Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 279/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 279/
Ședința publică din 04 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: George Popa judecător
JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 3: Viorica
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil declarat de către pârâta "" G, împotriva deciziei civile nr. 394 din 19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții și, în acțiunea civilă având ca obiect evacuare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta când, Curtea pentru a se depune concluzii scrise la cererea apărătorului recurentei - pârâtă-reclamantă a amânat pronunțarea la data de 04 mai 2009 când,
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Galați sub nr. 716/233 din 17.07.2006, reclamanții și au solicitat obligarea pârâtei SC G SRL să le lase în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în Mun. G,-, Jud. Au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii au arătat reclamanții că sunt proprietari ai imobilului conform Dispoziției nr. 3392/2005 emisă de Primăria Mun.
În prezent pârâta SC G folosește imobilul fără drept, deși au notificat-o pe aceasta să părăsească imobilul.
În drept au invocat art. 480 cod civil și Legea nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
Pârâta a formulat cerere reconvențională (fila 29 dosar) prin care a solicitat:
- obligarea reclamanților la plata sumei estimative de 168.490,23 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând sporul de valoare adus imobilului revendicat de reclamanți la valoarea actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective.
- reținerea în beneficiul societății pârâte a unui drept de retenție.
Pârâta a arătat că a deținut imobilul în calitate de chiriaș începând cu anul 1993. Imobilul fiind degradat, cu acceptul Primăriei, a efectuat lucrări de consolidare și de aducere a acestuia în stare de funcționare.
Potrivit art. 53(1) din Legea nr. 10/2001, chiriașii au dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor prin îmbunătățirile necesare și utile, iar art. 53(2) din același act normativ prevede că pentru imobilul care se restituie și care a fost preluat cu titlu valabil, obligația de despăgubire prevăzută la alin. 1 revine persoanei îndreptățite, respectiv persoanei căreia i se restituie imobilul preluat de la stat cu titlu valabil.
La termenul din data de 23.01.2007 reclamanții și-au modificat acțiunea solicitând evacuarea pârâtei din imobil, pentru lipsa titlului.
Prin sentința civilă nr. 1336/20.02.2008, Judecătoria Galația admis acțiunea formulată, a admis în parte cererea reconvențională, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație situat în G,- și a dispus obligarea reclamanților să plătească pârâtei suma de 90.931 lei pretenții cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a sumei.
Instanța de fond a reținut că pârâta a efectuat lucrări de îmbunătățire și refacere a imobilului în timpul locației, lucrări ce incumbă proprietarului, respectiv cele care au fost de strictă necesitate, ca lucrări necesare și utile imobilului.
Cu privire la lucrările efectuate doar pentru amenajarea, dotarea și adaptarea spațiului la nevoile activității desfășurate de pârâtă, acestea nu folosesc cu nimic proprietarului și nici imobilului și nu sunt lucrări necesare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC G SRL, aducând următoarele critici sentinței de fond:
- toate îmbunătățirile efectuate profită proprietarului imobilului, aducând un spor de valoare imobilului și prin soluția adoptată de instanța de fond se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză pentru reclamanți. Din raportul de expertiză, rezultă aceste aspecte.
- neacordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 lei.
Și reclamanții au declarat apel, învederând următoarele:
Temeiul în drept reținut de instanța de fond este greșit. Chiriașul, conform art. 53 din Legea 10/2001, are dreptul la despăgubiri doar pentru îmbunătățirile necesare și utile, iar conform art. 48 din Legea 10/2001 persoanele îndreptățite la retrocedare sunt obligate la suportarea acestor despăgubiri doar în cazul în care imobilul a fost preluat cu titlu valabil de către stat, în caz contrar, despăgubirile datorate chiriașilor fiind suportate de către stat sau de către unitatea deținătoare.
Toate imobilele preluate de către stat în baza Decretului nr. 712/1966 sunt considerate atât de practica judiciară cât și de doctrină, ca fiind preluate fără titlu valabil.
În condițiile în care imobilul era preluat de stat fără titlu valabil, obligația de plată a despăgubirilor solicitate de către SC G SRL revenea statului și, prin urmare, nu poate fi acordat nici dreptul de retenție în beneficiul pârâtei.
Un alt motiv de apel invocat de către reclamanți a fost acela al neacordării cheltuielilor de judecată conform art. 274 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 394 din 19.09.2008 a Tribunalului Galația fost admis apelul declarat de reclamanți, a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă. Au fost înlăturate din sentință dispozițiile contrare și a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumelor de 14 lei și echivalentul în lei la data plății a sumei de 1396,6 Euro cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Conform art. 48 din Legea nr. 10/2001, chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile, iar alin. (3) stabilește că în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului.
De asemenea, prin îmbunătățiri, în sensul Legii nr. 10/2001, se înțelege, cheltuielile necesare și utile. Cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor în raport cu durata de viață normală a acestora.
Preluarea în cazul de față s-a făcut fără titlu valabil, adică prin Decretul nr. 712/1966.
Decretul nr. 712/1966 a fost interpretat ca fiind un titlu nevalabil, deoarece statul era împroprietărit prin încălcarea Constituției și a Codului civil.
Noțiunile de "titlu valabil", "fără titlu" sau "preluarea cu titlu nevalabil", au evoluat. Într-o primă etapă, privarea de proprietate ce rezultă dintr-o naționalizare era considerată a fi efectuată "cu titlu" dacă decretele, Constituția și tratatele internaționale la care România era parte, fuseseră respectate la data aproprierii.
Prin Hotărârea de Guvern 20/1996 s-au definit imobilele naționalizate "cu titlu" ca fiind acele imobile ce au fost trecute în patrimoniul statului prin aplicarea unei dispoziții legale. Conform aceleiași hotărâri, Legea nr. 112/1995 nu se aplica în cazul imobilelor deținute în fapt de stat, adică în lipsa hotărârii legale care să constituie fundamentul juridic al dreptului sau de proprietate dat fiind faptul că statul nu avea nici un titlu de proprietate asupra imobilelor respective. Prin urmare, "titlul statului", așa cum este el definit prin Hotărârea 20/1996, implică existența unei dispoziții legale care să permită naționalizarea. Simplul fapt că statul încalcă un act normativ în vigoare în timpul naționalizării unui bun, este suficient pentru ca aproprierea să fie considerată ca realizată în baza unui titlu.
Prin nr.HG 11/1997 s-a modificat concepția asupra noțiunii de "titlu" și s-a introdus o condiție suplimentară conform act. 1 alin. 2, aceea că nerespectarea cerințelor decretelor în vigoare la data respectivă sunt considerate în baza HG11/1997 ca fiind naționalizate "fără titlu" nu numai imobilele apropriate în fapt, ci și cele apropriate fără respectarea cerințelor legale impuse de decretul de naționalizare.
Prin Legea nr. 213/1998 este considerat "cu titlu" dacă a fost respectat decretul de naționalizare și actele administrative de aplicare a acestuia cu Constituția, tratatele internaționale la care România era parte și legile în vigoare la data la care bunurile respective au fost trecute în patrimoniul statului. În lipsa unor asemenea conformități statul nu avea titlu valabil și, prin urmare, nu dobândise dreptul de proprietate asupra bunului.
Decretul nr. 218/1960 nu este un titlu valabil deoarece autoriza împroprietărirea statului prin încălcarea Constituției și a Codului civil fiind o expropriere de fapt, fără o despăgubire acordată prealabilă.
Fiind o preluare fără titlu valabil, instanța de apel a reținut că îmbunătățirile aduse la imobil de către chiriași vor fi suportate de către stat și nu de către proprietar, conform disp. art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei civile nr. 394 din 19.09.2008 a Tribunalului Galația declarat recurs pârâta criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esență, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, adică prin Decretul nr. 712/1966 și Decretul nr. 218/1960 în condițiile în care prin Dispoziția nr. 2044/SR din 24.10.2005 emisă de Primarul Municipiului G și care constituie titlul de proprietate al reclamanților s-a stabilit că imobilul face obiectul art. 2 lit. g din Legea nr. 10/2001 fiind deci un imobil preluat de stat cu titlu valabil.
Recurenta susține că atât timp cât reclamanții nu au atacat Dispoziția emisă de Primar sub acest aspect, ea își produce efectele în totalitate iar instanța de apel nu mai poate da o altă calificare juridică preluării imobilului de către stat întrucât Dispoziția de restituire a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra imobilului și are forța probantă a unui înscris autentic constituind titlu executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Față de acest caracter juridic al Dispoziției de retrocedare care stabilește că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, cele reținute de instanța de apel, contrare Dispoziției de retrocedare sub aspectul titlului statului asupra imobilului reprezintă, din punctul de vedere al recurentei, o încălcare flagrantă a legii, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți.
Totodată pârâta a solicitat ca, urmare modificării deciziei Tribunalului Galați, să se admită apelul său declarat împotriva hotărârii instanței de fond cu consecința admiterii cererii reconvenționale așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au invocat nulitatea recursului declarat de pârâtă rezultând din aceea că motivele pe care acesta se întemeiază nu pot fi încadrate în nici unul dintre cazurile de modificare sau casare reglementate prin dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă iar pe fond au solicitat menținerea deciziei Tribunalului Galați ca temeinică și legală.
Excepția nulității recursului invocată de intimați este nefondată.
Criticile formulate de pârâți prin motivele de recurs referitoare la faptul că instanța de apel ar fi ignorat elementele Dispoziției de restituire emise de Primar se încadrează în cazul de modificare reglementat prin dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) întrucât, așa cum rezultă din dezvoltarea motivului de recurs invocat, pârâta a indicat și dispozițiile legale care au fost greșit interpretate și aplicate, respectiv dispozițiile art. 2 lit. g și art. 23 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, acesta fiind considerentul pentru care au apreciat decizia Tribunalului Galați ca fiind nelegală.
În aceste condiții susținerea intimaților reclamanți în sensul că recursul ar fi nul întrucât motivul de nelegalitate invocat nu s-ar încadra în textul art. 304 Cod procedură civilă nu poate fi primită, excepția nulității recursului urmând a fi respinsă.
Recursul declarat de pârâți este, însă, nefondat.
Principala problemă ce se impune a fi lămurită în cauză este aceea a existenței sau inexistenței titlului statului la momentul preluării imobilului în litigiu întrucât, de acest aspect depinde modul de soluționare a cererii pârâtei având ca obiect plata despăgubirilor pentru sporul de valoare adus imobilului în perioada în care aceasta l-a deținut în calitate de chiriaș și, implicit, a capătului de cerere privind recunoașterea în favoarea pârâtei a unui drept de retenție asupra imobilului până la recuperarea acestor despăgubiri.
Această problemă este esențială întrucât Legea nr. 10/2001 reglementează modalități diferite de rezolvare a unei asemenea cereri, în funcție de existența sau inexistența titlului valabil al statului.
Astfel, potrivit art. 48 din Legea nr. 10/2001, în forma care era în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni, chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile, obligația de despăgubire revenind persoanei îndreptățite dacă imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil sau statului ori unității deținătoare dacă imobilul a fost preluat fără titlu valabil.
În speță, prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat ca reclamanții să fie obligați la plata despăgubirilor ce li se cuvin pentru sporul de valoare adus imobilului în litigiu, susținând, în acest sens, că această obligație le incumbă, întrucât imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, astfel încât devin aplicabile dispozițiile art. 48 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Instanța de fond a îmbrățișat acest punct de vedere și, prin hotărârea pronunțată în cauză, a admis cererea pârâtei.
În apel, Tribunalul Galația adoptat o soluție contrară celei de la fond în sensul că a reținut că, în realitate, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și, în aceste condiții, reclamanții nu pot fi obligați la plata despăgubirilor către chiriași, obligația de plată revenind statului, în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă ca nefondată.
Verificând decizia recurată sub aspectul soluției adoptate cu privire la titlul statului asupra imobilului în litigiu, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a reținut că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil, respectiv prin Decretul nr. 712/1966.
Astfel, chiar în cuprinsul Dispoziției nr. 2044/SR din 24.10.2005 emisă de Primarul Municipiului G se arată că imobilul a trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 125/1948 și Decretului nr. 712/1966
Preluarea unor imobile de către stat ca efect al aplicării dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 trebuie considerată ca fiind fără titlu valabil pentru următoarele considerente:
Actul normativ mai sus menționat prevedea că bunurile ce se încadrează în prevederile art. III din Decretul nr. 218 din 01.07.1960 pentru modificarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (respectiv bunurile intrate înainte de publicarea acestui decret în posesia statului, a unei organizații cooperatiste sau a oricărei alte organizații obștești, fie fără nici un titlu, fie în cadrul procedurii prevăzute de Decretul nr. 111/1951) și care se aflau în posesia unei organizații socialiste erau considerate proprietate de stat de la data intrării lor în posesia statului sau a oricărei organizații socialiste.
Cu privire la aceste imobile, Decretul nr. 218/1960 prevedea, în art. III, că dreptul la acțiune având ca obiect restituirea acestora în natură sau prin echivalent se prescria în doi ani de la data când a avut loc intrarea în posesie.
În mod evident, preluarea imobilelor de către stat în baza acestor acte normative trebuie apreciată ca fiind una fără titlu valabil nefiind îndeplinite condițiile impuse prin Legea nr. 213/1998 referitoare la conformitatea decretului de naționalizare și a actelor administrative de aplicare a acestuia cu Constituția, tratatele internaționale la care România era parte și legile în vigoare la data la care bunurile au fost trecute în patrimoniul statului.
Prevederile celor două decrete în baza cărora imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului contraveneau flagrant dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, respectiv dispozițiilor art. 1847 Cod civil, această formă de împroprietărire a statului, ca efect al împlinirii termenului de prescripție de doi ani, nerespectând condițiile textului legal mai sus citat întrucât posesia exercitată de stat nu putea fi considerată utilă, în sensul art. 1847 Cod civil, aceasta fiind fondată pe violență.
În aceste condiții, în mod legal și temeinic s-a apreciat de către instanța de apel că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a făcut fără titlu valabil, situație în care, în speță, devin aplicabile dispozițiile art. 48 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 în sensul că obligația de dezdăunare a chiriașilor pentru sporul de valoare adus imobilului ce se restituie persoanei îndreptățite aparține statului și nu celui căruia i se retrocedează imobilul.
Prin motivele de recurs, pârâții au adus în discuție și o altă problemă, respectiv faptul că, în condițiile în care, prin Dispoziția nr. 2044/SR din 24.10.2005 emisă de Primarul Municipiului G și care constituie titlul de proprietate al reclamanților s-a stabilit că imobilul face obiectul art. 2 lit. g din Legea nr. 10/2001, fiind deci un imobil preluat de stat cu titlu valabil, instanța de apel nu mai putea să dea o altă calificare titlului statului, aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au înțeles să atace Dispoziția de retrocedare sub acest aspect.
Sub un prim aspect, Curtea constată că în cuprinsul Dispoziției de restituire a imobilului nu se face nici o precizare expresă cu privire la faptul că imobilul ar fi trecut în proprietatea statului cu titlu.
Pe de altă parte, însă, se arată în mod expres în Dispoziție că imobilul a trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 125/1948 și Decretului nr. 712/1966, aceasta fiind, deci, singura referire la titlul de preluare a imobilului.
În aceste condiții, în mod corect instanța de apel a reținut, pentru considerentele deja arătate mai sus, că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998, preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu, dispozițiile celor două decrete fiind contrare legislației în vigoare la momentul preluării imobilului.
Cât privește mențiunea din cuprinsul Dispoziției de retrocedare referitoare la faptul că "imobilul face obiectul art. 2 lit. g din Legea nr. 10/2001 modificată și completată", Curtea constată următoarele:
Art. 2 lit. g din Legea nr. 10/2001, așa cum era aceasta în vigoare la data emiterii Dispoziției Primarului Municipiului stabilea că, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg, între altele și "imobilele preluate de stat în bazaLegii nr. 139/1940asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile".
Prin urmare, articolul menționat nu face în nici un caz referire la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel încât susținerile recurenților sub acest aspect apar ca fiind lipsite de orice fundament.
Pe de altă parte, referindu-se în mod expres la imobile preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor, este evident că art. 2 lit. g din Legea nr. 10/2001 nu își găsește aplicabilitatea în speța de față, imobilul în litigiu neîncadrându-se în categoria acestor imobile, el fiind preluat de către stat în baza Decretelor nr. 125/1948 și 712/1966 așa cum, de altfel, se și reține prin Dispoziția emisă de Primar.
În aceste condiții, mențiunea făcută în cuprinsul Dispoziției de retrocedare a imobilului cu privire la incidența art. 2 lit. g din Legea nr. 10/2001 nu doar că vine în contradicție cu mențiunea anterioară pe care aceasta o cuprinde referitoare la faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului conform celor două decrete menționate, dar este și, contravine actelor existente la dosar care probează fără nici un fel de dubiu modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului și, prin urmare, nu poate fi luată în considerare.
Împrejurarea că Dispoziția emisă de Primar nu a fost atacată de reclamanți sub acest aspect este lipsită de relevanță.
De altfel, în condițiile în care, prin Dispoziția emisă de Primar, reclamanților li s-a restituit în natură imobilul revendicat, aceștia nici nu aveau interes să atace această dispoziție, cu atât mai mult cu cât era evident că art. 2 lit. g din Legea nr. 10/2001 nu își găsea aplicabilitatea în speță, din toate actele depuse la dosar rezultând că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut în baza Decretului nr. 712/1966 și nu în baza Legii nr. 139/1940 privind rechizițiile.
Prin urmare, nu se poate reține că instanța de apel ar fi ignorat Dispoziția emisă de Primar și că ar fi făcut alte aprecieri cu privire la titlul statului asupra imobilului decât ceea ce deja se reținuse prin prevederile acesteia, criticile formulate de recurenți și sub acest aspect fiind nefondate.
În consecință, Curtea reține că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu, în temeiul Decretului nr. 712/1966, decret ce contravenea art. 1847 Cod civil în vigoare la momentul preluării imobilului de către stat, astfel încât, cererea pârâtei privind despăgubirea sa pentru sporul de valoare adus imobilului în perioada în care l-a ocupat în calitate de chiriaș nu poate fi soluționată în contradictoriu cu reclamanții, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 48 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora obligația de despăgubire revine statului. În aceste condiții, câtă vreme reclamanții nu au nici o obligație de despăgubire față de pârâtă, nici recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului în favoarea acesteia din urmă nu este posibilă.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtă, menținând ca legală decizia instanței de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta "" G, împotriva deciziei civile nr. 394 din 19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 4 mai 2009.
Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red.și tehnored. motivare /02.06.2009
Tehnored.hotărâre 04.06.2009
Fond: Judecătoria Galați - judecător Gh.
Apel: Tribunalul Galați - judecători -
OPINIE SEPARATĂ
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 716/2006 la Judecătoria Galați reclamanții și au solicitat evacuarea pârâtei SC G din imobilul situat în G- motivat de faptul că prin Dispoziția nr. 3392/2005 emisă de Primăria G emisă în baza Legii nr. 10/2001 au devenit proprietarii acestuia.
Pârâta nu a contestat faptul că reclamanții sunt proprietarii imobilului însă prin cererea reconvențională adresată instanței a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 1.777.100.400 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului.
Pentru a analiza admisibilitatea cererii reconvenționale instanța trebuie să stabilească dacă imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil sau fără titlu.
Această analiză însă nu mai poate fi făcută în cadrul acestei acțiuni cum greșit a procedat instanța de apel, întrucât cu ocazia soluționării notificării formulate de reclamanți, Primăria Gas tabilit în cuprinsul dispoziției nr. 3392/2005 că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu.
Petenții în condițiile în care erau nemulțumiți de dispoziția emisă, aveau posibilitatea contestării acesteia la Tribunalul Galați lucru pe care nu l-au făcut.
În acest context, dispoziția a rămas definitivă, inclusiv constatarea că imobilul în discuție a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil.
Potrivit disp.art. 48 din Legea nr. 10/2001, proprietarii imobilului urmează să-i despăgubească pe chiriași pentru sporul de valoare adus imobilului întrucât așa cum arătam mai sus imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil.
. contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului apreciem că a fost corect stabilită de pârâta reclamantă, prin acestea aducându-se un spor de valoare imobilului și care vor folosi și noilor proprietari.
Așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză rezultă că spațiile existente au fost recompartimentate pentru o mai bună utilizare, sau montat pereți din rigips, uși, ferestre, gresie, faianță sau amenajat grupuri sanitare, toate acestea fiind necesare pentru o mai bună exploatare a imobilului și care vor profita și reclamanților.
Fiind obligați la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, urmează să se rețină în favoarea pârâților un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a acestora.
Pentru considerentele arătate în temeiul disp.art. 312 în referire la art. 296 din Codul d e procedură civilă recursul de față urmează a fi admis.
DECIDE
Admite recursul civil declarat de către pârâta "" G, împotriva deciziei civile nr. 394 din 19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică decizia civilă nr. 394/2008 a Tribunalului Galați în sensul că respinge ca nefondat apelul reclamanților și admite apelul pârâtei SC G SRL.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 1336/2008 pronunțată de Judecătoria Galați în sensul că admite cererea reconvențională a pârâtei și obligă reclamanții să plătească pârâtei suma de 1.772.210,40 lei cu titlu de pretenții.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2009.
Președinte,
- -
Red./04.06.2009
Tehnored.
2 exp./05.06.2009
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea, Viorica
