Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 286/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.286.
Ședința publică de la 26.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER - -
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenții-pârâți, împotriva deciziei civile nr.1338 din 20.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, cauza având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-pârâți personal și asistată de avocat ce depune la dosar împuternicirea avocațială nr.49173 din 25.05.2009, și prin același avocat, intimații-reclamanți personal și asistată de avocat ce depune la dosar împuternicirea avocațială nr. - din 14.05.2009 și prin același avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 14.05.2009, intimații-reclamanți și au depus întâmpinare, în două exemplare, ce nu a fost comunicată și părților adverse.
Reprezentantul recurenților-pârâți depune la dosarul cauzei chitanța seria - nr. - din data de 10.03.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei depunând și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de către recurenții-pârâți și procedează la anularea acestora.
Curtea înmânează în ședință publică, reprezentantului legal al recurenților-pârâți, un exemplar al întâmpinării formulate de intimații-reclamanți.
Reprezentantul recurenților-pârâți solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de intimații-reclamanți.
Reprezentantul intimaților-reclamanți se opune admiterii cererii de amânare a cauzei formulată de reprezentantul recurenților-pârâți având în vedere data depunerii întâmpinării, cererea de amânare fiind, în opinia sa, doar o modalitate de tergiversare a soluționării prezentului recurs.
Curtea, deliberând asupra cererii de amânare formulată de reprezentantul recurenților-pârâți pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, urmează aor espinge în raport de data depunerii acestuia respectiv, 14.05.2009, raportat la termenul de judecată de astăzi, interval de timp suficient recurenților pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării. Totodată, având în vedere și dispozițiile art. 129.pr.civ. părțile au îndatorirea de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului.
Reprezentantul recurenților-pârâți arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimaților-reclamanți arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul recurenților-pârâți admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat și respingerea acțiunii formulate de reclamanți, fără cheltuieli de judecată. În susținerea recursului, precizează că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină. De asemenea, precizează că a formulat recursul doar pentru spațiul pe care l-au deținut recurenții-pârâți, nefiind încălcate prevederile art. 6 din OUG nr.40/1999.
Reprezentantul intimaților-reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică. În susținerea poziției sale, precizează că în speța de față nu se aplică dispozițiile art. 6 din OUG nr.40/1999, ci se aplică dispozițiile art. 13 lit.b din Legea nr.241/2001, întrucât, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, titulara contractului, a înstrăinat după anul 1990 o locuință tip, cu o suprafață utilă de 68 mp, înstrăinare care de altfel, a fost recunoscută de recurenții prin chiar motivele de recurs. Față de o astfel de situație, recurenții nu pot beneficia de o prelungire a contractului de închiriere. De asemenea, invocă în apărarea sa lipsa oricărui titlu locativ deținut de recurenți precum și forța probantă a lucrului judecat, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 6-10 dosar fond. Față de aceste aspecte, solicită respingerea recursului ca nefondat, obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, depunând și concluzii scrise.
Curtea reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 30.11.2007 sub nr-, reclamanții și - au chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-, sector 1 pentru lipsa de titlu locativ; predarea imobilului în stare buna de folosință și curățenie; despăgubiri pentru lipsa de folosință începând de la data introducerii acțiunii și până la predarea efectiva a imobilului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr.8334/15.06.2007 a Primarului General au redevenit proprietari ai imobilului în care pârâții locuiesc și în prezent fără a avea vreun titlu locativ. Au mai învederat reclamanții că, deși pârâții dețineau o proprietate personală încă din anul 1958 pe aceeași stradă, la nr. 31, prin metode ilegale au intrat chiriași în imobil, iar în anul 1997 l-au cumpărat prin fraudarea legii. Prin sentința civilă nr. 4054/18.06.2003 a fost desființat contractul de vânzare-cumpărare iar pârâții s-au extins în tot imobilul în mod abuziv, provocându-i stricăciuni grave.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 13 lit. b, f, h din Legea nr. 241/2001, art. 23 și 24 din Legea nr.114/1996 și art.1436 Cod civil.
La data de 1.02.2008 pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând că reclamanții sunt obligați să le încheie contract de închiriere și că nu este adevărată afirmația reclamanților conform căreia ar fi înstrăinat o locuință unor terți, în realitate aceasta a fost pusă la dispoziția uneia dintre fiice și a soțului său iar imobilul era o locuință comunal a ieftina, clădirea fiind deteriorată de vechime și cutremur. Pe de altă parte, s-a menționat că în familie există probleme de natura medicală ce fac ca o eventuală evacuare să le pună pârâților viața în pericol.
În ședința publică de la 10.01.2008 reclamanta a renunțat la judecata capătului nr. 3 de cerere iar la termenul de judecată de la 6.03.2008 a fost depusă la dosarul cauzei cerere de renunțare și din partea celuilalt reclamant.
Prin sentința civilă nr.7992/12.06.2008, Judecătoria Sectorului 1 a admis acțiunea, a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-, sector 1, pentru lipsă de titlu, a obligat pârâții să predea imobilul în stare bună de folosință și curățenie și a obligat pârâții la 1019,50 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin sentința civilă nr. 4054/18.06.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. 12551/2002, definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea precizată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții prin Primarul General, SC Nord SA și și, au fost constatate nule absolut contractele de vânzare cumpărare nr. 5048/19152/19.09.1997 și 6048/31887/14.04.2000 și s-a constatat nulitatea actelor de trecere în proprietatea statului pentru imobilul în litigiu, iar prin Dispoziția nr. 8334/15.06.2007 a Primarului General al Municipiului B s-a dispus restituirea în natura a imobilului situat în B,-, sector 1, format din construcție de tip B(P și 1E).
Instanța a constatat că între părți nu există raporturi locative care să justifice deținerea de către pârâți a imobilului în litigiu, astfel încât aceștia ocupă imobilul fără titlu, în mod abuziv, motiv pentru care, în vederea respectării tuturor prerogativelor dreptului de proprietate al reclamanților prevăzute de dispozițiile art. 480 Cod civil, a dispus evacuarea pârâților, cu obligarea acestora de a preda imobilul în stare bună de folosință și curățenie.
În baza art. 274 Cod Proc.Civ. instanța a obligat pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1019,50 lei reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial, astfel cum au fost ele achitate în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declaratapelpârâții, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 29.08.2008 sub nr-.
În motivarea cererii de apel, apelanții-pârâți au arătat că instanța a reținut greșit că între părți nu există raporturi locative care să justifice deținerea de către pârâți a imobilului în litigiu și că, neținând cont de apărarea apelanților, instanța a dat o soluție cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, apelanții au arătat în întâmpinarea formulată la cererea reclamanților, că, în art. 6 din Legea nr.241/2001 se menționează expres: "În cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului și desființate prin hotărârea judecătoreasca, proprietarul recunoscut de justiție, va încheia cu persoanele care au cumpărat locuința în baza Legii nr. 112/1995 și care o ocupa efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pe o durata de 5 ani", sens în care au arătat că în ce privește situația juridică a apelanților la momentul introducerii prezentei acțiuni, de către reclamanți, aceasta se încadra perfect în prevederea acestui articol, respectiv că li s-a desființat contractul de vânzare cumpărare nr. 5048/19152 din 19.09.1997, încheiat cu Primăria Municipiului B, prin mandatarul Nord, considerat ca a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Prin urmare, la cererea apelanților pârâții, reclamanții sunt obligați sa le încheie un contract de închiriere, pentru aceasta făcând dovada ca au notificat pe reclamanți sa încheie contract de închiriere (anexa 1).
Au arătat că nu este adevărată apărarea reclamanților în sensul că apelanții au avut o locuință pe care au înstrăinat-o, motiv pentru care nu ar mai beneficia de prevederile acestei legi. Aceasta pentru că, în primul rând nu au înstrăinat o locuința unor terți ci, au pus-o la dispoziția uneia din cele doua fiice ale sale și soțului acesteia, care fac parte din familie.
Menționează că nici una din locuințe nu asigură norma locativă a familiei lor, astfel ca, s-au adresat Ministerului Justiției, care, prin adresa nr. 56355 comunicat, următorul lucru: ". dacă un chiriaș a moștenit, în localitatea de domiciliu, un imobil fără lumina, apă, canalizare, din paiantă, insalubru și fără numărul de camere necesare lui și familiei sale, deci necorespunzătoare potrivit normelor stabilite prin Legea nr. 5/1973 nu poate fi exclus de la dreptul de a opta pentru a-și cumpăra apartamentul în care locuiește".
Astfel, cum spațiul din- are o suprafața locativă de doar 37,42.p este evident că nu era corespunzătoare pentru nevoile de locuit ale familiei alcătuite din cinci membri, astfel că au donat acest imobil fiicei lor și au rămas în continuare în imobilul din-
Rezultă, prin urmare, că, apelanții sunt îndreptățiți la încheierea unui contract de închiriere pentru spațiul ce îl dețin și, pentru că reclamanții refuză să le încheie contract de închiriere, potrivit art.6 din susmenționata lege, se consideră prelungit de drept contractul pe care l-au avut anterior cumpărării imobilului.
Față de acest lucru, acțiunea reclamanților este neîntemeiată, ei având un drept locativ propriu, pentru spațiul pe care îl ocupau în imobilul din-, sectorul 1.
În ceea ce privește spațiul din care reclamanții au cerut evacuarea, arată că apelanții ocupă numai spațiul care este determinat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 5048/19152/19/09.1997.
Au mai arătat că, este adevărat că imobilul a mai fost ocupat de alte două persoane, dintre care una a evacuat de bună voie spațiul pe care îl ocupa, iar cealaltă a decedat, iar spațiul a fost preluat de către reprezentanții Nord
Or, instanța nu a dorit să verifice acest aspect, reținând afirmația reclamanților că ar fi ocupat întregul imobil, ca și un adevăr demonstrat, aspect ce trebuia de instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât au invocat această apărare în întâmpinare a depusă la pretențiile reclamanților.
Cât privește pretextul reclamanților că s-au fi extins în întreg imobilul, acesta nu este adevărat, fiind o provocare pentru a influenta instanța în a le da soluții favorabile. Astfel, au depus la dosarul cauzei înscrisuri, din care rezultă care este suprafața pe care au deținut-o, precum și faptul ca și celelalte spații din imobil au fost ocupate cu titlu locativ de alte persoane.
Faptul că în aceste spații, care au fost deținute de alte persoane, sunt bunuri mobile, ce au aparținut acestora, nu le poate fi imputat apelanților, întrucât instanța nu a lămurit acest aspect, ceea ce le poate cauza prejudicii, cum de altfel reclamanții au și intenționat, în sensul de a cere despăgubiri pentru lipsa de folosință și plata cheltuielilor pentru igienizarea întregului imobil.
Au mai arătat că este adevărat că, în ședințele din data de 10.01.2008 și 6.03.2008 reclamanții au renunțat la judecata capătului de cerere nr. 3, de despăgubiri pentru lipsa de folosință, dar nu și la dreptul de a-l cere printr-o cerere separată.
Or, atâta timp cât instanța nici măcar nu a încercat sa lămurească ce suprafața din imobil ocupau apelanții, din dispozitiv rezultă că aceștia sunt evacuați din întregul imobil, aspect ce le creează reclamanților premiza de a le cere lipsa de folosință și igienizarea pentru întregul imobil, iar nu pentru ceea ce ocupa un efectiv.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea apelului ca nefondat cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.1338/20.10.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și autorității de lucru judecat și a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-pârâți.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, Tribunalul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția autorității de lucru judecat cu privire la excepția lipsei calității procesuale active invocată de apelanți, Tribunalul a constatat că intimații susțin existența autorității de lucru judecat în raport cu hotărârile judecătorești pronunțate în cauza purtată între aceleași părți, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat de apelanți în temeiul Legii nr. 10/2001. În consecință, așa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr.313/2004 din 04.03.2004 a Tribunalului București Secția a V-a Civilă, calitatea procesuală activă a intimaților reclamanți din prezenta cauză, ce au avut calitatea de reclamanți și în acea cauză, a fost analizată din perspectiva acțiunii de constatare a nulității absolute, ce a făcut obiectul acelei cauze, și nu din perspectiva acțiunii în evacuare, ce face obiectul prezentei cauze. Pe de altă parte, Tribunalul a reținut și că, fiind vorba de soluționarea unei excepții, oricum nu se pune problema autorității de lucru judecat, această excepție fiind incidentă în cazul soluționării pe fond a pricinii și nu în cazul soluționării unei alte excepții.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active invocată de apelanții pârâți, Tribunalul a constatat că, fiind vorba de o excepție de ordine publică, aceasta poate fi invocată oricând, chiar și pentru prima dată în apel. Astfel, susțin apelanții că în realitate intimații reclamanți nu ar fi proprietari exclusivi ai imobilului din care se solicită evacuarea, ci cel mult asupra unei cote de 1/2, astfel încât acțiunea în evacuare este formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă și fără respectarea principiului unanimității, motiv pentru care este inadmisibilă. Susținerea este neîntemeiată, având în vedere Dispoziția de restituire nr. 8334 din 15.06.2007, emisă de Municipiul B prin Primar General, prin care s-a dispus restituirea în natură către intimații reclamanți a imobilului situat în B,-, sector 1 și teren în suprafață de 185,00 mp. În raport cu existența acestei dispoziții, s-a apreciat ca fiind dovedită calitatea procesuală activă a reclamanților intimați. În plus, Tribunalul a mai reținut că acțiunea în evacuare, fiind un act de administrare și nu de dispoziție, oricum nu ar fi nevoie de respectarea principiului unanimității pentru promovarea unei astfel de acțiuni.
În ceea ce privește susținerea apelanților în sensul că ar fi îndreptățiți la încheierea unui nou contract de închiriere, Tribunalul a constatat că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 6 din OUG nr. 40/1991, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și desființate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justiție va încheia cu persoanele care au cumpărat locuința în baza Legii nr. 112/1995 și care o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani. Potrivit dispozițiilor art. 11 din același act normativ, nerespectarea de către proprietar a acestor dispoziții legale atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 13, printre care la lit. b este prevăzută situația contractelor de închiriere pentru spațiile cu destinația de locuințe proprietate particulară, prevăzute la art. 1-7, ai căror titulari de contract sau membri de familie menționați în contract au înstrăinat o locuință corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeași localitate.
Față de aceste dispoziții legale, și reținând și considerentele sentinței civile nr. 4054 din 18.06.2003 a Judecătoriei sectorului 1 B, definitivă și irevocabilă, filele 6-10 din dosarul de fond, potrivit cărora contractul de vânzare cumpărare încheiat de apelanții din prezenta cauză în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost constatat nul absolut deoarece aceștia au înstrăinat alte imobile proprietate personală, anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, ascunzând acest fapt, Tribunalul a constatat că apelanții nu mai pot invoca în favoarea lor dispozițiile art. 6 din OUG nr. 40/1999.
S-a apreciat ca fiind neîntemeiată și critica referitoare la faptul că în mod greșit s-ar fi dispus evacuarea apelanților din întregul imobil, având în vedere pe de-o parte procesul verbal de predare-primire a locuinței depus la fila 69 din dosarul de fond, precum și faptul că apelanții nu justifică nici un titlu locativ cu privire la imobilul din care se solicită evacuarea lor.
Împotriva acestei decizii au declaratrecurspârâții, și, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 17.04.2009 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, temei de modificare prevăzut de art.304 pct.7 Cod Proc.Civ. Astfel, instanța de fond a reținut că între părți nu există raporturi locative care să justifice deținerea de către noi pârâții a imobilului in litigiu.
Deși au arătat că recurenții-pârâți au avut un astfel de raport locativ, înainte de apariția Legii nr. 112/1995, nici instanța de fond nici instanța de apel nu rețin această calitate a lor, față de spațiul locativ pe care l-au deținut în imobilul din-, sectorul 1.
În acest sens, situația lor juridică, la momentul introducerii prezentei acțiuni de către reclamanți, se încadra perfect în prevederile articolului 6 din OUG nr.40/1999, respectiv că li s-a desființat contractul de vânzare-cumpărare nr.5048/19152 din 19.09.1997, încheiat cu Primăria Municipiului B, prin mandatarul SC Nord SA, considerat că a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Faptul reținut de instanța de recurs, cum că dacă ar avut o locuință și au înstrăinat-o nu ar mai beneficia de prevederile acestei OUG este greșit pentru că în primul rând nu au înstrăinat o locuință unor terți, ci au pus-o la dispoziția uneia din cele două fiice ale sale și soțului acesteia, care fac parte din familie.
Au fost nevoiți să procedeze în acest fel, întrucât nici una din locuințe nu asigura norma locativă a familiei lor, astfel că, s-au adresat Ministerului Justiției, care, prin adresa nr. 56355 comunicat, următorul lucru: ". dacă un chiriaș a moștenit, în localitatea de domiciliu, un imobil fără lumină, apă, canalizare, din paiantă, insalubru și fără numărul de camere necesare lui și familiei sale, deci necorespunzătoare potrivit normelor stabilite prin Legea nr. 5/1973 nu poate fi exclus de la dreptul de a opta pentru a-și cumpăra apartamentul în care locuiește".
Cum spațiul din- are o suprafață locativă de doar 37, 42.p este evident că nu era corespunzătoare pentru nevoile de locuit ale familiei alcătuite din cinci membri, astfel că au donat acest imobil fiicei lor și au rămas în continuare în imobilul din-. Rezultă, prin urmare, că recurenții sunt îndreptățiți la încheierea unui contract de închiriere pentru spațiul ce-l dețin și, pentru că reclamanții refuză să încheie contract de închiriere, potrivit art. 6 din sus menționata lege, se consideră prelungit de drept contractul pe care l-au avut anterior cumpărării imobilului.
Față de acest lucru, acțiunea reclamanților este neîntemeiată, recurenții având un drept locativ propriu, pentru spațiul pe care-l ocupă în imobilul din-, sectorul 1.
Au mai arătat recurenții că instanța a respins ca nefondat motivul lor de apel, în sensul că, sentința este greșită, atât timp cât s-a decis evacuarea lor din întregul imobil. Instanța nu a motivat această soluție, temei de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 7 pr. civ.
Astfel, instanța de apel consideră că nu justifică un titlu locativ, astfel că soluția dată de instanța de fond este legală. În ceea ce privește spațiul din care reclamanții au cerut evacuarea lor, au arătat că recurenții-pârâți ocupă numai spațiul care este determinat de contractul de vânzare-cumpărare 5048/19152/19/09.1997.
Au arătat că imobilul a mai fost ocupat de alte două persoane, dintre care una a evacuat de buna voie spațiul pe care îl ocupă, iar cealaltă a decedat, iar spațiul a fost preluat de către reprezentanții SC. Or, instanța nu a dorit să verifice acest aspect, reținând afirmația reclamanților că ar fi ocupat întregul imobil, ca și un adevăr demonstrat. Acest aspect trebuia lămurit de instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât au invocat această apărare în întâmpinarea depusă de recurenți la pretențiile reclamanților, de despăgubiri pentru lipsa de folosință și pentru pretinsa distrugere a imobilului.
Astfel, dacă s-a admis faptul că urmează să fie evacuați din întregul imobil, urmează, ca printr-o viitoare acțiune să fie obligați să le plătească intimaților-reclamanți orice pretenții, cu privire la întregul imobil, iar nu restrâns la spațiul pe care-l ocupă efectiv. Au arătat că imobilul a mai avut și alți chiriași, iar faptul ca aceste spații, care au fost deținute de alte persoane, sunt ocupate de bunuri mobile, ce au aparținut acestora nu le poate fi imputat nouă.
Întrucât instanța nu a lămurit acest aspect, poate să le cauzeze prejudicii, cum de altfel reclamanții au și intenționat, în sensul că se cer despăgubiri pentru lipsa de folosință și plata cheltuielilor pentru igienizarea întregului imobil.
Este adevărat că, în ședințele din data de 10.01.2008 și 6.03.2008 reclamanții au renunțat la judecata capătului de cerere nr. 3, de despăgubiri pentru lipsa de folosință, dar nu și la dreptul de a-l cere printr-o cerere separată.
Or, atât timp cât instanța nici măcar nu a încercat să lămurească ce suprafață ocupă din imobil, din dispozitiv rezultă că sunt evacuați din întregul imobil, aspect ce le creează reclamanților premiza de a le cere lipsa de folosință și igienizarea pentru întregul imobil, iar nu pentru ceea ce ocupă efectiv.
Cererea de recurs a fost legal timbrată și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.304 pct. 7 Cod Proc.Civ.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând recursul prin prisma motivelor de critică mai sus exprimate și în raport de prevederile art.304 pct.7, invocate de recurenți, precum și față de dispozițiile art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ. (în aplicarea prevederilor art.306 alin.3 Cod Proc.Civ. curtea constată că recursul este nefondat.
Se impune cu prioritate a înlătura dintre argumentele recurenților pârâți pe acela legat de problema înstrăinării unei locuințe de către aceștia.
Împrejurarea de fapt că recurenții-pârâți au înstrăinat o locuință către fiica lor, prin donație, nu mai poate fi contestată la acest moment, deoarece situația a fost constatată prin hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a dispus în sensul nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia în temeiul Legii nr.112/1995, pentru încălcarea art.9 din lege (sentința civilă nr.4054/18.06.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B, definitivă prin decizia civilă nr.313/2004 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr.771/18.10.2004 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă).
Aceste hotărâri au reținut cu puterea lucrului judecat că recurenții pârâți din prezenta cauză au înstrăinat o locuință atunci când au încheiat un contract de donație cu fiica lor cu privire la imobilul din B,-, sectorul 1, astfel că orice susțineri contrare (inclusiv argumentul derivat din scrisoarea primită de la Ministerul Justiției privitor la suprafața locativă insuficientă a imobilului înstrăinat) nu pot fi primite pentru dezlegarea raportului juridic dedus judecății în prezenta pricină.
Pe de altă parte, curtea constată că această situație de fapt nu influențează aplicarea în speță a prevederilor art.6 din OUG nr.40/1999, fiind suficientă pentru a reține incidența textului împrejurarea că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea legii la momentul încheierii actului.
Din acest punct de vedere curtea reține netemeinicia argumentului instanței de apel în sensul că recurenții pârâți nu pot invoca în beneficiul lor art.6 citat, fără însă ca aceasta să atragă admiterea recursului, deoarece soluția de respingere a apelului este corectă pentru considerente diferite, care urmează a fi arătate în continuare și care vor substitui motivele expuse de tribunal.
Astfel, conform art.6 din OUG nr.40/1999, modificată prin Legea nr. 241/2001, "În cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, și desființate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justiție va încheia cu persoanele care au cumpărat locuința în baza Legii nr. 112/1995 și care o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani."
Procedura de încheiere a contractului de închiriere (plecând de la emiterea notificării de către proprietar adresată chiriașului) este reglementată de art.9-11 din actul normativ citat, iar art.9 prevede că această procedură este aplicabilă cazurilor cuprinse în art.2-7 din lege, deci și celui menționat mai sus, prevăzut de art.6.
Art.11 cuprinde și sancțiunea pentru nerespectarea de către proprietar a obligației de încheiere a contractului de închiriere, și anume "prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere."
În legătură cu modalitatea de interpretare a acestui text legal sub aspectul termenului pentru care operează prelungirea contractului atunci când intervine ca sancțiune pentru proprietar, curtea constată, pe de o parte, că dreptul locativ inițial reglementat de art.6 era de 5 ani, iar instituirea unui alt termen de prelungire (până la încheierea unui nou contract) nu poate lipsi de efecte prevederea din art.6, astfel că, operând până la îndeplinirea obligației proprietarului de a încheia contractul, prelungirea de drept nu poate depăși termenul cuprins în art.6, de 5 ani de la data desființării prin hotărâre judecătorească a contractului de vânzare-cumpărare.
Pe de o parte, această interpretare se impune pentru a asigura o situație egală chiriașului în privința căruia proprietarul și-a îndeplinit obligația de a încheia contractul de închiriere cu a chiriașului față de care proprietarul nu și-a îndeplinit aceeași obligație.
Pe de altă parte, la interpretarea și aplicarea în acest mod a prevederilor de favoare ale OUG nr.40/1999, curtea are în vedere modalitatea în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a înțeles să calificeatingereaadusă dreptului de proprietate prin actul normativ intern în discuție.
A fost avută în vedere în acest sens împrejurarea că prelungirea de drept a contractelor de închiriere prin OUG nr.40/1999, deși reprezintă o ingerință prevăzută de lege și este justificată de uninteres ce poate fi calificat ca fiind general prin prisma caracterului de protecție socială al normelor,nu îndeplinește cerința proporționalității măsurii și a efectelor sale cu scopul urmărit.
Aceasta întrucât, dacă se reține, în speța de față, că drepturile locative ale recurenților pârâți au fost prelungite de drept în temeiul art.6 și art.11 din OUG nr.40/1999 până în prezent, iar atitudinea proprietarului de a refuza încheierea unui nou contract atrage prelungirea până la încheierea noului act a contractului de închiriere, se poate ajunge cu ușurință la concluzia că prelungirea contractului de închiriere operează pe termen nedeterminat.
Or, s-a apreciat, în Hotărârea pronunțată înCauza Radovici și Stănescu contra României,că sarcina instituită astfel asupra proprietarilor (suportarea efectelor unor contracte de închiriere prelungite petermen nedeterminat), ce constituie în mod indiscutabil o restrângere a exercițiului dreptului de proprietate, este exorbitantă pentru proprietar și în dezechilibru cu interesul protejării chiriașilor.
În consecința celor arătate și față de particularitățile cauzei (în sensul că intimații-reclamanți au obținut încă din anul 2003 anularea contractului de vânzare-cumpărare al recurenților pârâți și au redobândit proprietatea asupra bunului imobil în procedura administrativă a Legii nr.10/2001 în anul 2007, iar protecția socială pe care statul român a oferit-o chiriașilor a operat vreme îndelungată, din anul 2003 până la momentul retrocedării bunului și ulterior, până în prezent, anul 2009), curtea reține că se impune a da prevalență jurisprudenței europene în temeiul angajamentelor internaționale asumate de România și al dispozițiilor constituționale cuprinse în art.11 și art.20, și a recunoaște proprietarului posibilitatea exercițiului concret și efectiv al dreptului de proprietate statuat prin hotărârea judecătorească irevocabilă de anulare a contractului de vânzare-cumpărare și de actul administrativ ce i-a urmat.
Pentru aceste considerente, curtea constată că protecția oferită de art.6 și următoarele din OUG nr.40/1999 a încetat la momentul împlinirii a 5 ani de la data anulării contractului de vânzare-cumpărare, adică în anul 2008, acesta fiind motivele pentru care consideră soluțiile judecătoriei și instanței de apel ca fiind corecte în fond.
Prin prisma acestor constatări, se impune a înlătura motivul de critică prevăzut de art.304 pct. 7 Cod Proc.Civ. în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece decizia de apel conține motivele avute în vedere de tribunal, doar că acestea sunt considerate incorecte de instanța de recurs, care le substituie.
În ceea ce privește motivul de critică în sensul că s-a dispus evacuarea pârâților din întreg imobilul, în schimb aceștia ocupă numai spațiul prevăzut în contractul lor de închiriere și apoi în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate a fost constatată, curtea reține că sub aspectul întinderii folosinței efective exercitată de pârâți, a fost administrată numai proba cu interogatoriul pârâților (fiind un fapt personal al acestora din urmă, întrebarea legată de acest aspect nu putea face obiectul interogatoriului adresat de pârâți reclamanților).
Or, la interogatoriul administrat la propunerea reclamanților intimați, pârâtul recurent nu a răspuns din cauza stării sale de sănătate, care îl împiedica, pârâta nu a răspuns în mod nejustificat, devenind aplicabile prevederile art.225 Cod Proc.Civ. iar pârâta a răspuns în sensul că afirmația reclamanților privitor la ocuparea întregului imobil.
Deși au solicitat judecătoriei încuviințarea și administrarea probei testimoniale, care ar fi fost aptă a lămuri aspectul de fapt al ocupării imobilului în întregime sau în parte, pârâții recurenți au renunțat la această solicitare la termenul de judecată din 29.05.2008.
Or, față de prezumția relativă izvorâtă din aplicarea art.225 Cod Proc.Civ. în privința pârâtei, coroborată cu atitudinea procesuală a pârâților de renunțare la administrarea probei testimoniale și având în vedere și dispozițiile art.47 și art.48 Cod Proc.Civ. curtea constată că în mod corect s-a reținut de către instanțele de fond și apel că în prezent recurenții-pârâți ocupă întreg imobilul, împrejurare în care măsura evacuării va privi toată suprafața acestuia.
Pentru toate aceste considerente, recursul se găsește nefondat și va fi respins ca atare.
În temeiul art.274 Cod Proc.Civ. recurenții-pârâți vor fi obligați la plata către intimații-reclamanți a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței depuse la fila 22 în dosarul de recurs.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct. 4 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul, formulat de recurenții-pârâți, și, domiciliați în B,-, sectorul 1,împotriva deciziei civile nr. 1338/A/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, ambii cu domiciliul în B,-, -3,.2,.17, sectorul 3, ca nefondat.
Obligă recurenții la plata către intimați a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
-
Red.
.red.,
2 ex./29.06.2009
- Secția a V-a Civilă
Jud.,
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Ileana
