciat totodată că apelanta-pârâtă a fost citată eronat, la adresa din 2. -.4,.44, în loc de -.4A, astfel că aceasta nu s-a putut prezenta în instanță pentru a semna cererea de apel, potrivit disp. art. 133 al.2 pr.civilă.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. RJ/-.

Prezentă în instanță la termenul de judecată din 05.11.2007, apelanta-pârâtă a complinit lipsa semnăturii, în conformitate cu disp. art. 133 al.2 pr.civilă.

Prin decizia civilă nr.656/10.12.2007 Tribunalul Galația admis apelul declarat de pârâți și în rejudecare a respins ca nefondată acțiunea reclamantei și a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 306,3 RON.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că excepția autorității de lucru judecat a fost corect respinsă nefiind îndeplinită condiția triplei identități, deoarece anterior s-a solicitat evacuarea pârâților pentru că nu s-a reînnnoit contractul de închiriere,apartamentul fiind locuit fără titlu,iar prezenta acțiune are ca obiect evacuarea pentru neplata chiriei și pentru lipsa unui titlu locativ după anul 1998.

Pe fondul cauzei s-a constatat că pârâții au titlu în baza căruia ocupă apartamentul, fapt ce s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința civilă Nr.6394/1996 a Judecătoriei Galați, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă 815/1997 a Curții de APEL GALAȚI.

Totodată s-a constatat că prin atribuirea beneficiului contractului, efectele acestuia nu au încetat, ci s-a modificat doar titularul contractului de închiriere,fără a fi necesară încheierea vreunei formalități.

În aceste condiții întrucât contractul subzistă și continuă să-și producă efectele susținerile reclamantei nu au putut fi primite de către instanța de apel.

Față de această situație, întrucât în mod greșit s-a dispus evacuarea pârâților, Tribunalul a admis apelul și a schimbat sentința in sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta deoarece nu se sprijină pe probele administrate și greșit s-a trecut peste faptul că pârâții nu au titlu locativ în cauză;că greșit instanța de apel a mai reținut că pârâții au achitat chiria ceea ce excede obiectul acțiunii.

Recursul declarat nu poate fi primit.

Este adevărat că reclamanta nu a solicitat evacuarea pârâților pentru neplata chiriei și din acest punct de vedere mențiunea instanței din considerentele deciziei de apel privind dovada cu mandatele poștale a plății chiriei excede obiectul acțiunii.

Cu toate aceste, recursul nu poate fi admis pentru că în mod corect s-a respins acțiunea în evacuare pentru lipsa titlului pentru că,printr-o altă hotârâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a statuat cu caracter de putere de lucru judecat că pârâții ocupă apartamentul cu titlu.

Pentru aceste considerente, fără a se fi schimbat situația de fapt avută în vedere la pronunțarea acelei hotărâri judecătorești -6394/1996- nu se poate statua în contra acesteia.

Pentru aceste considerente Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursuldeclarat de reclamanta - - G,cu sediul în G,str.T nr.161,împotriva deciziei civile nr.656 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați,în contradictoriu cu intimații, G, având ca obiect evacuare.

Irevocabilă .

Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

Grefier,

- -

: - -/09.05.2008

: /09.05.2008

2 ex.

FOND:

APEL: -

Președinte:Anica Ioan
Judecători:Anica Ioan, Simona Bacsin, Luminița Șolea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 231/2008. Curtea de Apel Galati