Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 886/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
Dosar nr-
Complet II recurs
DECIZIA CIVILĂ NR. 886/R/2008
Ședința publică din 28 mai 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Galeș
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil introdus de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în nr.40 județul B împotriva sentinței civile nr. 135/LM din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 135/LM din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B din O- și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr.50338/25.10.2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acesteia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare.
Din considerentele sentinței se reține că soțul contestatoarei a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în baza deciziei nr. 15842/21.02.1984. În urma recalculării drepturilor de pensie intimata a ținut cont la stabilirea punctajului mediu anual de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Prin contestația formulată contestatoarea solicită anularea deciziei prin care i-a fost recalculată pensia întrucât apreciază că intimata a stabilit greșit punctajul mediu anual realizat în urma evaluării deoarece a împărțit totalul punctelor obținute la 30 de ani și nu la 20 de ani așa cum prevede HG 1550/2004.
Examinând contestația formulată prin prisma dosarului de pensie al soțului contestatoarei și a actelor normative incidente în materie, tribunalul constată că modul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate este greșit.
Astfel, pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4 din 03.02.2005.
Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.
Conform art. 2 din același act normativ recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă indubitabil că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001. determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii 19/2000. Ori, contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă la data de 01.10.1989, fiind pensionat în temeiul dispozițiilor Legii 3/1977.
Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, însă aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile întrucât pe lângă faptul că acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență este și anterior adoptării OUG nr.4/2005 care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie". Prin urmare normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 sunt implicit abrogate prin intrarea în vigoare a OUG 4/2005. Nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii 19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci, este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr.4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii 19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată OUG 4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispozițiile Legii 19/2000. Dacă s-ar aplica art. 2 din normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.
În concluzie, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii 19/2000.
Conform art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit. și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu vârsta de 45 de ani.
Conform art. 20 lit. a din Legea 19/2000 locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.
Din fișa de pensie a soțului contestatoarei rezultă că a desfășurat activitate în subteran o perioadă de peste 20 de ani în funcția de minier subteran.
Prin urmare, contestatoarea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 și art.20 lit.a din Legea 19/2000.
Conf. art. 77 al.2. din L 19/2000în situația asiguraților prevăzuți la art.43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.Ori, art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 20 de ani.
Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii a determinat greșit punctajul mediu anual al soțului contestatoarei prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani încălcând astfel dispozițiile art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 1 și art. 20 lit. a din Legii 19/2000.
Față de aceste considerente instanța urmează a admis contestația formulată de contestatoare și în consecință a obligat intimata să anuleze decizia de pensionare nr. 50338/25.10.2007, emisă pe seama contestatoarei și să recalculeze pensia acesteia prin luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani. sens în care va emite pe seama contestatoarei o nouă decizie de pensionare.
Întrucât in cuprinsul deciziei sus menționate se arată că in situația in care vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.12.2005, instanța a obligat intimata sa acorde drepturile stabilite conform dispozitivului prezentei hotărâri, începând cu data de 01.12.2005.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, menținerea ca legală și temeinică a deciziei de pensie contestate.
Prin motivele de recurs s-a invocat că instanța a fost în eroare cu privire la interpretarea art. 2 alin. 1 din HG 1550/2004 ce prevede că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare. Opinia instanței a fost că, stagiul de cotizare utilizat la recalculare nu este cel impus de art. 8 din Legea 3/1977 ce reglementa vechimea integrală de 30 ani bărbați și 25 ani la femei ca și condiție necesară înscrierii la pensie ci alt număr de ani conform art. 43 alin. 3, 20 lit b din Legea 19/2000, cu toate că, Legea 19/2000 nu conține dispoziții ce să impună aplicarea sa la alte situații anterioare adoptării, excepțiile de retroactivitate nu se prezumă, ca atare intimatului nu-i sunt aplicabile. Voința implicită a legii noi nu se aplică situațiilor anterioare.
Opinia instanței a fost că emiterea HG 1550/2004 nu-și avea rostul atâta timp cât HG 4/2005 aplică principiul la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, cu toate că o hotărâre de Guvern este un act juridic ce stabilește norme sau măsuri administrative emise în condițiile legii și a executării ei, judecătorul trebuind doar să o aplice, arbitrariul să fie cât mai redus.
În ipoteza aplicării dispoziției instanței, în sensul determinării punctajului mediu anual prin împărțirea numărului total de puncte obținute la un număr de 20 ani, cei 20 ani nereprezentând un stagiu de cotizare în interesul legii ci un număr de ani reprezentând beneficiul reducerii vârstei de pensionare, ar însemna o greșită aplicare a legii. A recunoscut instanța că art. 2 alin. 1 din HG 1550/2004 se aplică intimatului dar a coroborat greșit aceste dispoziții cu art. 20 lit b și art. 43 alin. 3 din Legea 19/2000.
S-au invocat în drept disp. art. 304 pct. 8, 9 Cod pr. civilă, HG 1550/2006.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Dreptul la pensie de urmaș al contestatoarei după soțul său a fost stabilit prin decizia nr. 50338 din 1 mai 2003. Prin decizia cu același număr din data de 25 octombrie 2007 contestatorului intimat i-au fost recalculate drepturile de pensie, în urma recalculării rezultând un punctaj mediu anual de 1,11283 puncte, punctaj care înmulțit cu valoarea punctului de pensie a determinat cuantumul pensiei contestatorului, avându-se în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 ani, conform Legii 19/2000.
Prin OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, s-a dispus expres faptul că, la condiții egale de pensionare, pensiile trebuie să fie egale indiferent de anul în care beneficiarul a ieșit la pensie, principiu de altfel esențial în această materie ce nu poate fi înlăturat, ori neluat în considerare de către instanță, cu atât mai mult cu cât acest act normativ cel reglementează a fost emis ulterior HG 1550/2004 și aprobat printr-o lege ce este un act superior unei hotărâri de Guvern, aspect corect sesizat de instanța de fond.
Aplicarea ad literam a HG 1550/2004 ar însemna implicit încălcarea principiului impus de OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 ceea ce ar contraveni chiar principiului constituției, cel ce reglementează egalitatea de tratament, corect instanța de fond apreciind că Legea 19/2000 se aplică tuturor pensionarilor indiferent de data la care li s-a deschis dreptul la pensie, altfel ar exista o discriminare vădită a celor pensionați în baza vechilor legi 3/1977 și celelalte categorii pensionați în baza actualei legi nr. 19/2000.
Raportat la considerentele expuse, cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor și principiilor legal expuse a conchis instanța de fond că intimatului, îi sunt aplicabile disp. art. 43 alin. 1 raportat la art. 20 lit a și art. 77 alin 2 din Legea 19/2000 întrucât acesta a realizat un stagiu de cotizare de 20 ani desfășurând o activitate de peste 20 de ani în meseria de miner subteran, criticile fiind neavenite.
Față de cele arătate mai sus nefiind incidente dispozițiile art. 304 cod procedură civilă instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul și în consecință va menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil introdus recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în nr.40 județul B împotriva sentinței civile nr. 135/LM din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - -
Red dcz -
25.06.2008
Jud fond,
Dact IC
2ex/26.06.2008
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Dana Cigan