Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 486/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.486
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți și împotriva Deciziei civile nr.44/A din 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați G, și, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrată cu suma de 848 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.05.2009 când pronunțarea a fost amânată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr.44/A din 27.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de pârâtele și împotriva Sentinței civile nr.7913/12.06.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
A admis, de asemenea, apelul declarat de pârâții G, și împotriva aceleiași sentințe.
A respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții și împotriva aceleiași sentințe.
A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat apelanții reclamanți la plata sumei de 9.077 lei, reprezentând cheltuieli necesare și utile efectuate la apartamentul nr.5, actualizată de la data pronunțării Sentinței civile nr.7913/12.06.2008 la data plății, către apelantele pârâte și.
A obligat apelanții reclamanți la plata sumei de 26.989 lei (10.350 lei + 16.635 lei), reprezentând valoarea lucrărilor efectuate la apartamentul nr.6 și valoarea lucrărilor de extindere, actualizată de la data pronunțării Sentinței civile nr.7913/12.06.2008 la data plății, către apelanții pârâți G, și.
A menținut în resti dispozițiile sentinței și a obligat pe fiecare apelant reclamant la câte 2 lei către fiecare dintre apelantele pârâte și și la câte 53 lei către fiecare dintre apelanții pârâți G, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Inițial, prima instanță, prin sentința civilă nr.7913/12.06.2008, a admis acțiunea principală formulată de reclamanții și, precum și cererea reconvențională formulată de pârâți, sens în care a dispus evacuarea pârâtelor și din apartamentul nr.5 și a pârâților G, și din apartamentul nr.6, imobile înscrise în CF nr.22684 T nr.cad. 7102/1-7102/2, 7102/5 și 7102/6, obligând pe reclamanți să plătească pârâtelor și suma de 9077 lei, reprezentând cheltuieli necesare și utile efectuate la apartamentul nr.5, iar pârâților G, și suma de 10.354 lei, reprezentând cheltuielile necesare și utile realizate de pârâți la apartamentul nr.6.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții sunt proprietarii întregului corp funciar înscris în CF nr.22681 T, cota de dobândind-o prin cumpărare iar cealaltă cotă de în urma unui proces de ieșire din indiviziune.
Că, pârâții ocupă imobilul proprietatea reclamanților în baza unor contracte de închiriere încheiate cu Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei T și prelungite de drept în baza OUG nr.40/1999 pe o perioadă de 5 ani, până la data de 08.04.2009, însă mențiunea privind prelungirea contractelor de închiriere nu le este opozabilă reclamanților, care erau coproprietari ai apartamentelor la data prelungirii contractelor, devenind, între timp, proprietari în cotă de 1/1.
Cu privire la cererea reconvențională, prima instanță a reținut că, potrivit probelor de la dosar, apartamentele 5 și 6, înainte de a fi ocupate de pârâți, au fost supuse unui proces de igienizare și reparații, iar toate aceste lucrări executate de primărie au fost avute în vedere și au fost cuprinse în expertiza întocmită de expertul în procesul de ieșire din indiviziune care a făcut obiectul dosarului nr.6618/2002 al Judecătoriei Timișoara.
În afara acestor lucrări, realizate de primărie, în raportul de contraexpertiză au fost evidențiate îmbunătățirile aduse de pârâta la apartamentul nr.5, valoarea acestor lucrări fiind estimate la 9.077 lei, precum și îmbunătățirile aduse apartamentului nr.6 de pârâtul G, a căror valoare este de 10.354 lei, la care se adaugă valoarea extinderii realizate de 16.635 lei, în total 26.989 lei.
Astfel, în baza dispozițiilor art.494 al.1 din Codul civil, prima instanță i-a obligat pe reclamanți sumai la plata cheltuielilor necesare și utile către pârâți, respectiv la plata sumelor de 9.077 lei și 10.354 lei, fără a le acorda pârâților și contravaloarea extinderii în sumă de 16.635 lei, realizată de pârâți fără acordul proprietarilor și fără autorizație de construire și considerată un abuz de drept.
În calea de atac a apelului, reclamanții și au solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reconvenționale, arătând că instanța trebuia să țină seama de dispozițiile art.26 din legea nr.114/1996, îmbunătățirile fiind făcute fără acordul proprietarilor, astfel că pârâții au fost constructori de rea credință.
Pârâtele apelante și au solicitat modificarea sentinței în sensul achitării sumei de 9.077 lei actualizată la data plății, iar apelanții pârâți G, și au solicitat modificarea sentinței în sensul achitării sumei de 26.989 lei actualizată la data plății, sumă ce reprezintă valoarea lucrărilor realizate la apartament inițial - 10.354 lei și suma ce reprezintă valoarea lucrărilor realizate la extindere - 16.635 lei.
Tribunalul a apreciat că este neîntemeiat apelul reclamanților și că sunt întemeiate apelurile pârâților, reținând că nu poate fi primită critica vizând ignorarea dispozițiilor art.26 din Legea nr.114/1996, deoarece lipsa acordului proprietarului - Primăria T - la efectuarea îmbunătățirilor poate fi invocată doar de această instituție.
Că, apelanții reclamanți au preluat de la autorul vânzător bunul imobil în starea în care se găsește, cu îmbunătățiri care sporesc valoarea imobilului, astfel că nu se poate admite ca în prezent să nu le mai recunoască sau să ceară ridicarea lor, iar, dacă până la acest moment fostul proprietar nu a acționat în nici un fel pentru încălcarea obligației de a solicita acordul expres prevăzut de lege, înseamnă că însuși proprietarul a apreciat că îmbunătățirile efectuate de chiriași trebuie recunoscute și menținute.
Tribunalul a mai reținut că distincția dintre constructorul de bună credință și acela de rea credință nu este relevantă în speță, întrucât această problemă se pune doar în cazul accesiunii imobiliare, când un imobil nu devine proprietatea persoanei proprietar asupra terenului de sub el, iar reaua credință rezultată din efectuarea îmbunătățirilor fără acordul proprietarului nu atrage nicio sancțiune legală asupra atâta timp cât proprietarul de la acel moment a achiesat în mod tacit la modificarea imobilului.
Totodată, instanța de apel a avut în vedere că pârâții ar suferi un prejudiciu dacă nu li s-ar acorda sumele solicitate prin acțiune, actualizate, fiind de neadmis ca în secolul XXI să se nege necesitatea unei astfel de construcții, respectiv a unei băi.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții și, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii cererilor reconvenționale și menținerea dispozițiilor cu privire la evacuarea din imobil, iar, în subsidiar, casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei.
În motivare, recurenții reclamanți au invocat dispozițiile art.304 pct.5, 6 și 9.pr.civ. arătând că, față de cererile reconvenționale ale pârâților, ei nu au calitate procesuală pasivă, lucrările fiind efectuate de către chiriași în perioada în care Primăria Taf ost proprietara apartamentelor, care au făcut obiectul contractului de închiriere cu pârâții.
Astfel, a arătat că, la data la care a plătit aceste despăgubiri pentru apartamentele închiriate de stat pârâților și au intrat în proprietatea întregului imobil, aceste îmbunătățiri erau deja efectuate, așa încât nu pot fi obligați a plăti de două ori pentru un lucru, ceea ce este nelegal.
Recurenții au mai învederat că între ei și pârâți nu a existat un raport de locațiune, astfel că lucrările necesare și utile trebuiau să fie solicitate de la Primăria
Cu privire la anexa construită de pârâții, recurenții au arătat că aceasta este ilegală, fiind construită în curtea comună a imobilului, iar nu în interiorul apartamentului, și fără autorizație de construire, ceea ce constituie un abuz de drept.
Totodată, recurenții au susținut că instanța de apel a greșit când a afirmat că distincția dintre constructorul de rea credință și cel de bună credință nu are relevanță în cauză, prima instanță apreciind că pârâții sunt de rea credință cu privire la construcția ridicată fără autorizație.
Au susținut, de asemenea, că dreptul de a cere despăgubirile reprezentând sporul de valoare s-a prescris, precizând că pârâții nu au făcut o precizare de acțiune cu privire la majorarea pretențiilor și nu au achitat taxele de timbru în raport cu valoarea pretențiilor solicitate, astfel că ambele instanțe au acordat mai mult decât s-a cerut.
În fine, recurenții au relevat că instanța a dispus achitarea sumelor actualizate, fără a avea un criteriu în acest sens și fără a se avea în vedere că pârâții locuiesc în imobil și se folosesc de îmbunătățiri.
În acest litigiu, pârâții intimați G, și au depus întâmpinări la dosar, înscrisuri care au fost caracterizate ca fiind concluzii scrise, întrucât au fost depuse cu depășirea termenului prevăzut de art.308 al.2 pr.civ.
În urma examinării deciziei atacate, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile art.304 pct.5, 6 și 9 și art.494 civ. Curtea apreciază ca recursul declarat de reclamanți este neîntemeiat.
Astfel, Curtea reține că nu pot fi primite susținerile recurenților privind prescripția dreptului de a cere sporul de valoare, întrucât, potrivit art.7 al.1 din decretul 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar în speța de față dreptul la acțiune ia naștere de la momentul în care pârâții sunt lipsiți de folosința imobilului.
De asemenea, nu poate fi primită nici excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, în raport de cererea reconvențională, întrucât ei sunt beneficiarii sporului de valoare adus imobilului, conform art.494 civ.
În acest context, este de observat că sunt lipsite de orice temei susținerile recurenților, potrivit cărora ei ar fi obligați să plătească de două ori contravaloarea îmbunătățirilor, deoarece în cuprinsul raportului de contraexpertiză efectuat în cauză (fila 287 dosar fond) se specifică expres că au fost avute în vedere doar acele îmbunătățiri aduse apartamentelor nr.5 și 6, care nu au fost consemnate în expertiza efectuată de ing., în dosarul de ieșire din indiviziune, în care recurenții au plătit despăgubiri statului numai în sumă de 14.350 lei pentru cele două apartamente.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că toate lucrările efectuate au avut acordul tacit a recurenților și ai celorlalți proprietari din imobilul situat în-, inclusiv cu privire la grupul sanitar astfel încât în mod corect instanța de apel a stabilit că reclamanții - pârâți reconvenționali trebuie să fie obligați la plata contravalorii lor.
Totodată, instanța de apel a reținut corect că se impune obligarea reclamanților la plata sumelor reactualizate în raport de principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Nici afirmația recurenților, potrivit căreia instanțele ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, nu poate fi însușită, întrucât prin cererile lor, de la filele 18 și 25 ale dosarului de fond, pârâții-reclamanți reconvenționali au solicitat obligarea reclamanților-pârâți reconvenționali la plata contravalorii lucrărilor efectuate, actualizată la data plății.
În legătură cu pretinsele erori la stabilirea taxelor de timbru datorate de pârâți în apel, Curtea apreciază că, în raport de dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997, această chestiune nu poate duce la admiterea recursului, deoarece, potrivit textului de lege menționat, în măsura în care se constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, ceea ce în speță nu era cazul.
Așa fiind, Curtea reține că nu sunt întemeiate criticile aduse hotărârii atacate prin prisma cazurilor prevăzute de art.304 pct.5, 6 și 9.pr.civ. urmând a respinge recursul reclamanților.
Văzând și dispozițiile art.274 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva Deciziei civile nr.44/A din 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă recurenții să plătească intimaților G și suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, G - - - - -
Grefier,
- -
Red.GO/19.05.2009
Tehnored.MM/2 ex/03.06.2009
Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.
Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu
