Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 444/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 444R
Ședința publică de la 30 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Andreia Liana Constanda
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă SC SRL împotriva deciziei civile nr. 298 din 26.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă SC SRL, prin avocat, care depune în ședință publică împuternicire avocațială nr. -/28.10.2008 și intimații-pârâți, și, prin avocat, care depune în ședință publică împuternicire avocațială nr. -/27.10.2008.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, la data de 27.10.2008, prin compartimentul registratură, intimații - pârâți și, în nume propriu și în calitate de legali ai minorilor și, au depus întâmpinare, în două exemplare și cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, în două exemplare, ce nu au fost comunicate. Totodată, arată că la termenul anterior i s-a pus în vedere intimatului - pârât să depună o copie a contractului său individual de muncă.
Se procedează la comunicarea întâmpinării și a cererii de suspendare a judecării cauzei formulate de către intimații - pârâți, și, către tantul recurentei - reclamante SC SRL.
Reprezentantul intimaților - pârâți, și depune copia contractului individual de muncă al intimaților - pârâți și și înscrisuri în susținerea cererii de suspendare și comunică un exemplar al acestor înscrisuri tantului recurentei - reclamante SC SRL.
Reprezentantul recurentei - reclamante SC SRL învederează că nu solicită amânarea judecării cauzei și acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și a înscrisurilor ce i-au fost comunicate în ședința publică de astăzi.
Reprezentantul intimaților - pârâți, și solicită admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței ce urmează a fi pronunțată cu privire la soluționarea litigiului având ca obiect anularea contractului de vânzare - cumpărare intervenit între părți și obligarea reclamantei de a vinde camera nr. 24 din Căminul de Nefamiliști situat în B,-, sector 6, acțiune ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătorie Sectorului 6 B, ce a fost declinat spre competentă soluționare Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, cu termen de judecată la data de 17.11.2008.
Continuând, arată că există o legătură indisolubilă între prezenta cauză și pricina ce formează obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială. Subliniază că prin cererea formulată de către părțile pe care le reprezintă nu se încearcă o tergiversare a soluționării prezentei pricini.
Reprezentantul recurentei - reclamante SC SRL solicită respingerea cererii de suspendare formulată de către părțile adverse, arătând că a fost formulată cu aceeași motivare și la instanțele de fond și de apel.
Totodată, învederează că suspendarea judecății în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, este o măsură facultativă, simpla legătură între cele două dosare neputând conduce la luarea acestei măsuri.
În speța de față, apreciază că, atâta vreme cât contractul de vânzare - cumpărare este valabil, dreptul de proprietate al recurentei - reclamante nu poate fi îngrădit.
De asemenea, arată că dosarul aflat pe rolul Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială se află în faza procesuală a fondului, urmând a fi soluționat pe parcursul mai multor ani, timp în care partea pe care o reprezintă va suporta cheltuielile în legătură cu imobilul în litigiu.
Reprezentantul intimaților - pârâți, și arată că părțile pe care le reprezintă au înțeles să consemneze chiria la. și au achitat parțial cheltuielile aferente acestui imobil.
Curtea, după deliberare, urmează să respingă cererea de suspendare a prezentului recurs formulată de către intimaților - pârâți, și, dată fiind împrejurarea că pârâții au formulat o cerere identică în fața primei instanțe care a fost respinsă ca neîntemeiată și totodată, au criticat modalitatea de soluționare a cererii prin motivele de apel.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cerea de recurs.
Reprezentantul intimaților - pârâți, și solicită amânarea pronunțării asupra cererii de recurs pentru a depune concluzii scrise.
Reprezentantul recurentei - reclamante SC SRL solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificare deciziei recurate și menținerea sentinței civile nr. 3921/08.06.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, ca temeinică și legală.
În susținerea recursului arată că, în mod corect, instanța de apel a reținut că potrivit contractului de închiriere, durata închirierii este cea a contractului de muncă, apreciind că nu se poate reține că a încetat contractul de închiriere, încheiat pe durată nedeterminată în vigoare pe durata contractului de muncă, neexistând niciun temei pentru a se constata încetarea locațiunii, nici ca urmare a împlinirii termenului, nici ca urmare a denunțări unilaterale.
Mai arată că partea pe care o reprezintă a înțeles să își întemeieze cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, având în vedere că instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 1436 Cod civil, precum și clauzei (art. IV lit. c) din contract privind denunțarea unilaterală a contractului de închiriere.
Totodată, arată că durata contractului individual de muncă nefiind determinată înseamnă că și durata locațiunii urmează același regim juridic.
Concluzionând, solicită admiterea recursului promovat de către recurenta - reclamantă SC SRL, fără cheltuieli de judecată. Totodată, depune practică judiciară.
Reprezentantul intimaților - pârâți, și solicită respingerea recursului declarat de către recurenta - reclamantă ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de apel, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că instanța de apel a reținut în mod legal și temeinic faptul că în cauză sunt aplicabile regulile referitoare la locațiunea cu termen și nu sunt incidente dispozițiile art. 1436 și 1437 Cod civil, referitoare la tacita relocațiune și la denunțarea unilaterală.
Mai arată că la dosarul cauzei a fost depusă Decizia nr. 426/31.05.2006 emisă de din care rezultă că, în raport de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare și transfer a dreptului de proprietate asupra unei părți din unitate și a obiectului de activitate, cumpărătorul este obligat să angajeze începând cu data de 01.06.2006, cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată salariații care deservesc secția de obiecte sanitare și activități conexe.
Având cuvântul în replică, tantul recurentei - reclamante SC SRL, arată că prin Decizia nr. 426/31.05.2006 emisă de se prevede obligativitatea cumpărătorului de angaja cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată salariații care deservesc secția de obiecte sanitare și activități conexe.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă SC SRL împotriva deciziei civile nr. 298 din 26.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, și.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cerereaînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B la data de 02.04.2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, în principal să se constate încetarea contractului de închiriere nr.1038/05.02.2003,prin expirarea termenului locațiunii și evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul situat în B,-, camera 24, sectorul 6, iar în subsidiar, dacă se va aprecia că locațiunea a continuat, să se constate încetarea contractului de închiriere prin denunțarea unilaterală a acestuia în baza dispozițiilor art. IV lit. c din contract și evacuarea necondiționată a pârâților, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilănr.3921/08.06.2007pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B - Secția Civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, și; s-a constatat încetat contractul de închiriere nr. 1038/05.02.2003, prin denunțarea unilaterală din partea locatorului; s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-, camera 24, sectorul 6, proprietatea reclamantei; au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 58 RON, tând cheltuieli de judecată și s-a luat act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicitat pe cale separată onorariu avocat.
Pentru a pronunțaaceastă hotărâre, prima instanță a reținut că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare între și vânzătoarea, pârâții, și ocupau camera nr. 24 din imobilul situat în B,-, sectorul 6, potrivit contractului de închiriere înregistrată sub numărul 1038/05.02.2003, termenul de închiriere fiind de durata contractului de muncă de care beneficia pârâtul.
Prin decizia nr. 426/31.05.2006 a procedat la desfacerea contractului de muncă al pârâtului în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii.
Instanța a reținut că în speță ne aflăm în situația unui contract de închiriere fără termen născut prin tacita relocațiune care a dat naștere în patrimoniul pârâtului, unor drepturi locative vizând camera nr. 24, din imobilul situat în B,-, sectorul 6, cu privire la care locatorul, reclamanta a procedat la denunțarea unilaterală la data de 01.02.2007 prin notificarea adresată prin intermediul executorului judecătoresc, comunicată la data de 02.02.2007 conform dovezii de comunicare aflat la dosar.
Instanța a constatat că a încetat prin denunțare unilaterală contractul de închiriere nr. 1038/05.02.2003, astfel că pârâtul nu mai prezintă titlu locativ opozabil locatorului proprietar, astfel încât a dispus evacuarea acestuia din imobil.
Împotrivaacestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând hotărârea pentru respingerea greșită a cererii de suspendare a cauzei, precum și pentru faptul că în mod greșit a reținut prima instanță încetarea contractului de închiriere nr. 1038/ 05.02.2003 ca efect al încetării contractului de muncă.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 298 din 26.02.2008 pronunțată în soluționarea apelului, tribunalul a admis apelul declarat in cauză și a dispus schimbarea în tot a sentintei, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Tribunalul a găsit întemeiat cel de al doilea motiv de apel invocat de apelant.
Astfel, Tribunalul a constatat că în mod greșit a reținut prima instanță încetarea contractului de închiriere nr. 1038/05.02.2003 ca efect al încetării contractului de muncă.
Astfel, potrivit contractului încheiat între și pârâtul, durata închirierii a fost cea a contractului de muncă.
La dosarul cauzei (fila 16 dosar fond) a fost depusă decizia nr. 426/31.05.2006 emisă de. Din ceastă decizie rezultă că, în raport de perfectarea la data de 31.05.2006 a contractului de vânzare cumpărare și transfer al dreptului de proprietate asupra unei părți din unitate și a obiectului de activitate privind fabricarea de obiecte similare din ceramică, între vânzătorul și cumpărătorul, cumpărătorul este obligat să angajeze, începând cu data de 01.06.2006, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, salariații care deservesc secția de obiecte sanitare și activități conexe, în condițiile respectării prevederilor art. 169 alin. 2 din Codul Muncii. Mai rezultă că începând cu data de 01.06.2006 încetează contractul individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată și înregistrat sub nr. 42219/08.11.1995 al apelantului pârât, în funcția de ceramist în cadrul secției de obiecte sanitare, obligându-se să achite toate drepturile bănești ale angajatului până la data de 01.06.2006, drepturile ulterioare și dreptul la concediul de odihnă neefectuat aferent anului 2006, transferându-se noului angajator.
Din cuprinsul acestei decizii rezultă că nu a avut loc o concediere propriu zisă, ci un transfer în sensul art. 169 din Codul Muncii, potrivit căruia salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii. Drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului. Transferul întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaților de către cedent ori de către cesionar.
Prin urmare, nu s-a putut reține că a operat o concediere și deci o încetare a contractului de muncă al apelantului pârât, ci un transfer atipic, în sensul dispoziției legale menționate.
Ca atare, Tribunalul a apreciat că nu se poate reține că a încetat contractul de închiriere, încheiat pe durată nedeterminată, în vigoare pe durata contractului de muncă, neexistând nici un temei pentru a se constata încetarea locațiunii, nici ca urmare a împlinirii termenului, nici ca urmare a denunțării unilaterale. În condițiile în care apelantul pârât reclamant a consemnat chiria datorată pe numele intimatei reclamante s-a considerat că nu se poate reține nici existența unei cauze de reziliere a contractului pentru neplata chiriei.
Tribunalul a constatat că primul motiv de apel, privind greșita respingere a cererii de suspendare a cauzei în temeiul art. 244 alin. 1.pr.civilă, nu este întemeiat, căci dezlegarea prezentei pricini nu atârnă de cererea de anulare a contractului de vânzare cumpărare intervenit între cele două societăți și de obligare a fostului proprietar la vânzarea către pârâtul chiriaș a camerei deținută cu chirie pentru motivele expuse corect de instanța de fond.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală.
Recurenta a susținut incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de Art. 304 pct. 9 Cod procedura civila - Greșita interpretare a dispozițiilor art. 1436 cod civil precum și a clauzei (art. IV lit. c) din contract privind denunțarea unilaterala a contractului de închiriere.
Astfel, a susținut recurenta, în mod corect, instanța de apel a reținut că "potrivit contractului de închiriere încheiat între.SA și pârâtul, durata închirierii este cea a contractului de munca".
In continuarea motivării, instanța, analizând conținutul deciziei de desfacere a contractului de muncă, concluzionează că, în fapt, nu s-a produs o concediere propriu-zisă ci un transfer în sensul dispozițiilor art.169 din Codul Muncii.
Mergând mai departe, instanța își argumentează soluția astfel:". nu se poate reține că a încetat contractul de închiriere, încheiat pe durata nedeterminata, în vigoare pe durata contractului de muncă, neexistând niciun temei pentru a se constata încetarea locațiunii, nici ca urmare a împlinirii termenului nici ca urmare a denunțării unilaterale. "
Singurul aspect care interesa în speță pentru a aprecia dacă poate opera denunțarea unilaterală și care a fost reținut de instanța, astfel cum reiese din fraza reprodusă anterior, este că aceste contracte de muncă sunt încheiate pe o durată nedeterminată.
Însăși prevederile Codului muncii, art.12 alin 1, stabilesc cu valoare de principiu că, contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. Excepția este prevăzută la art. 12 alin. 2 în sensul că se poate încheia și pe durată determinată, în condițiile expres prevăzute de lege.
Durata contractului individual de munca nefiind determinată, înseamnă că și durata locațiunii urmează același regim juridic potrivit principiului de dreptaccesorium sequitur principale.
La data incheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1288/03.04.2006 de a" intimații-pârâți ocupau camera nr. 24 din imobilul situat în B,- sector 6 potrivit contractului de închiriere nr. 1038/05.02.2003 (la dosar), termenul de închiriere fiind de durata contractului de munca (nedeterminată), cu începere de la data de 09.08.2003 (art. 1 alin. ultim din contract).
Astfel, chiar dacă nu a existat o concediere propriu-zisă și pârâtul ar fi în situația unui transfer, operand subrogarea în drepturile și obligațiile proprietarului anterior al imobilului, în condițiile existentei unui contract de închiriere fără termen, contract ce avea prevăzuta la art. IV lit. coc lauza privind denunțarea unilaterală, convenită de părți, recurenta a procedat la denunțarea unilaterală a contractului la data de 01.02.2007, prin notificarea adresată prin intermediul, conform dovezii de comunicare aflată la dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 1436 alin. 2 Cod civil.
In aceste condiții, a susținut recurenta, a avut temei contractual în ce privește denunțarea unilaterală dar și temei legal potrivit dispozițiilor art. 1436 alin. 2 cod civil. Denunțarea unilaterală a contractului reprezintă exercitarea dreptului de a pune capăt contractului. Acest drept s-a născut din voința părților, în mod direct, când s-a stipulat clauza de denunțare unilaterală sau în mod indirect, când legea (art. 1436 cod civil) prevede o asemenea posibilitate, acceptată implicit de părți prin încheierea contractului.
Mai mult decât atât, în cazul contractelor încheiate pe o perioadă nedeterminată, chiar dacă legea nu prevede și nici părțile nu au stipulat dreptul de a denunța unilateral convenția, totuși aceasta există în virtutea principiului constituțional care consacră libertatea persoanei. Dacă nu ar putea să pună capăt, prin voința lor unilaterală, unui contract pe perioadă nedeterminată, ar însemna că între ele se stabilește o adevărată relație de servitute personală.
Așadar, nu numai că denunțarea unilaterala este posibilă pe temeiul acestor contracte, dar ar fi nulă clauza prin care părțile ar stipula că renunță la dreptul de a denunța unilateral un astfel de contract.
In ceea ce privește interpretarea clauzei stipulată expres la art. IV lit. c din contractul de închiriere raportat la modalitatea de redactare a acesteia, recurenta consideră că noțiunea respectivă a fost aleasă neinspirat, întrucât rezilierea este o sancțiune care intervine în cazul neexecutării culpabile a unei obligații contractuale de către una din părți. Acceptarea ideii de reziliere ar fi conformă literei textului citat dar ar contraveni spiritului acestuia.
In dreptul comun, dacă părțile sau legea n-au determinat durata locațiunii, contractul ia sfârșit prin denunțarea unilaterală de către oricare dintre părți, cu condiția respectării termenului de preaviz (art.1436 alin.2 Cod civil).
Chiar dacă Legea nr.114/1996, specială prin raportare la dispozițiile evocate din codul civil, nu face vreo referire expresă la posibilitatea denunțării unilaterale, se poate deduce că, făcându-se aplicarea normei generale, de drept comun, o asemenea posibilitate este deschisă ambelor părți, cu respectarea însă a termenului de preaviz.
Prin urmare, recurenta s-a conformat dispozițiilor exprese ale art. IV lit. c din contractul de închiriere coroborate cu dispozițiile art. 1436 alin.2 cod civil și a anunțat intimatului-pârât concediul cu notificarea expediată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc " " cu 30 de zile înainte, așa cum prevede clauza din contract și respectând astfel termenul de preaviz.
Nefiind constrânsă să demonstreze vreo culpă a chiriașului, poate denunța contractul independent de condițiile prevăzute în contract pentru a obține rezilierea.
Termenul de preaviz a fost respectat atât prin emiterea notificării comunicată intimatului prin intermediul executorului judecătoresc, cât și prin promovarea acțiunii în evacuare, asimilată unei manifestări neechivoce de voință în sensul denunțării contractului.
Întrucât legea nu prevede vreo formă specială pentru denunțare, în toate cazurile"acțiunea de chemare în judecată pentru evacuare constituie manifestarea voinței de denunțare a contractului", termenul de preaviz fiind acoperit de timpul necesar soluționării litigiului.
Potrivit art. 480 Cod civil, titularul dreptului de proprietate se poate bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut în limitele determinate de lege. In consecință, nimeni nu poate fi îngrădit în exercitarea atributelor dreptului de proprietate (dreptul de a poseda, de a culege fructele și dreptul de dispoziție), decât în cazurile și în condițiile strict determinate de lege, în cauză neregăsindu-se vreuna din situațiile pe care legea le reglementează strict și numai ca o excepție de la exercitarea în mod exclusiv și absolut a dreptului de proprietate.
In consecință, recurenta, în calitate de proprietara a imobilului nu poate fi limitată în exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate, prin urmare nu poate fi limitată nici sub aspectul exercitării posesiei bunului aflat în proprietatea sa, intimatul-pârât locuind în prezent în imobil fără a putea opune un titlu locativ
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita motivelor de recurs, Curtea constată recursul ca fiind fondat, potrivit celor ce urmează:
În argumentarea soluției, instanța de apel a procedat în mod nelegal la o interpretare a raporturilor juridice născute în baza contractului de vânzare-cumpărare intervenit între vânzătorul și cumpărătorul, trecând peste voința acestor părți contractante în ce privește drepturile constituite în favoarea terților, între care și intimații pârâți.
Actele aflate la dosarul cauzei contrazic în mod neechivoc acest mod de interpretare, potrivit căruia în fapt nu a avut loc o concediere colectivă a salariaților vânzătorului din contractul menționat ci un transfer atipic, situație în raport de care s-ar fi menținut toate obligațiile persoanei juridice de la care ar fi fost transferați salariații, respectiv, pentru ceeace interesează în cauză, s-ar fi menținut și contractul de locațiune pe durată nedeterminată, cu titlu de accesoriu al contractului de muncă, de natură să le permită intimaților să locuiască în imobilul a cărui proprietate a fost dobândită de către recurentă pe întreaga durată a contractului de muncă încheiat ulterior cu societatea cumpărătoare.
În realitate, transferul dreptului de proprietate asupra unei părți din unitate și a obiectului de activitate al societății vânzătoare, a intervenit fără ca societatea cumpărătoare să-și fi asumat alte obligații fată de chiriașii intimați, decât cele ce rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 1441 Cod civil, potrivit cărora,Dacă locatorul vinde lucrul închiriat. cumpărătorul este dator să respecte locațiunea făcută înainte de vânzare".
Între societatea cumpărătoare și intimații pârâți nu a intervenit vreun acord cu privire la locațiunea camerei ocupate în imobilul proprietatea celei dintâi, cu atât mai puțin vreo manifestare de voință în sensul de a da locațiunii existente semnificația unor raporturi juridice a căror durată să fie aceeași cu cea din contractul de muncă, încheiat între aceste părți, situație în care obligația de asigurare a unei locuințe pentru aceștia din urmă ar fi fost prevăzută în contractul de muncă sau printr-un act adițional la acesta.
Ca urmare, locațiunea de care era ținută recurenta a fost una pe durată nedeterminată, în acord cu dispozițiile art. 1437 Cod civil, potrivit cărora, în situația locațiunii considerate ca reînnoite,efectele ei se regulează după dispozițiile articolului relativ la locațiunea fără termen", cum în mod corect a apreciat și prima instanță, poziție adoptată de recurentă prin prezentele motive de recurs.
Așa fiind, Tribunalul nu putea înlătura de la aplicare dispozițiile art. 1436 alin.2 Cod civil, potrivit cărora,dacă contractul a fost fără termen, ( este necesar concediul locatarului), concediul trebuie să se dea de la o parte la alta", dispoziții care, dincolo de orice îndoială, se regăsesc și în cuprinsul contractului la a cărei respectare era ținută recurenta, la capitolul IV pct. c în care s-a stipulat posibilitatea rezilierii unilaterale a contractului de către proprietar,cu condiția notificării chiriașului cu 30 de zile înainte".
Astfel cum în mod corect a argumentat recurenta, chiar dacă la acest capitol părțile contractante au folosit termenul de reziliere, situațiile în privința cărora au înțeles să convină au depășit sfera acestei modalități de încetare a raporturilor juridice specifice situației în care una dintre părțile contractului nu-și respectă obligațiile contractuale, reglementând, în mod distinct, încetarea contractului din voința locatorului și, corespunzător, din cea a locatarului, ca manifestare a principiului libertății contractuale.
Curtea nu poate să-și însușească concluziile intimaților, în acord cu decizia recurată, privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 169 alin.2 din Codul Muncii, care ar obliga cesionarul să preia ca atare drepturile și obligațiile cedentului decurgând din contractele sau raporturile de muncă existente la data transferului și pentru următoarele argumente:
Decizia nr. 426 din 31.05.2006 emisă de, de încetare a contractului de muncă încheiat cu intimatul pe temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b din Codul Muncii - ca urmare a acordului părților, chiar dacă face vorbire în preambulul ei de obligații asumate de societatea cumpărătoare în temeiul art. 169 alin.2 din Codul Muncii nu se coroborează în sensul susținerilor intimaților cu adresa acestei societăți, către locatarii de nefamiliști, (fila 49 dosar fond) prin care li se aduce la cunoștință acestora că urmare cumpărării de către recurenta reclamantă a,urmează a fi contactați de noul proprietar, în vederea stabilirii noilor relații locative".
Pe de altă parte, acceptând teza potrivit căreia locuința ocupată ar fi fost accesoriu la contractul de muncă, Curtea reține că potrivit răspunsului la interogatoriul ce le-a fost luat intimaților și de către prima instanță, rezultă că aceștia își au domiciliul la o altă adresă decât cea la care se află locuința în litigiu, situație în raport de care nici nu se justifică, în planul necesității imediate, continuarea locațiunii, câtă vreme locatarul nu justifică cu necesitate continuarea unei asemenea locațiuni.
Nu în ultimul rând, îngrădirea dreptului de proprietate dobândit de către recurentă în baza unor acte încheiate cu respectarea dispozițiilor legale trebuie să fie justificată de un scop legitim, iar pentru situația de speță, astfel cum a fost prezentată anterior, un asemenea scop legitim nu poate fi reținut, câtă vreme potrivit hotărârilor judecătorești depuse în dosar, pronunțate în cereri aflate la acest moment pe rolul altor instanțe, recunoașterea locațiunii asupra camerei ocupate în căminul de familiști nu reprezintă atât un fapt necesar, pus în directă legătură cu contractul de muncă încheiat cu fosta societate și nevoile locative ale salariaților, ci o premisă a anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între și cumpărătorul și de obligare a cedentei la vânzarea camerelor din cămin către foștii salariați.
În consecință, Curtea, găsind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat în cauză de reclamantă și va dispune, în baza art. 312 alin.1 și 3 modificarea deciziei recurate în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de pârâți.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă SC SRL împotriva deciziei civile nr. 298 din 26.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, și.
Modifică în tot decizia, în sensul că respinge apelul formulat de apelantul - pârât împotriva sentinței civile nr. 3921/08.06.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SC SRL și intimații-pârâți, și, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red. 2 ex./29.12.2008
Tribunalul București, Secția a V-a Civilă
Judecători: și
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Andreia Liana Constanda
