Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 328/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVIL
DECIZIE Nr. 328
Ședința public de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Andronic
Judector - -
Judector -
Grefier
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI împotriva deciziei civile nr.188 din 10 03 2008, pronunțat de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu
intimata SOCIETATEA AGRICOL " ", având ca obiect evacuare;
La apelul nominal din ședința public se prezint consilier juridic - - pentru recurent, lips intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S- prezentat referatul asupra cauzei de ctre grefier care învedereaz c pricina - în stadiul procesual al recursului - se afl la al doilea termen de judecat, procedura de citare este legal îndeplinit,s-a pus în vedere taxa judiciar de timbru și timbru judiciar de achitat, prin citație, de ctre recurent.
Consilier juridic - arat c urma s achite taxa judiciar de timbru la Circa financiar Tg. întrucât s-a modificat legea. Solicit lsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecat pentru a depune taxele de timbru.
La a doua strigare a cauzei, lips prțile.
Instanța, declar închise dezbaterile conform disp.art.150 Cod procedur civil și, în baza actelor și lucrrilor dosarului,reține cauza în pronunțare cu privire la excepția netimbrrii.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului civil de faț;
Prin sentința civil nr.170 din 04.04.2006 Judec toria Hârl admite acțiunea civil formulat de reclamantul Consiliul Local al comunei, județul I în contradictoriu cu pârâta . pârâta din imobilul numit Grdinița ( sediu al fostei grdinițe de comun ) situat în comuna, județul
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC " ".
Prin decizia civil nr.188 din 10.03.2008 Tribunalul Iași admite apelul declarat de pârâta Societatea " ", desființeaz sentința primei instanțe și trimite cauza spre rejudecare Judectoriei Hîrlu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul - intimat Consiliul Local al comunei, județul I.
La termenul din data de 10 2008 s-a prezentat reprezentantul recurentei care a solicitat lsarea recursului la sfârșitul ședinței de judecat pentru face dovada achitrii taxei judiciare de timbru de 5 lei și 0,15 timbru judiciar.
La a doua strigare a cauzei, reprez. recurentului nu s-a mai prezentat. în conformitate cu dispozițiile art.3 lit.b din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.3 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
Întrucât recurentul nu s-a conformat obligației legale ce-i incumb, curtea va face în cauz aplicarea dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, potrivit crora neîndeplinirea obligației de plat pân la termenul stabilit se sancționeaz cu anularea acțiunii sau a cererii.
Potrivit disp.art.137 Cod procedur civil, se va examina numai excepția privind netimbrarea contestației în anulare.
Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a fcut dovada plții taxelor de timbru corespunztoare.
Așadar, prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum recurentul nu a fcut dovada îndeplinirii obligației de plat a taxelor de timbru pân la termenul stabilit, în raport cu prevederile Legii nr.146/1997, recursul urmeaz a fi anulat ca netimbrat pentru urmtoarele considerente.
In principiu, taxele de timbru se pltesc anticipat, astfel încât la primirea cererilor trebuie s se cear prții s fac dovada plții în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 20(2) din Legea nr.146/1997, pân la primul termen de judecat.
În conformitate cu prevederile art.20 (3) din Legea nr.146/1997, "neîndeplinirea obligației de plat pân la termenul stabilit se sancționeaz cu anularea acțiunii sau a cererii".
Potrivit art.9 alin.1 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, "cererile pentru care se datoreaz timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dac nu sunt timbrate corespunztor", iar potrivit alin.2 al aceluiași text de lege, "în cazul nerespectrii dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".
Cum la termenul din 10 2008, recurentul, deși prezent în instanț, și punându-i-se în vedere s satisfac timbrajul, nu a înțeles s fac vreo dovad cu privire la achitarea taxelor de timbru, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrrii cererii de recurs.
Așa fiind se va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de reclamantul Consiliul Local al comunei, județul I și a se menține decizia civil nr. 188 din 10 martie 2008, pronunțat de Tribunalul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anuleaz ca netimbrat recursul formulat de reclamantul Consiliul Local al comunei, județul I, prin reprezentant legal, împotriva deciziei nr.188 din 10.03.2008 pronunțat de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public, azi, 10 2008.
PREȘEDINTE: Adriana Elena Andronic - - - | Judector, - - | Judector, - |
Grefier, |
Judecători:Adriana Elena Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta