Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 491/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr.491/

Ședința publică din 28 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Anica Ioan

JUDECĂTOR 2: Luminița Cristea

JUDECĂTOR 3: Simona Bacșin

Grefier - - -

La ordine fiind judecarea cererii de revizuire a deciziei civile nr.103/R din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr-, formulată de revizuienta, cu domiciliul ales în F- Bloc 5 scara 2.57 - la.

La apelul nominal a răspuns pentru revizuientă, procurator și intimatul, asistat de avocat, care a răspuns și pentru intimata lipsă,.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Procurator pentru revizuientă, depune la dosar note de concluzii scrise, prin care a susținut toate capetele de cerere ale revizuirii formulate, solicitând a se ține cont de aceste concluzii la pronunțarea deciziei.

Apărătorul intimaților, solicită respingerea cererii de revizuire formulată, precizând că motivele invocate de revizuientă, mai exact temeiul de drept indicat de aceasta, nu se înscrie în nici unul din textele speciale ale revizuirii. Precizează de asemenea că declarația dată de martor, a făcut obiectul unei cercetări penale, însă nu există o hotărâre definitivă de condamnare a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

curtea

supra procesului civil de față;

Prin cererea formulată, a solicitat revizuirea deciziei civile nr.103/R din 10 februarie 2009 Curții de Apel Galați, în baza art.322 pct.4 cod pr. civilă.

In motivarea cererii a susținut că prin decizia civilă nr.103/R din 10 februarie 2009, Curtea de Apel Galați, nu a ținut seama de faptul că martorul, a dat o declarație mincinoasă, prin care arată că a asistat la o discuție telefonică dintre pârât și reclamantă, auzind-o pe aceasta din urmă că a cerut ca preț, suma de 30.000 dolari USD.

In urma plângerii formulate împotriva acestui martor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a emis Ordonanța din 17 noiembrie 2008, în care s-a reținut săvârșirea de către acesta a mărturiei mincinoase, faptă prevăzută de art.260 alin.1 cod penal.

Deși s-a depus această ordonanță la dosarul de recurs, Curtea de Apel Galați, nu a luat-o în considerare, respingând recursul.

In cauză s-a atașat dosarul nr- al Judecătoriei Focșani jud.

Pe parcursul soluționării cererii de revizuire, revizuienta, prin procuristul, a depus adresa nr.1762/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, din care rezultă că la data de 7 august 2009 s-a formulat plângere penală împotriva numitului, care a fost înaintată V, pentru a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art.25 raportat la art.260 cod penal.

A mai depus și adresa nr- emisă de Inspectoratul Județean de poliție V, din care rezultă că plângerea respectivă a fost înregistrată sub nr.6929/2009 și se află în curs de soluționare.

In raport de aceste adrese, revizuienta a solicitat suspendarea judecății, conform art.244 pct.2 cod pr. civilă.

Având în vedere conținutul celor 2 adrese cât și dispozițiile art.244 pct.2 cod pr. civilă potrivit căruia se poate dispune suspendarea judecății când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, Curtea, constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de acest text și a respins cererea de suspendare.

Intimații și, prin apărătorul ales, au solicitat respingerea revizuirii ca inadmisibilă deoarece nu există o hotărâre judecătorească de condamnare a martorului pentru mărturie mincinoasă iar motivele din cererea de revizuire nu se înscrie în nici unul din textele speciale ale revizuirii.

Excepția inadmisibilității revizuirii este nefondată.

Potrivit art.322 pct.4 cod pr. civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență în acea cauză.

Lipsa unei hotărâri judecătorești de condamnare nu atrage inadmisibilitatea cererii de revizuire, așa cum susțin intimații ci reprezintă o problemă de fond.

Că o astfel de cerere este admisibilă reiese și din conținutul art.324 pct.3 teza 2 cod pr. civilă care stabilește că în lipsa unei astfel de hotărâri, termenul de revizuire curge de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora.

In speță, prin Ordonanța nr.1166/P/17.11.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prev. de art.260 alin.1 cod penal a învinuitului și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în sumă de 1500 lei, conform art.11 pct.1 lit.b și art.10 lit.b cod pr. penală în referire la art.181cod penal.

Respingerea excepției inadmisibilității revizuirii se bazează și pe decizia Curții Constituționale4 nr.66/31 CM 2008, care a constatat că dispozițiile art.322 pct.4 cod pr. civilă (în forma actuală prin care s-a înlăturat posibilitatea stabilirii săvârșirii infracțiunilor de către instanța de revizuire) contravin normelor și principiilor prevăzute de art.1 alin.3, art.21 și respectiv art.24 din Constituția României.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac procedural pentru înlăturarea erorilor de fapt care ar putea fi cuprinse în hotărârile definitive și irevocabile.

Ca atare, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.21 din Constituția României și de art.6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților fundamentale, impun admisibilitatea unei astfel de cereri și în lipsa unei hotărâri judecătorești de condamnare.

Cererea de revizuire însă este nefondată.

Este adevărat că prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, indicată mai sus s-a constatat că martorul a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă prin aceea că a declarat în fața instanței civile că a asistat la o discuție telefonică între și cu privire la stabilirea prețului de vânzare a apartamentului în litigiu, acesta fiind de 30.000 dolari USD, deși în realitate nu participase la această discuție telefonică aspectele fiind cunoscute din relatările familiei.

Dacă pentru existența infracțiunii de mărturie mincinoasă este suficient să se constate că a fost alterat adevărul prin afirmații mincinoase, în schimb, pentru ca mărturia mincinoasă să poată constitui temei pentru revizuirea unei hotărâri definitive și irevocabile trebuie să se constate că acea mărturie mincinoasă a servit la pronunțarea hotărârii, că în considerentele hotărârii ea a constituit una din probele care au format convingerea instanței.

Ori, din analiza deciziei de recurs nr.103/R din 10 februarie 2009 Curții de Apel Galați, rezultă că instanța nu a reținut declarația martorului și nici nu a făcut vorbire de aceasta.

In considerentele deciziei de recurs s-a menționat că între părți a intervenit o convenție de vânzare cumpărare a apartamentului în litigiu, că deși pârâții au preluat bunul încă din anul 2001 iar reclamanta a primit suma de 9000 dolari USD, cu titlu de parte din preț, părțile nu au stabilit în mod concret care este valoarea apartamentului.

S-a mai reținut că prin expertiza efectuată în apel s-a determinat prețul apartamentului la momentul încheierii convenției, ca fiind de 83.997 lei și că recurenta nu a contestat această valoare și nici nu a solicitat să se determine prețul la momentul perfectării actului.

Așadar, declarația martorului, nu a stat la baza soluției dată de instanța de recurs.

Mai mult decât atât, ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, care a constituit obiectul prezentei revizuiri a fost depusă și în dosarul de recurs.

Având în vedere că în cadrul soluționării revizuirii se analizează aspecte de fapt necunoscute și care nu au putut fi luate în considerare la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere cât și faptul că declarația martorului nu a stat la baza formării convingerii instanței de recurs în pronunțarea soluției, Curtea, urmează a respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată excepția de inadmisibilitate.

Respinge ca nefondată cererea de revizuire a deciziei civile nr.103/R din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr- formulată de revizuienta, cu domiciliul ales în F- Bloc 5 scara 2.57 - la.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red. /20.11.2009

Tehn.

5 ex./3.12.2009

fond -

apel - -

recurs - - -

Președinte:Anica Ioan
Judecători:Anica Ioan, Luminița Cristea, Simona Bacșin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 491/2009. Curtea de Apel Galati