Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 748/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
DOSAR nr-
C2 RECURS
DECIZIA CIVILĂ NR. 748/R/2008
Ședința publică din 7 mai 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa JUDECĂTOR 2: Maria Galeș
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator G, domiciliat în S,-, -. 5 în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 917/LM din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul, personal și asistat de av., în baza împuternicirii avocațiale din 6 februarie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului și pe cale de consecință să se dispună,în principal,casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor,în subsidiar,modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii cererii introductive.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 917/LM din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor a fost respinsă contestația formulată de contestatorul contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII.
Din considerentele sentinței se reține că contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, în baza prevederilor Legii nr. 3/1977 prin decizia nr.-/28.08.1990, având o vechime în muncă de 16 de ani, 2 luni și 14 zile în grupa a II- de muncă și 18 ani, 05 luni și 21 zile in grupa a III-a de muncă.
Prin decizia nr. -/14.09.2007 a fost recalculată pensia contestatorului.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani.
Instanța constată că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977
Raportat însă la întregul dosar de pensie al contestatorului, instanța a constatat că acesta nu a desfășurat activitate în condițiile prevăzute de Legea nr.19/2000, respectiv în subteran, în zonă de expunere la radiații ( I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, el desfășurând activitate în calitate de muncitor calificat ca șlefuitor metale feroase și neferoase, funcție și loc de muncă, care nu sunt prevăzute in cuprinsul prevederilor legale mai sus menționate, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000.
Împotrivaacestei sentințe a formulat recurs contestatorul, solicitând admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la Tribunalul Bihor, iar în subsidiar modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii cererii formulate, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul, în motivele de recurs, invocă nelegalitatea hotărârii instanței de fond, care nu a aplicat corect dispozițiile legale în vigoare, respectiv legea mai favorabilă, în condițiile în care a lucrat 16 ani și 2 luni în grupa a doua de muncă, și în atare situație se include în categoria persoanelor care sunt îndreptățite a beneficia de recalcularea pensiei conform art. 20 și 43 din Legea nr. 19/2000.
Invocă și practica judiciară a aceleași instanțe în cauze similare.
În drept, invocă prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, vârsta de pensionare redusă de care a beneficiat contestatorul nu poate fi confundată cu stagiul complet de cotizare.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub aspectul nulităților de ordine publică, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, se impune casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor, pentru efectuarea expertizei contabile solicitată în recurs și care nu poate fi administrată în această cale de atac - conform art. 305 Cod procedură civilă.
Aceasta deoarece recurentul a contestat decizia de recalculare a pensiei și calculul intimatei, neaplicarea legii mai favorabile (Legea nr. 19/2000) și interpretarea eronată de către intimată a dispozițiilor legale aplicabile - și pentru a nu-i fi lezat dreptul la apărare și la un proces echitabil - neavând cunoștințe juridice, iar la fond nebeneficiind de asistență juridică, urmează a fi administrată această probă la instanța de fond.
Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere și celelalte motive invocate de recurentul contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurentul contestator G, domiciliat în S,-, -. 5 în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 917/LM din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red dcz
5.06.2008
Jud fond,
Dact IC
2ex/6.06.2008
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Dana Cigan