Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 532/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 532/2008-

Ședința publică din data de 2 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Maria Galeș

- -

- JUDECĂTOR 2: Dana Cigan

- -

- JUDECĂTOR 3: Elena Bocșe

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare -, domiciliată în sat, nr. 114, comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr. 830/LM din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 10.03.2008 întâmpinare din partea intimatei, după care:

Față de împrejurarea că părțile au solicitat judecarea prezentul recurs și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la judecarea prezentului recurs.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 830/LM din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtei Casa Locală de Pensii

S-a admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, și în consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr.48553/26.07.2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și obligă intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005, sens în care intimata a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Întrucât Casa Locală de Pensii B este o unitate fără personalitate juridică conform prevederilor Statutului tribunalul a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a acesteia.

S-a mai reținut că, contestatoarea beneficiază de pensie de urmaș după soțul decedat. În baza deciziei nr. 48553/26.07.2007 contestatoarei i s-au recalculat drepturile de pensie de urmaș. Prin această decizie intimata luat în considerare un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani.

Art.2 pct.1 din anexa HG1550/2004 stipulează ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data operațiunilor de evaluare, iar la alin.3 se prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Tribunalul a apreciat că în mod greșit intimata a recalculat pensia contestatoarei în condițiile HG1550/2004, cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani, fără a avea în vedere dispozițiile art.2 din nr.OUG4/2005, conform cărora calcularea pensiilor se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea Legii nr.19/2000.

Legea nr.19/2000 modificată și completată, la art.20 arată locurile de muncă în condițiile speciale, între care la litera "b" se regăsesc și activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații, iar la art.43 se prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit."b" și care au un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani, în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, punctajul mediu anual în situația asiguraților prevăzuți la art.43 stabilindu-se prin luarea în considerare a stagiilor de cotizare prevăzute la acest articol, conform dispozițiilor art.77 lin.2 din Legea nr.19/2000.

S- mai reținut că, inclusiv dispozițiile art.2 alin 1 din Normele metodologice anexă la.HG1550/2004 prevăd că "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază, sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare, ori, în cazul contestatoarei stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare este reglementat de art.20, 43 și 77 din Legea nr.19/2000 modificată și completată, de 15 ani, și aceasta avându-se în vedere și respectarea principiului consacrat prin actele normative de evaluare, la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, precum și de principiile de bază ale sistemului public pe care acesta se organizează și funcționează reglementat de art.2 din Legea nr.19/2000, îndeosebi principiul egalității care să asigure tuturor participanților la sistemul public, contribuabili beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

Așa cum rezultă din probele administrate, respectiv adeverința nr.1619/02.05.2007 emisa de Compania Națională a - Sucursala B, soțul contestatoarei a realizat în zona I de radiații grupa I de muncă un stagiu de cotizare de peste 15 ani fiindu-i aplicabile dispozițiile art.2 pct.1 teza 2 din Normele Metodologice, art.14 din Legea nr.3/1977, HG1550/2004, art. 20,43 și 77 din Legea nr.19/2000 modificată si completată.

În contextul tuturor acestor considerente, instanța în temeiul dispozițiilor art.155 și următoarele din Legea nr.19/2000 coroborate cu textele de lege mai sus invocate a admis contestația, conform dispozițiilor din decizia recurată.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, intimata - recurentă a aplicat corect dispozițiile art. 2 alin (3) din Normele Metodologice ale nr.HG 1550/2004, care a stabilit că stagiul complet de cotizare este cel stabilit prin Legea nr. 3/1977, astfel că este greșită hotărârea instanței de fond, care a modificat cuantumul acestui stagiu de cotizare, reducându-l la 15 ani.

De asemenea, s-a mai susținut că, instanța de fond a făcut o evidentă confuzie între stagiul complet de cotizare, pe care Legea nr. 3/1977 îl impunea a fi realizat și anumite reduceri a vârstei de pensionare, care operau în baza aceluiași act normativ, reduceri care se acordau în considerarea faptului că o anumită persoană și-a desfășurat activitatea în condiții speciale sau deosebite de muncă, reglementare care s-a aplicat și în cazul intimatului cu ocazia pensionării.

S-a mai arătat că, instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 2 alin. (1) din nr.HG 1550/2004, legiuitorul stabilind în mod clar care sunt cele două categorii de stagiu complet de cotizare, utilizat la stabilirea punctajului mediu anual, în nici un caz nu este vorba despre faptul că s-ar putea aplica ambele posibilități aceleiași persoane în funcție de situația care i-ar fi mai favorabilă acestuia.

În fine, o altă critică formulată de recurentă, vizează aplicarea retroactivă de către aceeași instanță, a dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și OUG nr. 4/2005, încălcând astfel, principiul neretroactivității legii civile.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulităților prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:

Soțul contestatoarei, face parte din categoria pensionarilor pentru limită de vârstă, cu peste 15 ani vechime în zona I de radiații. Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă, art. 43 din Legea nr. 19/2000 prevede că, pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I, II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de art. 20 lit. " b" și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani la grupa I și 20 ani la grupa a II-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform art. 77 din același act normativ.

Este cert că soțului contestatoarei i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv ale art. 20, 43 și 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond (nefiind o adăugare la lege), întrucât altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar art. 2 din Legea nr. 19/2000, consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei ce au avut "neșansa" a obține dreptul la pensie anterior acestui act normativ, ceea ce ar contraveni atât Constituției ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.

Prin aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea normelor legale în materie și situației intimatului, dispoziții mai favorabile, altfel, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a acestuia, raportat la persoanele ce s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, considerente pentru care, apreciind că nu subzistă nici una din criticile formulate, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare -, domiciliată în sat, nr. 114, comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr. 830/LM din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecători fond -

- redactat decizie - judecător -30.04.2008

- dactilografiat grefier -30.04.2008-2 ex.

Președinte:Maria Galeș
Judecători:Maria Galeș, Dana Cigan, Elena Bocșe

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 532/2008. Curtea de Apel Oradea