Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 483/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 483R
Ședința publică de la 12 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de către contestatorul pârât împotriva deciziei civile nr.81R/12.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți () și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
La apelul nominal, făcut în ședință publică intimata reclamantă prin mandatar care depune procura de reprezentare la dosar, lipsind contestatorul pârât și intimații pârâți () și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează Curții că la data de 27.10.2009 s-a depus la dosar de către contestatorul pârât dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în cuantumul fixat prin rezoluție administrativă. Totodată se arată că intimații pârâți nu au fost citați cu copia motivelor contestației și că la data de 10.11.2009 s-a depus din partea contestatorului pârât o nouă cerere de suspendare provizorie a executării silite, dovada achitării cauțiunii în cuantum de 500 lei.
Reprezentantul intimatei reclamante depune la dosar un înscris prin care se face dovada că executarea silită a fost încheiată.
Curtea, verificând actele dosarului, constată că prima cerere de suspendare a executării silite a deciziei instanței de apel, pentru care s-a stabilit obligația de consemnare a cauțiunii și a taxei judiciare de timbru, a fost soluționată prin încheierea din data de 05.11.2009, astfel încât recipisa aflată la fila 44 ce atestă consemnarea cauțiunii nu mai este necesară. Va dispune ca la cerere dovada achitării cauțiunii în cuantum de 500 lei să fie restituită. Cu privire la cea de-a doua cerere de suspendare a executării deciziei pronunțată de instanța de apel, formulată de contestatorul pârât la data de 10.11.2009, constată că a rămas fără obiect soluționarea acesteia, față de înscrisul depus astăzi de către mandatarul intimatei reclamante prin care se arată că executarea a fost încheiată.
Totodată, constată că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordând cuvântul pentru dezbaterea contestației în anulare.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, fără cheltuieli de judecată. Totodată solicită a se avea în vedere că la fila 2 din dosarul de recurs se află o cerere de recurs ce are un alt conținut, instanța de recurs nu a fost în eroare cum s-a susținut, întrucât calea de atac nu a fost timbrată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând, reține:
Prin decizia civilă nr81R/12.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr.1180A/7.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și cu intimații pârâți () și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, reținând neîndeplinirea de către recurent a obligației legale de a timbra calea de atac, deși această obligație fusese adusă la cunoștința sa.
Împotriva acestei decizii a declaratcontestație în anularecontestatorul-pârât, solicitând anularea deciziei instanței de recurs și și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 03.09.2009 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, întemeiată pe prevederile art. art.317-321 Cod Proc.Civ. contestatorul a arătat că cererea de recurs a fost legal timbrată, iar instanța a reținut în mod eronat că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, ceea ce rezultă din faptul că recurentul a atașat cererii de recurs și motivării recursului chitanța cu seria - nr.-, emisă de Trezoreria Sectorului 3 B, ca dovadă a achitării taxei impuse pentru promovarea recursului.
În aceste condiții, apreciază contestatorul, instanța de recurs a săvârșit o greșeală materială, ceea ce inevitabil a determinat respingerea recursului ca netimbrat, din conținutul chitanței rezultând că taxa de timbru a fost achitată de, care îl reprezenta pe recurent în fața instanțelor de judecată, fiind avocat, astfel că a găsit de cuviință să achite taxa de timbru în numele său, iar instanța de judecată, văzând ștampila de pe motivele de recurs, atașate cererii sale, putea face corelația necesară și să constate că timbrarea s-a făcut legal.
Cererea de contestație în anulare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.317/321 Cod Proc.Civ. și a fost legal timbrată.
Odată cu depunerea cererii de contestație în anulare, contestatorul a solicitat și suspendarea provizorie a executării deciziei civile nr.1180A/7.10.2008, pronunțată de instanța de apel.
Această cerere a fost anulată ca netimbrată prin încheierea de ședință din data de 5.11.2009, pentru considerentele arătate în această încheiere.
Examinând temeinicia cererii de contestație în anulare specială prin prisma dispozițiilor art.318 Cod Proc.Civ. și față de conținutul deciziei atacate, Curtea constată că cererea este nefondată.
În privința art.318 teza I Cod Proc.Civ. (invocat de contestator), se reține că acesta este incident atunci când instanța de recurs a dezlegat pricina în baza unei greșeli materiale, susținându-se că o asemenea greșeală ar fi neobservarea de către instanța de recurs a existenței la dosar a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Din examinarea lucrărilor dosarului de recurs, curtea constată că acesta conține o declarație de recurs nemotivată, semnată de recurentul contestator, rezoluția președintelui completului de recurs, citativul întocmit în vederea citării părților, o cerere de studiere a dosarului formulată de avocatul, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu părțile pentru termenul din 12.02.2009, o cerere de amânare formulată de recurent pentru același termen și plicul în care aceasta a fost expediată către instanță, o cerere formulată de avocatul la termenul din 12.02.2009 și concluzii scrise formulate de același avocat pentru intimata reclamantă, o procură autentificată sub nr.3350/14.12.2006, în fotocopie, precum și decizia civilă nr.81R/12.02.2009, atacată cu prezenta contestație.
Curtea a procedat la enumerarea exhaustivă a înscrisurilor aflate la dosar pentru a releva contestatorului neadevărul celor afirmate în cererea de contestație în anulare, pe de o parte în sensul că la dosar se afla la data soluționării recursului dovada achitării taxei judiciare de timbru și pe de altă parte că odată cu cererea de recurs au fost depuse și motivele acestuia, semnate de avocatul care a achitat și taxa judiciară de timbru în numele recurentului contestator.
Dimpotrivă, aceste înscrisuri nu se găsesc în dosarul de recurs, ele fiind depuse odată cu cererea de contestație în anulare, la filele 5-8 în dosarul pendinte.
În consecință, nu se poate imputa instanței de recurs neobservarea înscrisului atestând plata taxei de timbru, deoarece acesta nu a fost depus la dosar și nu se poate reține nici vreo greșeală materială la pronunțarea deciziei, de vreme ce taxele de timbru se achită anticipat potrivit legii și dovezile în acest sens nu au fost produse de recurent.
Chiar dacă chitanța depusă în fotocopie în dosarul de față atestă plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 5 lei de către numita la data de 21.10.2008 (cu aproximativ o lună înainte de momentul declarării căii de atac a recursului, când obligația recurentului nu fusese încă stabilită), aspectul este lipsit de relevanță în soluționarea contestației în anulare, deoarece aceasta poate avea în vedere numai o eventuală greșeală materială a instanței de recurs, or aceasta nu s-a produs, după cum s-a reținut.
Pentru aceste considerente, curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată, constatând că dispozițiile art.318 teza întâi Cod Proc.Civ. nu sunt aplicabile.
Văzând și dispozițiile art.320 alin.3 Cod Proc.Civ. raportat la art.377 alin.2 pct.4 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul-pârât, cu domiciliul în B,-,.2,.3, sectorul 1,împotriva deciziei civile nr.81R/12.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul ales la Avocat, în B,-, -8,.A,.2,.7, sectorul 2, și cu intimații pârâți )., cu domiciliul în B,-,.2,.3, sectorul 1, și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sectorul 5, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - -
-
GREFIER
Red.
Thred.
2 ex./02.12.2009
Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a - Jud.,
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru, Andreea