Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 67/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.67/
Ședința publică din 27 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina
-: -
GREFIER:
Pentru azi s-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de către reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 1030 din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect evacuare și pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 15 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, termen la care s-a dispus amânarea pronunțării cauzei la datata de 22 ianuarie 2009, iar apoi s-a mai amânat pronunțarea cauzei la 27 ianuarie 2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Judecătoria Timișoara sub nr-, reclamanta a chemat în judecata pe paratul solicitând ca prin sentința pe care o va pronunța să se dispună evacuarea paratului din imobilul situat în,- înscris în CF nr.1310 nr.top. 456/109/1/1/a-b/1, cu cheltuieli de judecata.
In drept, reclamanta a invocat dispozițiile cuprinse în art.480 Cod civil, art.44 din Constituția României.
Paratul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata precum si o cerere reconvenționala prin care a solicitat ca instanța să constate că prin înscrisul intitulat "convenție", încheiat în data de 19.01.2006, reclamanta - parata reconvenționala s-a obligat sa-i transmită dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu constând în construcție, situată în str. - nr.67/A, înscris în CF nr.1310; sa pronunțe o hotărâre care sa loc de contract autentic de vânzare-cumpărare; sa dispună intabularea dreptului său în CF asupra construcției; cu cheltuieli de judecata.
Prin sentința civilă nr.1540/07.02.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamanta având ca obiect evacuarea pârâtului.
A fost admisă acțiunea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional.
S-a constatat că prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "Convenție", încheiat în data de 19.01.2006, reclamanta pârâtă reconvențională a vândut pârâtului reclamant reconvențional construcția înscrisă în CF nr.1310, nr.cadastral 456/109/1/1/2/a-b/1 pentru prețul de 66.000 lei RON, care a fost achitat integral.
S-a dispus ca prezenta sentință să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâtului - reclamant reconvențional asupra construcției în această carte funciară, cu titlu de cumpărare.
A fost obligată reclamanta - pârâtă reconvențional să plătească pârâtului reclamant reconvențional suma de 2675 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței menționate, a declarat calea de atac, calificată de instanță ca fiind recurs, (potrivit cu dispozițiile art.282 ind.1 pr. civ. și cu caracterizarea cererii principale ca fiind o revendicare, conform art.84 pr.civ.), reclamanta pârâtă reconvențional, solicitând admiterea acestuia și, în principal, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii principale de evacuare și respingerii cererii reconvenționale, iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, cu cheltuieli de judecată.
Criticile de nelegalitate și netemeinicie aduse sentinței pronunțate constau în greșita interpretare a probelor dosarului, mai exact a actului juridic reprezentând promisiunea de vânzare cumpărare încheiată între părțile litigante. S- reproșat judecătoriei că greșit a dat eficiență cererii reconvenționale, pronunțând o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru construcția evidențiată în CF nr.1310, nr. cad.456/109/1/1/2/a-b/1, ca efect al eronatei aprecieri că promisiunea de vânzare cumpărare are ca obiect o obligație de a da și nu una de a face. Reclamanta recurentă a susținut că prin convenția perfectată cu intimatul la 19.01.2006, nu a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra edificatului, ci doar și-a asumat obligația de a încheia în viitor un contract de vânzare cumpărare, astfel că a considerat că în mod neîntemeiat și eronat a reținut instanța de fond că "prin înscrisul sub semnătură privată intitulat convenție, încheiat în data de 19.01.2006, reclamanta pârâtă reconvențional a vândut pârâtului reclamant reconvențional construcția înscrisă în CF nr.1310, nr. cad.456/109/1/1/2/a-b/1 pentru prețul de 66.000 RON, care a fost achitat integral".
În analiza clauzei contractuale prezentate, recurenta a subliniat că este stipulat un eveniment viitor și incert ca realizare -"achitarea sau punerea la dispoziția numitei" -, eveniment de a cărui realizare depinde nașterea obligației de a perfecta contractul de vânzare cumpărare și care apare ca o condiție suspensivă, conform art.1004 și 1017 cod civil se susține că abia după împlinirea evenimentului se naște obligația promitentei vânzătoare de a se prezenta la notar pentru perfectarea convenției.
A menționat că pentru a decela intențiile părților contractante la momentul încheierii convenției, acestea trebuie interpretate coroborat mai multe clauze contractuale, pe lângă cea supra prezentată, fiind amintite cele vizând plata prețului: "prețul stabilit de părți pentru vânzarea imobilului înscris în CF nr.1310 cu nr. top.456/109/1/1/2/a-b/1 este de 66.000 RON și va fi achitat de către secundul în întregime la data la care va fi perfectat contractul de vânzare cumpărare în formă autentică", precum și cea care prevede că " părțile stabilesc că apartamentul ce va fi cumpărat de secundul pe numele primei va fi constituit din trei camere, va avea un confort mediu și va fi situat în T, zona ".
Au fost invocate dispozițiile art.977 Cod civil privind intenția comună a părților, respectiv voința acestora la data perfectării convenției faptul că intimatul trebuia să execute una din cele două prestații cuprinse în obiectul obligației, dar nu mai târziu de 6 luni de la data încheierii convenției, respective, până la data de 19.07.2006. Faptul că intimatul a consemnat la 06.12.2007 la CEC pe numele reclamantei suma de 66.000 RON, se apreciază, a nu avea relevanță juridică, neputând fi considerată o executare a obligației asumate prin convenție, dat fiind că acea obligație s-a stins la 19.07.2006.
Prin decizia civilă nr. 1030 din 16.09.2008 Tribunalul Timișa respins recursul declarat de reclamanta recurentă, împotriva sentinței civile nr.1540/07.02.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că recurenta sustrage contextului întregii convenții o anumită clauză, respectiv cea care individualizează "obligațiile" la care s-a îndatorat pârâtul reclamant reconvențional și se mărginește să interpreteze clauza, încorporată antecontractului de vânzare cumpărare, al cărui obiect constă invariabil în obligația părților de a face, deci de perfectare în viitor a unui contract ferm de vânzare cumpărare pentru imobilul-construcție evidențiat în CF nr.1310, drept o condiție suspensivă, afectată de un termen extinctiv.
S-a apreciat că în mod just a fost respinsă cererea principală, privind evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea sa, cerere pe care a considerat- ca fiind în esență o revendicare, fundamentată pe art.480 Cod civil, de vreme ce pârâtul reclamant reconvențional opune reclamantei pârâte reconvențional titlul ce conferă legitimitate ocupării casei ce face obiectul antecontractului.
Împotriva deciziei civile nr. 1030 din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în termen legal a declarat recurs reclamanta criticând hotărârea pentru nelegalitate solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în apel la Tribunalul Timiș întru-cât hotărârea pronunțată a încălcat norme imperative privind competența și compunerea completelor de judecată, norme stabilite de art. 54 alin.2 din legea 304 /2004.
În motivarea recursului a susținut că obiectul cererii principale deduse judecății l-a constituit cererea reclamantei privind evacuarea pârâtului, din imobilul situat în,- înscris în CF nr.1310 nr.top. 456/109/1/1/a-b/1, imobil proprietatea sa așa cum rezultă din extrasul de CF depus la dosar.
A arătat că obiectul cererii principale - evacuarea - este neevaluabilă în bani iar art. 282 indice 1 Cod procedură civilă distinge între hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală, excluzând din această categorie evacuările precum și litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei.
Pe cale de consecință consideră că hotărârile date în primă instanță de judecătorie în cererile introduse pe cale principală, al căror obiect este neevaluabil în bani sunt atacabile cu apel.
susținut că deși inițial a declanșat calea de atac a apelului, Tribunalul Timișa omis să se pronunțe asupra recalificării căii de atac în ședința publică din 10.06.2008, a prorogat discutarea recalificării căii de atac pentru termenul din 9.09.2008 însă,la acel termen, nu s-a mai pus în discuție această chestiune și s-a procedat la judecarea cauzei cu neobservarea dispozițiilor legale imperative pronunțând astfel o hotărâre contrară normelor imperative ale legii.
S-a reproșat instanței greșita constituire a completului de judecată conform art. 304 pct. 1 Cod pr.civilă ceea ce atrage casarea hotărârii conform art. 312 alin.4 Cod pr.civilă.
În ceea ce privește calificarea căii de atac din perspectiva cererii incidente, a acțiunii reconvenționale, recurentul susține că obligațiile asumate prin convenția perfectată la 19.01.2006 sunt obligații alternative și chiar în această situație calea de atac împotriva hotărârii pronunțate la prima instanță ar fi fost tot apelul deoarece un apartament cu 3 camere în zona solicitată de către reclamantă depășește valoarea de 100.000 lei.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art.304 și următoarele Cod pr.civilă Curtea stabilește că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din dosar reclamanta a investit instanța, pe cale principală cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect evacuarea pârâtului, din imobilul situat în,- înscris în CF nr.1310 nr.top. 456/109/1/1/a-b/1, imobil proprietatea sa, iar pârâtul, pe cale incidentă, a solicitat ca instanța să constate că prin înscrisul intitulat "convenție", încheiat în data de 19.01.2006, reclamanta - parata reconvenționala s-a obligat sa-i transmită dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu constând în construcție situată în str. - nr.67/A înscris în CF nr.1310 iar instanța urmând să pronunțe o hotărâre care sa țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Potrivit art. 282 indice 1 Cod procedură civilă "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță introdusepe cale principalăprivind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei .".
În speța de față acțiunea formulată de reclamantă pe cale principală are ca obiect evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea sa și ca urmare, hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță, privind acțiunea introdusă pe cale principală, este supusă apelului.
Tribunalul Timiș deși, la termenul de judecată din 6.10.2008 a "prorogat discutarea recalificării naturii juridice a căii de atac" pentru termenul din 9.09.2008, la acel termen de judecată nu a pus în discuția părților această excepție, mai mult a apreciat acțiunea formulată de reclamantă, având ca obiect evacuare, ca fiind " o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil", fără ca această schimbare a naturii juridice a acțiunii să fie discutată în contradictoriu, cu părțile procesului.
Pornind de la faptul că evacuarea este în fapt, o acțiune în revendicare și că valoarea obiectului litigios a cererii incidentale se situează sub pragul de 1 miliard lei tribunalul " a conchis că recursul este calea de atac legal declanșată".
Soluția pronunțată de tribunal este greșită.
Criteriile în funcție de care se determină competența de atribuțiune a instanțelor judecătorești sunt: natura litigiului și valoarea interesului litigios. Criteriul obiectiv și determinant în stabilirea competenței și a căilor de atac îl reprezintă în primul rând natura litigiului și apoi valoarea interesului alegat din cererea principală.
Potrivit art.17 Cod pr.civilă, cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală astfel că cererile incidentale vor fi întotdeauna soluționate de instanța care judecă cererea principală și vor fi supuse căilor de atac prevăzute pentru cererea principală.
În speța de față obiectul acțiunii principale l-a constituit " evacuarea" iar obiectul cererii incidentale l-a constituit "validarea de către instanță a unei convenții evaluabile pecuniar".
Tribunalul Timiș recalificat calea de atac din apel în recurs și a schimbat natura juridică a acțiunii formulate de reclamantă din acțiune în evacuare în acțiune în revendicare fără a supune dezbaterii părților aceste chestiuni,încălcând principiul contradictorialității procesului civil care cârmuiește atât raporturile procesuale dintre părți cât și cele dintre acestea și instanța de judecată.
Procedând astfel tribunalul a nesocotit și dispozițiile cuprinse în art.129 pct. 4 Cod procedură civilă, text care prevede că judecătorul este obligat să pună în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt și de drept astfel încât să poată pronunța o hotărâre temeinică și legală.
Tribunalul a lipsit astfel părțile de orice posibilitate de a discuta și argumenta chestiunile de drept din cauză, context în care acestea nu și-au putut pregăti apărarea. Instanța a prejudiciat drepturile și interesele legitime ale părților cauzându-le o vătămare, care nu se poate remedia decât prin casarea hotărârii pronunțate de tribunal și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, Tribunalul Timiș.
Față de cele ce preced, Curtea găsește întemeiat recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 1030 din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 304 pct. 1,3 și 5 Cod pr.civilă va casa decizia civilă recurată și va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 1030 din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia civilă recurată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Timiș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - -
GREFIER,
Red. CO / 12.02.2009
Dact NF/12.02.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș - Președinte,
Judecător,
Cu opinie separată, în sensul respingerii ca inadmisibil a recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 1030/16.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș ca instanță de recurs, în dosar nr-.
PREȘEDINTE
- -
OPINIA SEPARATAa domnului judecător, în sensul respingerii ca inadmisibil a recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile de recurs nr.1030/16.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Subsemnatul judecător, susțin că soluția legală ce s-ar fi impus a fi adoptată în prezentul dosar de recurs este aceea, potrivit căreia recursul declarat de reclamanta trebuie respins ca inadmisibil, întrucât este îndreptat împotriva unei decizii civile, pronunțată de Tribunalul Timiș tot ca instanță de recurs, și care este irevocabilă, nefiind admisibil "recursul la recurs", precum în speță.
Într-adevăr, din analiza și studiul dosarului rezultă că Tribunalul Timișa făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă, reținând că în speță litigiul, în ansamblul său, are o valoare pecuniară, ce nu depășește suma de un miliard lei vechi ( fiind în valoare de 660.000.000 lei, vechi, conform copiei contractului de vânzare - cumpărare, autentificat de la fila 11 dosar fond), ceea ce implică și atrage jurisdicția reglementată de acest text legal - art. 2821Cod procedură civilă - respectiv două grade legale de jurisdicție: fond la judecătorie și recurs la tribunal.
Susținerea recurentei reclamante, în sensul că petitul acțiunii privind evacuarea pârâtului nu este evaluabil în bani, nu poate fi extras din contextul obiectului litigiului, care s-a soluționat, just, în mod unitar, de către Tribunalul Timiș, în raport, atât de cererea principală, cât și de cererea reconvențională, caracterul pecuniar al litigiului rezultând în mod evident din conținutul considerentelor și dispozitivului hotărârii primei instanțe, ( prin care s-a dispus pe de o parte respingerea acțiunii principale a reclamantei, referitor la evacuarea pârâtului, dar, pe de altă parte, concomitent și admiterea cererii reconvenționale a aceluiași pârât, având ca obiect constatarea că prin înscrisul sub semnătură privată, întitulat "convenție" din 19.01.2006, reclamanta a vândut pârâtului construcția în litigiu, pentru prețul de 66.000 lei RON, care a fost achitat integral, această sentință civilă urmând să țină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare).
Așadar, este evident deci că jurisdicția reținută de Tribunalul Timiș este corectă iar examinarea legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe s- realizat de către acest tribunal, pornind tocmai de la conținutul cererii principale și a cererii reconvenționale și deoarece decizia civilă pronunțată de Tribunalul Timiș este irevocabilă, completul de judecată fiind legal constituit din trei judecători, este clar că aceasta decizie nu mai poate fi atacată din nou cu recurs, impunându-se în consecință, respingerea prezentului recurs al reclamantei ca inadmisibil.
Această soluția este în deplin acord, atât cu practica judiciară în materie instanței supreme, cât și cu decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la admiterea recursului în interesul legii, (dată tocmai cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 pct. 1, art.2 pct. 1 lit. a și b și art.2821Cod procedură civilă, în ceea ce privește caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani a litigiilor civile având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, atât în situația în care este formulat capătul de cerere accesoriu privind restabilirea situației anterioare sau restituirea prestațiilor efectuate, cât și în situația în care nu este formulat acest capăt), precum și cu jurisprudența Curții de Apel Timișoara.
Astfel, prin decizia civilă nr. 6551/8.09.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală - a stabilit că acțiunea în revendicare, fiind o acțiune reală, petitorie, este evaluabilă în bani, căci prin ea se tinde să se stabilească direct existența dreptului de proprietate și are ca efect imediat redobândirea posesiei, adică readucerea în patrimoniul titularului a dreptului ce i-a fost încălcat, iar interpretarea logică și istorică a art. 2821Cod procedură civilă ( text legal introdus prin OUG nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/6.07.2005) nu relevă intenția legiuitorului de creea excepții de la regula inexistenței apelului în materia litigiilor al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard de lei, vechi, inclusiv, principial, suprimarea căii de atac a apelului - precum în speță - neîngrădind liberul acces la justiție și nici dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, prin citata decizie civilă nr. 32/2008 dată în admiterea recursului în interesul legii s-a statuat că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit.a și b, și art. 2821alin.1 Cod procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile, având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare, important fiind doar valoarea obiectului cererii, indiferent dacă este în constatare sau în realizarea dreptului (iar nu denumirea generală a cererii), și în reglementarea în vigoare, începând cu data de 29 mai 2004 se extinde sfera hotărârilor judecătorești care sunt supuse unei singure căi de atac, respectiv a recursului, ceea ce exprimă voința legiuitorului de a elimina posibilitatea exercitării apelului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de prima instanță în litigiile patrimoniale considerate de o importanță valorică mai redusă(precum în cauză) în scopul asigurării celerității de soluționare a acestora.
Așadar, intenția legiuitorului a fost aceea de a se îndepărta de reglementarea anterioară,(care viza exclusiv acțiuni în realizare) și de a extinde sfera de aplicare a dispozițiilor art. 282/1 alin. 1 Cod procedură civilă, prin includerea tuturor litigiilor patrimoniale evaluabile în bani(atât în materie civilă, cât și comercială), indiferent dacă acestea vizează acțiuni în realizare sau în constatare existenței sau inexistenței dreptului, singura condiție impusă fiind doar aceea ca obiectul litigiului să aibă o valoare de până la 100.000 lei, RON, inclusiv.
Or, este evident în prezentul dosar de recurs că la stabilirea criteriului valoric, legiuitorul a avut în vedere valoarea obiectului litigiului în materialitatea sa, sens în care a impus prin art. 112 al. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, obligația părții de a preciza valoarea obiectului cererii, sub care aspect apare clar că valoarea acestui obiect al cererii reconvenționale a pârâtului - reclamant reconvențional, este după propria-i prețuire în sumă - necontestată la prima instanță și nici la tribunal - de 66.000 lei, RON, ceea ce impune deci respingerea prezentului recurs ca inadmisibil, deoarece prezenta cerere reconvențională are caracterul unei acțiuni patrimoniale, cu conținut economic. Acest caracter patrimonial al acțiunii este transferat litigiului însuși și ca atare procesul de față este evaluabil în bani, deoarece în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății intră tocmai acest drept patrimonial,(real și de creanță) și astfel deci, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un astfel de drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și chiar absolut necesară, caracterul patrimonial al acțiunii, în ansamblu, subzistând indiferent de formularea unor pretenții accesorii privitoare la repunerea părților în situația anterioară.
De altfel, din studiul actelor și lucrărilor dosarului rezultă că însuși reclamanta de față a formulat în scris cerere intitulată recurs(în paranteză apel), pe care și l-a motivat în scris, conform art. 303 Cod procedură civilă(fila 3,5 -9 dosar recurs tribunal), întâmpinarea pârâtului și concluziile sale scrise vizând tot respingerea recursului, după cum chiar apărătorul recurentei reclamante, la termenul de judecată de dezbatere în fond a recursului, din 09.09.2008, a pus concluzii orale de admiterea recursului, conform formulării lui, în scris, după ce în prealabil, Tribunalul Timiș, luând act de depunerea în scris a motivelor de recurs și văzând că valoarea imobilului litigios se situează sub pragul de 1 miliard lei, vechi, a conchis că recursul este calea de atac legală, sub care aspect (al recursului deci) a dat cuvântul avocatului reclamantei(intimatul fiind lipsă) și care a cerut admiterea recursului său, neformulând vreo cerere sau excepție sub aspectul că apelul ar fi calea de atac legală,(28) iar concluziile scrise depuse la dosar de același avocat al reclamantei se referă tot la admiterea recursului, așa cum a fost formulat în scris ( 28 - 33).
Prin urmare, consider că este absolut clar că reclamanta declarat recurs, în mod expres, iar Tribunalul Timiș - investit cu acest recurs - și-a însușit competența de instanță de recurs, raportat la natura obiectului pricinii și a pronunțat o decizie de recurs irevocabilă, în complet legal constituit din trei judecători,( dispozițiile art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă nefiind aplicabile în cauză deci), competența și compunerea acelei instanțe de recurs - Tribunalul Timiș - nefiind contestate pe tot parcursul soluționării acestei căi de atac a recursului, nefiind invocate niciodată dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă, iar părțile au acceptat competența Tribunalului Timiș, ca instanță de recurs, nepunându-se în nici un moment probleme recalificării căii de atac(din recurs în apel), încât deci corect Tribunalul Timiș, a soluționat calea de atac împotriva sentinței Judecătoriei Timișoara, ca și recurs și ca atare, în raport de art. 299 al. 1 combinat cu art. 377 al. 2 pct. 4 Cod procedură civilă, acest al doilea recurs formulat de aceeași reclamantă împotriva unei decizii - tot de recurs, irevocabilă - apare în mod evident inadmisibil, fiind cazul respingerii lui ca atare.
Așa fiind, consider deci că obiectul litigiului de față vizează un caracter patrimonial, ce trebuie analizat în funcție de întreaga sferă pe care o reprezintă litigiul, în ansamblul său, ca un tot unitar, iar nu raportat, trunchiat, doar la unul din petitele lui, în concordanță și cu decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, căci hotărârile instanțelor de recurs - care sunt irevocabile - nu mai pot fi atacate din nou cu recurs, legiuitorul român neprevăzând posibilitatea legală a recursului la recurs, precum este cazul speței, încât deci prezentul recurs al reclamantei trebuie respins ca inadmisibil pentru considerentele ce preced, calea de atac a apelului fiind suprimată în cauză de chiar legiuitorul român, în sistemul juridic românesc situația unui recurs la recurs fiind inadmisibilă, iar cauza a parcurs deja cele două grade legale de jurisdicție(fond și recurs), conform art. 282/1 Cod procedură civilă, potrivit și jurisprudenței constante în materie a instanței supreme (decizia civilă nr. 2002 și nr. 2005/ ambele din 15.03.2005, dosar nr.8133/2005 și respectiv 8232/2004, decizia civilă nr. 10768/16.12.2005 dosar nr.11493/2005, toate pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție B).
De altfel și întreaga jurisprudență a Curții de Apel Timișoara este constantă, în sensul respingerii ca inadmisibil a recursului, în spețe similare(precum spre exemplu decizia civilă nr.1233/10.12.2008, dosarul nr-, decizia civilă nr.1249/18.12.2008. dosarul nr-, decizia civilă nr.245/R/06.03.2008, dosarul nr-, decizia civilă nr. 563/24.05.2007, dosarul nr-, decizia civilă nr. 1206/10.12.2008, dosar nr- etc).
Tribunalul Timiș, prin decizia civilă de recurs nr. 1030/R/16.09. 2008(atacată din nou cu recurs) nu a omis să se pronunțe asupra calificării căii de atac, ci dimpotrivă - cum am arătat deja mai sus - a stabilit că această cale de atac legală este cea a recursului, acordând cuvântul pe această calificare - de recurs - avocatului reclamantei(care a cerut admiterea recursului său, conform formulării lui în scris ) nicicând și niciunde în dosarul de recurs al Tribunalului Timiș, avocatul reclamantei, nesusținând că în cauză ar fi vorba despre vreun apel al său.
Astfel, în recursul său declarativ(nemotivat), reclamanta - prin avocat - solicită, în principal modificarea hotărârii atacate și în subsidiar, casarea ei și trimiterea spre rejudecare la prima instanță( 3), apoi aceeași reclamantă depune în scris memoriul privind motivele de recurs pe care și-a întemeiat cererea de recurs inițială, nemotivată( 5 - 9, în care - în final - solicita admiterea cererii așa cum a fost formulată, invocând toate dispozițiile legale sus - citate - prin care însă nu figurează și art. 282/1 Cod procedură civilă referitoare la inexistența apelului), după care pârâtul prin întâmpinare cere respingerea recursului, ( 19 - 22) și în fine prin încheierea de ședință din 10.06.2008, Tribunalul Timiș, admite cererea de amânare formulată de recurentă(pentru studierea întâmpinării) și prorogă discutarea naturii juridice a căii de atac, la termenul viitor, adică cel din 09.09.2008, când stabilește că recursul este calea de atac legală declanșată în cauză( 38) și acordă cuvântul avocatului recurentei, care susține recursul său și cere admiterea lui ( 38), însă nu invocă și nu susține sub nici o formă - orală sau scrisă - că apelul ar fi calea de atac corectă, ambele părți în litigiu - depunând concluzii scrise, prin care se referă la calea de atac a recursului (și nicidecum a apelului), reclamanta cerând admiterea recursului ( 28 - 33), iar pârâtul solicitând respingerea recursului ( 24 - 26).
Prin urmare, consider eronată opinia majoritară, conform cu care Tribunalul Timiș ar fi încălcat principiul contradictorialității procesului civil, prin aceea că nu ar fi pus în discuția avocatului reclamantei aspectul că recursul este calea de atac legală a pricinii,(neavând nici o relevanță juridică în speță faptul că acest tribunal a apreciat acțiunea reclamantei ca una în revendicare), raportat la absența intimatului de la dezbaterea în fond a recursului în fața tribunalului constituit ca instanță de recurs, pentru că nu se poate susține - cu temei - că avocatul reclamantei nu și-ar fi putut pregăti apărarea în recursul său, câtă vreme prin concluziile orale acesta a cerut admiterea lui, conform motivării lui în scris, (pe 5 pagini), iar Tribunalul Timiș, prin încheierea din 09.09.2008, i-a admis cererea aceluiași avocat al reclamantei de amânare a pronunțării asupra recursului său, în vederea depunerii la dosar de concluzii scrise ( 38), ceea ce avocatul reclamantei recurente și face, depunând la 15.09.2008, ample concluzii scrise, (motivate pe alte 6 pagini), prin care solicită admiterea recursului său (28 - 34), dar Tribunalul Timiș prin decizia civilă nr.1030/R/ 16.09.2008, care este irevocabilă, pronunță respingerea recursului declarat de această reclamantă recurentă.
De aceea apreciez soluția de casare cu trimitere spre rejudecarea în apel a cauzei,adoptată de completul majoritar, mult prea formală, artificială și excesivă, pentru că nu este cazul sub nici o formă a casării deciziei civile recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Timiș, pentru simplul și elementarul fapt că însăși reclamanta declară expres recurs, îl motivează în scris, îl susține oral - prin avocat - și prin concluzii scrise, și niciodată această reclamantă, pe întreg parcursul soluționării acestui recurs al său de către Tribunalul Timiș nu susține și nu invocă că apelul ar fi fost calea de atac legală, pe care ar fi înțeles s-o declare și s-o formuleze, în dosar.
Este deci absolut clar că Tribunalul Timiș a procedat corect la judecarea recursului, exact cu observarea dispozițiilor legale aplicabile materiei recursului, dispozițiile art. 304 pct.1, art.312 al.3 și 4 Cod procedură civilă, invocate în recursul de față(ce se privește inadmisibil în opinia subsemnatului) nefiind incidente în speță, valoarea obiectului pricinii de față, fiind dată de prețuirea realizată de reclamantul - reconvențional la data introducerii cererii sale,(iar nu valoarea indicată la data redactării acestui recurs - inadmisibil - al reclamantei) și în acest context faptic și juridic consider că nu este cazul casării cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Timiș, iar aplicarea prevederilor art. 304 pct. 1, 3 și 5 Cod procedură civilă, este greșită.
Pentru toate considerentele ce preced, opinia separată este în sensul respingerii ca inadmisibil a recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile de recurs nr.1030 din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, deoarece caracterul patrimonial al acțiunii de față subzistă și a susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, înseamnă a spune că există de fapt, drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale. Un drept are caracter personal fără conținut economic și, prin urmare neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare,cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc.
Or, dreptul dedus prezentei judecăți nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale sus - menționate, ci dimpotrivă, este un drept cu efect patrimonial.
PREȘEDINTE
- -
Red. Judecător
/ 16.02.2009
NF/ 16.02.2009
Ex.2
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina
