Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 251/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVIL
DECIZIA CIVIL Nr. 251/2009
Ședința public de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan
Judector - -
Judector - - --vicepreședinte
Grefier
Pe rol se afl soluționarea recursului declarat de ctre reclamantul împotriva deciziei civile nr.88 din 13 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Sibiu în dosar cu nr.unic - având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu pârâtul intimat.
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint, la prima strigare, avocat, lipsind prțile.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c recursul este motivat, netimbrat, iar la dosar s-au depus prin registratur note scrise din partea pârâtului intimat.
Având în vedere lipsa reclamantului recurent și faț de împrejurarea c recursul a fost redactat prin avocat, instanța las cauza la a doua strigare.
La a doua strigare, se constat lipsa prților, fiind prezent avocatul intimatului,.
Avocatul pârâtului intimat depune la dosar chitanța de onorariu avocațial și învedereaz instanței c are de susținut cauze la instanțele din Sibiu, solicitând cuvântul pe excepție și pe fond. Arat c recurentul nu a formulat nici un fel de cerere la dosar, nu este depus delegație avocațial din partea vreunui avocat și este de acord s fie luate concluziile recurentului și în lipsa sa în ipoteza în care acesta se va prezenta pân la sfârșitul ședinței de judecat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acord cuvântul avocatului intimatului în aprare.
Avocat pentru pârâtul intimat invoc excepția de netimbrare a recursului și solicit anularea acestuia ca netimbrat.
În subsidiar, pe fond, solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțate de instanța de apel ca fiind legal și temeinic.
În continuare susține motivele de respingere invocate în notele scrise artând, în esenț c motivele de recurs ale reclamantului sunt aceleași cu cele de apel și cele din motivarea acțiunii.
Arat c susținerile reclamantului recurent nu sunt adevrate, intimatul a achitat integral prețul pentru imobil și a dorit încheierea contractului de vânzare-cumprare în form autentic dar reclamantul este acela care refuz încheierea contractului. Solicit cheltuieli de judecat.
La a treia strigare fcut la sfârșitul ședinței de judecat, se constat lipsa prților, împrejurare faț de care instanța las cauza în pronunțare pe excepția de netimbrare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de faț reține:
Prin sentința civil nr.5533/2008 pronunțat de Judec toria Sibiu în dosar nr.- a fost respins acțiunea civil formulat de reclamantul împotriva pârâtului.
S-a admis cererea reconvențional formulat de fiind obligat pârâtul reconvențional s încheie cu reclamantul reconvențional contract de vânzare-cumprare având ca obiect imobilul înscris în CF nr.117 nr.top.334/1/1/2 și 335/1/1/2 construcție și teren în suprafaț de 1775 mp în caz de opoziție urmând ca hotrârea s țin loc de act de vânzare-cumprare de întabulare.
S-a dispus întabularea acesteia în cartea funciar a imobilului pe numele pârâtului reclamant reconvențional cstorit cu ca bun comun.
Reclamantul pârât reconvențional a fost obligat la 1804 lei cheltuieli de judecat.
Pentru a hotrî astfel, prima instanț a avut în vedere imposibilitatea obiectiv de a încheia contractul la data prevzut în acest sens în promisiunea bilateral de vânzare-cumprare, plțile și oferta real de plat efectuate de pârâtul reclamant reconvențional cât și dispozițiile art.1020 cod civil și art.274 Cod procedur civil.
Prin decizia civil nr.88/2009 pronunțat de Tribunalul Sibiu în același dosar a fost respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței de mai sus.
În considerentele deciziei s-a reținut c oferta de plat a diferenței de preț s-a fcut înainte de intentarea acțiunii pentru rezoluțiunea contractului ceea ce înseamn c rezoluțiunea nu mai putea fi obținut pentru acest motiv în raport de dispozițiile art.1366 Cod civil. S-a constatat, totodat c neexecutarea obligației intimatului nu este culpabil cât vreme este dovedit c pentru imobilul respectiv s-a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 iar potrivit art.21 alin.5 din aceast lege înstrinarea era interzis pân la soluționarea notificrii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul solicitând casarea acesteia, admiterea acțiunii principale, respingerea acțiunii reconvenționale și obligarea intimatului reclamant reconvențional la cheltuieli de judecat.
În motivarea recursului se arat c în mod eronat instanțele au interpretat c intimatul a fost împiedicat din motive obiective s se prezinte la termenul stabilit la notar în vederea perfectrii contractului, respectiv lipsa adeverinței eliberat de Primria din care s rezulte c imobilul nu a fcut obiectul Legii 10/2001.
În drept invoc dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedur civil.
Nu s-a formulat întâmpinare în cauz.
Prealabil analizrii motivelor de recurs Curtea va examina excepția de netimbrare a recursului.
Sub acest aspect se constat c deși a fost citat cu mențiunea de a timbra recursul cu 1821,6 lei tax judiciar de timbru și 5 lei timbru judiciar, procedura de citare fiind legal îndeplinit (fila 16) recurentul nu a înțeles s îndeplineasc aceast obligație legal.
În aceste condiții în cauz devin incidente dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și dispozițiile art.9 din OG 32/1995 impunându-se anularea ca netimbrat a recursului.
În baza art.274 Cod procedur civil recurentul va fi obligat la 1190 lei cheltuieli de judecat ctre intimatul reprezentând onorariu avocat (fila 15).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Anuleaz ca netimbrat recursul declarat de ctre reclamantul împotriva deciziei civile nr.88/2009 pronunțat de Tribunalul Sibiu în dosar civil -.
Oblig recurentul s plteasc intimatului suma de 1190 lei cheltuieli de judecat.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 22 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan - - - | Judector, - - | Judector, - - - |
Grefier, |
Red.
Dact.2ex/29.05.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Mihaela Florentina CojanJudecători:Mihaela Florentina Cojan, Daniela Mărginean, Cristina