Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 457/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 457/2009-
Ședința publică din 16 martie 2009
PREȘEDINTE: Popa Aurora | - - | - JUDECĂTOR 2: Galeș Maria |
- - | - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia | |
- -- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de recurenta contestatoare, cu domiciliul în O-/A bloc 29 etaj 3. 65 județul B, în contradictoriu cu recurenta intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 1071/LM/2008 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie,
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă pentru recurenta contestatoare, lipsă, reprezentantul său av. în baza împuternicirii avocațială din 12.03.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Reprezentantul recurentei contestatoare depune la dosar adeverința nr. 5560/21.10.2008 eliberată de SC SA O pentru a dovedi că în secția în care a lucrat contestatoarea se produceau pesticide.
Nefiind alte cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei contestatoare solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond, obligarea intimatei la recalcularea retroactivă a pensiei contestatoarei din data de 07.12.2005, prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, cu cheltuieli de judecată. Se mai arată că recurenta contestatoare a desfășurat activitate în condiții grele, de toxicitate, peste 21 de ani în secția I organo-fosforice, unde se produceau și pesticide, la Intreprinderea Chimică Sinteza O, aspecte de care nu s-a ținut cont la soluționarea contestației de către instanța de fond.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1071/LM/2008 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fostadmisă în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. -/2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a fost obligată intimata să-i recalculeze pensia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare; cu cheltuieli de judecată de 500 lei în favoarea contestatoarei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Stagiul complet de cotizare avut în vedere, la recalcularea pensiei contestatoarei, a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatoarea la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă și practica constantă a Curții de Apel Oradea, contestatoarea având o speranță legitimă de a obține recunoașterea drepturilor sale, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
S-a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare a contestatoarei era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatoarei ar fi de 30 de ani. O astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. Aceste reglementări se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG 4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin. 2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Întrucât Legea nr. 226 din 2006 fost emisă in temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 actualizată si potrivit art. 6 din Legea nr. 226 din 2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință ca indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in grupa I de muncă ( condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexa la legea 226/2006. Art. 2 alin 2 din Legea nr. 226/2006 prevede că: "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Funcția si locul contestatoarei încadrându-se in grupa I de muncă potrivit legislației anterioare este astfel asimilat stagiului de cotizare prevăzut de legea nr. 226/2006.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.
Art. 5 din același act normativ stipulează că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare." Este adevărat că legea precizează că este vorba de unitățile prevăzute în Anexa 2, dar în baza principiului la condiții de muncă egale, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie, consacrat de nr.OUG 4/2005, se impune, pentru a nu exista discriminări, a se asimila societăților prevăzute în anexa 2 la Legea nr. 226/2006 și societățile comerciale în care s-au desfășurat activitățile prevăzute în anexa 1 la aceeași lege, dar care s-au desființat, au fost lichidate judiciar, înainte de apariție Legii nr. 226/2006, cum este și cazul SC SA
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxei judiciare de timbru, au declarat recurs contestatoarea și intimata Casa Județeană de Pensii
Prin recursul său, recurenta a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și obligarea intimatei la recalcularea pensiei retroactiv din 07.12.2005 și luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, cheltuieli de judecată.
Recurenta critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că instanța nu a avut în vedere că a lucrat în condiții grele la de alumină și chimică Sinteza în grupa I-a de muncă 21 de ani, 11 luni și 6 zile, la secția de pesticide - mediu toxic, intimata neaplicând prevederile legale mai favorabile - articolele 11, 14, 16 din Legea nr. 3/1977 și articolele 19, 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, Legea nr. 226/2006 anexa 1 punctele 16 și 45. Recurenta arată că, fiind pensionată în 1991, îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 3/1977 articolele 11 și 14, care prevăd că procentele corespunzătoare grupelor I și II se aplică persoanelor care au lucrat 20 de ani în grupa I-a și 25 de ani în grupa a II-a, recurenta contestatoare având 22 de ani în grupa I-a de muncă, astfel încât intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B trebuia să utilizeze un stagiu de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani, cum a procedat.
Recurenta invocă nelegalitatea sentinței instanței de fond, care nu a ținut cont de dispozițiile exprese ale Legii nr. 3/1977 și Legii nr. 19/2000, care asigură diferențe de tratament juridic asiguraților din grupele I-a și a II-a de muncă.
Recursul este admisibil, susține recurenta și prin prisma prevederilor articolelor 19 și 20 din Legea nr. 19/2000, care instituie un regim juridic avantajos pentru asigurații care au lucrat în condiții speciale și deosebite, ea lucrând în condiții speciale - în grupa I-a de muncă și de asemenea prin Legea nr. 226/2006 anexa 1 punctul 1, b și 45.
În drept au fost invocate prevederile articolului 304 Cod de procedură civilă, articolelor 11, 14 din Legea nr. 3/1977, articolelor 19, 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 226/2006.
Prin recursul formulat, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.
În motivele de recurs s-a invocat eroarea instanței cu privire la interpretarea articolului 2 aliniatul 1 din HG nr. 1550/2004 privind stagiul complet de cotizare, în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat nu este cel impus de articolul 8 din Legea nr. 3/1977, ci un alt număr de ani vechime în muncă, iar principiul invocat la condiții egale - pensii egale nu poate fi aplicat în condițiile în care HG nr. 1550/2004 stabilește excepții de șla acest principiu în articolul 2 aliniatul 3.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 punctele 8 și 9 Cod de procedură civilă, HG nr. 1550/2004.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică prevăzute de articolul 304 Cod de procedură civilă, se apreciază că aceasta este nelegală, sens în care în condițiile articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, se va admite recursul intimatei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și se va respinge ca nefondat recursul contestatoarei, urmând a fi modificată în tot sentința și respinsă ca neîntemeiată contestația.
Recursul intimatei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B va fi admis, dar în considerarea altor motive decât cele invocate, după cum urmează:
Obiectul contestației îl formează decizia de recalculare a pensiei nr. -/01.07.2007 - fila 7 dosar fond, în care s-a stabilit stagiul complet de cotizare prevăzut de lege de 25 ani și începând cu 01.07.2007, determinat conform OUG nr. 19/2007 de modificare a Legii nr. 19/2000.
Ori, instanța de fond, cu neobservarea acestui stagiu deja stabilit prin decizie, admițând contestația a obligat intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B să emită o nouă decizie cu același stagiu de 25 de ani stabilit deja în decizia contestată.
Recursul contestatoarei se reține însă neîntemeiat.
Nu se contestă faptul că recurenta contestatoare a desfășurat activitate în grupa I-a de muncă, aceasta reiese și din decizia intimatei prin care i s-au deschis drepturile la pensie - Decizia nr. -/02.07.1991, fila 46 dosar fond, în baza Legii nr. 3/1977, dar acest act normativ în prezent a fost abrogat prin Legea nr. 19/2000, astfel că orice solicitare de aplicare a dispozițiilor acesteia în prezent nu mai poate fi analizată, aprecierile în acest sens fiind nefondate.
Se reține din cuprinsul aceleiași decizii că recurenta contestatoare a avut o vechime în muncă întregită de 43 ani 2 luni și 7 zile, din care 21 ani, 11 luni și 6 zile în grupa I-a de muncă, din buletinul de calcul -/28.04.2005 - fila dosar fond și, respectiv, decizia nr. -/01.07.2007 privind stabilirea drepturilor de pensie conform OUG nr. 19/2007, se reține faptul că intimata a utilizat determinarea punctajului mediu anual în situația recurentei contestatoare un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.
Legea nr. 226/2006 la care face referire recurenta contestatoare și solicită a fi aplicată, se referă la încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, însă acest act normativ nu conține nici o prevedere conform căreia să se folosească determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, ci de 25 de ani, conform articolelor 3-5 pentru cei ce au lucrat în condiții de muncă ce se regăsesc în anexa I, criticile recurentei fiind nefondate.
Raportat la considerentele expuse, instanța de recurs, în baza articolului 312 aliniatul 1, combinat cu articolele 296 și 316Cod de procedură civilă, va admite ca fondat recursul intimatei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, modificând în totalitate sentința în sensul respingerii contestației formulată de, urmând a respinge ca nefondat recursul acesteia din urmă în temeiul aceluiași articol 312 aliniatul 1,combinat cu articolele 296 și 316Cod de procedură civilă.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurenta intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 1071/LM/2008 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că:
Respinge contestațiaformulată de în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
RESPINGE ca nefondat recursul civilintrodus de recurenta contestatoare .
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 16 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - --
decizie:./31.03.2009
Complet fond: Fl.
în 2 ex.: /31.03.2009
Președinte:Popa AuroraJudecători:Popa Aurora, Galeș Maria, Stan Aurelia