Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 72/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR--13.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 72/
Ședința publică din 2 februarie 2010
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 204/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, pentru evacuare.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de grefierul de ședință, după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.01.2010, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de astăzi, care face parte integrantă din prezenta decizie. În termenul de pronunțare, părțile au depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA
În deliberare, constată că prin Decizia civilă nr. 204 din 29 aprilie 2009, pronunțată în dosar nr.9935/55/, Tribunalul Arada respins apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr.607 din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr-.
Prin urmare, Tribunalul a menținut hotărârea primei instanțe, care a admis acțiunea reclamantei și a rezoluționat antecontractul de schimb încheiat de părți, atestat sub nr. 2/22.01.1998 de către avocat dispunând evacuarea pârâților din imobilul situat în A,-,corp A,.II,.5, evidențiat în CF nr. 54058
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, la data de 22.01.1998, părțile au încheiat antecontractul de schimb, atestat de avocat, prin care reclamanta s-a obligat să schimbe apartamentul proprietatea sa, cumpărat în baza Legii 112/1995, situat în A,-,.5, evidențiat în CF 54058 A, cu apartamentul nr. 10, situat în blocul nr. 4.. E din A, str. - (B-dul -), proprietatea pârâților, pârâții s-au obligat să plătească reclamantei, la data intrării în posesia apartamentului - 01.03.1998, suma de 10.000 mărci germane pentru a egaliza valoric cele două imobile și să pună la dispoziția reclamantei, sumele de bani necesare achitării avansului și ratelor pentru cumpărarea apartamentului situat în A, B-dul -.
Analizând condițiile admisibilității acțiunii în rezoluțiune, instanța de fond a constatat că acestea sunt întrunite.
S-a reținut că pârâții nu au pus la dispoziția reclamantei, în mod culpabil, sumele de bani necesare achitării unui număr de 4,5 rate către SC SA, în cuantum total de 14, 15 milioane, așa cum s-au obligat prin art. 8 din antecontractul de schimb, încheiat de părți și nici nu au achitat sulta de 10.000 mărci germane către reclamantă, deși prin art. 7 din antecontractul de schimb s-au obligat să o facă, până la data de 01.03.1998. Aceste aspecte au fost confirmate inclusiv prin poziția procesuală a pârâților. Litigiul la care pârâții fac referire prin întâmpinarea depusă la dosar, notat în cartea funciară nr. 54058 A, s-a finalizat la data de 03.05.2001, prin respingerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1713/08.11.2000, pronunțată de Tribunalul Arad, prin care au fost admise apelurile împotriva sentinței civile nr. 4943/05.10.1999 a Judecătoriei Arad și a fost schimbată această ultimă hotărâre, în sensul respingerii acțiunii precizate, pentru revendicarea cotei de părți din imobil.
Practic după data de 03.05.2001, pârâții nu au mai avut nici un motiv pentru a nu-și îndeplini obligațiile asumate și nici după promovarea prezentei acțiuni, ce echivalează cu o punere în întârziere, pârâții nu au înțeles să-și îndeplinească obligațiile asumate, astfel că instanța de fond a apreciat întemeiată acțiunea civilă exercitată de reclamanta împotriva pârâților și, având în vedere și dispozițiile art. 1020 Cod civil, potrivit cărora condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna." în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său", în temeiul de drept antemenționat, art. 1019, 969 și 970 cod civil a admis acțiunea, iar pe cale de consecință a rezoluționat antecontractul de schimb încheiat de părți atestat sub nr. 2/22.01.1998 de către avocat.
În cauză s-a reținut că reclamanta este proprietara tabulară a imobilului situat în A,-,. II, corp A,.5, evidențiat în CF nr. 54058 A iar prin articolul 44 alin.2 din Constituția României, este consacrat principiul potrivit căruia "proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular" drept ocrotit și de art. 480 Cod civil, în sensul că proprietatea este definită ca fiind "dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut.
Dreptul de proprietate este așadar, cel mai important drept subiectiv patrimonial de care se poate bucura un subiect, fiind un drept absolut și inviolabil deplin și exclusiv, perpetuu și transmisibil și care conferă titularului său, dreptul de poseda, folosi și dispune în mod exclusiv de bunul asupra căruia poartă.
Apreciind că dreptul de proprietate este exclusiv al reclamantei asupra imobilului litigios și pârâții nu au nici un titlu ca urmare a rezoluțiunii antecontractului de schimb încheiat între părți, care să le confere acestora un drept real sau de creanță în baza căruia să posede sau să dețină imobilul în litigiu, instanța de fond a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în A,-, corp A,. II,.5, evidențiat în CF nr. 54058
Prin cererea de apel, pârâții apelanți au solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei, criticând hotărârea primei instanțe pentru aceea că în mod greșit a reținut în sarcina lor neplata în mod culpabil a ratelor și a sultei stabilite prin antecontract, în condițiile în care reclamanta a devenit proprietara imobilului în litigiu de la 11 februarie 1999, iar reclamanta a fost de acord cu decalarea plății sultei de 10.000 la încheierea contractului în formă autentică, condiționat de mutarea mamei sale într-o altă locuință.
Tribunalul a apreciat că este nefondat apelul pârâților, stabilind că starea de fapt reținută este conformă probelor administrate, probe apreciate corect de prima instanță, care a făcut o justă interpretare și aplicare a disp. art. 1405, 1406, 1408 raportat la disp. art. 1020, 1021, 1022 și urm. din Codul Civil.
Instanța de apel a mai avut în vedere că, din motive imputabile lor, pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractul privind schimbul celor două apartamente,sub condiție rezolutorie și termen suspensiv, respectiv plata ratelor și a sultei, astfel că reclamanții au temeiuri pentru a cere în instanță desființarea antecontractului în baza art. 1021 din Codul Civil.
Împotriva deciziei Tribunalului au declarat recurs pârâții și, care au solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și respingerea acțiunii reclamantei.
Pârâții recurenți și-au întemeiat recursul pe disp.art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, arătând că excepția de netimbrare pe care au invocat-o încă din primă instanță a fost respinsă de judecătorie în mod greșit, iar instanța de apel ignorat-o pe deplin, neobservându-se că rezoluțiunea antecontractului este evaluabilă în bani, conform art.2 din Legea nr.46/1997 și Deciziei nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii.
Cât privește prescripția dreptului la acțiune, pârâții recurenți au arătat că prima instanță a respins- iar cea de-a doua nu face nici o referire la ea, precizând că sunt aplicabile dispozițiile art. 1900, 1896 și 1889 din Codul civil, privitoare la prescripție, și că acțiunea este prescrisă.
În legătură cu fondul cauzei, recurenții au învederat că în anul 2006, când a decedat mama reclamantei, părțile au convenit să achite sulta de 12.500 Euro în loc de 10.000 la încheierea antecontractului în formă autentică, deci la depășirea termenului de interdicție de 10 ani prevăzut de Legea nr.112/1995, respectiv în anul 2008, însă ulterior, în prezența avocatului, reclamanta intimată le-a adus la cunoștință că nu acceptă încheierea contractului în formă autentică fără 20.000 Euro.
Recurenții au mai relevat că ei au câștigat litigiul cu revendicatorii imobilului și că în speță este vorba de modificarea unilaterală a antecontractului de schimb, respectiv a cuantumului sultei convenite, precizând că dosarul de revendicare imobilului se află și acum pe rolul Comisiei de specialitate a Primăriei municipiului A iar faptul că a găzduit-o cu titlu gratuit pe mama reclamantei, în garsoniera lor, face parte din înțelegerea lor, motivând tăcerea reclamantei timp de peste 10 ani.
În această cauză reclamanta intimată a formulat întâmpinare pe care Curtea a catalogat-o ca având rolul unor concluzii scrise, întrucât nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 308 alin.2.
La termenul din 27 ianuarie, cu depășirea termenului de 15 zile prev.de art.301 și 303 Cod procedură civilă, pârâții recurenți au depus un înscris denumit "precizări ale motivelor de recurs", invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 312 alin 2 și 3 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 261 pct.5 Cod procedură civilă cu referire la excepția de netimbrare și excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că prin apelul declarat a criticat hotărârea primei instanțe pentru greșita soluționare a celor două excepții, însă instanța de apel a analizat apelul doar prin prisma motivelor referitoare la fondul cauzei.
Prin aceleași "precizări", pârâții recurenți au invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 312 alin 3 teza a III-a Cod procedură civilă, susținând că modificarea hotărârilor pronunțate nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi cu privire la înțelegerile care au intervenit între ei și intimată după încheierea convenției de schimb referitoare la obligațiile asumate, respectiv plata ratelor și a sultei.
Totodată, prin aceste precizări invocat și incidența motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, susținând că instanțele s-au mărginit a analiza neexecutarea obligațiilor în raport de clauzele de la punctele 7 și 8 din antecontract, ca și condiție obiectivă a rezoluțiunii, fără a avea în vedere clauza expresă stipulată la punctul 5, prin care intimata a promis în mod irevocabil să schimbe apartamentul proprietatea sa, astfel că nu se poate reveni asupra schimbului iar reclamanta are doar posibilitatea de a cere executarea antecontractului.
În urma examinării deciziei atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct.8 și 9, art. 312, 261 pct.5 Cod procedură civilă, art. 2 din Legea nr.146/1997, art. 1, 3 și 7 din Decr. 167/1958, art. 1020, 1021, 1022, 1405, 1406 și 1408 din Codul Civil, Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul pârâților.
Astfel, Curtea reține că motivele invocate prin precizarea cererii de recurs, depuse peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 și 303 Cod procedură civilă, nu pot fi luate în considerare, întrucât necuprinderea în hotărâre a argumentelor referitoare la excepțiile netimbrării și prescripției dreptului la acțiune nu constituie un motiv de ordine publică, ci motivul prevăzut de aret. 304 pct.7 Cod procedură civilă.
De asemenea, nu pot fi analizate motivele invocate prin precizarea cererii de recurs din perspectiva disp.art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, deoarece nici acestea nu sunt motive de ordine publică, după cum nu poate fi reținut ca motiv de ordine publică nici solicitarea recurenților de casare a deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât în cauză au fost administrate probe cu înscrisuri (antecontractul de schimb, chitanțe) și probe testimoniale, nemaifiind "necesară administrarea de probe noi", potrivit art. 312 alin 3 Cod procedură civilă.
În legătură cu motivele invocate în termen, prin cererea de recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9, referitoare la soluționarea greșită de către prima instanță și nepronunțarea instanței de apel asupra celor două excepții, Curtea le apreciază ca fiind neîntemeiate și, în consecință, nu pot duce la soluția casării deciziei cu trimitere spre rejudecare, conform art. 312 alin.3 și 5 Cod procedură civilă, instanța de recurs putându-se pronunța asupra lor.
Astfel, Curtea reține că în mod justificat a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii, deoarece, în speță, nu este vorba de rezoluțiunea unui contract de schimb cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv cu consecința retransmiterii dreptului de proprietate, ci este vorba de rezoluțiunea unui antecontract care, la încheierea lui, a dat naștere unei obligații de a face, de încheia în viitor actul autentic, astfel încât acțiunea nu este evaluabilă în bani, conform art. 2 din Lg.nr.146/1997.
De asemenea, în mod corect a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune de către prima instanță, contrar susținerilor recurenților prin cererea de apel că această excepția a fost respinsă de către prima instanță "fără motivare".
În legătură cu această excepție, Curtea reține că este neîntemeiată, întrucât, în privința ei, nu sunt aplicabile disp. art. 1900, 1896 și 1889 din Codul Civil, ci disp. art. 1,3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora termenul prescripției de trei ani începe să curgă de la data când ia naștere dreptul la acțiune iar în speță dreptul la acțiune a luat naștere la data de 18.03.2008, când a operat interdicția de înstrăinare imobilului.
În acest context, este de observat că înșiși pârâții au recunoscut, așa cum corect a reținut și prima instanță prin încheierea din 13.01.2009(f 36), că părțile au convenit să decaleze termenul de plată a sultei la momentul încheierii contractului de schimb în formă autentică, astfel că acțiunea nu este prescrisă.
În ceea ce privește fondul litigiului, în raport de dispozițiile art. 304 pct.8și 9 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că nu se poate reține în cauză interpretarea greșită de către cele două instanțe actului juridic dedus judecății, respectiv antecontractului de schimb, și nici aplicarea sau interpretarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor din Codul Civil privind schimbul și rezoluțiunea.
Astfel, în condițiile în care nici până în prezent, așa cum reiese și din practicaua hotărârii, pârâții recurenți nu și-au îndeplinit obligația asumată prin antecontractul de schimb, de a achita ratele și sulta pentru apartament, reclamanta intimată este îndreptățită să solicite, în temeiul art. 1020, 1021 Cod civil, rezoluțiunea contractului.
Prin urmare, toate criticile aduse deciziei atacate prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă sunt neîntemeiate, astfel încât Curtea va respinge recursul pârâților.
Văzând și disp. art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții și împotriva Deciziei civile nr. 204 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. -.
Obligă recurenții să plătească intimatei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. - 23.02.2010;
Tehnored. - 01.03.2010; 5 ex.
Emis 3 com.
Primă instanță: Judecătoria Arad
Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Arad
Judecători:;
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu
