Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 386/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.386/
Sedința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Romeo
Grefier -
La ordine fiind judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 478/R din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr-, formulată de contestatorul, domiciliat în B-, 4 - 10.
La apelul nominal lipsă contestatorul și intimatul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei,în sensul că susmenționatul contestator, a solicitat prin cerere depusă la instanță la data de 16 iunie 2009, acordarea unui termen întrucât la aceeași dată este citat la Tribunalul Brăila, în dosarul nr-. S-a mai referit asupra faptului că prezenta contestație, nu este timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, așa cum i s-a pus în vedere contestatorului prin citația pentru termenul din data de 21 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele;
Prin acțiunea civilă în evacuare - ordonanță președințială, formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâtul - G, s-a amis acțiunea formulată de reclamant, dispundându-se prin sentința civilă nr.5411 din 18 octombrie 2007, evacuarea pârâtului din spațiul de locuit situat în B, - -/5.2.29, obligîând pârâtul la plata sumei de 600 lei reprezentând chirie restantă pentru lunile mai și iunie 2007 și în continuare până la eliberarea spațiului, precum și la plata penalităților de 1% pe zi întârziere; de asemenea l-a obligat pe pârât la plata sumei de 71,52 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată pe perioada aprilie - iunie 2007 și în continuare până la eliberarea spațiului.
Anterior pârâtul, prin cerere datată 24 septembrie 2009 recuzat completul de judecată, format din judecător -, cerere ce prin încheierea din 25 septembrie 2007 fost soluționată prin respingerea acesteia ca nefondată.
Impotriva acestei încheieri, a formulat apel, pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, iar prin decizia civilă nr.67 din 25 martie 2008 Tribunalul Brăilaa respins ca inadmisibil,apelul formulat.
Impotriva susmenționatei decizii, a declarat recurs, pârâtul, criricând decizia ca nelegală și netemeinică, iar prin decizia civilă nr.478/R din 11 septembrie 2008 Curții de Apel Galați, s-a respins ca nefondat recursul formulat.
Impotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați, pârâtul, a formulat contestație în anulare, pentru motivele evocate în scris.
Verificând îndeplinirea cerințelor de timbrare a contestației în anulare,de față,Curtea,constată că acestea nu au fost îndeplinite,astfel că urmează ca respectiva contestație să fie anulată ca netimbrată.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru,cererile și acțiunile introduse la instanțele judecătorești,sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege și se taxează ca atare.
Conform art.11 din aceiași lege,cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată în cazul acțiunilor evaluabile în bani sau din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată în primă instanță.
Pe de altă parte,art.20 al.1 și 2 din aceeași lege instituie obligativitatea plătirii anticipate a taxelor judiciare de timbru,cel mai târziu până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei cerințe are drept consecință anularea cererii în condițiile art.20 al.3 din lege.
Totodată,art.1 din OUG nr.32/1995,instituind obligativitatea plății timbrului judiciar pentru toate cererile susceptibile a fi timbrate cu taxă judiciară de timbru,a precizat și sancțiunea neîndeplinirii acestei cerințe în art.9 al.1 respectiv anularea cererii.
Din verificarea actelor dosarului,rezultă că susmenționatului contestator i s-a pus în vedere prin citațiile pentru termenele din datele de 19 martie 2009, 16 aprilie 2009 și 21 mai 2009 să timbreze contestația cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intrucât la termenul din 18 iunie 2009,s-a constatat că respectivul contestator,nu a satisfăcut această cerință,Curtea,văzând dispozițiunile legale mai sus citate urmează să anuleze contestația în anulare de față ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECIDE
Anulează ca netimbrată contestația în anulare a deciziei civile nr.478/R din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr- formulată de contestatorul, domiciliat în B- 4 - 10.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. și Tehn.
2 ex./29.06.2009
fond -
apel - -
recurs - - - G.- -
Președinte:Valentina Gabriela BaciuJudecători:Valentina Gabriela Baciu, Elena Romila, Romeo