Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 380/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂ NIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul - II/

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 380/R/2009

Ședința publică din 4 martie 2009

PREȘEDINTE: Felicia Toader

- -

- JUDECĂTOR 2: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 3: Dana Cigan

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de contestatorul G, domiciliat în O,str. -, nr. 27, -.12,. C,. 42, județul B și intimata CASA JUDEȚEANĂ, cu sediul în O,str. -, nr. 6, județul B împotriva sentinței civile nr. 866/LM din 15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; La dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data 24 februarie 2008 cerere de amânare formulată de recurentul G, în vederea pregătirii apărării, recurenta intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă, după care:

Având în vedere data înregistrării recursului, contestatorul având timp suficient în angajării unui avocat,nstanța respinge cererea de amânare.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 866/LM din 15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis în parte contestația formulată de contestatorul HG în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ și în consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr. -/20.02.2008, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a obligat intimata să reactualizeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare, în favoarea contestatorului.

Din considerentele sentinței se reține că prin decizia nr.-/2008 a fost recalculata pensia contestatorului. Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul este Legea 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă și practica constantă a Curții de APEL ORADEA,contestatorul având o speranță legitimă de a obține recunoașterea drepturilor sale, instanța apreciază că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum s- arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr.19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Întrucât Legea nr.226 din 2006 fost emisă in temeiul art.19 alin.2 din Legea nr.19/2000 actualizată si potrivit art. 6 din Legea nr.226 din 2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință ca indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in grupa I de muncă ( condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexa la legea 226/2006,in speța de față

Art.2 alin 2 din Legea nr.226/2006 prevede că: "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.

În concluzie funcția si locul de munca al contestatorului, care tin de siguranta circulatiei, se incadreaza in conditii speciale, iar potrivit legislației anterioare este asimilat stagiului de cotizare prevăzut de legea nr.226/2006.

Potrivit art.3 din Legea nr.226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.

Art.5 din același act normativ stipulează că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare."

Întrucât contestatorul prin contestația formulată a solicitat împărțirea numărului total de puncte la 20 de ani ținând cont și de textele de lege mai sus menționate instanța urmează să admită în parte contestația formulată și pe cale de consecință va dispune anularea deciziei nr. -/20.02.2008, emisă de intimată, pe seama contestatorului și va obliga intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatorului.

Împotrivaacestei hotărâri a declarat recurs atât contestatorul G, cât și intimata Casa Județeană de Pensii B.

Recurentul G, prin recursul formulat a solicitata admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate în sensul recalculării pensiei prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.09.2005

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurentul că a lucrat în grupa I de muncă 31 de ani, 1 lună și 25 de zile, iar conform dispozițiilor art 14 al 1 din Legea nr. 3/1977, persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri ce se încadrează în grupa I de muncă, la stabilirea pensiei se iau în considerare pentru fiecare an lucrat în această grupă, câte un an lucrat în această grupă, câte un an și șase luni.

Consideră recurentul că din moment ce a desfășurat activitate în grupa I de muncă în condiții deosebite, în înțelesul dispozițiilor art 19 din Legea nr. 19/2000, îi sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în anexa 4 din lege, astfel că în cazul său stagiul de cotizare ce trebuia luat în considerare este de 20 de ani, sens în care au fost invocate și dispozițiile HG1550/2004.

Arată în continuare contestatorul că Legea nr. 226/2006 nu-i poate fi aplicată, întrucât această lege nu era în vigoare la data recalculării drepturilor sale la pensie

Recurenta Casa Județeană de Pensii prin recursul formulat a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii contestației formulate de contestatorul

HG

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că, din moment ce drepturile la pensie ale contestatorului s-au deschis sub imperiul Legea nr. 3/1977, recalcularea drepturilor la pensie urmează a se face în conformitate cu prevederile acestei legi, astfel cum stabilesc prevederile G. nr. 1550/2004.

Prin urmare consideră recurenta că stagiul complet de cotizare utilizat la recalculare este de 30 de ani și nu de 25 de ani cum incorect a reținut tribunalul.

Cu privire la aplicabilitatea prevederilor Legea nr. 226/2006 arată că acestea nu pot fi aplicabile în speța de față întrucât contestatorul s-a pensionat anterior datei de 01.04.2001, iar potrivit dispozițiilor art 14 din Legea nr. 226/2006 beneficiază de recalcularea drepturilor persoanele ale căror drepturi s-au deschis după această dată.

Examinând sentința recurată sub aspectul criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea apreciază ca fiind nefondate ambele recursuri pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Prima instanță a realizat o corectă interpretare a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv G nr. 1550/2004, nr.OUG 4/2005, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 226/2006, raportat la data deschiderii dreptului la pensie a contestatorului și la stagiul complet de cotizare realizat de acesta în condiții speciale -31ani și1 lună și 25 zile

Din actele dosarului se reține că drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 1996 și că pentru determinarea punctajului mediu anual s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 de ani prevăzut de Legea nr. 3/1977.

Prin decizia nr. -/13.10.2005 și cea din 11.09.2008 au fost recalculate drepturile la pensie cuvenite contestatorului utilizându-se în procesul de recalculare același stagiu de cotizare de 30 de ani.

Acest stagiu a fost reținut însă greșit de către intimată, corect dispunând tribunalul recalcularea prin luarea unui stagiu de cotizare de 25 ani, în condițiile în care intimatul a muncit efectiv în grupa I de muncă 31 ani 1 lună și 25 zile îndeplinind activități ce vizează siguranța circulației.

Prin urmare, în această situație devin incidente dispozițiile art.1 alin 1, art 3 și art 5 din Legea nr. 226/2006, care stabilesc faptul că persoanele care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă din cele enumerate în anexa 1 legii, o perioadă de minimum 25 de ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 15 ani, iar punctajul mediu anual avut în vedere la calculul pensiei se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare la 25.

Susținerile recurentei Casa Județeană de Pensii din motivele de recurs potrivit căruia stagiul de cotizare utilizat în cazul contestatorului este cel prevăzut de 3/1977, sub imperiul căruia acesta s-a pensionat, nu poate fi acceptată, sens în care vor fi avute în vedere prevederile OUG 4/2005 care a fost adoptată în scopul uniformizării pensiilor și în vederea rezolvării unitare a problemelor ce apar în procesul de interpretare generat de evoluția în timp a legislației de pensii, astfel încât să fie respectat principiul " la condiții egale de pensionare pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie ".

Este adevărat faptul că prin art 2 al. 3 din G nr. 1550/2004 se prevede că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1iulie 1977-31 martie 2001 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977, însă această prevedere intră în coliziune cu prevederile ordonanței mai sus arătate, care este un act normativ cu forță juridică superioară, și care așa cum s-a subliniat în aliniatele precedente a fost adoptat tocmai în scopul uniformizării pensiilor și în vederea realizării egalității de tratament pentru toate pensiile din sistemul public, indiferent de legislația care a fost în vigoare la data stabilirii inițiale a drepturilor la pensie, prin aplicarea acelorași principii și formule de calcul.

De asemenea, nefondată se constată a fi și susținerea recurentului G potrivit căruia, stagiul de cotizare care se impunea a se lua în considerare în cazul său este acela de 20 de ani reglementat de Legea nr. 19/2000, întrucât acest stagiu le este recunoscut potrivit prevederilor art 43 din Legea nr. 19/2000, asiguraților care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art 20 lit.a din lege, locul de muncă al recurentului nefiind încadrat în cuprinsul acestora.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art 312 cod procedură civilă recursurile vor fi respinse ca nefondate menținând ca legală și temeinică hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de contestatorul G, domiciliat în O,str. -, nr. 27, -.12,. C,. 42, județul B și intimata CASA JUDEȚEANĂ, cu sediul în O,str. -, nr. 6, județul B împotriva sentinței civile nr. 866/LM din 15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

Red dcz

30.03.2009

Jud fond,

Dact IC

2ex/3.04.2009

Președinte:Felicia Toader
Judecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Dana Cigan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 380/2009. Curtea de Apel Oradea