Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 786/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.786/R

Ședința publică din 5 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Carmina Orza

JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă

JUDECĂTOR 3: Erica Nistor

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, -, -, și împotriva deciziei civile nr.248/A/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, și, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți, -, -, și avocat, lipsă fiind pârâții intimați, și.

Procedura completă.

Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentantul reclamanților recurenți - avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar în sumă de 0,30 lei.

Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei pentru rejudecare la ribunalul Timiș, pentru motivele invocate în scris la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, sub nr-, reclamanții, -, -, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții, și, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în T,-,. 4.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în T,-, compus din casă și curte, înscris în CF nr. 5724 T cu nr. cadastral 17168, și că au încheiat cu pârâtul contractul de închiriere nr. 10057 din 16.01.2005, contract de care beneficiază și familia acestuia, respectiv ceilalți pârâți. De asemenea, se mai arată că acest contract a încetat de drept la data de 30.04.2007, iar după această dată reclamanții nu au mai încheiat un alt contract de închiriere sau de altă natură cu pârâții, cu toate acestea pârâții și locuiesc și în prezent în imobilul care face obiectul prezentului litigiu, însă fără forme legale.

În drept, au fost invocate art. 21, 61 din Legea nr. 114/1996.

Pârâții nu au formulat întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune.

Judecătoria Timișoara prin sentința civila nr. 13052/22.10.2008 a admis acțiunea formulată de reclamanții și -, -, și, și, în contradictoriu cu pârâții, și și a dispus evacuarea pârâților din nr. 4 al imobilul din T cu nr. 12 compus din casă și curte, înscris în CF nr. 5724 T cu nr. cadastral 17168.

Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că reclamanții sunt coproprietarii dreptului de proprietate al imobilului situat în T-, compus din casă și curte, înscris în CF nr. 5724 T cu nr. cadastral 17168, așa acum rezultă din extrasul de carte funciară aflat la dosar.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, pârâții nu au nici un drept locativ valabil asupra imobilului din discuție, având în vedere dispozițiile art. 480 și următoarele cod civil care dau posibilitatea proprietarului unui bun de a se bucura de proprietatea sa, respectiv de atributele de posesie, dispoziție și folosință asupra bunului, și de obligația celorlalți de a respecta dreptul reclamanților care este un drept absolut și opozabil tuturor, acțiunea reclamanților apare ca fiind întemeiată motiv pentru care instanța a admis-o și a dispus evacuarea pârâților din imobil.

Impotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat apel, criticând hotărârea pronunțată de prima instanță ca fiind netemeinică si nelegală.

Pârâtul-apelant a arătat că nu dorește să evacueze imobilul in care locuiește până nu va fi despăgubit de proprietari, întrucât a adus îmbunătățiri la imobil, respectiv a investit suma de 8000-10.000 Euro, a renovat 80-90% din apartament, și a introdus gazele naturale.

Prin decizia civilă nr.248/A/13.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de către pârâtul, împotriva sentinței civile nr. 13052/22.10.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, in contradictoriu cu reclamanții intimati, -, -, și, precum și cu pârâții intimati și.

A schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins demersul judiciar inițiat de reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa reținut următoarele:

Este adevărat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 10057 din 16.01.2005, pe o durată determinată, termenul expirând la data de 30.04.2007, și că după această dată, contractul nu a mai fost reînnoit în mod expres. Însă, așa cum rezultă din chiar acțiunea introductivă, pârâții au continuat să locuiască în imobil. în care, observând și clauzele contractului de închiriere, printre care nu se regăsește una de interzicere în mod expres a tacitei relocațiuni, devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că în speță au devenit incidente prevederile art. 1437 apartenente Codului civil și care spun că: "după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune (închirierea fiind o variațiune a acestuia), dacă locatarul rămâne și e lăsat în posesie, atunci se consideră locațiunea ca reînnoită, efectele ei însă se regulează după dispozițiile articolului relativ la locațiunea fără termen". Ceea ce îngăduie și obligă și la a se conchide că tacita relocațiune - dacă nu a fost exclusă printr-o clauză contractuală expresă - poate fi împiedicată numai prin manifestarea voinței locatorului de a nu reînnoi contractul. Or, în speță, reclamanții-intimați nu au dovedit, în condițiile de exigență ale art.1169 Cod civil (și care spune că cel ce face o afirmație în fața instanței trebuie să o dovedească) că au anunțat în prealabil pe pârâtul-apelant ( titularul contractului de închiriere) despre intenția lor de a reînnoi contractul. în care, tribunalul conchide că în speță a operat tacita relocațiune, în condițiile primului contract expirat (inclusiv cu privire la chiria inițială), numai că acesta se consideră a fi încheiat fără termen, legiuitorul instituind prin dispozițiile art. 1452 Cod civil o prezumție că părțile au înțeles să nu modifice nimic din contractul inițial. În atare situație, contractul fiind încheiat fără termen, evacuarea pârâților rămâne subsumată denunțării unilaterale a contractului.

Tribunalul a reținut că numai neobservând că în speță au devenit incidente prevederile art.1437 apartenente Codului civil, a putut prima instanță conchide că pârâții nu justifică un titlu locativ, în temeiul căruia au continuat să folosească imobilul situat în T,-, compus din casă și curte, înscris în CF nr. 5724 T cu nr. cadastral 17168 - proprietatea reclamanților-intimați.

Astfel, tribunalul constată fondat apelul declarat de către pârâtul și, pe cale de consecință, în temeiul art. 296.pr.civ. l-a admis și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins demersul judiciar inițiat de reclamanți.

Impotriva deciziei civile nr.248/A/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în termen legal, la data de 23.07.2009, au declarat recurs reclamanții, -, -, și, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei pentru rejudecare la ribunalul Timiș.

In motivarea recursului reclamanții au criticat decizia civilă recurată pentru nelegalitate, susținând că cererea de apel nu a fost timbrată de către pârâtul apelant, situație în care apelul trebuia anulat.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că în mod greșit tribunalul a procedat la soluționarea apelului, întrucât pârâtul nu a administrat nici un fel de probe în fața instanței de fond, iar motivele de apel sunt străine de motivele care au stat la baza admiterii apelului. Astfel, deși instanța de apel reține că în cauză operează tacita relocațiune, nu a avut în vedere împrejurarea că apelantul și membrii familiei sale nu au mai achitat chiria dinainte de data expirării contractului, respectiv 30.04.2007, ceea ce constituie un motiv suficient pentru a se impune evacuarea lor din imobil.

Fără a intra în analiza motivelor invocate de către reclamanți în recursul depus în scris la dosar, pe cale de excepție, conform art.137 alin.1 pr.civ. raportat la art.261 alin.1 pct.5 pr.civ. și art.304 pct.5 pr.civ. Curtea constată recursul întemeiat pentru următoarele considerente.

Tribunalul Timiș investit cu soluționarea apelului declarat de pârâtul a avut un prim termen de judecată a apelului în data de 16 ianuarie 2009 (fila 17 dosar nr- al Tribunalului Timiș ), când s-a dispus amânarea judecății la data de 27 februarie 2009.

Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar, Curtea constată însă că lipsește încheierea de ședință din data de 27 februarie 2009 când, potrivit consemnărilor din practicaua deciziei civile nr.248/A/13.03.2008 a Tribunalului Timiș, au fost consemnate concluziile părților prezente, precum și încheierea de amânare de pronunțare din data de 06.03.2009, dată în același dosar.

Intrucât încheierile sus-menționate fac corp comun cu hotărârea pronunțată, iar ele lipsesc din dosar (aici fiind anexate încheierile de ședință din data de 27 februarie 2009 și, respectiv 06 martie 2009 din dosar nr- cu referire la alte părți și, respectiv alt obiect de judecată), hotărârea este lovită de nulitate, astfel încât se impune admiterea recursului, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță unde, cu ocazia rejudecării vor fi luate în examinare și celelalte motive invocate de reclamanți în recursul de față, pentru a se asigura o justă soluționare a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții, -, -, și împotriva deciziei civile nr.248/A/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Casează decizia civilă sus-menționată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare, la aceeași instanță, Tribunalul Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 octombrie 2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.: /29.10.2009

Tehnored./M/ 2 ex./29.10.2009

Inst.fond.: jud.

Inst.apel: jud.,

Președinte:Carmina Orza
Judecători:Carmina Orza, Marinela Giurgincă, Erica Nistor

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 786/2009. Curtea de Apel Timisoara