Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 263/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILANR. 263/
Ședința publică din 10 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta -, împotriva deciziei civile nr. 62 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr.-8284/2006.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspsuns recurenta- pârâtă -, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 119/2008, emisă de Baroul A- Cabinet individual și intimatul- reclamant ORAȘUL prin consilier juridic în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr.15157, emisă de Colegiul Consilierilor Juridici.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin anularea chitanței depusă la dosar din care rezultă că a fost achitată suma de 503,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta- pârâtă a depus la dosar note scrise și xerocopie de pe decizia civilă nr. 117/R din 24 martie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr- pe care înțelege s-o folosească ca practică judiciară.
Reprezentanta intimatului - pârât a depus la dosar xerocopie de pe Hotărârea nr. 85 dată de Consiliul Local al orașului prin care
s-a aprobat trecerea suprafeței de 2850 din domeniul public în domeniul privat al acestei unități administrativ teritoriale.
Părțile prezente precizează că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta- pârâtă invocă excepția lipsei capacității procesuale active reclamantului.
Consideră că cel care poate lua hotărârea promovării acțiunii în justiție privind conservarea dreptului de administrare a bunurilor de domeniul public nu poate fi decât consiliul local.
In situația în care se trece peste această excepție apreciază că acțiunea formulată de reclamant ca o acțiune în evacuare nu îndeplinește condițiile impuse pentru admisibilitratea acesteia, fiind o veritabilă acțiune în revendicare prin care se solicită a se lăsa în deplină proprietate și posesie terenul care este proprietatea Orașului, astfel că acțiunea promovată este inadmisibilă.
Solicită admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale pentru motivele invocate în scris, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei- reclamante, având cuvântul cu privire la inadmisibilitatea acțiunii promovată, solicită a se lua act că acțiunea promovată este admisibilă fiind întemeiată pe prevederile art. 1431 și urm. din Codul d procedură civilă. A acționat ca locator împotriva locatarului A existat un contract de închiriere, care a expirat în anul 2004, iar pârâta refuză să părăsească terenul în litigiu.
Solicită respingerea recursului și menținerea soluțiilor pronunțate de cele două instanțe ca fiind legale și temeinice pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2006 și completată la 09.10.2006, reclamantul Orașul prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâta pentru a se dispune evacuarea acesteia de pe terenul de 45. aparținând domeniului public al reclamantului, teren situat în,.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a închiriat terenul în litigiu pârâtei, pe o perioadă de 2 ani, conform contractului de închiriere nr.91/01.08.2002, iar la expirarea termenului, locatarul nu a predat terenul, ocupându-l fără drept, lipsindu-l pe reclamant de chiria pe care ar fi trebuit să o primească pentru teren, chirie ce constituie un venit la bugetul local.
Prin cererea reconvențională formulată la data de 06.11.2006, pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 5000 lei, reprezentând contravaloarea construcției din lemn, proprietatea pârâtei, aflată pe terenul în litigiu, construcție ce nu ar mai putea fi utilizată de pârâtă în situația admiterii acțiunii în evacuare.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.4963/01.10.2007, a admis acțiunea precizată, dispunând evacuarea pârâtei de pe terenul de 48. din, prin ridicarea construcției pe cheltuiala acesteia, obligând-o pe pârâtă și la plata sumei de 8672,40 lei reprezentând lipsa de folosință a terenului, pe perioada 2004-2006.
Prin aceeași sentință s-a respins cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în baza contractului de închiriere nr.91/01.08.2002, reclamantul a pus la dispoziția pârâtei, pe o perioadă de 2 ani, folosința terenului în suprafață de 45 mp situat în, lângă.
A mai reținut că terenul face parte din domeniul public al orașului, fiind inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, conform HG447/2002 - anexa 5 și întrucât, la expirarea termenului, nu s-a solicitat reînnoirea contractului, prin notificări, reclamanta a solicitat pârâtei să elibereze terenul.
A constatat că apărarea pârâtei potrivit cu care, în baza facturii fiscale nr.7797/90/04.07.2000 a dobândit în proprietate o construcție (chioșc pâine), împrejurare ce ar justifica dreptul de a obține contravaloarea ei, nu poate fi reținută în cauză, întrucât, chiar de la momentul perfectării contractului de închiriere pârâta a avut cunoștință de caracterul determinat al locațiunii, iar în plus, și-a asumat riscul cumpărării ei, deși a cunoscut că terenul este proprietatea altei persoane.
A mai constatat că plata contravalorii construcției ar reprezenta o soluție păgubitoare pentru reclamant și ar anihila reaua credință a pârâtei care a folosit terenul, deși terenul locațiunii a expirat cu mai bine de 3 ani în urmă, iar în plus, construcția în discuție este una de dimensiuni mici, fără fundație, fiind amplasată pe o platformă betonată, din panouri de dimensiuni mici, groase de 10 cm, toate permițând ridicarea ei fără operațiuni de demolare costisitoare.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii a observat că această apărare de fond a pârâtei este neîntemeiată în raport cu dispozițiile art.1431 cod civil și art.8 lit.g din contract, potrivit cu care la expirarea locațiunii s-a obligat să predea terenul în starea care l-a primit (fără sarcini, construcții, etc), iar în ce privește lipsa de folosință a terenului a observat că a fost determinată prin expertiza tehnică, funcție de nivelul chiriei practicat în anul 2005, când s- încheiat contractul, la suma de 8672,40 lei.
A concluzionat, în raport de dispozițiile art.1431 coroborat cu art.970 Cod civil, că cererea principală astfel cum a fost precizată este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că acțiunea în evacuare era inadmisibilă, faptul că reclamantul nu avea calitate procesuală activă în cauză, față de contractul de concesiune încheiat pentru același teren, prima instanță nu a analizat titlul reclamantului în situația în care a operat tacita relocațiune, precum și faptul că greșit a fost obligată la plata lipsei de folosință a terenului, iar cererea reconvențională a fost respinsă greșit de către instanță.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.62/11.03.2008, a respins apelul ca nefondat reținând următoarele:
Acțiunea în evacuare este admisibilă.
Evacuarea este o sancțiune civilă aplicabilă raporturilor de locațiune sau ocupării prin delict a unui imobil.
Or, terenul în litigiu, indiscutabil, a făcut obiectul contractului de închiriere nr.91/01.08.2002.
Natura juridică a acestui contract nu a fost contestată de către pârâtă, care în plus, în apel, a invocat efectele tacitei relocațiuni, cu consecința rămânerii în folosința terenului, fără ca locatorul să protesteze.
Mai mult, pârâta nu este detentor precar și nu a pus în discuție valabilitatea titlului reclamantului, nefiind în acest caz necesar, ca instanța să compare titlurile invocate de părți, operațiune ce poate fi realizată numai în cadrul acțiunii în revendicare.
Este real, astfel cum s-a dovedit în apel, că terenul în discuție a făcut obiectul contractului de concesiune nr.70/2/27.04.2006, dar nu se poate reține că reclamantul nu are calitate procesuală activă, atâta timp cât, potrivit clauzelor acestui contract, are obligația să pună la dispoziția concesionarului terenul liber de orice sarcini, ceea ce presupune îndeplinirea unor acte sau pozitive necesare pentru ca acesta să intre în stăpânirea efectivă terenului, inclusiv prin eliberarea lui de terțe persoane ce nu au un drept opozabil concesionarului.
În plus, potrivit acelorași clauze contractuale, reclamantul are obligația de garanție a concesionarului și trebuie să-i asigure acestuia posesia liniștită și utilă a terenului concesionat.
Este real de asemenea că rămânând în folosința terenului și după expirarea termenului prevăzut de contractul nr.91/01.08.2002 pârâta a beneficiat de o nouă locațiune, dar prin mai multe notificări emise în perioada 2005 - 2006 (16, 17, 18, 20 dosar fond), prin cererea de chemare în judecată și chiar prin organizarea la data de 16.03.2006 a licitației privind concesionarea terenului, reclamantul a făcut clară intenția de a denunța contractul.
Or, în aceste condiții, pârâta nu mai poate invoca tacita relocațiune, cu atât mai mult cu cât nu a înțeles să-și manifeste măcar intenția de a participa la licitația organizată în acest scop (28-35).
Construcția a fost identificată prin expertiza tehnică efectuată la fond de expertul, care a stabilit că aceasta are o vechime de aproximativ 20 ani, că nu are fundație, fiind amplasată pe o platformă de beton și realizată din panouri confecționate din lemn și, cu tâmplărie simplă, executată din scândură rășinoase.
Este evident că în speță este vorba de o construcție provizorie, neputându-se în acest caz reține că cele două drepturi de proprietate - asupra construcției și asupra fondului - sunt juxtapuse, legate și dependente între ele, și există în mod perpetuu, adică atâta timp cât există construcția, situație premisă necesară nașterii dreptului de superficie.
În plus, în contractul de închiriere nr.91/01.08.2002, nu s-a stipulat că la expirarea locațiunii construcția va rămâne chiriașului, astfel încât nu există nici un impediment să se dispună ridicarea ei și pe cale de consecință, nici un temei în baza căruia să se dispună obligarea reclamantului la plata contravalorii acesteia.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului nu rezultă că reclamantul s-a subrogat în drepturile și obligațiile fostului deținător al terenului, iar încheierea contractului de închiriere nr.91/01.08.2002, nu este altceva decât rezultatul voinței părților.
Aplicarea principiului general care domină materia accesiunii imobiliare impune și în speță constatarea că pământul se consideră totdeauna ca lucrul principal și nici măcar sporul adus prin amplasarea construcției nu justifică, în lipsa acordului proprietarului, folosința acestuia cu titlu gratuit.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
- acțiunea în evacuare formulată de reclamant nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, aceasta fiind o veritabilă acțiune în revendicare, ce ar fi determinat obligativitatea achitării taxei de timbru corespunzătoare;
- acțiunea în evacuare ar fi putut fi formulată doar de către AUTOMOBILE căreia i-a fost concesionat terenul înainte de formularea acțiunii principale de față, astfel că raportat la această acțiune reclamantul nici nu are calitate procesuală activă în cauză;
- în mod nelegal s-a dispus obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a terenului, reprezentând chiria pe care ar fi încasat-o reclamanta, în condițiile în care terenul în litigiu a avut valoare economică și a implicat încasarea chiriei doar în condițiile existenței construcției proprietatea pârâtei pe acest teren;
- în mod greșit s-a respins cererea reconvențională în condițiile în care, la încheierea contractului de închiriere, construcția proprietatea pârâtei exista pe teren, astfel că prevederile art.8 lit.g din contractul de închiriere, care prevedeau terenul în starea în care l-a primit pârâta, au fost aplicate greșit.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând, în esență, că acțiunea în evacuare a fost admisă în mod legal deoarece pârâta nu a restituit terenul la expirarea contractului de închiriere, neoperând tacita relocațiune, faptul că pârâta a cumpărat pe riscul său acea construcție, iar lipsa de folosință a terenului la care a fost obligată pârâta constituie tocmai chiria pe care aceasta nu a mai plătit-o reclamantului.
Recursul este fondat.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 raportat la art.312 alin.5 Cod procedură civilă este fondat pentru că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Prin acțiunea inițială, formulată la 30.06.2006, reclamantul a arătat că pârâta refuză să-i elibereze terenul proprietatea sa, pentru care, anterior, între părți s-a încheiat un contract numit de închiriere, pentru perioada 2002-2004.
Chiar dacă reclamantul și-a intitulat acțiunea greșit ca fiind de evacuare, întemeiată pe dispozițiile art.1430 și 1436 Cod civil, având în vedere scopul urmărit de acesta și dispozițiile art.129 al.6 Cod procedură civilă, acțiunea trebuia calificată ca fiind o acțiune în revendicare.
Aceasta deoarece obiectul acțiunii îl constituie eliberarea unui teren, iar între părți nu au existat raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real, constând în executarea fără drept de către pârâtă a folosinței terenului proprietatea reclamantului.
Potrivit art.129 al.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, iar obiectul cererii se stabilește după scopul urmărit de reclamant, în cauza de față scopul fiind eliberarea terenului.
Mai mult, dreptul real de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu nu poate fi apărat pe calea acțiunii în evacuare.
În aceste condiții, se constată că urmare calificării greșite a acțiunii reclamantului, atât la fond cât și în apel, cauza a fost soluționată fără a se intra în cercetarea fondului acțiunii reclamantului, fiind îndeplinite cerințele art.312 al.5 Cod procedură civilă.
În consecință, Curtea, în baza art.312 al.1, 3 și 5 Cod procedură civilă, va admite recursul de față, va casa decizia recurată și sentința și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, în condițiile art.315 al.1 și 3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta -, județul A, împotriva deciziei civile nr.62 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Casează decizia recurată și sentința civilă nr.4963/01.10.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești și trimite cauza spre rejudecare, la instanța de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/18.09.2008.
Jud.apel:.
.
Jud.fond:.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
