Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 913/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.913 /
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-a fixat termen de pronunțare asupra recursurilor declarate de reclamanta - SRL Reșița și de pârâtul împotriva deciziei civile nr.145/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Reșița prin Primar, Automobil Club Român - Filiala Reșița, Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat Reșița, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică,
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond asupra recursurilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și s-a amânat pronunțarea pentru data de 19 octombrie 2009, apoi pentru data de 22 octombrie 2009,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Reșița sub nr-, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței, prin hotărârea ce o va da, să dispună evacuarea necondiționată a pârâtului din boxa garaj nr.16, înscrisă în CF.14734, nr. top. 883/2/2/5/2, situată administrativ în Reșița, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 100 lei pe lună, cu titlul de despăgubiri pentru lipsa folosinței, începând cu data formulării acțiunii.
În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului garaj, conform extrasului CF. 14734 și că pârâtul folosește acest garaj, fără nici un titlu.
În drept, invocă dispozițiile art. 481 Cod civil.
Față de acțiunea reclamatei, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție și precizată la termenul de judecată din data de 19.01.2109, precum și la ultimul termen de judecată, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, susținându-se că grupul de garaje construite pe au fost ridicate de, imediat după anul 1974, pentru membrii, care au contribuit material, proprietar asupra terenului, fiind Statul român.
Pârâtul a susținut că a construit garajul cu ajutorul, fiind luat în evidența Primăriei Municipiului Reșița, achitând impozit. Pârâtul a precizat că nu solicită despăgubiri și constatare drept de proprietate, cererea fiind formulată pentru a fi sprijinit de cei chemați în garanție.
cu întâmpinarea, pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție, conform dispozițiilor art. 60 Cod procedură civilă, chemând în garanție, filiala Reșița și Statul român prin Consiliul Local al Municipiului Reșița, arătând că Statul român a fost proprietar asupra terenurilor pe care au fost construite garajele din zona denumită.
Față de această cerere în garanție, Consiliul Local al Municipiului Reșița a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, susținând că reclamanta este proprietara terenului și a garajului construit pe acest teren; că Statul român nu a deținut niciodată în proprietate terenul din cauză, astfel că instituția nu are calitate procesual pasivă; că pârâtul nu a făcut dovada că ar deține vreun contract de închiriere sau concesiune ori că acesta ar fi proprietarul terenului din cauză.
La termenul de judecată din data de 19.01.2009, Municipiul Reșița, prin Primar a formulat cerere de intervenție în nume propriu, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, solicitând constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.295/1995, emis pe numele numitei și al dreptului de proprietate al reclamantei, susținându-se că terenul în suprafață inițială de 3490 mp, înscris în CF.14734, cu nr. top. inițial 883/2/2 a fost trecut în proprietatea Statului Român, prin Decizia nr. 47/1978 a fostului Comitet executiv al Consiliului Popular al Județului C- S și ulterior în proprietatea Municipiului Reșița.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 44 alin.2 din Constituția României, Decretul-Lege nr.115/1938 și Legea nr.213/1998.
Prin sentința civilă nr. 504/09.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Reșița a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtului.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul împotriva Statului român, prin Consiliul Local al Municipiului Reșița și - Filiala Reșița.
A admis excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului Municipiul Reșița, prin Primar și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Municipiul Reșița, prin Primar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform extrasului CF. 14734, nr. top. 883/2/2/5/2, asupra garajului nr.16 este proprietară reclamanta, care a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare, cu înscrierea nr. 17440/2008, de sub 1. Parcela cu nr. top. 883/2/2/5/2, a fost transcrisă din CF. 1571, deodată cu transmiterea dreptului de proprietate de la fostul proprietar. Din cuprinsul fișei CF.1571, rezultă că asupra parcelei inițiale cu nr. top. 883/2, în suprafață de 1 jugăr și 1400 stj, a fost proprietar tabular, cu înscrierea nr. 1272/1937, de sub 1.
La data de 03.04.1973, cu privire la parcela în cauză și parcela cu nr. top.882/a/1, a fost întocmită documentație topografică de identificare și dezmembrare a celor două parcele topografice, emițându-se autorizația de construire nr. 39, de către fostul Comitet executiv al Consiliului Popular al municipiului Reșița, care privea construirea pe aceste parcele a unui număr de 200 boxe - garaje, atelier mecanic și amenajare drumuri de acces și rampe de spălare. Pentru construcția atelierului mecanic cererea de autorizare a fost depusă de către Reșița, antreprenorul general fiind fostul Conform mențiunilor din planul de dezmembrare, a primit dreptul de administrare asupra garajelor care urmau să fie construite de acesta, parcele fiind considerate ca intrate în proprietatea Statului român, în baza Legii nr.58/1974.
Potrivit acestui act normativ, referitor la sistematizarea teritoriului și a localităților urbane și rurale, terenurile situate în perimetrul construibil al localităților erau supuse regulilor de sistematizare, indiferent de natura proprietății (art.33 alin.1), iar potrivit alin.3 și alin.4, în vederea executării unor construcții prevăzute prin schițele de sistematizare, comitetele executive ale consiliilor populare erau autorizate să procedeze la schimburi de terenuri proprietate de stat cu terenurile proprietatea persoanelor fizice, terenuri ce urmau a fi evaluate după procedura de evaluare a terenurilor expropriate.
De asemenea, pentru terenurile proprietatea persoanelor fizice, art. 34 alin.1 din Legea nr.58/1974 mai prevedea și posibilitatea exproprierii lor cu plata unei juste despăgubiri. Pornind de la aceste prevederi legale, a fost întocmit cu proprietarul tabular, la data de 03.04.1973, un înscris sub semnătură privată intitulat,Declarație", prin care acesta era de acord cu transmiterea în proprietatea Statului român și în administrarea a parcelei cu nr. top. 883/2, în schimbul căreia acesta urma să primească un alt teren - proprietate de stat, în locul numit, cu aceeași suprafață, totodată consimțind la construirea garajelor și atelierului pe terenul cedat.
La data de 13.02.1978, Comitetul executiv al Consiliului județean C-S a emis Decizia nr. 47, în conformitate cu 409/1955, privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea Statului român și a dispozițiilor art. 33 alin.3 și ale art. 34 din Legea nr.58/1974, mai sus menționate. Prin această Decizie, imobilele au fost preluate de Statul român, cu drept de administrare în favoarea Filiala Reșița, procedura prevăzută referindu-se la expropriere.
Toată această procedură menită a conduce la dobândirea dreptului de proprietate al Statului român nu a fost însă intabulată în cartea funciară, deși construcțiile boxe - garaje au fost ridicate pe parcela în cauză, prin contribuția cetățenilor care au și intrat în posesia lor, astfel că boxa garaj nr.16 este în posesia pârâtului care a construit-
În aceste condiții, susținerea reclamantei, precum și a Consiliului local al Municipiului Reșița, referitoare la faptul că imobilele în cauză nu ar fi fost niciodată în proprietatea Statului român nu este întemeiată, instanța de fond înlăturând aceste susțineri, după cum, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din Decretul-Lege nr.115/1938, care enumeră excepțiile de la principiul inscripțiunii prevăzut de art. 17, printre care se enumeră nu numai exproprierea, dar și accesiunea prevăzută de art. 489-503 Cod civil. Astfel, dacă dreptul de proprietate este dobândit prin expropriere sau uzucapiune, acest drept nu se pierde prin neînscriere în cartea funciară.
Profitând de faptul că nu s-a realizat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului român, moștenitoarea proprietarului tabular a dezbătut succesiunea după defunct, în anul 1995, deși imobilele nu mai erau în proprietatea sa, ca apoi, în anul 2004, cu înscrierea nr. 1372, în baza sentinței civile nr. 443/2001, pronunțată de Judecătoria Reșița, a fost înscrisă în cartea funciară dezmembrarea parcelei cu nr. top. 882/2, instanța constatând dobândirea dreptului de superficie în favoarea numitului, drept care a și fost intabulat în cartea funciară.
Cu înscrierea nr. 15648/2006, cota de din imobilele înscrise în partea Aaf ost înstrăinată numiților și soția, care apoi, împreună cu numita, care deținea cealaltă cotă de din partea A, au vândut imobilele reclamantei, prin administrator, cu înscrierea nr. 17440, din data de 10.06.2008.
Față de această situație de fapt, pârâtul, prin apărarea pe care a susținut-o, dar și intervenientul, prin cererea de intervenție, au invocat un drept de proprietate, situație față de care acțiunea reclamantei este inadmisibilă, conform practicii judiciare în materie. Este inadmisibilă o astfel de cerere în lipsa unei eventuale acțiuni în revendicare, prin care instanța să aibă posibilitatea de a verifica titlurile părților, și de a constata care dintre aceste titluri sunt preferabile, în condițiile în care chiar și Statul român ar invoca un drept de proprietate.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța de fond a respins-o, cu următoarea motivare: instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, obligația de garanție existând doar în materie contractuală, cum este cazul actelor de vânzare- cumpărare, dar și în cazul oricărei transmiteri de bunuri, singura condiție fiind ca acea transmitere să fie cu titlu oneros, fapt ce nu se confirmă în cauză. De fapt, nu este de conceput admiterea cererii de chemare în garanție decât în situația admiterii acțiunii introductive în întregime sau măcar în parte.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, instanța de fond a respins-o, cu următoarea motivare: pornind de la faptul că intervenția principală este aceea prin care terțul urmărește realizarea sau conservarea unui drept al său, tinzând să câștige pentru sine obiectul procesului și de la faptul că cererea trebuie soluționată de sine stătător, în raport cu propriul interes juridic al intervenientului, acesta nu a făcut dovada calității procesuale active, deoarece conform înscrisurilor depuse, dreptul ce ar fi trebuit realizat sau conservat este al Statului român, nefăcându-se nici o dovadă a faptului că acest drept a fost transmis, în vreo modalitate, chiar și extratabular, intervenientului. Cu această motivare, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului Municipiul Reșița, prin Primar, formulată de reclamantă.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri constând în lipsa folosinței, instanța de fond l-a respins deoarece o astfel de despăgubire poate fi pusă în discuție numai în situația admiterii unei eventuale cereri în revendicare, când, în urma analizării titlurilor părților, s-ar ridica și problema restituirii unor despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel atât reclamanta - SRL, cât și intervenientul în nume propriu Municipiul Reșița, prin Primar, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În apelul formulat, apelanta reclamantă - SRL solicită în principal desființarea hotărârii și trimiterea dosarului pentru rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii sale, cum a fost formulată.
Solicită cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului arată că sentința instanței de fond se bazează pe o greșită interpretare a probelor de la dosar, fiind pronunțată cu încălcarea principiilor de bază, care guvernează desfășurarea procesului civil și anume al contradictorialității, oralității și al dreptului la apărare.
Prima instanță a respins acțiunea principală pe calea unei excepții de procedură, considerând acțiunea inadmisibilă, pentru că apelanta reclamantă trebuia să uzeze de o acțiune în revendicare.
Din actele dosarului se reține că prima instanță nu a pus în discuția părților în prealabil excepția inadmisibilității, pentru ca părțile să-și exprime poziția procesuală, fiind vătămate în dreptul lor de apărare, în special reclamanta, căreia i s-a respins acțiunea.
În proces nu a fost introdusă și citată ca pârâtă și Franți, deși s-a cerut anularea certificatului de moștenitor.
În drept, invocă dispozițiile art. 105 alin.2, art. 297 Cod procedură civilă.
În apelul formulat, apelantul intervenient în nume propriu Municipiul Reșița, prin Primar solicită schimbarea sentinței instanței de fond și admiterea cererii sale de intervenție. Solicită respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea apelului arată că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului în nume propriu Municipiul Reșița, prin primar, pe considerentul că nu a făcut dovada calității procesuale active.
Prin decizia civilă nr.145/24.06.2009 Tribunalul C-S a admis atât apelul formulat de apelanta reclamantă - SRL, cât și apelul formulat de apelantul intervenient Municipiul Reșița, prin Primar, împotriva sentinței civile nr.504 / 09.02.2009, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr-, pe care a desființat-o și a trimis cauza pentru rejudecare la Judecătoria Reșița.
A obligat intimatul să plătească apelantei reclamante - SRL 313,65 lei cheltuieli de judecată.
A obligat intimatul să plătească apelantului intervenient Municipiul Reșița, prin Primar 13,65 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a reținut următoarele:
Din extrasul Din extrasul de CF depus la dosar fila 6, rezultă că apelanta reclamantă este proprietara imobilului înscris în CF 14734 Reșița, de unde se solicită evacuarea intimatului pârât, prin urmare instanța avea obligația de a se pronunța asupra fondului cererii cu care a fost învestită ( evacuare ) și nu
asupra unei excepții ( inadmisibilitatea cererii în evacuare, atât timp cât părțile nu au formulat o acțiune în revendicare).
Față de cele mai sus expuse, se constată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea apelantei reclamante pe excepția inadmisibilității acțiunii, fiind întrunite astfel dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, instanța de fond în mod greșit rezolvând procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Referitor la necitarea pârâtei Franți, se constată că deși s-a solicitat ( fila 57 dosar instanță fond ) să se constate nulitatea dreptului de proprietate dobândit de Frați și introducerea acesteia în cauză, instanța de fond, în mod greșit, a soluționat cauza în lipsa părții care nu a fost legal citată și introdusă în cauză, conform dispozițiilor art. 85 Cod procedură civilă, astfel încât instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă.
Pentru cele două motive mai sus expuse, față de dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, în cauză se impune admiterea apelului formulat de apelanta reclamantă, desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea dosarului pentru rejudecare.
Referitor la apelul formulat de apelantul intervenient în nume propriu Municipiul Reșița, prin Primar, se constată că și acesta este fondat, pentru următoarele motive:
Prin cererea de intervenție în nume propriu depusă la filele 56-57 dosar instanță fond, apelantul intervenient solicită a se constata nulitatea dreptului de proprietate prin succesiune ( certificatul de moștenitor nr. 295 / 1995 ) al numitei Franți, precum și al reclamantei asupra terenului nr. top 883/2/2/5/2 înscris în CF nr. 14734, imobil ce a făcut parte inițial din nr.top 883/272 în suprafață totală de 3490 mp, trecut în proprietatea Statului român prin Decizia nr. 47/1978 Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului C-S și ulterior în proprietatea Municipiului Reșița în temeiul legii.
Față de aceasta, apelantul intervenient are calitate procesuală activă, justificând pe deplin interesul său în cauză.
Impotriva deciziei civile nr.145/24.06.2009 a Tribunalului C-S au declarat recurs în termenul legal reclamanta - SRL și pârâtul.
In motivarea recursului reclamantei - SRL s-a criticat decizia civilă în partea ce privește admiterea apelului intervenientului, susținându-se lipsa calității procesuale active a intervenientului, întrucât prin decizia de trecere a imobilului în litigiu în proprietatea Statului, dreptul de administrare operativă a fost transmis către Filiala C-S și nu fostului Consiliu Populat al orașului Reșița.
S-a mai învederat că deși se susține de către intervenientă că în speță s-a făcut o expropriere a terenului, în realitate era un schimb de terenuri care nu s-a mai realizat, aspecte dovedite cu înscrierile existente la dosar.
In consecință, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile atacate în sensul respingerii apelului intervenientului și menținerea soluției de desființare cu trimitere spre rejudecare, urmare admiterii apelului reclamantei.
In motivarea recursului declarat de pârâtul, prin mandatarul său r, s-a arătat că în mod eronat tribunalul a apreciat că prima instanță a respins acțiunea reclamantei pe cale de excepție, respectiv cea a inadmisibilității, soluția de respingere fiind pronunțată în raport de probatoriul administrat în cauză și viza fondul cauzei.
In consecință, a solicitat casarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei.
Prin declarația autentificată sub nr.2584 la 01.10.2009 la BNP, pârâtul și-a retras recursul declarat de mandatarul său, împotriva deciziei civile nr.145/A din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S și a solicitat să se ia act de aceasta.
La termenul din 12.10.2009, reclamanta recurentă prin avocat a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2583 la 01.10.2009 la BNP încheiat între reclamantă și pârâtul prin care acesta din urmă a cumpărat de la reclamantă imobilul înscris în CF 31877 Reșița nr.top.883/2/2/5/2 și a solicitat față de acesta, să fie admis recursul reclamantei, împotriva deciziei civile nr.145/24.06.2009 a Tribunalului C- și în consecință să se modifice hotărârea recurată în sensul admiterii apelului, anularea sentinței civile nr.504/9.02.2008 a Judecătoriei Reșița întrucât reclamanta a renunțat la acțiune deoarece pârâtul a devenit proprietarul garajului în litigiu și totodată să se respingă apelul declarat de intervenientă în nume propriu, întrucât procesul fiind stins intervenția nu mai are bază legală.
Referitor la recursul declarat de pârâtul recurent Curtea, văzând declarația autentificată sub nr.2584/01.10.2009 de BNP, urmează ca în baza art.246 pr.civ. să ia act de retragerea acestuia.
In ceea ce privește recursul declarat de reclamanta recurentă - SRL, Curtea constată că raportat la motivele de fapt și de drept invocate, respectiv art.304 pct.9 pr.civ. acesta este nefondat și urmează să-l respingă pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Criticile formulate în motivarea cererii de recurs privesc modul de soluționare a calității procesuale a intervenientului în interes propriu, respectiv Municipiul Reșița prin Primar, critică asupra căreia instanța de recurs este investită să se pronunțe cu ocazia examinării căii de atac.
Privitor la acest motiv, Curtea apreciază a fi nefundat, deoarece în mod corect instanța de apel a apreciat că intervenienta s-a legitimat procesual.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr.47/13.02.1978 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului C-S, suprafața de 3490 mp din imobilul înscris în CF nr.1571 nr.top. 883/2 aflat în proprietatea tabulară a numitului (nu și în posesie) la acea dată, a trecut în proprietatea Statului Român cu drept de administrare în favoarea Automobil Club Român - Filiala Reșița.
Decizia sus-menționată, stipulează la art.1: "se preiau în proprietatea Statului terenurile în suprafață de 3890 mp, situate în perimetrul construibil al Municipiului Reșița", iar la art.2 se arată că:" terenurile prevăzute la art.1 se transmit în administrarea operativă a Automobil Club Român - Filiala Reșița".
Deci în această decizie se arată că aceste terenuri au aparținut înainte de 1989 Statului Român, iar potrivit art.1 și 2 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia, cu modificările și completările ulterioare, dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, respectiv, statul sau unitățile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor ce alcătuiesc domeniul public, în limitele și în condițiile legii.
Conform prevederilor art.44 alin.2 din Constituția României "proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".
Astfel, așa cum este prevăzut și în art.4 din Legea nr.213/1998 "domeniul privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.
Față de cele de mai-sus, intervenientul își justifică legitimarea procesuală așa cum corect a apreciat și tribunalul și în consecință soluția de admitere a apelului intervenientului și desființarea cu trimitere spre rejudecare este legală.
Calitatea procesuală presupune justificarea unei persoane de a participa - ca parte - în procesul civil, respectiv îndreptățirea de a reclama în justiție.
Legitimarea procesuală reprezintă o condiție ce trebuie îndeplinită în proces civil indiferent de obiectul acestuia. Aceasta înseamnă că pentru a avea legitimare procesuală activă nu trebuie justificată existența unui drept.
Mai mult, legislația nu condiționează primirea cererii de chemare în judecată de existența dreptului subiectiv.
Prin urmare, în mod just a apreciat tribunalul că instanța de fond a confundat noțiunea de calitate procesuală cu calitatea de proprietar al intervenientului, ceea ce presupune existența dreptului pretins.
Susținerea reclamantei prin reprezentantul ei, potrivit căreia în situația în care litigiul dintre aceasta și pârâtul a rămas fără obiect, intervenția este lipsită de suport legal și nu poate fi continuată, nu poate fi primită.
Conform disp.art.49 pr.civ. orice are interes poate interveni într-o pricină ce urmează între alte persoane, iar potrivit aliniatului 2 al sus-menționatului articol, când cel care intervine invocă un drept al său, intervenția este în interes propriu. Intervenția în interes propriu constituie o veritabilă acțiune civilă întrucât prin intermediul ei se urmărește valorificarea unui drept subiectiv, acest caracter al intervenției principale fiind incontestabil. Așa fiind, se poate afirma că intervenția principală constituie o acțiune civilă specială prin care terțul intervenient formulează o pretenție distinctă dar conexă cu cererea principală, într-un proces pendent între alte persoane.
Față de cele expuse mai-sus, solicitarea reclamantei astfel cum a fost exprimată în scriptul intitulat " Note de ședință" și susținută cu ocazia cuvântului acordat în susținerea recursului.
Cu ocazia rejudecării cauzei în fond, Judecătoria Reșița urmează să aprecieze asupra obiectului acțiunii principale în raport de contractul de vânzare-cumpărare depus în recurs și totodată să soluționeze acțiunea conexă respectiv intervenția principală a Municipiului Reșița prin Primar având în vedere că Tribunalul C- în mod legal a apreciat legitimarea procesuală a acestuia, soluție confirmată de instanța de recurs.
In consecință, în baza art.312 alin.1 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta recurentă - SRL împotriva deciziei civile nr.145/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr- și văzând disp.art.246 pr.civ. rap. la art.298 coroborat cu art.316 pr.civ. va lua act de retragerea recursului declarat de pârâtul împotriva aceleiași decizii civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarate de reclamanta recurentă - SRL împotriva deciziei civile nr.145/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr-.
Ia act de retragerea recursului declarat de pârâtul recurent împotriva aceleiași decizii civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.EN/22.10.2009
Dact.GK/2 ex./23.10.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Erica Nistor, Carmina Orza
