Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 325/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2582/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.325
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea asupra recursului formulat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.722/ din 27.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții G, G și.
are ca obiect - revocare donație.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta - reclamantă, reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.69/23.12.2008, emisă de Baroul Brașov - Cabinet Individual (fila117), intimații - pârâți G, G, personal și asistați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila98), același avocat în calitate de reprezentat și a intimatei - pârâte.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că nu mai are probe de administrat sau cererii de formulat.
Apărătorul intimaților - pârâți învederează faptul că nu mai are probe de administrat sau cererii de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, prin sentința civilă nr. 421/26.05.1998, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, s-a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtului G, acesta fiind obligat în temeiul unui așa-zis angajament la plată semnat de acesta în data de 01.12.1994, la plata sumei de 100.000 USD echivalent în lei, la care se adăuga dobânda aferentă și plata cheltuielilor de judecată. Totodată, mai arată că hotărârea semnată a investit-o cu formulă executorie și a pornit executare silită împotriva debitorului în dosarul execuțional nr. 1565/1998. De asemenea, învederează faptul că, în acel dosar execuțional s-au făcut mai multe acte în cadrul procedurii de executare.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că în cursul procedurii de executare pârâtul Gaf ormulat apel și totodată o cerere de repunere în termen pentru declararea apelului, până la judecarea căruia procedura de executare s-a întrerupt. De asemenea, mai arată că prin decizia nr. 323 A/11.11.1999 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția III- a Civilă apelul și cererea de repunere în termen au fost respinse, iar pârâtul profitând de întreruperea executării a formulat și recurs, care a fost respins. Totodată, învederează faptul că, hotărârea pronunțată în apel este din data de 11.11.1999, iar reclamanta a formulat consecutiv acestei hotărâri o nouă cerere de executare silită la data de 16.08.200.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, cele 3 considerente din apel sunt date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece decizia civilă nr. 1814/A/03.11.2006, pronunțată în cauză în primul ciclu procesual, hotărârea prin care Tribunalul Bucureștia trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanța de trimitere să judece cauza nu în raport cu regulile unei acțiuni în nulitate, ci în cadrul regulilor care stăpânesc acțiunea revocatorie. Totodată, mai arată că trebuie reținut că împotriva acestei hotărâri nu s-a formulat recurs de către pârâți, ceea ce înseamnă că aceștia au achiesat întru totul la soluția de apel.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că hotărârea a fost susceptibilă de a fi recurată din poziția interesului pârâților, pe temeiuri legate de elemente ce țineau de fondul cauzei, aceasta cu atât mai mult cu cât în apelul lor pârâții au invocat în exclusivitate numai chestiuni legate de fondul cauzei și care ar fi fost susceptibile să conducă la respingerea acțiunii. Mai arată că, instanța de apel în noul ciclu procesual avea obligația să examineze cauza numai în raport cu conformitatea hotărârii instanței de trimitere, la exigențele impuse acesteia prin hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar, ori, prin hotărârea recurată, instanța de apel abordează chestiuni, pe de o parte, neridicate prin apelul pârâților și pe de altă parte chestiuni care deja trecuseră primul filtru unei judecăți în cadrul primului ciclu procesual.
Apărătorul recurentei - reclamante, arată că, în privința primului considerent din decizia recurată, face doar observație că, acțiunea reclamantei finalizată prin sentința civilă nr. 421/26.05.1998 titlul executoriu a fost introdusă la data de 09.01.1997, iar contractul de donație încheiat într-adevăr anterior pronunțării acelei hotărâri la data de 30.04.1998, este încheiat ulterior promovării respectivei acțiuni. Cu privire la tranzacție, învederează faptul că, este evident că a fost încheiat pentru a sustrage bunurile mobile urmării silite, câtă vreme reclamanta inițiase procedura de executare și până la data tranzacției se emiseseră deja multe acte în cadrul acelei proceduri. De asemenea învederează faptul că, partajul între soți fusese realizat prin intermediul acelei tranzacții în cadrul unui proces de divorț, iar acțiunea reclamantei nu tindea la desființarea partajului, ci la inopozabilitatea acestuia în raport cu creanța.
Apărătorul recurentei - reclamante arată că, argumentul instanței cu privire la prescripția dreptului de executare silită niciodată nu a fost folosit de către debitorul creanței. Totodată, mai arată că instanța nu a avut în vedere că prin ambele hotărârii pronunțate de prima instanță s-a făcut precizarea că executarea nu este prescrisă. De asemenea arată că prescripția este de ordine publică, iar Tribunalul în primul ciclu procesual nu avut nici un considerent legat de acest aspect, dimpotrivă dispus ca instanța de trimitere să abordeze fondul pricinii în raport cu cadrul procesual adecvat unei acțiuni pauliene.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, prin înscrisurile pe care le-a atașat prezentului recurs, rezultă că prin acțiuni repetate, după data de 26.05.1998 a stăruit în punerea în executare a acelei hotărârii, prescripția fiind astfel întreruptă, că executorul a făcut demersurile pe care le avea la dispoziție după lege pentru realizarea creanței, până în moment în care constată prin procesul - verbal înstrăinarea bunurilor din patrimoniul debitorului prin cele două acte juridice.
Apărătorul recurentei - reclamante, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate și menținerea sentinței civile nr. 13026/27.09.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților - pârâți învederează faptul că, la data de 27.06.1994 intimatul - pârât Gas emnat un angajament prin care se obliga ca până la data de 01.12.1994 să achite suma de 100.000 USD recurentei, sumă ce ar fi reprezentat cota parte de profit a fostului soț al recurentei care a decedat la circa o lună după ce s-a cunoscut cu intimatul - pârât, fapt care a determinat neîncheierea contractului la care se refera angajamentul în mod expres, realizarea angajamentului fiind condiționat de încheierea contractului, în mod logic și legal, angajamentul semnat de către intimatul - pârât rămânând fără obiect. Totodată, mai arată că Judecătoria Sectorului 1 Bap ronunțat sentința civilă nr. 421/26.05.1998 definitivă și irevocabilă în dosarul nr. 8933/1997, prin care îl obliga pe intimatul - pârât la plata sumei de 922.170.000 lei (ROL), reprezentând echivalentul a 100.000 USD.
Apărătorul intimaților - pârâți învederează faptul că la data de 03.04.2006 Judecătoria Sectorului 1 Bap ronunțat sentința civilă nr. 5285 în dosarul nr- în cauza civilă formulată de către recurenta - reclamantă în contradictoriu cu intimații - pârâți prin care s-a admis acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație și nulitatea absolută a tranzacției. De asemenea învederează faptul că, împotriva acestei sentințe intimații - pârâți au declarat apel judecat de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă care prin decizia nr. 1814/3.11.2006 a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Apărătorul intimaților - pârâți mai arată că la rejudecarea cauzei, Judecătoria Sectorului 1 Bap ronunțat din nou o sentință pe care o consideră nelegală și netemeinică, întrucât nu a ținut cont de considerentele pentru care Tribunalul Bucureștia admis apelul. Totodată, învederează faptul că, Judecătoria Sectorului 1 B nu a observat un aspect esențial și anume că donația a fost anterior pronunțării sentinței civile nr. 421/1998 și pe cale de consecință donația nu s-a efectuat pentru ca debitorul să-și creeze o stare de insolvabilitate sau să fraudeze pe creditor întrucât la data încheierii contractului de donație, debitorul nu cunoștea soluția care urma să se pronunțe în dosar.
Apărătorul intimaților - pârâți solicită conform dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică decizia civilă nr. 722 A din 27.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2005 sub nr- reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții G, G și să dispună anularea actului de donație autentificat sub nr. 1460/30.04.1998 de BNP și anularea tranzacției încheiate de pârâții G și G consfințită prin sentința civilă nr. 15460/18.09.2000.
Prin sentința civilă nr. 5285/03.04.2006 Judecătoria sectorului 1 Baa dmis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 1460/1998 și a tranzacției cuprinsă în dispozitivul sentinței civile nr. 15460/18.09.2000 pronunțată în dosarul nr. 18180/2000 al Judecătoriei sectorului 1
Prin decizia nr. 1814/A/03.11.2006 Tribunalul București secția a III a civilă a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a trecut peste cadrul procesual stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, întrucât a analizat valabilitatea actului de donație și a tranzacției prin prisma valabilității cauzei actului juridic conform art. 966. civil.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 13026 din 27 septembrie 2007 Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții G, G și, a dispus revocarea contratului de donație autentificat sub nr. 1460 din 30 aprilie 1998 de către Biroul Notarului Public " " precum și a tranzacției cuprinsă în dispozitivul sentinței civile nr. 15460 din 18 septembrie 2000 pronunțată în dosarul nr. 18180/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 B și a constatat inopozabilitatea acestora față de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că, prin sentința civilă nr. 421 din 26 mai 1998 pronunțată în dosarul nr. 8933/1997 definitivă și irevocabilă la 08 decembrie 1998, pârâtul Gaf ost obligat să plătească reclamantei echivalentul sumei de 118.000 dolari SUA și 17.534.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reținut în ceea ce privește creanța creditorului că, prin angajamentul încheiat la 27 iunie 1994 pârâtul G s-a obligat să achite până la 01 decembrie 1994 suma de 100.000 USD creditoarei.
A mai reținut instanța că, în ce privește tranzacția aceasta a avut la bază complicitatea la fraudă a soților aspect ce rezultă din sulta disproporționată, modică în raport de bunurile comune atribuite.
În baza situației de fapt reținute instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile de revocare a actelor încheiate cu fraudarea drepturilor creditorului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal pârâții G, G și.
Astfel, susțin apelanții, prima instanță a reținut greșit incidența dispozițiilor art. 975 Cod civil, donația fiind anterioară hotărârii prin care pârâtul Gad evenit debitor, cauza reală a contractului fiind generată de starea de sănătate a celor doi soți.
În ce privește hotărârea de divorț în cuprinsul căreia foștii soți au tranzacționat cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei, aceasta nu a fost suspusă nici unei căi de atac fiind definitivă și irevocabilă, așa încât nu poate face obiectul unei acțiuni revocatorii.
Pe de altă parte este criticată aprecierea sumei plătite cu titlu de sultă ca fiind modică, suma fiind corect stabilită la nivelul anului 1998.
Prin decizia civilă nr. 722 din 27 mai 2008 Tribunalului București - Secția a III a Civilă, s-a admis apelul formulat de apelanții - pârâții G, G, împotriva sentinței civile nr. 13026 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, s-a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță apreciat greșit situația de fapt, creanța creditorului nefiind angajamentul de plată datat 01 decembrie 1994, ci hotărârea judecătorească indicată de reclamantă ca fiind sentința civilă nr. 428 din 26 mai 1998.
De asemenea, prima instanță nu a observat că actul a cărui revocare se solicită, respectiv contractul de donație, a fost încheiat anterior pronunțării hotărârii prin care este recunoscută creanța, astfel că nu se poate aprecia că acest act a fost încheiat în scopul fraudării drepturilor creditorului.
Nu în ultimul rând, instanța a apreciat că nici condiția existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile nu este îndeplinită întrucât dreptul de a cere executarea silită se prescrie într-un termen de trei ani, reclamanta nefăcând dovezi cu privire la întreruperea sau suspendarea cursului prescripției. Or, având în vedere că sentința civilă nr. 421 din 26 mai 1998 rămas definitivă și irevocabilă în cursul lunii iunie prin neapelare rezultă că ea nu mai poate fi pusă în executare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta apreciind că hotărârea este pronunțată cu încălcarea legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, conform considerentelor care urmează:
Prin decizia civilă nr. 1814 din 03 noiembrie 206 pronunțată în cauza de față în primul ciclu procedural, hotărâre prin care Tribunalul Bucureștia trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanța de trimitere să judece cauza nu în raport cu regulile unei acțiuni în nulitate, ci în cadrul regulilor care stăpânesc acțiunea revocatorie, s-a stabilit cadrul procesual al prezentului litigiu, chestiunea perimării fiind lămurită irevocabil. Este de reținut că împotriva acestei hotărâri nu s-a formulat recurs de către pârâții din cauză, ceea ce înseamnă că aceștia au achiesat întru totul la soluția instanței de apel.
Recurenta - reclamantă consideră că instanța de apel, în noul ciclu procesual avea obligația să examineze cauza numai în raport cu conformitatea hotărârii instanței de trimitere, la exigențele impuse acesteia prin hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar. Or, prin hotărârea recurată, instanța de apel a abordat chestiuni pe de o parte, neridicate prin apelul pârâților și pe de altă parte, chestiuni care deja trecuseră prin filtrul unei judecăți în cadrul primului ciclu procesual.
În privința primului considerent din decizia recurată, se face observația că, acțiunea recurentei - reclamante finalizată prin sentința civilă nr. 421 din 26 mai 1998 (titlul executoriu) a fost introdusă la data de 09 ianuarie 1997, iar contractul de donație încheiat într-adevăr anterior pronunțării acelei hotărâri, la data de 30 aprilie 1998, este însă încheiat ulterior promovării respectivei acțiuni (chiar cu o lună înainte de pronunțarea hotărârii, pârâtul din proces fiind conștient de iminența soluției instanței). Acest elemente putea fi ușor observat de către instanță, fiind ca atare dovedit.
Este surprinzător argumentul instanței că reclamanta nu a cerut și partajul bunurilor comune pentru a putea urmări acele bunuri care ar fi căzut în lotul debitorului, câtă vreme o asemenea cerere s-ar putea formula numai ulterior și numai în cadrul unei proceduri de executare (contestație la executare).
De altfel, partajul între soți fusese realizat prin intermediul acelei tranzacții în cadrul unui proces de divorț, iar acțiunea reclamantei nu tinde a desființarea partajului, ci la inopozabilitatea acestuia în raport cu creanța reclamantei.
Argumentul instanței cu privire la prescripția dreptului de executare silită - argument niciodată folosit de debitorul creanței - este de asemenea fără acoperire. Instanța nu avut în vedere că prin ambele hotărâri pronunțate de prima instanță (primul și al doilea ciclu procesual) s-a făcut precizarea că executarea nu este prescrisă.
Dar, prin înscrisurile pe care le recurenta le atașează prezentului recurs, rezultă că prin acțiuni repetate, reclamanta, după data de 26 mai 1998, stăruit în punerea în executare a acelei hotărâri,prescripția fiind astfel întreruptă, că executorul judecătoresc a făcut demersurile pe care le avea la dispoziție după lege pentru realizarea creanței, până în momentul în care constată prin procesul - verbal la care s-a făcut anterior referire - înstrăinarea bunurilor din patrimoniul debitorului prin cele două acte juridice. Chiar și după acest moment, reclamanta a continuat a formula cereri, încercând să-și realizeze creanța prin proprie, fără să poată însă afla dacă urmăritul realizează veniturilor din pensie sau salariu.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente.
În prezentul litigiu, conform deciziei de casare, reclamanta a investit instanța cu soluționarea unei acțiuni pauliene, situație în care este necesar a se analiza dacă actul atacat a creat creditorului un prejudiciu, dacă a existat frauda debitorului și complicitatea la fraudă a terțului și dacă creditorul are o creanță certă, lichidă și exigibilă și, în principiu anterioară actului atacat.
În mod greșit instanța de apel a reținut că, nu se poate aprecia că actul atacat, respectiv contractul de donație a fost încheiat în scopul fraudării drepturilor creditorului, întrucât este anterior pronunțării hotărârii prin care este recunoscută creanța.
Astfel, curtea constată că, potrivit angajamentului de plată încheiat la 27.06.1994, pârâtul G se obliga ca până la data de 01.12.1994 să achite suma de 100.000 usd reclamantei, sumă ce reprezenta cota de profit a numitului dintr-un contract de import - export.
Este cert că, prin sentința civilă nr. 428/26.05.1998 s-a constatat creanța creditorului, dar instanța de apel nu a observat că acțiunea reclamantei prin care s-a cerut obligarea pârâtului la plata sumei rezultate din angajamentul de plată a fost introdusă în 1997, anterior încheierii contractului de donație și tranzacției privind partajarea bunurilor comune ale soților
Prin urmare, greșit a reținut instanța de apel că, prin contractul de donație nu s-a urmărit fraudarea drepturilor creditorului, deși, este evident că tocmai acesta a fost scopul urmărit de părți, în condițiile în care acesta a fost încheiat la data de 30.04.1998, cu mai puțin de o lună înaintea pronunțării sentinței 421/1998, în condițiile în care pârâtul G fusese chemat în judecată de creditoarea - reclamantă încă din anul 1997, procesul fiind pe rolul Tribunalului București secția a IV a civilă.
Tot greșit a reținut instanța de apel și că nu este îndeplinită condiția existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile întrucât dreptul de a cere executarea silită era prescris. Este de remarcat că sentința civilă nr. 421/1998 a rămas definitivă și irevocabilă în cursul linii iunie 1998, de la această dată reclamanta creditoare formulând mai multe cereri pentru punerea în executare a acestei sentințe.
Astfel, reclamanta - creditoare a formulat o primă cerere de executare silită la 16.12.1998, apoi o altă cerere la 16.08.2000, a reiterat cererea de punere în executare la 29.05.2002 și a introdus prezenta acțiune la 28.02.2005, acte procedurale ce au întrerupt curgerea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, contrar celor reținute de instanța de apel.
Pentru aceste considerente, curtea constată că, sunt întemeiate criticile recurentei cu privire la nelegalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel, și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9. pr. civ admite recursul, modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței 13026/27.09.2007 ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 722 A din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâții G, G și.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - -
Grefier,
Red.
. /
2 ex./12.03.2009
- Secția a III-a Civ. -
-
Jud. Sectorului 1. -
*****
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
