Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 7
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Elena Costea
JUDECĂTOR 3: Constanța C
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâții, și, toți domiciliați în com., jud. D, împotriva deciziei civile nr. 410 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliat în com., jud. D, SC SA, cu sediul în com., jud. D și SC SA prin administrator, domiciliat în B-.4bis.1.6.24 sector 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-pârâți asistat de avocat din Baroul Dâmbovița, și, toți reprezentați de același avocat și intimatul-reclamant, asistat de avocat din același barou, lipsind intimata-reclamantă SC SA și administratorul acesteia.
Recurs timbrat cu chitanța nr. 7768 din 9 ianuarie 2008 în valoare de 120.000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, pentru recurenții-pârâți, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că hotărârile sunt nelegale datorită faptului că instanța de fond a soluționat litigiul cu lipsă de procedură cu recurentul, care era arestat și depus în penitenciar, iar apoi instanța de apel a respins apelul cu motivarea că acesta a fost reprezentat, deși nu a fost citat niciodată în detenție.
Pentru acest motiv solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Târgoviște.
Un alt motiv de recurs îl constituie greșita respingere a cererii reconvenționale. Arată că hotărârea prin care SC era obligată să vândă apartamentul în litigiu nu a putut fi executată din vina acesteia, care a refuzat punerea în executare.
Instanța de fond a făcut demersuri pentru verificarea registrelor societății, din care lipseau cererile de punere în executare a hotărârii și a audiat martori, directorul și secretara societății, care au recunoscut că nu au executat hotărârea. S-au încălcat prevederile art. 946 - 948 cod civil prin neluarea în seamă a probelor dosarului. Nu există condiții legale de evacuare, intimatul nu are nevoie de apartamentul în litigiu pentru a locui, ci pentru a-l închiria.
În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii cererii reconvenționale și respingerii acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Arată că pretinsa soluționare a cauzei cu lipsă de procedură cu recurentul este neîntemeiată, deoarece la momentul promovării acțiunii acesta nu era arestat, ulterior judecata cauzei s-a suspendat, iar la repunerea pe rol, procedura de citare a fost îndeplinită, la rubrica semnătura destinatarului apărând semnătura mamei acestuia, cu specificarea în clar a calității acesteia, care nu este altă persoană decât recurenta.
Cu privire la motivul de recurs referitor la neexecutarea hotărârii judecătorești de intimata, arată că este culpa recurenților care nu au pus în executare o hotărâre judecătorească pe care au obținut-o anterior prezentului litigiu timp de 3 ani, iar instanța de fond a verificat și nu a găsit vreun motiv de întrerupere a termenului de prescripție a executării, astfel că nu este vinovat reclamantul că i-a fost vândut apartamentul de către intimată.
În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat, avându-se în vedere și susținerile din notele scrise pe care le depune la dosar. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. 3796/2004, reclamantul a solicitat instanței pe cale de ordonanță președințială ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună evacuarea pârâtului și a membrilor familiei sale din apartamentul nr.1 bloc 1 situat în com. jud.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 9 iunie 2004, conform facturii fiscale nr. - emisă de SC și a chitanței nr. - în valoare de 10.115.000 lei, a devenit proprietarul apartamentului nr. 1 bloc 1 din com. și deși inițial pârâtul a înțeles faptul că nu mai poate locui în respectivul apartament, ulterior a refuzat să părăsească imobilul, fiind necesară promovarea prezentei acțiuni în evacuare.
La solicitarea instanței s-a indicat numele tuturor persoanelor care locuiesc în imobilul în litigiu, ulterior acțiunea a fost trecută pe dreptul comun.
Pârâtul a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că factura în baza căreia s-a vândut apartamentul este nulă, precum și introducerea în cauză a societății vânzătoare, motivând că acesta a primit apartamentul în calitate de chiriaș, ca salariat al SC, în care locuiește împreună cu familia sa, a cerut societății vânzarea lui, dar a fost refuzat ulterior printr-o hotărâre judecătorească societatea fiind obligată în acest sens.
Pârâta SC a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea cererii reconvenționale, că hotărârea la care face referire pârâtul nu a fost pusă în executare, că în prezent s-a formulat o cerere de repunere în termenul de a solicita executarea silită, motiv pentru care s-a cerut suspendarea pretentei cauze, instanța dispunând suspendarea în baza dispozițiilor art. 244 pct.1 Cod pr.civilă.
Dosarul a fost repus pe rol, când au fost administrate probatorii, iar prin sentința nr. 3636 din 11 octombrie 2006 Judecătoria Târgoviștea admis acțiunea în evacuarea pârâților din apartamentul proprietatea reclamantului, a fost respinsă cererea reconvențională cu obligarea pârâților la 359 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a dobândit prin factura fiscală nr. -/9.06.2004 achitată cu chitanța nr. -/9.06.2004 un apartament cu 3 camere și dependințe situat în blocul cu 4 apartamente din; în prezenta acțiune - trecută pe calea dreptului comun - s-a solicitat evacuarea persoanelor care ocupă acest imobil, respectiv familia, constatarea nulității facturii motivat de frauda la lege ce a constat în aceea că ambele părți ale actului de vânzare-cumpărare materializat în factura menționată au cunoscut despre existența sentinței civile nr. 6103/12 octombrie 1999 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, prin care SC SA a fost obligată să încheie cu pârâții-reclamanți, act de vânzare-cumpărare a apartamentului în care locuiesc din anul 1985, dreptul la executare al sentinței fiind prescris.
Mai reține prima instanță că frauda la lege este operațiunea prin care se folosesc dispozițiile legale, la încheierea unui act juridic în scopul de a încălca alte dispoziții legale imperative, iar în materia contractului de vânzare-cumpărare, frauda la lege presupune un concern fraudulos.
Totodată, s-a reținut că în speță sarcina probei celor susținute în cererea reconvențională revenea reclamantului-pârât și având în vedere că titlul reclamantului nu a fost desființat, în conformitate cu art. 480 Cod civil, instanța a apreciat întemeiată acțiunea în evacuare și a dispus evacuarea pârâților.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că:
Instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, pe care nu a motivat-o în considerente în nici un fel, de observat că nu se arată că urmează a fi admisă acțiunea în evacuarea unei întregi familii din apartamentul în care a locuit de peste 20 de ani, neexistând altă posibilitate, singura referire cu privire la admisibilitatea cererii de evacuare constă în faptul că titlul reclamantului nu a fost desființat și că s-au avut în vedere dispozițiile art. 480 Cod civil, text de lege care definește conceptul de proprietate dar nu reglementează dreptul de a dispune evacuarea celor ce ocupă la data dobândirii dreptul.
Singurul act care atestă dreptul reclamantului este factura în discuție însă fiind vorba de un imobil nu este în măsură de a face transferul dreptului numai prin ea însăși.
Nici soluția de respingere a cererii reconvenționale nu este temeinică, deoarece motivarea instanței cum că nu s-a dovedit reaua-credință a reclamantului pârât cumpărător este înlăturată de prezumții constând în aceea că locuim de foarte mult timp în apartament, că acesta are calitatea de primar și deci trebuia să cunoască acest aspect, că a cumpărat apartamentul cu toate că știa că noi îl locuim, de asemenea, reaua-credință a acestuia se poate observa și din prețul foarte mic de cumpărare, ceea ce trebuia să întărească convingerea instanței că a avut cunoștință, dar a făcut-o pentru a se răzbuna.
Reaua-credință a vânzătoarei constă în aceea că avea cunoștință de hotărârea de obligare la vindere către pârât a apartamentului, că a refuzat respectarea hotărârii judecătorești, că ulterior a distrus - ascuns registrele generale în care erau înregistrate cererile de aducere la îndeplinire a hotărârii judecătorești, astfel că față de motivele invocate solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia civilă nr. 410 din 24 septembrie 2007 Tribunalul Dâmbovițaa respins ca nefondat apelul pârâților, reținându-se că apelantul-pârât a fost citat la instanța de fond, iar de la termenul din 20 octombrie 2004, fost asistat sau reprezentat de avocatul ales, ca de altfel toți ceilalți pârâți.
Hotărârea instanței de fond este motivată în drept și în fapt, fiind folosite corect dispozițiile art.480 Cod civil, deoarece cu actele depuse reclamantul și- dovedit pe deplin dreptul de proprietate cu privire la imobil, iar o prerogativă a acestui drept este aceea de a da posibilitatea titularului de a se bucura de folosința bunului.
A mai reținut instanța de apel că în mod corect s-a respins cererea reconvențională căci din probele administrate nu s-a desprins în mod clar, fără echivoc, că motivul de nulitate invocat nu subzistă, nu s-a probat existența unei intenții comune a reclamantului și societății vânzătoare de fraudare a intereselor pârâților.
Împotriva celor două hotărâri au declarat recurs pârâții invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.5 și 9 Cod pr.civilă, susținând că instanța de fond a judecat cauza cu lipsă de procedură cu pârâtul, care a fost arestat, dar citat la domiciliu nefiind reprezentat de avocat.
Dispozițiile art.480 Cod civil invocate în evacuare, sunt greșite deoarece, susțin recurenții-pârâți, acest text de lege nu reglementează posibilitatea evacuării, astfel că nu s-a motivat în nici o modalitate care au fost considerentele pentru care s-a dispus evacuarea.
O altă critică vizează faptul că s-a respins greșit cererea de a se constata nulitatea facturii prin care s-a vândut apartamentul în care aceștia locuiau de spte 20 de ani, reținându-se că se poate vorbi de culpa societății vânzătoare nu și a cumpărătorului și că pârâții nu au făcut dovada intenției comune a părților contractante de fraudare a intereselor pârâților.
Nelegală este și soluția de respingere a cererii reconvenționale, motivarea instanței în sensul că nu s-a dovedit reaua-credință a cumpărătorului este înlăturată de prezumții constând în aceea că pârâții locuiesc de peste 20 de ani în imobil, că în calitate de primar cumpărătorul cunoștea situația apartamentului și că a cumpărat acest apartament în scop șicanator.
Mai susțin recurenții-pârâți că noua credință a vânzătoarei este dovedită cu prisosință deoarece aceasta avea cunoștință de existența hotărârii judecătorești constând în obligația de a le vinde apartamentul în care locuiau, fiind ascunse cererile acestora de punere în executare a respectivei hotărâri.
Se solicită pentru motivele invocate, admiterea recursului, casarea hotărârilor pentru lipsă de procedură cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, modificarea hotărârilor în sensul respingerii acțiunii și admiterii cererii reconvenționale.
Intimatul-reclamant a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând detaliat criticilor invocate de către recurenții-pârâți.
Curtea, examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la soluționarea cauzei la instanța de fond cu lipsă de procedură față de pârâtul, această susținere este nefondată deoarece acesta a fost citat la domiciliul său, la învestirea instanței de fond cu acțiunea în evacuare el nu era arestat, aspecte care rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurilor de citare, ulterior fiind asistat sau reprezentat de avocatul ales la fel ca toți ceilalți pârâți.
Așa cum prevăd dispozițiile art. 98 Cod pr.civilă schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății (în speță arestarea pârâtului) trebuie sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată cu îndeplinirea formalităților de rigoare, ceea ce în speță nu s-a realizat.
De altfel, mama pârâtului care a fost parte în prezentul dosar, precum și ceilalți pârâți nu a ridicat niciodată problema că fiul său este arestat și că nu se mai află la domiciliu, așa cum prevăd dispozițiile textului de lege mai sus invocat.
Nefondată este și critica cu care dispozițiile art. 480 Cod civil nu puteau fi invocate într-o acțiune în evacuare, deoarece așa cum corect au reținut și cele două instanțe de judecată, temeiul dreptului de proprietate îi dă titularului acestui drept posibilitatea exercitării tuturor atributelor inclusiv pe aceea de a se bucura de folosința bunului său.
Este lipsită de relevanță susținerea recurenților pârâți în sensul că aceștia locuiau în imobil de peste 20 de ani, deoarece la momentul vânzării apartamentului ei nu dețineau un titlu legal (de proprietate) în baza căruia să locuiască în imobil în continuare.
Hotărârea judecătorească la care recurenții-pârâți fac referire, prin care SC, a fost obligată să le vândă apartamentul în litigiu nu fost pusă în
executare de către aceștia, dreptul lor de a solicita executarea silită fiind prescris, deși, dacă erau interesați să cumpere au avut această posibilitate timp de trei ani de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, termenul general de prescriere, cererea lor de repunere în termenul de executare fiind respinsă.
Referitor la cererea reconvențională - prin care pârâții au solicitat să se constate că factura în baza căreia s- vândut apartamentul este nulă și aceste critici sunt nefondate, deoarece sarcina probei celor susținute revenea acestora, cu probele administrate nefăcându-se dovada existenței vreunui motiv de nulitate a actului respectiv, care nefiind desființat a produs efecte juridice în continuare.
Reaua-credință invocată de către recurenții-pârâți a celor două părți (vânzător-cumpărător) la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, nu a fost dovedită, știut fiind că cel ce invocă trebuie să o probeze în caz contrar buna credință se prezumă.
Celelalte susțineri în legătură cu scopul șicanator în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât, la care a fost supus de către reclamant pentru a se răzbuna pe campania dusă de acesta în favoarea altui candidat la funcția de primar, sunt lipsite de relevanță, ele neputând fi avute în vedere atunci când se vorbește de nelegalitatea hotărârilor recurate.
Rezultă așadar că hotărârile recurate sunt temeinice și legale, motivate în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin.5 Cod pr.civilă, astfel că sub toate aspectele invocate recursul apare ca nefondat, urmând să fie respins, ca atare, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod pr.civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă recurenții vor fi obligați să plătească intimatului-reclamant 750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâții, și, toți domiciliați în com., jud. D, împotriva deciziei civile nr. 410 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliat în com., jud. D, SC SA, cu sediul în com., jud. D și SC SA prin administrator, domiciliat în B-.4bis.1.6.24 sector 2.
Obligă recurenții-pârâți să plătească intimatului-reclamant 750 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C
Grefier,
Red. CP
Tehnored. NM
2ex.
16.01.2008
3796/2004 Judecătoria Târgoviște
a- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Elena Costea, Constanța
