Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 487/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 487/
Ședința publică din 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Judecător - - -
Grefier -
La ordine fiind soluționarea recursurilor civile declarate de către pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 112 din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- și reclamanta Asociația de proprietari nr. 770 Focșani, împotriva deciziei civile completatoare nr. 148 din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în acțiunea civilă în evacuare.
La apelul nominal au răspuns: pentru recurenta-reclamantă avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosarul cauzei și recurentul-pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că procedura este legal îndeplinită; primul termen de judecată în recurs; recursurile sunt motivate, după care;
Av., pentru recurenta-reclamantă, depune întâmpinare la recursul formulat de pârât și solicită proba cu înscrisuri pe care le anexează acesteia. Nu are alte cereri de formulat.
Av., pentru recurentul-pârât, depune înscrisuri în dovedirea recursului formulat și precizează că nu solicită acordarea unui alt termen de judecată pentru a studia întâmpinarea și actele primite și formulate de recurenta-reclamantă. Nu are alte cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av., precizează faptul că recursul formulat vizează decizia pronunțată urmare cererii completatoare și se referă strict la cheltuielile de judecată care nu au fost acordate de instanța de apel, cheltuieli reprezentând onorariu de expert, taxa judiciară de timbru și onorariu avocat deși s-a admis apelul și implicit acțiunea reclamantei instanța nefăcând mențiuni că ar fi diminuat aceste cheltuieli.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată.
Av., pentru recurentul-pârât, precizează că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Arată faptul că instanța de apel nu a ținut cont de înscrisurile depuse la dosarul cauzei aflate la filele 20-29 din care rezultă faptul că un număr de 9 proprietari/coproprietari au vândut cota lor parte din spațiu astfel că pârâtul deține în proprietate exclusivă din acest spațiu respectiv 10 părți din totalul de 20 în baza chitanțelor de vânzare cumpărare. De asemenea, la dosarul cauzei la fila 46 dosar fond există depus tabelul nominal din care rezultă că locatarii blocului 3,. 1, str. - sunt de acord ca pârâtul să folosească spațiul în suprafață de 42, spațiu amenajat pe cheltuiala acestuia un număr de 4 persoane nefiind de acord cu acest lucru.
Totodată arată faptul că respectivele chitanțe sunt acte de vânzare-cumpărare, construcțiile putând fi vândute cu chitanțe de mână și numai terenurile cu acte autentificate la notar.
Întrebat fiind precizează că temeiul de drept este Legea nr. 7/1996 înscrierea în cartea funciară; oricine poate cumpăra și vinde dacă este legal.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul formulat de reclamantă, arată că în cazul în care recursul pârâtului este admis recursul reclamantei este caduc.
Av., recursul formulat de pârât este nefondat sens în care solicită a fi respins ca atare. Motivele prezentate nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă sens în care solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
În subsidiar, solicită a se avea în vedere că în cauză s-au pronunțat soluții temeinice și legale fiind reținută o situație de fapt corectă în raport de probatoriul administrat.
De asemenea, arată faptul că proprietatea pe cote părți forțată și perpetuă se menține indiferent de voința copărtașilor și este determinată de destinația bunului respectiv. Bunurile asupra cărora există coproprietate forțată sunt accesorii față de altele care sunt bunuri principale și care sunt proprietatea exclusivă a fiecărui proprietar iar cota parte din coproprietatea forțată se poate înstrăina numai odată cu bunul principal; coproprietarii nu pot face acte de dispoziție asupra bunului comun, în schimb pot înstrăina cota de proprietate exclusivă și în acest mod cota abstractă din proprietatea comună și forțată este de asemenea înstrăinată.
Declarațiile notariale pe care le invocă recurentul nu sunt acte translative de proprietate și nu au valoare cu privire la transmiterea dreptului de proprietate comună și forțată.
Mai mult decât atât chiar și în ipoteza înstrăinării unor imobile, ce impune obligativitatea întocmirii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 se impunea a fi atașate o serie de documente eliberate de asociația de proprietari, sancțiunea fiind nulitatea de drept.
Solicită respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 714/09.02.2009 pronunțată de Judecătoria Focșanis -a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă în evacuare formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.770 Focșani împotriva pârâtului.
Reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie evacuat dintr-un spațiu cu destinație comună aflat la parterul blocului pe care l-a ocupat fără drept.
Instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că spațiul în litigiu este spațiu de folosință comună pentru că aceste spații sunt doar acelea care au primit această destinație odată cu construirea blocului, cum ar fi: casa scării, holuri, uscător.
Din depozițiile martorilor audiați s-a mai reținut că acest spațiu a avut diferite destinații, nu era folosit efectiv de nimeni, iar pârâtul a pus o ușă pe propria cheltuială și l-a folosit în scopuri personale.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care o consideră nelegală și netemeinică.
La termenul din 21 mai 2009 fost calificată calea de atac ca fiind apel, față de obiectul cererii de chemare în judecată și față de diosp.art.282 cod procedură civilă.
A arătat în motivarea apelului că spațiul de la parterul blocului este spațiu cu destinație comună așa cum a stabilit și expertul, a avut această destinație chiar de la construirea blocului și trebuie lăsat în folosință comună, nici unul din proprietari neavând un drept exclusiv.
A mai arătat că Asociația a hotărât să închirieze o parte din spațiile comune pentru a obține venituri suplimentare, astfel că intimatul trebuie să lase liber acest spațiu.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În urma analizării probelor administrate prin decizia civilă nr. 112 pronunțată de Tribunalul Vrancea la data de 21.05.2009 a fost admis apelul reclamantei și schimbându-se hotărârea primei instanțe a fost admisă acțiunea acesteia și s-a dispus evacuarea pârâtului din spațiul situat la parterul blocului situat în Focșani,-.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut faptul că spațiul în discuție este unul comun prin destinația sa și trebuie folosit de toți locatarii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul și reclamanta.
A susținut pârâtul că deține în proprietate exclusivă din acest spațiu astfel că evacuarea sa ar conduce la încălcarea dreptului său de proprietate.
Reclamanta a susținut că în mod greșit instanța de apel nu a obligat pe pârât să-i plătească și cheltuielile de judecată efectuate la instanța de fond în condițiile în care acțiunea sa a fost admisă în totalitate.
Analizând cele două recursuri prin prisma probelor administrate Curtea constată că doar recursul reclamantei este întemeiat.
Referitor la recursul pârâtului Curtea reține că așa cum rezultă din conținutul raportului de expertiză spațiul în litigiu este comun și a avut această destinație încă de la construirea blocului fiind amplasat în cadrul uscătorului aflat la parterul blocului.
Simplul fapt că pârâtului i s-a îngăduit să folosească acest spațiu nu transformă natura juridică a acestuia.
Nici susținerea privind dreptul la proprietate asupra a unei din spațiu nu este dovedită.
În susținerea acestei afirmații pârâtul a depus la dosarul cauzei mai multe chitanțe din conținutul cărora rezultă că a cumpărat cotele mai multor proprietari din bloc și în acest mod a devenit proprietarul unei jumătăți din spațiul comun.
Așa cum rezultă atât din susținerile părților cât și din actele depuse la dosar, spațiul în litigiu este comun fiecare locatar având o cotă ideală din întreaga suprafață.
Chiar dacă am considera că, chitanțele depuse constituie titluri de proprietate asupra unei jumătăți din spațiu, pârâtul nu poate să-l folosească în exclusivitate decât după ieșirea din indiviziune cu ceilalți locatari.
Referitor la recursul reclamantei Curtea constată că Tribunalul Brăila după pronunțarea deciziei nr. 112/2009 a pronunțat și decizia civilă nr. 148/25.06.2009 prin care a admis cererea de completare a primei decizii, cerere formulată de reclamantă și a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în apel.
Instanța de apel deși a admis apelul reclamantei și schimbând în tot hotărârea primei instanțe a admis acțiunea reclamantului a omis să se pronunțe și cu privire la cheltuielile de judecată efectuate la instanța de fond.
În acest context, decizia completatoare este nelegală, Curtea urmând să dispună obligarea pârâtului către reclamantă și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă la instanța de fond respectiv taxă de timbru și onorariu pentru expert. Deși reclamanta a fost asistată de un avocat acesta nu a depus dovada de achitare a onorariului de către petentă.
Pentru considerentele arătate, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 în referire la art. 296 din Codul d e procedură civilă urmează să respingă ca nefundat recursul pârâtului și să admită recursul reclamantului în sensul celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefundat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 112 din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 770 Focșani împotriva deciziei civile completatoare nr. 148 din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- pe care o modifică în sensul că obligă pe intimatul și la plata sumei de 411,85 lei cheltuieli de judecată de la instanța de fond ( taxă timbru plus onorariu expert).
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Obligă recurentul la plata sumei de 833 lei cheltuieli de judecată în recurs către Asociația de Proprietari nr. 770 Focșani.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 Octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./30.10.2009
Tehnored.
4 exp./30.10.2009
Com. 2 exp./2.11.2009
Fond: Judecătoria Focșani - judecător
Apel: Tribunalul Vrancea - judecători -
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu