Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 453/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.453 /
Ședința publică din 4 mai 2009
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 3: Cristian
GREFIER:
S- luat în examinare recursul declarat de reclamanții G și împotriva deciziei civile nr.201/R/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți G și avocat, lipsă fiind pârâții și.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar o precizare a cererii, din care rezultă că își precizează demersul judiciar în sensul în care acesta este "contestație în anulare" și solicită declinarea contestației în anulare la ribunalul Timiș, instanță competentă în soluționarea acesteia.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau M sub nr. 33/295 din 16.01.2007, reclamanții G și au solicitat evacuarea pârâților și, din imobilul situat în loc. nr. 1608, jud. T, înscris în CF nr. 1201 nr. top 525, pentru lipsa titlului, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții sunt proprietari tabulari ai construcțiilor situate în loc. nr. 525, evidențiate în CF nr. 1201 nr. top 525, fiind cumpărate de reclamanți prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2655 din 09.06.1977 de la Prețul imobilului a fost de 61863 lei din care a fost achitat un avans 15663 lei, iar diferența de 46200 lei urma să fie achitată în rate lunare. In anul 1983, reclamanții au încheiat o înțelegere cu pârâții prin care urma să vândă pârâților imobilul pentru suma de 20.000 lei cu obligația acestora de a achita ratele ce mai erau de plătit. Pârâții au achitat doar suma de 20.000 lei, ne mai achitând reclamanților contravaloarea ratelor. Mai mult, în ultimii ani, reclamanții au achitat taxele și impozitele pentru acest imobil.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 480.civil.
Pârâții și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, solicitând atașarea dosarului nr- al Judecătoriei Sânnicolau M în vederea conexării, precum și a dosarului nr. 602/1996 al Judecătoriei Sânnicolau M, dosar în care instanța s-a pronunțat asupra executării obligațiilor rezultate din convenția încheiată între părți.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care arată, pe lângă aspectele invocate în acțiunea introductivă, că prin sentința civilă nr. 61/21.01.1997 la care fac referire pârâții, s-a respins cererea având ca obiect rezoluțiunea convenției încheiate între părți, statuându-se că pârâții au achitat suma de 20.000 lei reclamanților, nefiind un temei pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Mai mult, reclamanții menționează că această cerere este prescrisă extinctiv pentru că orice sentință judecătorească poate fi pusă în executare în termen de 3 ani, iar prin acțiunea formulată, pârâții înțeleg să obțină executarea silită a acestei hotărâri judecătorești. De asemenea, prin sentința civilă nr. 61/21.01.1997, instanța a constatat că pârâții au achitat suma de 20.000 lei, astfel că cererea formulată de pârâți în prezentul proces poate fi admisă doar în parte, în condițiile în care prețul de vânzare al imobilului a fost de 61.863 lei, iar diferența de 41.863 lei a fost achitată de reclamanți, astfel că reclamanții ar trebui să rămână proprietari asupra imobilului asupra unei cote corespunzătoare diferenței de preț achitată de aceștia.
La termenul de judecată din 13.03.2007, instanța de fond a dispus conexarea dosarului nr- al Judecătoriei Sânnicolau M, dosar având ca obiect acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții G și prin care reclamanții solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind imobilul înscris în CF nr. 1201 nr. top 525, înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cote de parte fiecare în CF, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii s-a arătat că în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat între părți la data de 12.05.1982, reclamanții au cumpărat de la pârâți imobilul reprezentând construcții, casa de locuit cu nr. 1608. Deși reclamanții și-au îndeplinit obligația asumată prin acest act, fapt constatat prin sentința civilă nr. 61/21.01.1997, pârâții refuză încheierea contractului în formă autentică. Prin sentința civilă menționată s-a respins cererea pârâților de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, cerere prin care invocau neexecutarea obligațiilor contractuale.
Pârâții G și au depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamanților cu motivarea arătată și în răspunsul la întâmpinare depus în dosarul nr-.
Apreciind că între cauze există o strânsă legătură, iar pentru o mai bună soluționare a raporturilor juridice deduse judecății se impune judecarea lor împreună, instanța de fond în temeiul art. 164.pr.civ. a dispus conexarea celor două dosare.
In probațiune a fost atașat și dosarul nr. 602/1996 al Judecătoriei Sânnicolau M, dosar în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 61/21.01.1997, sentința prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților G și având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții și.
Prin sentința civilă nr. 305/17.04.2007 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Sănnicolau Mar espins acțiunea formulată de reclamanții G și împotriva pârâților și având ca obiect evacuare.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâții și împotriva reclamanților G și având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, constatându-se că pârâții reclamanți reconvenționali au dobândit prin cumpărare, dreptul de proprietate, în cotă de parte fiecare, asupra construcției evidențiată în CF nr. 1201 nr. top 525, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra construcției.
S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârâților reclamanți reconvenționali și, în cotă de parte fiecare, asupra construcției evidențiată în CF nr. 1201 nr. top 525, cu titlu de drept dobândit prin cumpărare.
Au fost obligați reclamanții la plata sumei de 100 lei către pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții G și au solicitat evacuarea pârâților din imobilul, reprezentat de construcții, înscris în CF nr. 1201 nr. top 525, invocând lipsa unui titlu legal în baza căruia aceștia să locuiască în imobil, în condițiile în care reclamanții sunt proprietari tabulari ai imobilului.
Prin cererea reconvențională, pârâții-reclamanți reconvenționali și au solicitat, în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvenționali G și, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind construcțiile evidențiate în CF nr. 1201 nr. top 525 și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al pârâților, în cotă de parte fiecare, asupra acestor construcții.
Potrivit extrasului de carte funciară depus la dosarul cauzei, dreptul de proprietate asupra construcțiilor evidențiate în CF aparține reclamanților G și, drept de proprietate dobândit prin cumpărare și înscris în CF în anul 1982, dreptul de proprietate asupra terenului aparținând Statului român. Din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2655, rezultă că reclamanții au cumpărat acest imobil, prin T, în baza contractului de închiriere nr. 976/15.05.1977, iar prețul a fost stabilit, conform procesului verbal nr. 609 din 26.01.1977, la suma de 61.863 lei. Reclamanții au achitat la încheierea contractului suma de 15.663 lei, urmând ca diferența de preț să fie achitată în rate lunare, timp de 20 de ani. Instanța de fond a mai reținut că acest contract a fost încheiat la data de 25.06.1977.
La data de 12.05.1982, reclamanții G și au încheiat un act sub semnătură privată cu pârâții și, prin care primii, în calitate de vânzători, vindeau pârâților, casa pentru prețul de 20.000 lei, prima de 10.000 lei fiind achitată la data de 12.05.1982, iar a doua de 10.000 lei a fost achitată în luna martie 1983. Din anul 1982, pârâții au intrat în posesia imobilului, în care locuiesc și în prezent, iar în perioada 1982-1996 inclusiv, au achitat impozitul pe casa cu nr. 1608, așa cum rezultă din adeverința nr. 2858 din 24.06.1996
Prin cererea înregistrată sub nr. 602 din 21.05.1996 pe rolul Judecătoriei Sânnicolau M, reclamanții G și au solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții la data de 12.05.1982, acțiune care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 61/21.01.1997, instanța de fond constatând că nu poate fi reținută o neexecutare a obligațiilor contractuale de către pârâți, respectiv neplata prețului. Sentința menționată a rămas definitivă și irevocabilă.
Analizând convenția încheiată între părți la data de 12.05.1982 în raport de art. 1294 civ. instanța de fond a constatat că în ceea ce privește cuantumul prețului, în actul încheiat între părți se prevede în mod clar că prețul este de 20.000 lei, fără a se mai face nici un fel de referire la preluarea de către pârâți a ratelor ce urmau a fi achitate de către reclamanți către CEC. Chiar dacă reclamanții au susținut că prețul a fost stabilit între părți la suma de 68.000 lei, prima instanță nu a reținut acest fapt, întrucât potrivit art. 1191 alin.2 civil "nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului.", iar potrivit art. 1191.civil dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, nu se poate face decât sau prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, nefiind nici una din situațiile prevăzute de art. 1198.civil care înlătura aplicarea acestor reguli.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că există o neconcordanță între susținerile reclamanților cu privire la prețul imobilului, în condițiile în care ei susțin că prețul convenit a fost cel înscris în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu T, respectiv 68.000. Insă de la momentul încheierii acestui contract, 25.06.1977 și până la momentul încheierii actului sub semnătură privată 12.05.1982, reclamanții au achitat ratele lunare, timp de 5 ani, astfel că nu putea fi vorba de același preț.
In susținerea acestor considerente, instanța de fond a apreciat că se înscrie și atitudinea reclamanților, care deși au încheiat actul în anul 1982, și au permis pârâților să se mute în imobil, abia în anul 1996 au făcut primul demers juridic în vederea rezoluțiunii actului, deci după 14 ani, iar acum după alți 10 ani, în care nu au întreprins nici o măsură, ci au avut o atitudine de pasivitate, acceptând ca pârâții să-și exercite prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului.
În consecință, a fost respinsă acțiunea reclamanților și a fost admisă cererea reconvențională a pârâților cu consecința pronunțării unei hotărâri care ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare asupra imobilului în litigiu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, calificat de instanță ca fiind recurs, având în vedere valoarea imobilului în litigiu care se situează sub limita prevăzută de art. 282 ind. 1 pr.civ. reclamanții G și, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii principale și respingerii cererii reconvenționale arătând în motivare următoarele:
Hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât aceasta ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare în temeiul unui înscris sub semnătură privată care nu a fost semnat de către reclamanți și care nu este opozabil acestuia conform art. 1176 și urm civ.; înscrisul invocat de pârâți poate fi privit cel mult ca un început de dovadă scrisă care poate fi completat cu alte probe din care în speță rezultă faptul că pârâții au achitat doar de 20.000 lei din prețul total al imobilului.
În continuare se arată că în mod greșit instanța de fond a înlăturat principiul îmbogățirii fără justă cauză, invocat de reclamanți, considerând că în speță se aplică condițiile răspunderii contractuale, că imobilul la data înstrăinării era ipotecat în favoarea CEC T și ca atare nu era în circuitul civil și în fine, reclamanții au depus diligențe încercând să mobilizeze pârâții la onorarea obligațiilor contractuale, aserțiuni reiterate și în concluziile scrise, depuse pentru termenul de astăzi.
Ca ultim motiv de recurs, se reproșează instanței de fond faptul că nu a obligat pârâții să achite o taxă de timbru la valoarea indicată în certificatul fiscal depus la dosar.
În drept se invocă art. 282 și urm. pr.civ.
Intimații nu au depus întâmpinare, deși au fost legal citați cu această mențiune, dar la cuvântul în fond, apărătorul acestora a solicitat respingerea recursului, ca nefondat arătând că în speță convenția încheiată între părți a fost cenzurată anterior de două instanțe de judecată.
În recurs nu s-au solicitat și administrat probe noi în sensul arătat de art. 305 pr.civ.
Prin decizia civilă nr.201/R/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a fost espins recursul declarat de reclamanții - recurenți G și împotriva sentinței civile nr. 305/17.04.2007 pronunțată de Judecătoria Sănnicolau M în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții - intimați și.
Au fost obligați recurenții să plătească intimaților 1400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că înscrisul încheiat între părți la data de 12.05.1982 (fila 4 dosar 602/1996) atestă vânzarea imobilului în litigiu de către reclamanți, către pârâți, la prețul de 20.000 lei stipulat în cuprinsul convenției.
Susținerile reclamanților prin cererea de recurs privind nesemnarea acestui înscris sunt, pe de o parte contradictorii, iar pe de altă parte, vădit nefondate.
Astfel, deși reclamanții susțin nesemnarea înscrisului, ceea ce ar echivala cu inexistența acestuia, în dosarul 602/1996 al Judecătoriei Sânnicolau M au solicitat rezoluțiunea acestui act pe motiv că pârâții cumpărători nu și-au onorat obligațiile privind achitarea în întregime a prețului vânzării, acțiunea lor fiind respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 61/21.01.1997 a Judecătoriei Sânnicolau
Pe de altă parte, în dosarul nr- al Judecătoriei Sânnicolau M, conexat celui de față, reclamanții prin întâmpinarea aflată la fila 20 dosar, au recunoscut încheierea convenției de înstrăinare încheiată cu pârâții, susținând doar neachitarea integrală a prețului înstrăinării.
Convenția încheiată între părți a fost analizată corect de instanța de fond din perspectiva art. 1294 civ. raportat la probatoriul administrat în cauză.
Împrejurarea că în aceea convenție nu s-a trecut prețul real stabilit de părți, acela de 68.000 lei, ci suma de 20.000 lei, nu a fost dovedită de reclamanții în condițiile art. 1169 civ.
Convenția încheiată între părți trebuie interpretată în raport de regulile generale de interpretare ale convențiilor stabilite de art. 967 civ. cu observarea regulei speciale de interpretare în materie de vânzare stabilită de art. 1312 civ. potrivit căruia "Vânzătorul este dator să explice curat îndatoririle ce înțelege a lua asupra-și. Orice clauză obscură sau îndoioasă se interpretează în contra vânzătorului".
Din această perspectivă, se constată că prin actul încheiat, părțile au stabilit ca preț al imobilului suma de 20.000 lei, iar dacă vânzătorii reclamanții au negociat un alt preț al vânzării, aveau obligația, potrivit textului citat, să consemneze sau sa dovedească in speță de fata prețul real al imobilului.
Reținând existența raporturilor contractuale dintre părți și forța obligatorie a contractului dată de art. 969 civ. în mod corect instanța de fond a înlăturat susținerea nelegală a reclamanților privind incidența instituției îmbogățirii fără justă cauză.
Împrejurarea că la data vânzării, respectiv 12.05.1982, imobilul era grevat de ipotecă în favoarea CEC T, nu are drept consecință scoaterea imobilului din circuitul civil, așa cum în mod neîntemeiat se susține prin motivele de apel.
Este adevărat că instanța de fond a reproșat pasivitatea reclamanților însă aceasta nu este de natură a duce la reformarea hotărârii de fond, întrucât această pasivitate a reclamanților a confirmat raporturile contractuale dintre părți în baza cărora, pârâții au fost lăsați în posesia imobilului începând din 1982, data achiziționării imobilului, și până în prezent.
Ultimul motiv de recurs, privind insuficienta timbrare a cererii reconvenționale de către pârâți este nefondat întrucât instanța de fond în mod corect a luat în calcul la stabilirea taxei de timbru datorată de pârâții - reclamanți reconvenționali, valoarea imobilului astfel cum a fost consemnată de părți prin actul de înstrăinare încheiat in 1982 și nu valoarea de impozitare a imobilului existentă în anul 2007.
Deși la termenul din data de 11.02.2008 reprezentantul reclamanților a solicitat casarea hotărârii recurate, fără însă a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304, 304 ind. 1, 306 al. 2 pr.civ. sau art. 312 pr.civ. tribunalul constată că în speță nu se regăsește nici unul din motivele de casare reglementate de aceste texte.
În consecință, pentru considerentele expuse mai sus, recursul se privește ca fiind vădit nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins, iar în baza art. 274 pr.civ. recurenții vor fi obligați să plătească intimaților 1400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții G și, solicitând repunerea în termenul de recurs, în situația în care instanța va considera necesar, întrucât această hotărâre judecătorească nu le-a fost comunicată și nu au avut cunoștință de soluția pronunțată în acest dosar al Tribunalului Timiș.
In situația în care recursul va fi apreciat ca fiind declarat în termen solicită admiterea lui, desființarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Timiș.
Cu privire la termenul de declarare a recursului, Curtea are în vedere prev.art.301 pr.civ. care prevede că, termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
In speța de față, decizia civilă nr.201/R/2008 a Tribunalului Timiș nu a fost comunicată recurenților, astfel că, recursul acestora urmează a fi privit ca fiind declarat în termen.
In drept, recursul nu este motivat, însă în motivare se arată că decizia pronunțată de Tribunalul Timiș este nelegală, întrucât a fost soluționată de un complet format din trei judecători, că greșit a fost apreciată calea de atac exercitată de reclamanți ca fiind recurs și nu apel, și a fost pronunțată o hotărâre irevocabilă, deși pentru deciziile pronunțate în apel calea de atac este cea prevăzută de lege, și anume, recursul.
Pârâții intimați au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de către reclamanții recurenți ca inadmisibil, arătându-se că, în fața tribunalului s-a pus în discuție recalificarea căii de atac exercitate de aceștia din apel în recurs, potrivit criteriului valoric prev. de art.2821pr.civ., că ambele părți au fost de acord cu această recalificare, și prin urmare, decizia pronunțată de tribunal în recurs, fiind irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu această cale de ataca recursului.
Pe de altă parte, intimații mai invocă și excepția tardivității recursului declarat de către reclamanți.
Se mai arată că decizia tribunalului are în prezent putere de lucru judecat și că, au fost efectuate operațiuni în cartea funciară așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr.305/17.04.2007, care a fost supusă controlului judiciar prin decizia civilă nr.201/R/11.02.2008.
La termenul de azi 4 mai 2009, reprezentantul recurenților a depus o precizare a cererii de recurs în sensul că, înțelege să transforme calea de atac exercitată împotriva deciziei civile nr.201/R/2008 din recurs în contestație în anulare, motiv pentru care, solicită ca dosarul să fie trimis la ribunalul Timiș spre competentă soluționare a acestei căi extraordinare de atac.
Curtea, apreciază că această cerere de transformare a căii de atac a recursului în contestație în anulare este tardiv formulată, după exercitarea căii de atac a recursului și nu este formulată înăuntrul termenului de motivare a recursului, așa cum solicită art.303 pr.civ.
Analizând recursul declarat în cauză, Curtea îl găsește întemeiat și urmează a-l admite, pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr.32/9.06.2008 pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție în recurs, în interesul legii, s-a stabilit că, dispozițiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit. și art.2821alin.1 pr.civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale, având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturile patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioară de carte funciară.
In speța de față, tribunalul a procedat la recalificarea căii de atac din apel în recurs prin încheierea de ședință din 10.12.2007 având în vedere valoarea de impozitare a imobilului ce face obiectul prezentului litigiu, valoare ce este situată sub limita de 100.000 lei, însă, au pierdut din vedere faptul că reclamanții G și au solicitat prin acțiunea introductivă evacuarea pârâților și, acțiune ce nu este evaluabilă în bani și astfel, se supune celor trei grade de jurisdicție prevăzută de lege.
Urmează ca în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea să admită recursul reclamanților și apreciind că Tribunalul Timișa pășit la soluționarea căii de atac exercitate de reclamanți într-o compunere greșită a completului de judecată, respectiv din trei judecători și nu din doi judecători cât ar fi fost necesar pentru soluționarea apelului, făcând susceptibilă hotărârea pronunțată de casare cu trimitere potrivit Art.312 alin.3 și 304 pct.1 pr.civ.
In baza textelor de lege mai sus enunțate urmează a fi casată decizia tribunalului și cauza să fie trimisă spre rejudecare în apel la ribunalul Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții G și împotriva deciziei civile nr.201/R/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-,pe care o casează și,
Trimite cauza spre rejudecare în apel la ribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 mai 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red./26.05.2009
Dact.GK/2 ex./26.05.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;;
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Marinela Giurgincă, Cristian
