Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 528/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 528
Ședința publică din data de: 09.12.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Antonela Cătălina
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 770A/04.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns către recurenții - pârâți și, personal și asistați de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/30.11.2008 și, reprezentată de același avocat și intimata - reclamantă, reprezentată de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/09.12.2008.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenții - pârâți, și nu au depus timbru judiciar și nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, deși au fost citați cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație. Totodată, arată că au fost comunicate motivele de recurs intimatei - reclamantă.
Apărătorul recurenților - pârâți, și depune timbru judiciar în valoare de 0,45 lei și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 15 lei, respectiv chitanța seria - nr. -/09.12.2008, eliberată de Trezoreria Sector 5.
Curtea ia act de îndeplinirea de către recurenții - pârâți, și a obligației stabilite în sarcina acestora, prin rezoluția pusă la primirea dosarului, de a depune timbru judiciar și de a achita taxă judiciară de timbru în cuantumul fixat de către instanță.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Apărătorul recurenților - pârâți, și învederează între părți a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare în care a fost stipulat un drept de abitație în favoarea intimatei - reclamante.
Subliniază că nu este vorba despre un drept de abitație cu privire la întregul apartament, ci acest drept privește doar camera în care locuiește și a locuit întotdeauna intimata - reclamantă .
Precizează că există înscrisuri care dovedesc cele susținute anterior, respectiv înscrisuri din care rezultă că intimata - reclamantă a achitat numai cheltuielile legate doar de camera în care a locuit (cheltuieli de întreținere, energie, etc).
Totodată, apreciază că intimata - reclamantă, în calitate de vânzătoare, în virtutea dispozițiilor art. 1312 alin. 2 Cod Civil, nu poate invoca o interpretare a contractului de vânzare-cumpărare în favoarea sa, pentru recunoașterea unor efecte lărgite ale dreptului de abitație, în contra dreptului de proprietate al părților pe care le reprezintă.
Concluzionând, solicită, în temeiul art. 312 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă, admiterea recursului promovat de către recurenții - pârâți, și, casarea în totalitate a deciziei recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reprezentantul intimatei - reclamantă depune concluzii scrise și solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de părțile adverse.
Totodată, apreciază că instanța a dat o interpretare corectă a situației de fapt.
Precizează că părțile adverse, în situația în care considerau că respectivul contract de vânzare-cumpărare nu era unul corect, îl puteau ataca printr-o altă acțiune.
De asemenea, apreciază că dreptul de abitație al părții pe care o reprezintă privește întregul apartament și nu doar o singură cameră.
Concluzionând, apreciază legală și temeinică hotărârea pronunțată de către instanța de apel și formulează concluzii de respingere a recursului promovat de către recurenții - pârâți, și.
Apărătorul recurenților - pârâți, și solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată și depune dovada onorariului de avocat, respectiv chitanța nr. 112/30.11.2008.
Reprezentantul intimatei - reclamantă solicită obligarea recurenților - pârâți, și la plata cheltuielilor de judecată și depune dovada onorariului de avocat, respectiv chitanța nr. 19/02.12.2008.
Curtea, apreciind cauza lămurită, o reține în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 770A/04.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B sub nr. 8821/303 din 22.10.2007 rec1amanta a chemat în judecată pârâții, și solicitând instanței ca, prin hotărâre a ce va pronunța să dispună evacuarea pârâților din apartamentul unde domiciliază, situat în B,-, - 44 B,.2,. 72 sector 6, apartament pe care îl ocupă fără titlu legal.
În motivarea acțiunii, rec1amanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP sub nr. 2982/30.11.2000 a vândut pârâților și apartamentul sus menționat, rezervându-și dreptul de abitație viageră asupra întregului apartament și că printr-o acceptare tacită a permis pârâților să locuiască în apartamentul ce a făcut obiectul vânzării; că, întrucât acceptarea nu s-a concretizat într-un contract, statutul pârâților în imobil este acela de tolerați; că, începând cu anul 2006, pârâții au încercat evacuarea fiului reclamantei - și a nepotului de fiu -, fără a cere acordul reclamantei, aspect care a dus la încălcarea de către pârâți a dreptului de abitație al reclamantei; că, pentru aceste motive, reclamanta le-a notificat pârâților, la data de 29.03.2007, revocarea acordului ei tacit ca aceștia să mai locuiască în apartamentul al cărui posesor este reclamanta în virtutea dreptului de abitație viageră.
Pârâții au formulat întâmpinare în cauză solicitând, în principal, respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă și, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În apărare pârâții au arătat că locuiesc în apartamentul în cauză în calitate de proprietari ai imobilului, drept dobândit prin actul de vânzare - cumpărare autentificat de BNP sub nr. 2982/30.11.2000, întabulat în cartea funciară și asupra căruia au deschis rol fiscal, că dreptul lor de proprietate le conferă dreptul de a se bucura de bunul asupra căruia poartă proprietatea, în sensul art. 480. civ. însă în limitele respectării dreptului de folosință al reclamantei, conferit acesteia de dreptul de abitație viageră rezervat prin actul de înstrăinare, că, la momentul încheierii actului de vânzare - cumpărare părțile contractante au înțeles să conviețuiască, rămânând să locuiască în aceleași camere în care au locuit și înainte de perfectarea actului; se arată că la discuția purtată între părți în fața notarului public dreptul de abitație se referea doar la folosința camerei pe care o ocupa și înainte reclamanta, cu acces asupra părților comune ale apartamentului și nu asupra întregului imobil; dovada în acest sens constă tocmai în împrejurarea că pârâții locuiau în acest apartament atât înainte de încheierea actului, cât și ulterior încheierii actului.
Prin încheierea la ședința publică din 29.11.2007 instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active.
Prin sentința civilă nr. 589 din data de 31.01.2008, Judecătoria Sectorului 6 Bar espins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților, și.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP sub nr. 2982/30.11.2000 reclamanta a înstrăinat pârâților prin vânzare dreptul de proprietate asupra imobilului - apartament nr. 72 situat în B,-, - 44 B,.2,.72, sector 6, vânzătoarea și-a rezervat dreptul de abitație viageră "asupra apartamentului", iar cumpărătorii au declarat în mod expres că sunt de acord cu dreptul de abitație viageră prevăzut în favoarea vânzătoarei.
Instanța a reținut din analiza actului notarial că la momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare atât vânzătoarea, cât și cumpărătorii își aveau domiciliul la adresa imobilului ce face obiectul contractului încheiat; că între părțile contractante există o legătură de rudenie/afinitate, în sensul că pârâții sunt fiica, respectiv ginerele vânzătoarei; că părțile locuiau în acel imobil la momentul perfectării actului și că au continuat să locuiască împreună și după încheierea actului.
Prima instanță a mai constatat că dacă în secțiunea ce se referă la efectele contractului fa ță de vânzătoare este menționat că întinderea acestui drept de abitație
vizează apartamentul ce formează obiectul vânzării ( fără să se menționeze că ar viza în realitate o singură cameră cu acces la dependințe sau că ar viza întregul apartament) în secțiunea ce se referă la efectele contractului față de cumpărători este menționată doar declarația expresă a acestora în sensul că sunt de acord cu "dreptul de abitație viageră prevăzut în favoarea vânzătoarei, fără a se mai preciza în vreun fel asupra cărui bun se constituie acest drept de abitație și cu atât mai puțin care ar fi întinderea dreptului în cauză.
Instanța a reținut că principiul formalismului actelor notariale impune, chiar cu riscul repetării conținutului unor clauze în cuprinsul aceluiași act, ca voința părților să fie clar exprimată în cuprinsul actului și că, în cazul de față, notarul avea îndatorirea de a stabili cu claritate dacă părțile înțeleg ca dreptul de abitație să poarte asupra întregului apartament (caz în care clauza de rezervă a abitației viagere trebuia exprimată în sensul că aceasta se rezervă asupra "întregului apartament" iar clauza de înstrăinare a dreptului real trebuia să se refere în mod expres asupra "nudei proprietăți" nu asupra proprietății); în cazul în care clauza de rezervă a abitației viagere viza numai o parte din apartament, acest aspect trebuia să rezulte cu claritate din cuprinsul actului, cu identificarea părții din apartament ce urma a fi afectat de abitație. În plus, simpla declarație a vânzătoarei în sensul că "își rezervă" un drept de abitație, fără a fi urmată de o declarație a cumpărătorilor cărora li s-a transmis proprietatea în sensul că înțeleg să "constituie" acest drept în favoarea vânzătoarei (nu doar că sunt "de acord" cu un "drept de abitație" în favoare vânzătoarei, și în condițiile în care întinderea acestui drept nu mai este reluată) nu este suficientă pentru a trage concluzia că părțile au negociat acest aspect, că voința lor a fost clar exprimată în cuprinsul actului și că urmare întâlnirii acordului de voință s-a dezmembrat un drept de proprietate, cumpărătorilor înstrăinându-li-se nuda proprietate iar vânzătoarei constituindu-i-se un drept de uz (abitație).
Apreciind că actul de vânzare-cumpărare nu exprimă în termeni clari voința părților și nu cuprinde mențiuni despre efectele dreptului de abitație, în sensul art. 568.civ. instanța a reținut că regulile aplicabile în cazul de față sunt regulile generale stabilite de art. 570-574.civ. referitoare la efectele dreptului de uz și ale dreptului de abitație ( art. 569.civ. "Dacă titlul nu se explică asupra întinderii acestor drepturi ele se regulează precum urmează"). Rezultă că întinderea abitației este determinată de întinderea nevoii locative a uzuarului și a familiei acestuia, întinderea dreptului de abitație rezultând implicit și din împrejurarea că în decursul anilor ce au urmat perfectării actului de vânzare-cumpărare părțile au plătit întreținerea proporțional cu partea pe care o foloseau din apartamentul în cauză, în sensul reglementat de teza a 2-a a art. 574.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV-a civilă, sub nr- la data de 18.03.2008.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală susținând că Judecătoria Sector 6 aduce adaosuri importante la dispozițiile, imperative între părțile contractante, ale contractului de vânzare cumpărare, în sensul reducerii dreptului de abitație a vânzătoarei de la întreg apartamentul la numai o camera, că rezervarea dreptului de abitație "asupra apartamentului" este un termen destul de precis pentru a determina în mod exact întinderea dreptului de abitație, prima instanță greșind grav când a afirmat că termenul de "apartament" trebuia folosit sub forma de "întregul apartament", că susținerea instanței de fond precum că "notarul avea îndatorirea de a stabili cu claritate dacă părțile înțeleg ca dreptul de abitație să poarte asupra întregului apartament" sunt de natura a afecta însăși valabilitatea contractului, introducând un dubiu real asupra modului in care a fost redactat contractul, sub forma viciului de consimțământ, că în toate actele si declarațiile anterioare sau ulterioare semnării contractului, apelanta a înțeles si a susținut că a păstrat dreptul de abitație pe întreg imobilul, că nu era necesară o constituire a dreptului de abitație de către intimați, așa cum a reținut în mod eronat instanța de fond, aceștia neavând niciodată posesia apartamentului in cauza, că în contractul nr. 2982/2000, se specifica clar că nu cedează posesia apartamentului decât după decesul sau.
Apelanta a mai învederat, referitor la situația locativă a părților, dinainte de a se semna contractul de vânzare-cumpărare și pana la ora actuală, că faptul acceptării ca propria fiică să locuiască, împreuna cu soțul acesteia in imobilul proprietate personala, nu a creat niciun drept suplimentar de natura legală care să ducă la concluzia că apelanta a acceptat să își păstreze dreptul de abitație doar pe o singură camera, că, după vânzarea nudei proprietăți, apelanta a continuat să tolereze familia în propriul imobil, asupra căruia mai deținea, și deține, dreptul de abitație, adică posesia, că legislația în vigoare nu a reglementat un drept de uzucapiune cu privire la posesie, că faptul că tolerații, si și-au plătit partea lor din cheltuielile lunare pentru utilități nu le creează niciun drept de posesie asupra imobilului sau asupra unei părți din acesta, în lipsa acordului dat de apelanta.
Prin întâmpinarea formulată, intimații au solicitat respingerea apelului arătând că formalismul actelor notariale impune ca voința părților să fie clar exprimată, simpla declarație a vânzătoarei în sensul că își rezervă un drept de abitație urmată de o declarație a cumpărătorilor în sensul că sunt de acord să constituie acest drept în favoarea vânzătoarei neînsemnând că părțile au negociat acest aspect și nici că voința lor a fost clar exprimată cu privire întinderea acestui drept, că întinderea dreptului este dată de întinderea nevoii locative a uzuarului și a familiei acestuia, intimații plătind întreținerea corespunzătoare.
Prin decizia civilă nr. 770 din 04.06.2008 a Tribunalului București Secția a IV a civilă a fost admis apelul, a fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată, s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-, - 44 B,.2,.72, sector 6 pentru lipsă titlu locativ, a fost respinsă cererea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nefondată.
În motivarea deciziei s-a re ț inut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP sub nr. 2982/30.11.2000 apelanta - reclamantă a înstrăinat intimaților-pârâți prin vânzare dreptul de proprietate asupra imobilului - apartament nr. 72 situat în B,-, - 44 B,.2,.72, sector 6, vânzătoarea și-a rezervat dreptul de abitație viageră "asupra apartamentului" iar cumpărătorii au declarat în mod expres că sunt de acord cu dreptul de abitație viageră prevăzut în favoarea vânzătoarei, că aceste clauze contractuale sunt clare și precise și nu exprimă decât faptul că părțile au convenit să constituie în favoarea apelantei reclamante un drept de abitația asupra întregului apartament, deoarece prin termenul de apartament, în mod uzul, se înțelege o unitate locativă care cuprinde camere și dependințe și care este individualizată printr-o adresă și un număr poștal, că, dacă părțile ar fi dorit ca întinderea dreptului de abitație să se refere doar la o parte din apartament ar fi trebuit să prevadă în mod expres acest lucru, că prima instanță nu face decât să răstoarne înțelesul curent al termenilor astfel cum sunt folosiți chiar în domeniul juridic, că, pe de altă parte, prin interpretarea pe care o dă clauzelor contractuale și prin concluziile pe care le trage, prima instanța pune sub semnul îndoielii chiar valabilitatea contractului încheiat, deși nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, părțile necontestând existența dreptului de abitație, ci doar întinderea acestuia, că, dacă s-ar adopta interpretarea dată de prima instanță s-ar pune la îndoială chiar înstrăinarea nudei proprietăți asupra întregului apartament, deoarece în clauzele contractului se menționează că se vinde apartamentul și nu întregul apartament, că, în condițiile în care clauzele contractului sunt clare și prevăd constituirea unui drept de abitație asupra întregului apartament este greșită interpretarea contractului prin raportare la faptul că părțile au locuit și anterior împreună și s-a plătit întreținerea proporțional cu suprafața locativă folosită în concret, că, astfel, se constată lipsa vreunui titlu locativ în favoarea pârâ ților, fiind întemeiată cererea de evacuare a pârâților din imobilul în cauză.
Împotriva deciziei men ț ionate anterior au declarat recurs pârâ ții.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea greșită a legii, în baza art. 304 pct. 9. proc. civ. întrucât instanța de apel nu a avut un temei legal când a precizat că "aceste clauze contractuale sunt clare și precise și nu exprimă decât faptul că părțile au convenit să constituie în favoarea intimatei - reclamante un drept de abitație asupra întregului apartament"; prin contractul de vânzare-cumpărare intimata reclamantă a procedat la înstrăinarea nudei proprietăți asupra apartamentului nr. 72, situat în B,-, -44B, se. 2, Sector 6, rezervându-și un drept de abitație pe întreaga perioadă a vieții conform art. 572 alin. 2. civil, drept a cărui întindere a fost stabilită în funcție de nevoile locative ale uzuarului și familiei sale; astfel, la data perfectării contractului de vânzare cumpărare, întinderea nevoii locative a intimatei reclamante era determinată, în sensul că aceasta folosea o singură cameră cu acces la dependințe, iar această întindere a rămas neschimbată până în prezent (intimata-reclamantă neinvocând nici o pretenție privind schimbarea nevoilor sale locative).
Recuren ii au arătat în continuare, în argumentarea motivării că întinderea dreptului de abitație al intimatei reclamante privește doar o cameră din imobilul a cărui proprietari sunt, că perioada scursă de la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare părțile au plătit cotele de întreținere proporțional cu partea pe care o foloseau și o ocupau, din apartamentul în cauză, în virtutea dispozițiilor art. 574 c civil, teza a II-a (dacă nu ocupă decât o parte din casă, uzuarul contribuie în proporție cu lucrul de care se folosește), că, întrucât după întocmirea actului părțile contractante nu au întreprins demersuri pentru a lămuri efectele actului (pentru a modifica actul prin acordul lor), starea de fapt existentă înainte de încheierea contractului și menținută aproximativ 7 - 8 ani după încheierea contractului, stare de fapt constând în ceea ce părțile au înțeles să folosească împreună apartamentul, reprezintă o dovadă clară în sensul că părțile au intenționat constituirea unui drept de abitație viageră în favoarea intimatei - reclamante, drept ce poartă numai asupra părții din apartament ocupată efectiv de intimata reclamantă și care corespunde nevoilor locative ale intimatei reclamante. Faptul că intimata - reclamantă și-a rezervat dreptul de abitație viageră prin contractul de vânzare-cumpărare a fost o măsură de siguranță că pe perioada vieții aceasta nu va pierde posesia părții locuite din imobilul a cărei proprietară a fost, fapt ce nu presupune că proprietarii nu pot conviețui cu aceasta în imobil.
Recuren ii au mai arătat că, reclamanta fiind beneficiara unui drept de abitație viageră, nu poate limita dreptul de proprietate al lor asupra apartamentului până la încetarea dreptului de abitație, dreptul de proprietate fiind un drept exclusiv și absolut și nici nu poate promova acțiuni în justiție în contra proprietarilor, că, în calitate de proprietari ai imobilului au dreptul de a folosi bunul proprietatea lor, în partea neafectată de dreptul de abitație viageră al intimatei, că intimata-reclamantă, în calitate de vânzătoare, în virtutea dispozițiilor art. 1312 alin. 2 Cod civil, nu poate invoca o interpretare a contractului de vânzare-cumpărare în favoarea sa, pentru recunoașterea unor efecte lărgite ale dreptului de abitație, în contra dreptului de proprietate al recurenților pârâți ("orice clauză obscură sau îndoioasă se interpretează în contra vânzătorului").
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs, Curtea a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
În contractul de vânzare - cumpărare nr.2982/30.11.2000, prin care reclamanta a vândut pârâților și apartamentul în cauză, se regăsesc clauzele prin care vânzătoarea își rezervă dreptul de abitație viageră "asupra apartamentului"; cumpărătorii se "declară în mod expres de acord cu dreptul de abitație viageră prevăzut în favoarea vânzătoarei", faptul că pârâții au făcut trimitere la "dreptul de abitație viageră prevăzut în favoarea vânzătoarei", neputând fi interpretat altfel decât că și-au însușit și sintagma "asupra apartamentului", o dorință contrară trebuind să fie exprimată expres; se precizează că "intrarea înstăpânirea de dreptasupra apartamentului, are loc azi, data autentificării, iar intrarea înstăpânirea de faptare loc la data decesului beneficiarei dreptului de abitație viageră".
Potrivit art. 982. civ. "oate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg". Din întregul act rezultă că toate referirile la dreptul de abitație viageră sunt în legătură cu "apartamentul", iar nu cu o parte din acesta. Dacă părțile și-ar fi exprimat această dorință și ar fi ajuns la o înțelegere cu privire la aceasta, s-ar fi regăsit în contract.
După cu rezultă în mod evident din pasajele citate anterior clauzele referitoare la acest aspect sunt clare și neîndoielnice. De altfel chiar în alineatul referitor la vânzarea imobilului în cauză se folosește sintagma "apartamentul" care este descris pin punct de vedere al componenței.
Interpretarea contractului s-a făcut, conform art. 977. civ. după intenția comună a părților contractante, art.983 nefiind aplicabil, atât timp cât nu există nicio îndoială cu privire la intenția părților, care rezultă din clauzele contractului.
În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 568. civ. dreptul de abitație fiind determinat sub aspectul întinderii, conform celor expuse anterior, prin chiar titlul prin care a fost constituit, astfel că nu sunt aplicabile art.569 și urm. civ. nefiind relevant modul în care era folosit apartamentul la data constituirii dreptului de abitație.
Potrivit art. 969. civ. "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege", iar conform art. 1191 alin. 2C. civ. nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei".
Este nefondat și argumentul recurenților în sensul că reclamanta fiind beneficiara unui drept de abitație viageră, nu poate limita dreptul de proprietate al lor asupra apartamentului până la încetarea dreptului de abitație, atât timp cât ei înșiși prin propria voință și-au limitat conținutul propriului drept recunoscând în favoarea reclamantei un drept de abitație viageră asupra apartamentului dobândit în proprietate până la decesul acesteia. Or, potrivit art. 969. civ. "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
În consecință, în temeiul art.312 alin1 raportat la art.304 alin.1 pct.9 proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 proc. civ. va obliga recurenții la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții pârâții, și, împotriva deciziei civile nr. 770/4.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-rec1amantă.
Obligă recurenții la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Tehn.red.
2ex/16.01.2009
Trib...4:,
Jud. Sect. 6:
Președinte:Mihaela ParaschivJudecători:Mihaela Paraschiv, Georgeta Stegaru, Antonela Cătălina
