Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 480/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 480
Ședința publică de la 08 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâții, împotriva deciziei civile nr. 235 din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 17078 din 3 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții pârâți, personal, intimatul reclamant, personal și asistat de avocat, lipsind recurenții pârâți, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că în urma verificărilor efectuate pe site-ul ÎCCJ, s-a constatat că a fost respinsă cererea de strămutare formulată în cauză, după care;
Recurenții pârâți și au solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător care să-i reprezinte interesele în cauză, întrucât a fost reziliat contractul de asistență juridică încheiat cu avocat.
Avocat, pentru intimatul, a solicitat respingerea cererii de amânare formulată de recurenții pârâți.
Instanța a respins cererea de amânare, apreciind că prin această cerere se încearcă tergiversarea judecării cauzei și, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurenții pârâți și, având pe rând cuvântul, au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
Avocat, pentru intimatul, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice; obligarea recurenților la despăgubiri pentru exercitarea abuzivă drepturilor procesuale, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La data de 6 martie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând evacuarea acestora pe calea ordonanței președințiale din imobilul situat în C,-, județul D și obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că prin sentința civilă nr. 11459/iulie 1997 pronunțată de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare imobiliară formulată de pentru imobilul în litigiu, considerându-se că preluarea de către stat în baza Decretului nr.92/1950 s-a făcut fără titlu, situație în care statul nu a dobândit vreun drept de proprietate asupra imobilului.
Că, după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, D, deși hotărârea îi era opozabilă, a perfectat un contract de închiriere cu pârâtul titular, ceilalți pârâți fiind membri săi de familie.
În luna iulie 2000, imobilul a fost scos din evidențele D, iar din anul 2004 pârâții nu mai plătesc chirie.
Reclamantul a mai arătat că pârâții nu au mai încheiat contract de închiriere cu C, nu au avut contract de închiriere cu adevăratul proprietar, prin urmare nu mai pot invoca o prelungire legală a termenului de închiriere.
A susținut că, chiriașii nu au cerut încheierea unui contract conform art. 9 din OUG nr. 40/1999, aceștia au obținut repartiții de la Primăria C pentru locuințe,invocând chiar existența litigiului cu fostul proprietar.
Astfel, are încheiat contractul de închiriere nr. 49364/19.08.2003 cu Consiliul Local C, iar urmează să beneficieze de o astfel de repartiție.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10, alin. 3 din OUG nr. 40/1999.
La termenul din data de 26 septembrie 2007, reclamantul a precizat acțiunea în sensul că a solicitat evacuarea pârâților pe calea dreptului comun.
Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând pe cale de excepție să se constate autoritatea de lucru judecat, deoarece au mai existat cereri având același obiect, aceeași cauza și aceleași părți, care s-au soluționat printr-o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă.
În subsidiar, au solicitat respingerea acțiunii față de pârâții și, ca lipsita de obiect, întrucât aceștia nu mai locuiesc în imobil, iar față de ceilalți pârâți respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 3 din OUG 40/1999, ci dispozițiile art. 11 alin. 1 din OUG 40/1999, fapt reținut și în hotărârile care s-au pronunțat.
Prin concluziile expuse în scris, reclamantul a precizat noi temeiuri de fapt și de drept ale acțiunii, arătând că potrivit OUG 40/1999, contractele de închiriere existente în anul 1999 - luna aprilie se prelungesc de drept pentru o perioada de 5 ani, respectiv până în aprilie 2004.
Deși în anul 1999 Statul și respectiv C nu mai avea nici măcar aparența dreptului de proprietate, au încheiat contracte de închiriere cu pârâții, astfel că a fost nevoit ca proprietar să respecte această locațiune până în aprilie 2004.
Reclamantul a mai învederat că pârâții nu mai au raporturi locative nici cu statul, nici cu proprietarul, folosind imobilul în mod abuziv, aceștia nemaiputând beneficia de efectele OUG 40/1999.
Considerând că nu mai sunt incidente în cauză dispozițiile OUG 40/1999,reclamantul a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 1436 și art. 1437 Cod civil, contractul de închiriere fiind unul fără termen, iar denunțarea acestuia se poate face unilateral oricând, de proprietar sau chiriaș.
A arătat că în speță, nu se poate argumenta că potrivit OUG 40/1999, pârâții ar beneficia de măsurile de protecție care le-ar conferi în continuare calitatea de chiriași, întrucât orice prevedere legală care statuează obligativitatea proprietarilor de a menține închirieri nefavorabile lor, contravine prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Cât privește excepția autorității de lucru judecat, reclamantul a motivat că este neîntemeiata, întrucât nu exista identitate de cauză, împrejurările de fapt avute în vedere de instanța la pronunțarea sentinței civile nr. 5826/01.07.2004, fiind diferite.
Prin sentința civilă nr. 17078/3 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, și.
S- dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în C,str. - -, nr. 59, județul D.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Craiovaa reținut că imobilul situat în C,-, Județul D este proprietatea reclamantului, căruia i-a fost retrocedat prin sentința civilă nr. 11459/03.07.1997 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă conform deciziei civile nr. 5158/1999 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA și că, pârâților li s-a atribuit imobilul în baza contractului de închiriere nr. 815 încheiat cu C la data de 23.07.1999.
În contextul în care reclamantul nu a încheiat un nou contract de închiriere cu pârâții, vechiul contract a fost prelungit în conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 2 din OG nr. 40/1999 care stipulează că se vor prelungi de drept, pentru o perioadă de 5 ani, contractele de închiriere ale chiriașilor din imobilele preluate abuziv în perioada 1948-1949.
În atare situație, pârâții nu mai beneficiază de protecția instituită de OUG 40/1999, întrucât durata de 5 ani a expirat în luna aprilie 2004.
Prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți, reținând că între cererea privind evacuarea ce face obiectul cauzei și cele soluționate prin decizia civilă nr. 3190/2002 și decizia civilă nr. 2948/2006 pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA, nu există identitate de cauză.
Astfel, în cauză, cererea vizează evacuarea raportată la momentul expirării termenului de închiriere față de cererile anterioare prin care se urmărea evacuarea, ca efect al nulității contractului de închiriere și ca o consecință a lipsei consimțământului la încheierea unui nou contract de închiriere.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâții, și, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Pe cale de excepție au solicitat să se constate autoritatea de lucru judecat, deoarece au mai existat cereri care au avut același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, care au rămas definitive și irevocabile.
În subsidiar, au solicitat respingerea acțiunii reclamantului față de și ca lipsită de obiect, pentru că aceștia nu mai locuiesc în imobil, iar față de restul ca neîntemeiată.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a constatat în mod greșit că nu operează autoritatea de lucru judecat, pe motiv că nu există identitate de cauză.
Că, în speță, nu s-a încheiat nici un contract de închiriere între părți, astfel dispozițiile dreptului comun nu se pot aplica, astfel că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11, alin. 1 din OUG nr. 40/1999.
Prin decizia civilă nr.253 din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de pârâții -, - și, împotriva sentinței civile nr.17078/03 12 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul-reclamant -.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă în mod corect de prima instanță, întrucât nu există identitate de cauză între cererea privind evacuarea ce face obiectul prezentului litigiu și cele soluționate prin decizia civilă nr.3190/2002 și decizia civilă nr.2948/2006, pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA.
Pe fond, tribunalul a avut în vedere sentința civilă nr.11459/3.07.1997 pronunțată de Judecătoria Craiova, definitivă și irevocabilă, prin care reclamantul intimat a redobândit în proprietate imobilul situat în C,-.
Că, la data de 23 iulie 1999 între pârâtul și fostul administrator al imobilului C, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 815, contract prelungit de drept pe o perioadă de 5 ani, calculată de la data intrării în vigoare a OUG nr.40/1999, reclamantul intimat subrogându-se în drepturile fostului locatar, în condițiile art. 1441 Cod civil.
Întrucât prelungirea contractului de închiriere pentru pârâți a încetat la data de 8 aprilie 2004, după această dată contractul de închiriere este supus prevederilor art. 1436, 1437 și 1438 Cod civil.
Conform acestor texte legale, după expirarea termenului stipulat prin locațiune, dacă locatarul rămâne și e lăsat în posesie, atunci se consideră locațiunea ca reînnoită, dacă însă s-a notificat concediul, locatarul nu poate opune relocațiunea tacită.
Cum pârâților li s-a notificat concediul, cel mai târziu prin cererea de chemare în judecată din 6.03.2007, dată de la care ocupă abuziv imobilul din litigiu, în mod corect au fost evacuați pârâții, confirmă tribunalul.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal au declara recurs pârâții, susținând că sunt nelegale.
Criticile aduse hotărârilor vizează următoarele aspecte:
- greșit s-a apreciat că în speță nu operează excepția autorității de lucru judecat, cu motivarea că nu există identitate de cauză între acțiunea dedusă judecății și acțiunile finalizate prin decizia civilă nr.3190/2002 și decizia civilă nr.2948/2006 pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA, ignorându-se temeiul de drept, părțile și obiectul cauzei;
- instanțele au interpretat și aplicat greșit dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 1436, 1437 cod civil și au ajuns la concluzia eronată că, contractul de închiriere este unul fără termen, iar denunțarea acestuia se poate face unilateral, oricând de proprietar sau chiriaș;
- în speță, sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. 1 din OUG nr.40/1999, fapt reținut și prin celelalte hotărâri judecătorești, iar neplata chiriei până la încheierea unui nou contract de închiriere, nu poate fi invocată de proprietar ca motiv de evacuare.
În drept, criticile formulate vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr. civilă.
În cauză, reclamantul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivarea întâmpinării, reclamantul a susținut că în speță nu este incidentă excepția de lucru judecat, iar pe fond, critica privind aplicarea greșită a legii nu poate fi reținută, întrucât aplicabilitatea OUG nr.40/1999, a încetat din 8 aprilie.
Întrucât pârâții au depus cerere de strămutare la Înalta Curte de Casație și Justiție, în ședința publică din 5 noiembrie 2008, în baza art. 244 alin. 1 Cod pr. civilă, judecarea cauzei fost suspendată până la 8 aprilie 2009.
Recursul este nefondat.
Prin sentința civilă nr.11459/3 iulie 1997 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.12804/1997, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.5158/1998 de Curtea de APEL CRAIOVA, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin DGFP D, Consiliul Local C și
Au fost obligați pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate imobilul situat în C,- ( fostă-), cu terenul aferent.
La data retrocedării imobilului, acesta era ocupat de pârâți în baza contractului de închiriere nr.391/1996 încheiat cu C, prelungit ulterior încă 5 ani, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, prin contractul de închiriere nr.815/23.07.1999 în temeiul OUG nr.40/1999.
Între părțile în litigiu au existat ulterior retrocedării către reclamant a imobilului, litigiile civile finalizate prin decizia civilă nr.3190/2002 și 2948/2006, pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA, prin care a fost respinsă acțiunea în evacuare a pârâților.
Se constată că prin decizia civilă nr.3190/2002 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a solicitat evacuarea pârâților, ca o consecință a lipsei consimțământului la încheierea unui nou contract de închiriere, potrivit OUG nr.40/1999, iar prin decizia civilă nr.2948/2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a solicitat evacuarea ca efect al nulității contractului de închiriere nr.815/1999, încheiat între pârâtul și
În cauza dedusă judecății, reclamantul a solicitat evacuarea pe dispozițiile art. 1436, 1437 Cod civil, din dreptul comun, deci temeiurile juridice invocate în cele trei cauze sunt diferite.
Neexistând identitate de temei juridic între acțiunea dedusă judecății și cele finalizate anterior,critica invocată de pârâți privind respingerea greșită a excepției autorității de lucru judecat, este neîntemeiată.
Criticile privind interpretarea și aplicarea greșită a legii, cu referire la aplicarea în speță a dispozițiilor art. 1436,1437 Cod civil și inaplicabilitatea art. 11 alin. 1 din OUG nr.40/1999, sunt neîntemeiate.
Se constată că instanțele de judecată ce s-au pronunțat anterior cu privire la cererile de evacuare formulate de reclamant au reținut că la acel moment pârâții beneficiau de prelungirea legală a contractului de închiriere nr.815/1999, conform art. 11 alin. 1 din OUG nr.40/1999, că acel contract nu a fost afectat de cauze de nulitate invocate.
La data formulării prezentei cauze, prorogarea legală a contractului de închiriere nr.815/23.07.1999 în temeiul OUG nr.40/1999, care a operat doar pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței, a încetat la 8 aprilie 2004, nefiind prelungită nici prin art. 1 din OUG nr.8/2006, care se referă numai la suprafețele locative cu destinația de locuințe din proprietatea statului sau a unității administrativ - teritoriale, astfel că între pârâți și nu mai există raporturi locative care să justifice deținerea de către aceștia a imobilului proprietatea reclamantului.
Instanțele au reținut corect că în speță nu mai sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 1 din OUG nr.40/1999, ci sunt incidente dispozițiile art. 1436, 1437 Cod civil, în cauză nu a operat tacita relocațiune, fiindcă a fost notificat concediul de către reclamant, iar pârâții nu mai au titlu locativ începând cu 8 aprilie 2004, așa încât, după această dată reclamantul a fost îndreptățit să ceară în justiție evacuarea pârâților pentru lipsa titlului locativ, cum de altfel au dispus și instanțele.
În acest sens este și opinia exprimată în literatura de specialitate care a subliniat în mod constant că, "dat fiind că ordonanța prevede prelungirea contractului de închiriere existent pe cel mult durata prelungirii legale, după expirarea acestui termen respectiva închiriere încetează, dacă nu intervine tacita relocațiune sau vreo altă cauză de prelungire."
A prelungi la nesfârșit contractul de închiriere în favoarea pârâților, ar însemna o sarcină deosebit de grea și disproporționată în sarcina reclamantului.
De altfel, reclamantul a invocat o atingere adusă dreptului său de proprietate, contrară art. 1 al Protocolului nr.1 adițional la CEDO din cauza imposibilității prelungite în care s-a aflat de a dispune de un imobil ce i-a fost retrocedat și de a încasa o chirie, imposibilitate rezultată din aplicarea dispozițiilor ordonanței de urgență adoptată de Guvern în materia contractului de închiriere pentru locuințe.
Curtea Europeană a statuat în cauza "Radovici și Stănescu contra României", pronunțată în noiembrie 2006, că " sancționarea proprietarilor care au omis să se conformeze condițiilor de formă prevăzute de OUG nr.40/1999, impunându-le o obligație atât de grea ca aceea de a păstra locatarii în imobilul proprietatea lor timp de 5 ani, fără nici o posibilitate concretă și reală de a încasa o chirie, a făcut să apese asupra lor o sarcină specială și exorbitantă, de natură să întrerupă echilibrul just existent între interesul general și protecția dreptului individual la respectarea bunurilor sale".
Criticile pârâților nu pot fi reținute, cu atât mai mult cu cât pârâții, -, și, au beneficiat de repartizarea unei locuințe de către Primăria Municipiului C, situată în C, str. - - blocul BO 3,. 20,iar pârâta figurează pe lista de priorități a HCL nr.235/2005, aspecte consemnate în adresa Primăriei Municipiului C, nr.874 27/2006, depusă la dosar.
Față de cele ce preced, apreciindu-se că în cauză nu subzistă motivele de recurs invocate de recurenți, hotărârile pronunțate fiind legale și temeinicie, urmează ca în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, să se respingă recursul ca nefondat.
Cererea intimatului privind obligarea recurenților la plata de despăgubiri pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, concretizată în cererea de amânare formulată la termenul din 8 aprilie 2009, urmează a fi respinsă, întrucât Curtea nu a dat curs cererii de amânare formulată de recurenți pentru lipsă de apărare și a procedat la soluționarea recursului.
În baza art. 274 Cod pr. civilă, recurenții urmează a fi obligați la 2000 lei cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâții, împotriva deciziei civile nr. 235 din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 17078 din 3 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Respinge cererea intimatului privind obligarea recurenților la plata de despăgubiri.
Obligă recurenții către intimat la 2000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.judec.-
Tehn./2 ex.
4.05.2009
Jud.fond
Jud.apel
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
