Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 31/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2035/2008)
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 31
Ședința publică de la 14.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu Marius
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - pârât R, împotriva deciziei civile nr. 605 din 30.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și intimații - pârâți C, G, R, R, R, C, A, C și .
are ca obiect - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul - pârât R, personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială nr.- emisă de Baroul București (fila 20 dos.nr- al - Secția a IV-a civilă), intimata - pârâtă R personal și asistat de avocat fără delegație la dosar, și intimata - reclamantă personal, lipsind intimații - reclamanți, a, și intimații - pârâți C, G, R, R, C, C și .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data 15.10.2009 intimații - reclamanți, a, au depus cerere de repunere pe rol a cauzei, la care sunt atașate înscrisuri.
Apărătorul recurentului - pârât solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitate apărătorului intimaților - reclamanți să se prezinte în sala de judecată.
Curtea având în vedere cererea formulată de apărătorului recurentului - pârât, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul - pârât R, personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială nr. - emisă de Baroul București (fila 20 dos.nr- al - Secția a IV-a civilă), intimata - pârâtă R personal și asistat de avocat fără delegație la dosar, și intimații - reclamanți personal și asistată de avocat - cu împuternicire avocațială nr. 87792/14.10.2008 emisă de Baroul București (fila 45) și a, prin același avocat, lipsind intimații - pârâți C, G, R, R, C, C și.
Apărătorul recurentului - pârât învederează că decizia pronunțată de tribunal este depusă la dosar.
Apărătorul intimaților - reclamanți, învederează că decizia pronunțată de tribunal este definitivă și irevocabilă, având în vedere că nu s-a formulat vreo cale de atac împotriva acesteia. Menționează că nu a putut legaliza sentinței instanței de fond, deoarece arhiva civilă a Judecătoriei sect. 1 B era închisă, fiind în mutare. Arată că decizia privește aceleași părți ca și în cauza de față.
Curtea verificând înscrisurile aflate la dosar, a constatat că din eroare părțile nu au fost citate cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, aceștia neachitând nici cererea de repunere pe rol cu suma de 5,00 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, motiv pentru care pune în vedere părților să facă dovada achitării taxelor.
Apărătorii recurentului - pârât R și intimaților - reclamanți, a, solicită lăsarea cauzei la o altă strigare pentru a face dovada achitării taxelor de timbru stabilite de instanță.
La a treia strigare a cauzei la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul - pârât R, personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială nr. - emisă de Baroul București (fila 20 dos.nr- al - Secția a IV-a civilă), intimata - pârâtă R personal și asistat de avocat fără delegație la dosar, și intimații - reclamanți personal și asistată de avocat - cu împuternicire avocațială nr. 87792/14.10.2008 emisă de Baroul București (fila 45) și a, prin același avocat, lipsind intimații - pârâți C, G, R, R, C, C și.
Apărătorul recurentului - pârâtă depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei - chitanța seria - nr. -/14.01.2010 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Apărătorul intimaților - reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5,00 lei - chitanța seria - nr. -/14.01.2010 și timbru judiciar de 0,30 lei pentru cererea de repunere pe rol.
Curtea procedează la anularea dovezilor de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei - chitanța seria - nr. -/14.01.2010 și timbru judiciar de 0,15 lei, depusă de recurentul - pârât cât și a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5,00 lei - chitanța seria - nr. -/14.01.2010 și timbru judiciar de 0,30 lei, depusă de intimații - reclamanți pentru cererea de repunere pe rol.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului - pârât solicită admitere recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că recurentului nu i s-a respectat dreptul la apărare, că tribunalul nu a ținut seama de buna credință a acestuia la construirea imobilului cât și la dobândirea acestuia, aspect care rezultă din probele administrate în cauză, din care rezultă că imobilul a fost construit înainte de 1989.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimaților - reclamanți, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârilor pronunțate de tribunal și de instanța de fond.
Arată cu privire la respingerea de tribunal a cererii de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător formulată de recurentul - pârât, că aceasta a fost corectă, față de împrejurarea că aceasta a fost formulată după mai multe luni de la promovarea apelului, deși pe tot parcursul judecării cauzei acesta a fost reprezentant de apărătorul aflat azi în sala de judecată, recurentul încercând la acest moment tergiversarea judecării cauzei, așa încât apreciază că nu au fost încălcat dreptul la apărare, deși Curtea de Apel București, prin decizia 416/2008 a stabilit acest lucru, trimițând cauza spre rejudecare.
În continuare, arată că recurentul - pârât a solicitat anularea dispoziției emisă de Primarul General privind terenul în litigiu, deși acesta a fost emis în baza hotărârilor rămase definitive și irevocabile pronunțate de instanțe.
Precizează, că recurentul nu a făcut nici un fel de dovada din care să rezulte modul în care a intrat în proprietatea terenului, în care a fost edificată construcția și nici efectuarea extinderii la imobilul deținut de acesta, fiind depusă o adresă emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale sect. 1 din care rezultă că pe str. - nu este indicat nici un număr poștal.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanții, a, au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții R, C, G, R, R, R, C, C, evacuarea acestora din imobilul situat în B,- bis, sector 1, desființarea părții din imobilul casă de locuit amplasat pe terenul proprietatea reclamanților sau autorizarea acestora din urmă să procedeze Ia desființare pe cheltuiala pârâților.
În motivele cererii reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului situat la adresa mai sus amintită în baza dispoziției nr. 1558 din 12 octombrie 1999 emisă de Primarul General al Municipiului B, pârâții R, C și G fiind obligați, ca efect al admiterii acțiunii în revendicare prin decizia civila nr. 879 din 17 decembrie 2004 Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. 2390/2002, să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 229,25 mp. identificat ca fiind lotul nr. 2 în raportul de expertiza tehnico judiciară efectuat de expertul, iar pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 834 mp. identificat în același raport de expertiză ca fiind lotul nr. 3.
Au mai arătat reclamanții că cei patru pârâți au refuzat să aducă la îndeplinire de bună voie dispozițiile deciziei civile nr. 8791 din 17 decembrie 2004 Tribunalului București, motiv pentru care au declanșat etapa executării silite în modalitatea prevăzuta de art. 578 - 5801Cod de procedură civilă ocazie cu care, deplasându-se la locul situării imobilului, au constatat că pe terenul în privința căruia s-a admis de către instanța de judecată acțiunea în revendicare, fusese edificată, fără autorizație o construcție, o locuință.
În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1075 și art. 1077 Cod civil.
Doar pârâtul Raf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și cerere reconvențională prin care a solicitat anularea dispoziției nr. 1558 din 12 octombrie 1999 Primarului Municipiului B și a actelor accesorii acesteia (fiind probabil vorba despre procesele - verbale de punere în posesie), retenția bunului imobil până la despăgubirea reprezentând criteriile efectuării construcției ținându-se seama de calitatea de constructor de bună - credință, dreptul de folosință asupra terenului pe care este amplasată construcția în ipoteza aprecierii de către instanță a valabilității titlului reclamanților.
Ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 14 mai 2007 instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active.
Prin sentința civilă nr. 8355 din 28 mai 2007, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis cererea formulata de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții R, C, G, R, R, R, C, C, a respins excepția lipsei calității procesuale active, a dispus evacuarea tuturor pârâților din imobilul compus din teren în suprafață de 229,25 mp. și construcția edificată pe acest teren, teren identificat grafic prin punct de contur 11 - 13 - 4 - 5 - 8 - 12 din schița grafică a raportului de expertiză tehnică judiciară în construcții întocmit de expertul, înregistrat la - B, sub nr. 3772 din 11 mai 2007, dispus desființarea construcției edificată pe terenul delimitat prin punct de contur 11 - 13 - 4 - 5 - 8 - 12, autorizat reclamanta ca, în măsura în care pârâții nu execută obligația de desființare a construcției, să procedeze la demolarea construcției edificate pe terenul delimitat prin punct de contur 11 - 13 - 4 - 5 - 8 - 12, pe cheltuiala pârâților și a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu.
Mai mult decât atât, calitatea de proprietari a reclamanților în privința terenului a fost recunoscută ca efect a admiterii acțiunii în revendicare prin decizia civila nr. 879 din 17 decembrie 2004 Tribunalului București, decizie intrată în puterea lucrul judecat și opozabilă celor patru pârâți menționați în dispozitivul deciziei și enumerați în petitul acțiunii. În privința celorlalți își produce efecte dispoziția Primarului General al Municipiului B prin prisma prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamanților.
În privința capătului de cerere având ca obiect evacuare, instanța a reținut că reclamanților le-a fost restituit în natură terenul pe o parte a căruia a fost edificată construcția locuită de pârâți, recunoscându-se dreptul de proprietate asupra imobilului.
S-a mai reținut că exercitarea acestui drept real presupune posibilitatea de a folosi și dispune de bunul imobil respectiv. Această posibilitate este împiedicată de existența pe teren a unei construcții ocupate de pârâți, modalitate de restabilire a plenitudinii prerogativelor dreptului de proprietate fiind evacuarea celor care ocupă locuința și implicit terenul.
În această pricină evacuarea nu reprezintă o măsură dispusă împotriva chiriașului, ci o modalitate de asigurare a exercitării dreptului de proprietate, sub toate aspectele, în privința terenului, pentru care instanța judecătorească a stabilit deja în privința pârâților R, C și G, obligația de a respecta dreptul de proprietate al reclamanților. Pentru ceilalți pârâți, instanța a constatat că niciunul dintre aceștia nu au prezentat instanței un act de proprietate asupra terenului sau asupra locuinței, ocuparea acestora fiind rezultatul unei stări de fapt pentru care nu există o justificare în drept.
Toți acești pârâți locuiesc în locuința edificată fără autorizație, pe terenul proprietatea reclamanților în virtutea relațiilor de rudenie, formând o familie numeroasă fără drepturi locative sau reale proprii.
În baza art. 41 din Constituție, instanța a dispus evacuarea tuturor pârâților din locuința edificată pe terenul proprietatea reclamanților, aceasta fiind singura modalitate de a realiza în mod corect și efectiv respectarea, garantarea și arătarea dreptului de proprietate.
În privința capătului de cerere având ca obiect desființarea construcției efectuate de pârâți pe terenul proprietatea reclamanților, instanța a reținut concluziile raportului de expertiza tehnico judiciară întocmit de expertul în construcții, conform cărora pe terenul proprietatea reclamanților se află o parte din construcțiile pârâților. Expertul judiciar în construcții nu a avut în atribuții redelimitarea limitelor proprietății reclamanților stabilită prin raportul de expertiză tehnico judiciară întocmit de expertul tehnic în dosarul nr. 2390/2002 al Tribunalului București, în baza căruia a fost admisă acțiunea în revendicare a reclamanților. Referirea expertului la conținutul raportului de expertiză tehnic întocmit de expertul este deopotrivă firească și necesară întrucât obiectivul expertei a fost acela de a se stabili dacă partea din construcțiile aflate pe terenul situat în B,- bis, sector 1, se află pe terenul proprietatea reclamanților, limitele dreptului de proprietate al acestora intrând în puterea lucrului judecat ca efect al deciziei nr. 879 din 17 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 2390/2002, în care a fost efectuat raportul de expertiză tehnic judiciar de expertul.
Potrivit dispozițiilor art. 434 cod civil dacă construcțiile au fost făcute de către o altă persoană cu materialele acesteia, proprietarul terenului pe care a fost edificată construcția are dreptul de a le ține pentru dânsul sau de a îndatora respectiva persoană să le ridice, ridicarea constructelor urmând a se face pe cheltuiala celui ce le-a edificat. Singura situație în care proprietarul terenului nu poate cere demolarea construcțiilor este ipoteza expusă de dispozițiile art. 494 alin. 3 Cod civil potrivit cărora dacă clădirea a fost edificată cu bună - credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea construcțiilor, dar va avea dreptul de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii fondului.
În cauză niciunul dintre pârâți nu a putut proba buna - credință, era necesar ca pârâții, inclusiv pârâtul - reclamant, să fi făcut toate demersurile legale, necesare în vederea edificării clădirii.
Legea nr. 50/1991, cât și dispozițiile anterioare prevăd obligația celui care construiește de a obține în prealabil o autorizație de construcție. Deși le-a fost pus în vedere, pârâții nu au depus la dosarul cauzei un asemenea document care ar fi probat existența bunei - credințe. Se desprinde concluzia conform căreia pârâții au construit, fără autorizație, în disprețul legii, cu încălcarea normelor de ordine publică, o locuință pe un teren asupra căruia nu aveau un titlu de proprietate. Această atitudine demonstrează că pârâții s-au bazat pe lipsa de reacție a autoritarii publice local cu atribuții în verificarea respectării disciplinei în construcții. Mai mult decât atât, nu s-a probat de către pârâți că au declarat această construcție în scopul evidențierii sale în planul de cadastru general, prin deschiderea unei Cărți funciare pentru construcție.
Pârâții s-au limitat la a ridica o construcție care să adăpostească familia numeroasă, fără a respecta nici una din obligațiile care le aveau în temeiul dispozițiilor legale în vigoare.
În aceste condiții, instanța nu poate reține buna - credință a pârâților (inclusiv a pârâtului - reclamant), reclamantul având dreptul de a solicita și a obține, în temeiul art. 494 alin. 1 Cod civil demolarea construcției.
Dacă reclamanții au posibilitatea de a cere instanței în etapa executării silite aplicarea dispozițiilor art. 5802Cod de procedură civilă, cu atât mai mult această posibilitate subzistă și în cadrul formulării pretențiilor din petitul acțiunii, întrucât punerea în executare a unei asemenea obligații se va putea realiza doar în momentul în care hotărârea judecătoreasca va avea forța unui titlu executoriu.
Procedura reglementata de dispozițiile art. 5802Cod de procedură civilă nu limitează în nici un fel drepturile procesuale ale reclamanților, ci oferă acestora posibilitatea ca în cazul în care nu au solicitat aducerea la îndeplinire a obligației de a face pe cheltuiala părții adverse în petitul acțiunii, să nu mai inițieze un nou proces având ca obiect, fiind suficientă parcurgerea procedurii reglementata de art. 5802Cod de procedură civilă.
Prin urmare aceste dispoziții sunt în favoarea creditorului, nerespectând o limitare a dreptului reclamanților de a formula o pretenție similară în petitul acțiunii.
Pe cale de consecință, în baza art. 1077 Cod civil, reținând că nici unei persoane nu îi este permis să edifice o construcție pe proprietatea altei persoane fără acordul acesteia, instanța a admis capătul de cerere având ca obiect autorizarea demolării construcției de către reclamanți pe cheltuiala pârâților.
În privința capetelor cererii reconvenționale instanța a reținut că pârâtul - reclamant a solicitat anularea dispoziției nr. 1558 din 12 octombrie 1999 Primarului Municipiului B, pretenție neîntemeiată întrucât emiterea dispoziției s-a făcut în baza actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 581 din 30 ianuarie 1951 transcris sub nr. 312 din 31 ianuarie 1951 de Grefa Tribunalului Ilfov.
În speță nu erau incidente dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, întrucât nici unul dintre pârâți nu a avut calitatea de cooperator.
În ceea ce privește natura juridică a Dispoziției Primarului General, acest act este un act juridic civil emis în baza unei legi speciale. EI nu reglementează raporturi ale cetățeanului cu autoritatea publică locală pentru a avea o natură administrativă, ci constituie modalitatea prin care terenurile administrate de comunitatea locală revin în proprietatea celor cărora le-au aparținut. Nu există niciun motiv pentru anularea Dispoziției Primarului.
În privinta obligării reclamanților la plata contravalorii locuinței edificate, instanța a reținut că pârâtul - reclamant nu a făcut dovada bunei sale credințe la momentul edificării construcției pentru a se prevala de dispozițiile art. 494 alin. 3 Cod civil. Dimpotrivă, pentru motivele mai sus prezentate în motivarea admiterii capătului de cerere principală având ca obiect demolarea construcției, instanța a reținut reaua - credință a pârâtului - reclamant.
În privința dreptului de retenție, acesta ar fi fost justificat doar în măsura în care instanța, reținând calitatea de constructor de bună - credință a pârâtului - reclamant, ar fi obligat pe reclamanți la plata despăgubirilor în modalitatea prevăzută de art. 494 alin. 3 teza finală Cod civil. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, nu s-a putut reține în favoarea pârâtului - reclamant un drept de retenție în privința clădirii pentru care instanța, ca efect a admiterii acțiunii principale, a admis demolarea.
Pentru identitate de rațiune aceeași soluție s-a impus și în privința capetelor cererii reconvenționale având ca obiect crearea dreptului de servitute și superficie. Câtă vreme instanța a dispus demolarea construcției, reținând reaua - credință, nu exista niciun motiv constituirea unor dezmembrăminte ale dreptului real de proprietate.
Nu în ultimul rând instanța a reținut atitudinea procesuală a pârâților, care au făcut toate demersurile pentru întârzierea judecății.
Cu titlu de exemplu, instanța a reținut achitarea eronată a onorariilor celor doi experți cu titlu de taxă judiciară de timbru ceea ce a condus la aninarea judecării cauzei și la nedepunerea rapoartelor de expertiză, precum și la solicitarea conexării cauzei la dosarul nr- introdus pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, la data de 09 mai 2007 conform mențiunilor certificatului de grefă aflat la fila 197.
Întrucât conexarea s-a putut realiza, conform dispozițiilor art. 164 alin. 3 Cod de procedură civilă doar la dosarul cauzei, aceasta fiind instanța mai întâi investită, apărătorul pârâtului - reclamant a solicitat conexarea la dosarul cu număr mai nou, aflat în mod evident într-o fază incipientă de judecată, este clar și anume întârzierea judecății în prezenta cauză, ceea ce contravine rațiunii conexării care trebuie interpretată și prin prisma dispozițiilor art. 165 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul R, criticând sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă, la data de 16 octombrie 2007.
În ședința publică din data de 14 noiembrie 2007, tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului, față de împrejurarea că apelantul - pârât a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Prin decizia civilă nr. 1453 din 14 noiembrie 2007, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul - pârât R contradictoriu cu intimații - reclamanți, a, și intimații - pârâți C, G, R, R, R, C, C și, împotriva sentinței civile nr. 8355 din 28 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Împotriva deciziei civile nr. 1453 din 14 noiembrie 2007 Tribunalului București - Secția a III a Civilă, a declarat recurs pârâtul - reclamant R, susținând că instanța de fond a ignorat aspectul că pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B se află dosarul nr-, având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, prin uzucapiune și asupra construcțiilor, prin accesiune imobiliară.
Prin decizia civilă nr. 416 din 07 martie 2008, Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă a admis recursul declarat de recurentul - pârât - reclamant R împotriva deciziei civile nr. 1453 din 14 noiembrie 2007 Tribunalului București - Secția a III a Civilă, pronunțată în dosar nr. 30853/-, în contradictoriu cu intimați - reclamanți, a, și intimații - pârâți C, G, R, R, R, C, C și, a casat decizia civilă recurată și a trimis dosarul la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția IV a Civilă sub nr. 11756/-, la data de 24 martie 2008.
Prin decizia civila nr 605/30 04 2008, Tribunalul Bar espins ca nefondat apelul declarat de paratul R, retinand in cosiderente urmatoarele aspecte:
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active tribunalul a constatat că în mod corect acesta a fost respinsă de către prima instanță având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forță probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu.
Mai mult decât atât, calitatea de proprietari a reclamanților în privința terenului este justificată și de admiterii acțiunii în revendicare prin decizia civila nr. 879 din 17 decembrie 2004 Tribunalului București, decizie intrată în puterea lucrului judecat și opozabilă apelantului.
În acest context trebuie menționat că apelantul nu a relevat în concret niciun motiv de nulitate a dispoziții în discuție, putând fi calificată în acest sens doar susținerea că potrivit art. 23 din Legea nr. 18/1991 terenul de sub construcție ar trebui să rămână în proprietatea deținătorilor construcției, dar apelantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute astfel cum rezultă din coroborarea art. 23 din Legea nr. 18/1991 și art. 6 din Decretul-lege nr. 42/1990 respectiv ca terenul să fi făcut parte dintr-o zonă cooperativizată și apelantul să aibă calitatea de cooperator. Mai mult trebuie făcută dovada că respective construcții au fost edificate anterior anului 1990.
În privința susținerilor apelantului - pârât - reclamant că ar fi fost constructor de bună - credință tribunalul a reținut potrivit dispozițiilor art. 434 Cod civil dacă construcțiile au fost făcute de către o altă persoană cu materialele acesteia, proprietarul terenului pe care a fost edificată construcția are dreptul de a le ține pentru dânsul sau de a îndatora respectiva persoană să le ridice, ridicarea construcțiilor urmând a se face pe cheltuiala celui ce le-a edificat.
Singura situație în care proprietarul terenului nu poate cere demolarea construcțiilor este ipoteza expusă de dispozițiile art. 494 alin. 3 Cod civil potrivit cărora dacă clădirea a fost edificată cu bună - credință, proprietarul pământului nu a putut cere ridicarea construcțiilor, dar a avut dreptul de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii sau de a plăti o suma de bani egală cu aceea a creșterii fondului.
Dar prin decizia civilă nr. 879/2004 a Curții de Apel Bucureștis -a reținut în ceea ce-l privește pe acesta, că, respectiva chitanță de mână pe care pretindea că a încheiat-o cu nu a fost semnată de acesta și că astfel nu a existat nicio operațiune juridică de vânzare a terenului ceea ce însemnă că apelantul a știut tot timpul că nu are niciun titlu care să justifice ocuparea terenului, el fiind cealaltă parte în pretinsa operațiune juridică.
În aceste condiții, instanța nu a putut reține buna - credință a apelantului - pârât - reclamant, reclamantul având dreptul de a solicita și a obține, în temeiul art. 494 alin. 1 Cod civil demolarea construcției.
Pe cale de consecință, față de dispozițiile mai sus menționate și în baza art. 1077 Cod civil, reținând că nici unei persoane nu îi este permis să edifice o construcție pe proprietatea altei persoane fără acordul acesteia, instanța a admis capătul de cerere având ca obiect autorizarea demolării construcției de către reclamanți pe cheltuiala pârâților.
Drept urmare în lipsa unui titlu care să justifice ocuparea terenului respectiv în mod corect s-a dispus evacuarea apelantului în scopul apărării eficiente a dreptului de proprietate al intimaților - reclamanți.
În privința capetelor cererii reconvenționale tribunalul a constatat că dreptul de retenție ar fi fost justificat doar în măsura în care instanța, reținând calitatea de constructor de bună - credință a pârâtului - reclamant, ar fi obligat pe reclamanți la plata despăgubirilor în modalitatea prevăzută de art. 494 alin. 3 teza finală Cod civil. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, nu s-a putut reține în favoarea pârâtului - reclamant un drept de retenție în privința clădirii pentru care instanța, ca efect a admiterii acțiunii principale, a admis demolarea.
Pentru identitate de rațiune în mod corect prima instanță a adoptat aceeași soluție și în privința capetelor cererii reconvenționale având ca obiect crearea dreptului de servitute și superficie. Câtă vreme instanța a dispus demolarea construcției, reținând reaua - credință, nu exista nici un motiv pentru constituirea unor desmembrăminte ale dreptului real de proprietate.
Împotriva acestei decizii declarat recurs pârâtul R, solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea hotărârii recurate cu trimiterea spre rejudecare la instanța de apel.
Recurentul a criticat decizia atacată pentru următoarele aspecte:
La primul termen de judecată, respectiv în data de 23 aprilie 2008, având în vedere dispozițiile art. 156 Cod de procedură civilă precum și prevederile art. 74 Cod de procedură civilă apelantul a solicitat instanței de judecată acordarea unui termen de judecată pentru a-și angaja un apărător, întemeindu-și cererea pe baza faptului că nu mai poate face față cheltuielilor de judecată, față de numărul cauzelor în care sunt pe rol între părți.
Recurentul consideră că instanța de judecată a refuzat acest drept în mod abuziv privând partea de apărarea pe care ar fi putut oferito un avocat angajat.
Recurentul face precizarea că în dosarul nr- aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, care are ca obiect dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului imobil format din teren în suprafață de 380 mp. și prin accesiune asupra construcției aflată pe acesta, situat în B,- bis, sector 1, i-a fost admisă cererea de asistență judiciară, în conformitate cu prevederile art. 74 Cod de procedură civilă.
Recurentul a arătat că are doi copii R, în vârstă de 25 de ani, care la rândul lui are un băiat R, în vârstă de cinci ani și R, în vârstă de 28 de ani, care la rândul ei are o fată, în vârstă de un an și cinci luni.
R, nu lucrează și nu beneficiază de șomaj iar soția lui, este casnică, ambii aflându-se în întreținerea sa și au fiecare până în 26 de ani. R, fiul celor doi se afla în întreținerea sa, la fel ca și părinții lui având toți domiciliul în B,- bis, sector 1.
Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B din care rezultă că acesta nu are venituri.
R se afla în întreținerea sa și este casnică iar fiica acesteia, în vârstă de un an și cinci luni se afla tot în întreținerea sa și au domiciliul în B,- bis, sector 1.
Acesta anexează adeverința eliberată de Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B din care rezultă că aceasta nu are venituri.
Singurul venit pe care îl încasează este pensia pentru nou născut, în valoare de 200 lei/ron. R, soția sa, se află în întreținerea sa este casnică și nu are niciun venit conform adeverinței eliberată de Administrația Finanțelor Publice Sector 1 Totodată niciuna din persoanele aflate în întreținerea sa nu urmează cursuri în învățământul de stat sau privat.
De asemenea din cauza veniturilor foarte mici i-a fost întreruptă de nenumărate ori energia electrică, dările nu au fost achitate la zi și are debite la, precum și la ceilalți furnizori.
Totodată este grav bolnav și are în îngrijire patru persoane, soția sa, fata sa împreună cu nepotul, și nepotul din partea fiicei sale toți fără niciun venit până în 26 de ani care de asemenea locuiesc împreuna cu recurentul.
Instanța de judecată nu a vrut nici măcar să-i dea cuvântul pe aceste aspecte. A justificat că de la momentul primirii înștiințării privind termenul de judecată și până la termen de judecată a avut destul timp să-și rezolve problemele. Într-adevăr termenul a fost dar în acest timp apelantul avea alte cauze de susținut tot cu intimații, iar din acest motiv nu a mai putut face față cheltuielilor de judecată.
Față de cele prezentate mai sus și față de prevederile art. 287 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanța a analizat cauza numai sub aspectele invocate la prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 192 alin. 2 Cod de procedură civilă. În acest fel a fost prejudiciat de dreptul de a-și prezenta criticile în fața instanței. Recurentul solicită să se observe că nu s-a luat în considerare anul efectuării construcției și nici calitatea sa de constructor de bună - credință.
Instanța în mod eronat a reținut că este construcție nouă efectuată după obținerea titlului de proprietate de către intimați. Astfel, sunt prezentate la dosar istorice de rol fiscal care atestă că în baza cererii a lui R din data de 13 decembrie 1985 s-a deschis rolul fiscal pentru un teren în suprafață de 200 mp. iar, G, R, C, au figurat cu 100 mp. construcție și 200 mp. teren dobândita în baza certificatului de moștenitor nr. 658/1974 din 01 octombrie 1974.
De asemenea, din adresa nr. 58523/6928 din 16 ianuarie 2003 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Patrimoniu Evidenta Proprietății - Cadastru rezultă că în-l bis, sector 1, figura un imobil proprietate particulară în suprafață totală de 380 mp. din care 133 construite, posesori parcelă fiind înscriși R, și G, C, și.
Totodată înștiințarea de plată a amenzii, din anul 1970, pentru că nu a construit cu autorizație, precum și Devizul conforma că reclamantul deținea o construcție înainte de 1990.
De asemenea din raportul de expertiză întocmit de ing., în dosarul nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, ce a avut ca obiectiv stabilirea vechimii construcției, confirmă că edificarea construcției a avut loc în intervalul 1975 - 1980.
Acest aspect este confirmat și de declarația martorului R (coincidență de nume) din dosarul nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, care confirmă că locuința a fost edificată de părinții reclamantului R.
Față de aspecte evidente, pe care instanțele nu le-au luat în considerare, recurentul solicită punerea în aplicare a prevederilor art. 494 alin. 3 Cod civil potrivit cărora dacă clădirea a fost edificată cu bună - credință, proprietarul amantului nu va putea cere ridicarea construcțiilor.
De asemenea este eronată afirmația că semnătura din actul înscris sub semnătura privată nu îi aparține lui, moștenitorul lui, parte în dosarul nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, neinvocând cest aspect.
Recurentul solicită anularea Dispoziției nr. 1558 din 12 octombrie 1999 emisă de Primăria Municipiului B având în vedere că terenul situat în-, sector 1, B, nu a aparținut defunctei ci numitului G, așa cum rezultă prin sentința civilă nr. 1301 din 22 august 1956 Tribunalului Popular al Raionului Roșie în dosarul nr. 2109/956, în care s-a judecat acțiunea introdusă de Secția Financiară a Raionului Roșie și pârâtul - proprietar la data preluării, G, și nu după cum susțin intimații, în baza Decretului nr. 224/1951, pentru neplata impozitului datorat de pârât.
Instanța de fond a respins în mod nejustificat obiecțiunile efectuate la raportul de expertiză efectuat de expert prin care a solicitat să i-a în considerare suprafața de teren cuprinsă în Dispoziția nr. 1558 din 12 octombrie 1999 și raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 2390/2002, în care s-a emis Decizia nr. 879 din 17 decembrie 2004, de către exp..
Numai suprapunând suprafața revendicată peste suprafața aflată în posesia pârâților s-a putut constata dacă într-adevăr mai există cale de acces la drumul public pentru suprafața rămasă.
Este eronată prezumția de la care pleacă instanța de judecată deoarece ignorând buna - credință a pârâților îi lipsește în același timp și de administrarea probatoriului necesar în cauză.
O altă eroare gravă este interpretarea că numai o autorizație de construire poate dovedi buna - credință a pârâților, ori autorizația de construire nu ține loc de act de proprietate pentru construcții ci conține doar norme și constrângeri de natură urbanistică. Recurentul a arătat la punctul 2 în ce condiții a fost edificată construcția fără emiterea unei autorizații de construire și înainte de 1990.
Intimații - reclamanți, a și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat învederând în ese4nță următoarele aspecte:
Prin acțiunea promovată, în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, autoarea acestora a dobândit în proprietate, la data de 31 ianuarie 1951, imobilul situat în B,. - nr. 195, compus din teren în suprafața de 954,63 mp. pe care se aflau construite două camere și dependințe, prin actul de vânzare - cumpărare autentic transcris la Grefa Tribunalului Ilfov - Secția I-a Civilă la nr. 312, de la și. Aceștia din urmă au dobândit suprafața de teren de 698,03 mp. de la prof., și (ultimele două prin procurator ) prin actul de vânzare încheiat la Tribunalul Ilfov - Secția notariat, cu procesul - verbal nr. 32456/1938. Aceeași și au cumpărat tot de la prof. terenul în suprafață de 456,60 mp. prin actul de vânzare încheiat la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, cu procesul - verbal nr. 7889/1942 (important de reținut este și anexa la acest ultim act de proprietate care reprezintă o schiță clară a suprafeței de teren de 1154,63 mp. schiță realizată de ing. Inspector general ).
Din suprafața totală de 1154,63 mp. soții au făcut act de dotă soților și pe suprafața de 200 mp. cu fațada la str. -, defalcând-o din spatele proprietății, astfel cum rezultă din actul de vânzare - cumpărare prin care autoarea acestora a dobândit restul suprafeței de teren de 954,63 mp.
Dreptul acestora de proprietate cu privire la acest imobil rezulta atât din înscrisurile mai sus menționate, dar și din: sentința civilă nr. 1259 din 28 iunie 1999 pronunțata de Tribunalul București, în dosarul nr. 632/1999, hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă prin care li se recunoaște dreptul acestora de proprietate asupra acestui imobil, în calitate de moștenitori ai lui; Dispoziția Primarului General al Municipiului B nr. 1258/1999; procesul - verbal de punere în posesie nr. 857/1999.
În fapt, în urma punerii în posesie care a avut loc în data de 30 martie 2000, deși prin procesul - verbal încheiat cu acea ocazie au fost puși în posesie pe suprafața de 954,63 mp. teren situat în. - nr. 195, sector 1, B, s-a constatat ca sunt practic în posesia doar a 615 mp.
Ca urmare a acestei situații de fapt, au promovat acțiune de chemare în judecată împotriva persoanelor care ocupau abuziv suprafața acestora de teren de aproximativ 80 mp. iar prin decizia civilă nr. 879 din 17 aprilie 2004 pronunțata de Tribunalul București, în dosarul nr. 2390/2002, hotărâre definitivă și irevocabilă, instanța de judecată a admis în parte acțiunea promovată de intimații - pârâți și a dispus obligarea numiților: R, C, G și să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 229,25 mp. situat în B,- bis, sector 1, și terenul în suprafață de 8,34 mp. din B,-, sector 1(practic, suprafața acestora de teren de aproximativ 380 mp. a fost redusă cu 74,79 mp. conform raportului de expertiză efectuat în cauză, pe considerentul sistematizărilor care se presupune că ar fi avut loc).
Așadar, se judecă pentru dreptul lor de proprietate încă de mai bine de 10 ani (în anul 1999 recunoscându-li-se acest drept prin sentința civilă nr. 259 din 28 iunie 1999, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 632/1999), intimații - pârâți sunt proprietarii terenului încă din anul 1951, ca unici moștenitori ai autoarei lor, iar libera exercitare a dreptului acestora de proprietate este veșnic îngrădit prin tot felul de acțiuni promovate, în mod netemeinic și nelegal de către reclamantul din prezenta cauza.
Față de aceste considerente solicită să se constatate ca neîntemeiat motivul de recurs invocat de recurentul R referitor la faptul că terenul în cauză nu a aparținut autoarei acestora (apreciindu-l de natură să inducă în eroare instanța de judecată și să tergiverseze soluționarea prezentei cauze).
Ca urmare a rămânerii definitive și irevocabile a deciziei civile nr. 879 din 17 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 2390/2002, prin care instanța dispune ca numitul R - recurent în prezenta cauză (împreună cu alți pârâți) să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 229,25 mp. situat în B,- bis, sector 1, și terenul în suprafață de 8,34 mp. din B,-, sector 1, au demarat formele de executare pentru a intra în posesia acestui teren, pe care mai fuseseră o data puși în posesie ( conform procesului - verbal de punere în posesie nr. 857/1999, în baza sentinței civile nr. 1259 din 28 iunie 1999). Cererea acestora a făcut obiectul dosarului de executare silită nr. 616/2006 aflat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc " ". Odată cu deplasarea la fața locului, au constatat că pe terenul acestora se află edificate două camere provenind dintr-o extindere a construcției din paiantă edificată pe terenul învecinat acestora.
Așadar, au continuat demersurile juridice, promovând acest litigiu prin care au solicitat desființarea părții de construcție edificate fără forme legale pe terenul lor, instanța de fond pronunțându-se în mod temeinic și legal prin sentința civilă nr. 5 din 28 mai 2007 ce a format obiectul dosarului nr- în sensul: "Admite cererea. Dispune evacuarea tuturor pârâților (inclusiv R ) din imobilul compus din teren în suprafață de 229,25 mp. și construcția edificată, de asemenea dispune desființarea constructe edificate pe teren - soluție menținută și de către instanța de apel după trimiterea cauzei spre rejudecare".
Un aspect care îi intrigă în ceea ce privește actul de justiție, este legat de faptul că, ajuns în calea de atac a recursului, dosarul nr. 30853/- a fost trimis spre rejudecare în apel pentru considerente incredibil de imaginat: Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă, în soluționarea acestui litigiu a reținut ca recurentului Ris -a încălcat dreptul la apărare consacrat de Constituția României (art. 21 alin. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului (art. 6), întrucât prin cererea de la fila 3 din dosarul instanței de apel a fost formulată o cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de către avocatul recurentului R, împuternicirea avocațială fiind la fila 2, iar conform mențiunilor din practicaua deciziei instanței de apel rezultă că litigiul a fost luat "la ordine", fiind încălcat un drept recunoscut de atâtea acte normative în vigoare - dreptul la apărare. Ceea ce nu a constatat instanța de recurs era următorul aspect: cererea de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței și împuternicirea avocațială de la filele 21 și 22, nu erau ale avocatului apelantului R, ci era o cerere a intimaților - pârâți, a lui, a și, promovată de aparitorul acestora avocatul -, care depusese la fila 22 împuternicirea avocațiala de reprezentare al acestora și nu a adversarului, a apelantului R. Totodată, Curtea de Apel Bucureștia trimis cauza spre rejudecare considerând că numitului R nu i s-a dat dreptul să achite taxa de timbru în cuantum de 10 lei fără a constata că la fila 5 din dosarul de apel se citase apelantul cu această mențiune ). sediul. de avocat - acolo unde a solicitat comunicarea actelor de procedură), iar la fila 15 din dosarul de apel a fost citat la domiciliul său cu aceeași mențiune.
Oare acestor proprietari nu le este recunoscut un drept de proprietate de către Constituția României și de către Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Concluzionând, intimații - pârâți solicită să se rețină faptul că anularea Dispoziției nr. 1558/1999 a Primarului Municipiului B este o solicitare total neîntemeiată, întrucât la emiterea acesteia s-au avut în vedere dispozițiile instanței de judecată, sentința civilă nr. 9 din 28 iunie 1999 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 632/1999, hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă, dar și actul de vânzare - cumpărare încheiat în formă autentică sub nr. 581/1951 transcris sub nr. 312/1951 de Grefa Tribunalului Ilfov.
Apărări privind motivele de recurs invocate în mod nefondat pe aspectul încălcării dreptului la apărare.
Așadar, prin încheierea din 23 aprilie 2008 instanța de apel învestită cu soluționarea cauzei trimisă spre rejudecare, a respins cererea de amânare a recurentului - apelant R pentru lipsa de apărare justificat pe de o parte de calitatea persoanei care a promovat această cerere, dar și față de data promovării cererii de apel: 16 august 2007 (ce termen putea să-i mai acorde instanța dacă după un an de zile de la promovarea apelului recurentul - apelant cere termen în vederea angajării unui apărător). Intimații - pârâți solicită să se aprecieze că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună - credință, de natură să nu aducă atingere drepturilor și intereselor celorlalte părți, prin amânarea solicitată de R vizând în principal tergiversarea cauzei (aspect sesizat și de către instanțele învestite cu soluționarea prezentei pricini).
Mai mult decât atât, în apărare pe motivul al doilea al cererii de recurs, se impune a considera că apelantului - recurent nu i-a fost încălcat niciun drept și nici nu a fost prejudiciat, instanța de apel analizând cauza sub toate aspectele, nelimitându-se doar anumite aspecte.
Revenind asupra situației de fapt și reiterându-se faptul că se judecă pentru un drept al intimaților - pârâți de mai bine de 10 ani, se impune a constata că în ceea ce privește cererea acestora introductivă, instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal faptul că, potrivit dispozițiilor art. 434 din Codul civil: "Dacă construcțiile au fost făcute de către o altă persoană cu materialele acesteia, proprietarul terenului are dreptul de a le ține pentru dânsul sau de a îndatora respectiva persoană să le ridice".
Mai mult, în cauză nu pot fi reținute dispozițiile art. 494 alin. 3 din Codul civil întrucât din niciun înscris depus la dosarul cauzei nu rezultă că apelantul ar fi fost de bună - credință atunci când a edificat construcția pe terenul acestora, eludând toate dispozițiile legale în materie (inclusiv prevederile Legii nr. 50/1991), neexistând nicio dovadă cu privire la vreun demers de obținere a autorizației de construire.
De asemenea, se impune a avea în vedere și prevederile art. 1077 din Codul civil reținând că nici unei persoane nu îi este permis să edifice o construcție pe proprietatea altei persoane fără acordul acesteia.
În opinia intimaților - pârâți se impune să se ia în considerare și adresa nr. - din 11 martie 2004 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 B (aflată la fila 73 și fila 141 dosar fond) prin care se confirmă faptul că pe- bis, sector 1, nu există bun impozabil. Recurentul se prevalează de o adresă emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale cu privire la numărul poștal 1 și nu 1 bis.
Atitudinea recurentului de inducere în eroare a instanței de judecată prin depunerea de falsuri și crearea numeroaselor litigii a fost analizată și exprimată în decursul ai multor hotărâri judecătorești, pronunțate atât în această cauză, dar și în cuprinsul deciziei civile nr. 879 din 17 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 2390/2002 (hotărâri judecătorești care sunt depuse în dosarul cauzei).
La termenul de judecată din data de 05 februarie 2009, Curtea a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 224 pct. 1 Cod de procedură civilă până la soluționarea definitivă a dosarului nr- a Tribunalului București - Secția a IV Civilă, cauza fiind repusă pe rol la cererea intimaților - reclamanți la data de 14 ianuarie 2010.
Analizând actele și lucrările dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozitivelor legale aplicabile, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, pârâtul R, critică greșita soluționare, în sensul respingerii, a cererii de amanare formulată în fața instanței de apel în vederea angajării unui apărător. Deși recurentul prin cererea de declarare a căii de atac nu face încadrarea criticii formulate în dispozițiile art. 304 Cod de procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă (care permit instanței să dea calificarea legală corectă motivelor de recurs invocate de parte) și constatând că, de fapt, recurentul înțelege să critice modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 156 Cod de procedură civilă, apreciază că respectivele critici formulate ca prim motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 156 Cod de procedură civilă, care își găsește aplicarea atât în cadrul judecății în primă instanță cât și în căile de atac, legiuitorul dă posibilitatea instanței să acorde un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic justificată. Instanța de apel a respins cererea de amanare a recurentului - pârât întemeiată pe aceste prevederi legale cu motivarea că apelul fusese declarat la data de 16 august 2007, cu aproape șapte luni anterior termenului de judecată la care apelantul a solicitat amânarea, cauza fiind trimisă spre rejudecare de instanța de recurs apreciind că în mod greșit apelul a fost anulat ca netimbrat.
Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 156 Cod de procedură civilă, în conditiile în care textul de lege nu stabilește o obligație în sarcina instanței de a acorda în mod obligatoriu un termen pentru lipsă de apărare la simpla cerere a părții, ci dă posibilitatea instanței să aprecieze oportunitatea unui astfel de amânari a cauzei în raport de motivele temeinice invocate de parte. Din această perspectivă, evaluarea făcută de instanța de apel este justă, în mod corect apreciind că nu subzistă astfel de motive în raport de particularitatile cauzei care constau în faptul că: prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual, în speță în rejudecare, după casarea cu trimitere dispusă de instanța de recurs, apelul care era rejudecat fusese declarat cu aproape șapte luni înainte de termenul de judecată la care s-a formulat cererea de amânare chiar de către apelant.
Aspectele invocate în susținerea acestui motiv de recurs referitoare la situația materială și familială dificilă nu sunt de natură să conducă la o altă soluție, în conditiile în care, recurentul - pârât avea posibilitatea să solicite acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice gratuite prin apărători din oficiu sau ales, în condițiile OUG nr. 51/2008.
Având în vedere cerința soluționării cauzei cu celeritate, care se înscrie între exigențele impuse de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce consacră dreptul la un proces echitabil (una dintre componentele acestui drept procedural fiind imperativul soluționării cauzei într-un termen rezonabil), Curtea consideră că acest motiv de recurs este nefondat, instanța de apel adoptând o conduită procesuală corectă și legală prin respingerea cererii de amânare.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, pârâtul susține, pe baza interpretării coroborate a unor probe existente în dosarul cauzei că, edificarea construcției în litigiu a cărui demolare s-a solicitat prin acțiunea introductivă) a avut loc în perioada 1975 - 1980,astfel ca reținând buna - credință a pârâților constructori, instanța trebuia sa faca aplicarea prevederilor art. 494 alin. 3 Cod civil si să ajungă la concluzia că intimații - reclamanți, în calitate de proprietari ai terenului nu pot din punct de vedere legal să solicite desființarea construcțiilor.
Făcând aplicarea prevederilor art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că motivul de recurs invocat de pârât se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, pârâtul criticând de fapt, modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 494 Cod civil.
În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la data edificării construcției, a cărei demolare se solicită cât și la calitate pârâtelor de constructori de bună - credință, instanța de recurs consideră că aceste aspecte țin de situația de fapt, care a fost pe deplin stabilită de instanțele de fond, pe baza materialului probator administrat în cauză, nefăcând obiect de analiză în faza procesuală a recursului.
Recursul, este în concepția legiuitorului o cale de atac extraordinară de reformare, care permite permite cenzurarea hotărârilor definitive exclusiv pentru motive de nelegalitate, așa cum arată expres prevederile art. 304 alin. 1 teza I Cod de procedură civilă și nu și pentru motive de netemeinicie legate de aprecierea probatorului sau situația de fapt stabilită.
Având în vedere cele expuse anterior și pornind de la situația de fapt astfel cum a fost elucidată de prima instanță și de instanța de apel, Curtea, cenzurand doar aplicarea prevederilor art. 494 Cod civil, constată că tribunalul a dat în mod corect eficiență acestor dispozitive legale. Instanța de apel, reținând (ca și prima instanță) faptul că pârâții au edificat construcția fără a deține autorizație de construcție, cu rea - credință, cunoscând că nu sunt proprietarii terenului, a aplicat în mod corect prevederile art. 494 alin. 3 Cod civil, concluzionând că intimații - reclamanți, în calitate de proprietari ai terenului sunt îndreptățiți să solicite desființarea construcției,cu obligatia corelativă de plată a despăgubirilor în limitele fixate de textul de lege anterior menționat.
Pe cale de consecință, pentru toate rațiunile arătate in cele ce preced, Curtea apreciază motivul de recurs ca nefondat.
În cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, pârâtul a invocat mai multe aspecte:
În primul rând, recurentul solicită anularea dispoziției nr. 1558 din 12 octombrie 1999 emisă de Primăria Municipiului B pe considerentul că terenul situat în-, sector 1, B, nu a aparținut defunctei ci numitului G, făcând trimitere la sentința civilă nr. 1301/1956 a Tribunalul Popular Raionul Roșie. Deși recurentul nu formulează în mod concret o critică împotriva deciziei recurate, instanța de recurs apreciază, față de prerogativa recunoscută de legiuitor prin prevederile art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă, că de fapt, recurentul înțelege să critice soluția de respingere a cererii reconvenționale sub aspectul capătului de cerere având ca obiect anularea dispoziției Primăriei Municipiului B, motivat de faptul că imobilul a fost preluat de la o altă persoană decât autoarea intimaților - reclamanți. Considerând că se invocă practic oîncălcarea legii prin respingerea cererii reconvenționale din punct de vedere al primului capăt de cerere formulat, încadrabilă în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea, apreciază această critică ca neîntemeiată, având în vedere faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului (teren) a fost recunoscut definitivă și irevocabilă prin sentința civilă nr. 1259/1989 a Tribunalului București, admițându-se în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului B acțiune în revendicare promovată de intimații - reclamanți. Dispoziția contestată este emisă de Primăria Municipiului B în executarea hotărârii anterior menționată, dreptul de proprietate asupra imobilului fiind recunoscut în favoarea reclamanților și prin decizia civilă nr. 897/2004 a Tribunalului București în cadrul unei acțiuni în revendicare formulată în contradictoriu cu recurenții - pârâți R, C și.
În cadrul aceluiași motiv de recurs pârâtul a mai arăta faptul că în mod greșit, instanța de fond a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză efectuat de expert. precum și faptul că în mod greșit, instanța de fond a interpretat ca lipsa autorizației de construcții dovedește reaua - credință.
Așa cum am arătat în cele ce preced, Curtea,ca instanță de recurs, nu are îndrituirea legală să cerceteze aspecte ce țin de aprecierea probelor sau de modul de stabilire a situației de fapt. Criticând modul de soluționare a obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză pe motive legate de fondul litigiului precum și modul de interpretare a probelor sub aspectul reținerii calității de constructori de rea - credință, recurentul pune instanța de recurs în situația de a proceda la rejudecarea cauzei sub toate aspectele, inclusiv de fapt, ceea ce contravine caracterului nedevolutiv al recursului.
Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 Cod de procedură civilă, Curtea, apreciind decizia pronunțată de instanța de apel, ca fiind legală, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - pârât R, împotriva deciziei civile nr. 605 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, a, și intimații - pârâți C, G, R, R, R, C, C și, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească intimatei a 1.500 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
I
Red.
Tehnodact.
2ex./03 03 2010
-4.-;
Jud.1.-
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu, Claudiu Marius
