Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 75/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 75/2008
Ședința publică de la 06 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Ana Budacu
JUDECĂTOR 3: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, prin reprezentanți legali și, împotriva deciziei civile nr. 356/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, cu delegație la dosar pentru intimatul pârât, lipsă fiind acesta și restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimatul pârât, prin avocat.
Se mai constată că s-a înregistrat la dosar prin serviciul registratură al instanței precizare a reclamanților recurenți, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, depunând anexat, copie a chitanței de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, specificând că originalul acesteia a fost transmis prin poșta rapidă în această zi.
Mandatarul intimatului pârât - avocat, declară că nu a văzut la dosar taxa judiciară de timbru depusă, solicitând anularea căii de atac exercitate ca netimbrată.
Instanța, deliberând, sub rezerva anulării ca netimbrate a căii de atac,pentru nedepunerea acesteia în original, întrucât s-a făcut dovada existenței platei judiciare de timbru, și nefiind alte cereri formulate, acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul intimatului pârât, sub această rezervă, solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea hotărârilor atacate ca temeinice și legale, cu cheltuieli de judecată.
Susține faptul că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 223/1974, fiind încălcate prevederile codului civil, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, și Constituția României, astfel că obligația de despăgubire revine statului, așa cum corect a reținut instanța de fond. De asemenea, în mod corect s-a respins și cererea privitoare la instituirea unui drept de retenție, întrucât reclamanții recurenți au deținut imobilul în baza unui act anulat. Acordându-se dreptul de retenție creditorului care a intrat în posesia lucrului în temeiul unui act juridic nul, ar însemna a recunoaște acestuia o situație juridică mult mai avantajoasă și garanții de care nu ar putea beneficia creditorul care nu a intrat în posesia bunului.
Pentru aceste considerente, solicită, în subsidiar, respingerea prezentului recurs ca nefondat, cu cheltuieli de judecată de judecată, depuse cu chitanță la dosar.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
După dezbateri:
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, originalul taxei judiciare de timbru în valoare de 5 RON și timbru judiciar de 0.15 RON, depuse de reclamanții recurenți.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea formulată de împotriva pârâților, și, s-a solicitat evacuarea acestora din imobilul înscris în CF 1081, top. 2076, 2077 - casă, curte și grădină.
Pârâții au formulat acțiune reconvențională, și întâmpinare, solicitând suspendarea cauzei până la soluționarea recursului din dosar nr-, iar pe fond, obligarea reclamantului - pârât reconvențional, la plata contravalorii investițiilor efectuate la imobil, precum și instituirea unui drept de retenție până la achitarea acestora.
S-a susținut că, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 97/13.10.1997 și a actului adițional nr. 327/3.04.2000, au dobândit cu bună - credință imobilul și și-a întabulat dreptul de proprietate la data de 10.02.2000. Ca atare, a făcut investiții substanțiale, adăugând și construcții noi notate în CF.
Reclamantul - pârât reconvențional, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și ca atare respingerea cererii reconvenționale. Totodată a mai depus la dosar, la data de 04.12.2006, o cerere de chemare în garanție a orașului - prin primar, solicitându-se ca în ipoteza în care se va admite cererea reconvențională, chematul în garanție să facă plata.
S-a motivat că imobilul proprietatea reclamantului, a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, că acesta i-a fost restituit în starea în care se află, iar obligația de despăgubire a titularului dreptului de creanță revine statului și nu fostului proprietar.
De asemenea, la data de 12.02.2007, reclamantul a solicitat chemarea în judecată a pârâtului.
Judecătoria Avrig, prin sentința civilă nr. 195/18.04.2007, a admis acțiunea principală, și a dispus evacuarea pârâților și. S-a respins acțiunea principală față de pârâta, precum și acțiunea reconvențională formulată de pârât, și cererea de chemare în garanție a orașului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul este proprietarul tabular al imobilului, de la care a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974.
Prin sentința civilă nr. 8136/1999 a Judecătoriei Sibiu, irevocabilă prin decizia civilă nr. 158/2001 a Curții de APEL ALBA IULIA, s-a anulat titlul statului și a fost obligată Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995, la restituirea în natură a întregului imobil către reclamant. Hotărârile pronunțate au reținut că la acea dată, imobilul era închiriat însuși reclamantului, în condițiile Legii nr. 5/1973, contractul nefiind reziliat sau anulat. In aceste condiții, anterior rămânerii definitive a hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995, Orașul prin SC SRL, a procedat la vânzarea imobilului către pârâtul.
Prin sentința civilă nr. 2380/2002 irevocabilă prin decizia civilă nr. 560/2003 a Curții de APEL ALBA IULIA, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 97/13.10.1997, precum și a încheierilor de întabulare nr. 1401 și 3782, dispunându-se restabilirea situației anterioare de CF.
S-a reținut, cu autoritatea lucrului judecat, că atât timp cât contractul de locațiune al reclamantului era în vigoare, contractul subsecvent încheiat cu a fost fără obiect și lovit de nulitate absolută.
In aceste condiții, nu a avut niciodată calitatea de chiriaș, pârâții reconvenționali nu pot invoca pretenția instituită în favoarea chiriașilor de OUG nr. 40/1999.
nici un titlu, s-a impus evacuarea lor din imobil.
Față de pârâta, acțiunea s-a respins întrucât aceasta nu locuiește în imobilul în litigiu.
Acțiunea reconvențională s-a respins cu motivarea că a fost formulată față de o persoană fără calitate procesuală, soluție ce a impus și respingerea cererii de chemare în garanție, în temeiul art. 60 cod procedură civilă.
Fiind respinsă acțiunea reconvențională, nu a justificat nici capătul de cerere privind instituirea dreptului de retenție.
Impotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții și, criticând-o ca netemeinică și nelegală și solicitând casarea și trimiterea ei spre rejudecare.
S-a motivat că, nelegal, nu s-a reținut titlul valabil determinat de Decretul nr. 223/1974, care determina calitatea procesuală pasivă a reclamantului, conform art. 48 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, pentru obligația de despăgubire formulată de apelanți.
Prin decizia civilă nr. 356/2007 a Tribunalului Sibiu, s-a respins apelul ca nefondat, cu motivarea că 223/1974 în baza căruia s-a preluat imobilul de la reclamant contravenea prevederilor Constituției în vigoare la acea dată precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului, la care România era parte semnatară, astfel că titlul statului a fost unul nevalabil.
In aceste condiții, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală când a reținut că acțiunea s-a formulat față de o persoană fără calitate.
Impotriva acestei sentințe, pârâții și au declarat recurs, motivându-se în esență, nelegalitatea hotărârilor prin aceea că, normele de aplicare a Legii nr. 112/1995, aprobate prin HG nr. 20/1996 și HG 11/1997, se recunoaște valabilitatea titlului statului în situația preluării imobilului în baza 223/1974.
In consecință, calitatea procesuală pasivă a reclamantului, căruia i s-a restituit imobilul este dată de art. 48 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Curtea, examinând legalitatea hotărârii, constată recursul nefondat, și urmează să-l respingă.
Decretul nr. 223/1974 a fost recunoscut unanim în întreaga practică judiciară, atât după apariția Legii nr. 213/1998, cât și după apariția Legii nr. 10/2001, care a calificat actul normativ ca fiind în contradicție cu Constituția României în vigoare, cu Normele din dreptul material cuprinse în codul civil la art. 40 și urm. referitoare la proprietate, cât și cu actele internaționale la care România era parte semnatară, cu referire expresă la Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Instanțele judecătorești au stabilit că Normele de aplicare a celor două legi, respectiv Legea nr. 112/1995, și Legea nr. 10/2001, fiind norme de explicitare a legilor, nu pot adăuga dispozițiilor cuprinse în acestea și nici nu le pot modifica.
Pentru considerentele expuse, invocarea normelor metodologice ca temei legal al recursului nu pot fi admise, iar instanțele au soluționat legal acțiunea reconvențională, când au constatat lipsa calității procesuale pasive a reclamantului - pârât reconvențional, căruia i s-a restituit imobilul și este titularul dreptului de proprietate, împrejurare care coroborată cu art. 48(3) din Legea nr. 10/2001 modificată, s-a reținut că acțiunea trebuia îndreptată împotriva Statului Român.
Pentru aceste motive:
In numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, împotriva deciziei civile 356/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Obligă recurenții să plătească intimatului cheltuieli de judecată de 1000 lei.
Irevocabilă.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
2 ex/19.03.2008
-
- /
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Ana Budacu, Anca Neamțiu
