Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 306/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr.306/

Sedința publică din 14 mai 2009

PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu

JUDECĂTOR 2: Elena Romila

JUDECĂTOR 3: Romeo

Grefier -

La ordine fiind judecarea recursului declarat de pârâții și, domiciliați în comuna S Ciorăști sat jud., împotriva deciziei civile nr.17 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

La apelul nominal a răspuns intimata -, asistată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind recurenții.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei,în sensul că recurenții nu au achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Apărătorul intimatei, depune la dosar note de concluzii scrise, ce solicită a fi avute în vedere la pronunțarea deciziei, însă în principal, față de aspectul că recurenții nu au achitat taxa judiciară de timbru în cauză, solicită ca în baza dispozițiilor art.302 alin.2 cod pr. civilă să se dispună anularea recursului formulat ca netimbrat. Solicită de asemenea obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele;

Prin sentința civilă nr.2218 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Focșani jud. V, s-a admis în parte acțiunea civilă în evacuare formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâții și. De asemenea s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâții și, și s-a dispus evacuarea pârâților - reclamanți, din imobilul proprietatea reclamantei - pârâte, compus din 1300. situat în intravilanul comunei S - Ciorăști sat jud. V, T 4, PC 137 și a unei case de locuit, o bucătărie, magazie, grajd, situate pe această suprafață de teren, având ca vecini, drum, drum. A obligat pe reclamanta - pârâtă, să plătească pârâților - reclamanți, contravaloarea îmbunătățirilor și a construcțiilor edificate, în valoare de 20.656 RON, și anume, corp de casă C 1 construită în 1996, perdele corp C 2, grajd C 3, cotețe corp C 4, leasă corp C 5, fântână corp C 6. De asemenea s-a instituit în favoarea pârâților - reclamanți, un drept de retenție până la restituirea integrală a valorii îmbunătățirilor făcute și a construcțiilor făcute. S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind demolarea construcțiilor edificate de pârâții reclamanți. S-au compensat onorariile de avocat, și a fost obligată reclamanta - pârâtă să plătească pârâților - reclamanți, suma de 1673 lei cheltuieli de judecată.

Impotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel, reclamanta - pârâtă -, criticând-o pentru nelegalitate și neteminicie, iar prin decizia civilă nr.17 din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Vrancea, a admis apelul declarat, a schimbat în parte sentința atacată, în ceea ce privește cuantumul contravalorii îmbunătățirilor la care a fost obligată reclamanta - pârâtă, și a stabilit acest cuantum la suma de 13.954 lei.

Impotriva susmenționatei decizii de apel au formulat în termen legal recurs, pârâții - reclamanți, criticând decizia pentru nelegalitate și netemeinicie.

Verificând îndeplinirea cerințelor de timbrare a recursului,de față, Curtea,constată că acestea nu au fost îndeplinite, astfel că recursul urmează a fi anulat ca netimbrat.

Potrivit disp.art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru,cererile și acțiunile introduse la instanțele judecătorești,sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege și se taxează ca atare.

Conform art.11 din aceiași lege,cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată în cazul acțiunilor evaluabile în bani sau din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată în primă instanță.

Pe de altă parte,art.20 al.1 și 2 din aceeași lege instituie obligativitatea plătirii anticipate a taxelor judiciare de timbru,cel mai târziu până la primul termen de judecată,Neîndeplinirea acestei cerințe are drept consecință anularea cererii în condițiile art.20 al.3 din lege.

Totodată,art.1 din OUG nr.32/1995,instituind obligativitatea plății timbrului judiciar pentru toate cererile susceptibile a fi timbrate cu taxă judiciară de timbru,a precizat și sancțiunea neîndeplinirii acestei cerințe în art.9 al.1 respectiv anularea cererii.

Din verificarea actelor dosarului,rezultă că recurenților li s-a pus în vedere prin citația pentru termenul din data de 14 mai 2009, să timbreze recursul cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Intrucât la termenul din 14 mai 2009,s-a constatat că recurenții,nu a satisfăcut această cerință, Curtea, văzând dispozițiunile legale mai sus citate urmează să anuleze recursul de față ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții - reclamanți și, domiciliați în comuna S Ciorăști sat jud. V, împotriva deciziei civile nr.17 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. și Tehn. /28.05.2009

2 ex./28.05.2009

fond -

apel - -

Președinte:Valentina Gabriela Baciu
Judecători:Valentina Gabriela Baciu, Elena Romila, Romeo

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 306/2009. Curtea de Apel Galati