Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 93/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2210/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.93
Ședința publică de la 26.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât CABINETUL INDIVIDUAL -, împotriva deciziei civile nr.601 A din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
Cauza are ca obiect - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-pârât Cabinetul Individual -, prin reprezentantul legal și asistat de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 11.11.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual și intimatul-reclamant Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului-pârât solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, prin care să dovedescă că s-a achitat chiria la zi, precum și faptul că s-au efectuat unele amenajări în cadrul cabinetului medical.
Apărătorul intimatului-reclamant arată că singurul înscris care are caracter de probă utilă și pertinentă soluționării cauzei este ordinul de plată ce atestă plata chiriei pe luna ianuarie 2010.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurentul-pârât, urmând a aprecia relevanța și utilitatea acestora la momentul pronunțării recursului și constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului-pârât solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentului-pârât arată că în ceea ce privește încadrarea în drept a motivelor de recurs, din eroare, a fost menționat pct.8, întrucât este vorba de pct.7 și 9 din art.304 Cod procedură civilă.
Arată că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de apel nu s-a referit la probele administrate în cauză și nu a răspuns în fapt și în drept la toate pretențiile solicitate de părți.
Astfel, motivarea instanței de apel a avut în vedere un singur aspect, faptul că în cauză nu se poate considera locațiunea reînnoită prin tacita relocațiune, fără ca aceasta să ia în considerare înscrisul depus la dosar, respectiv cererea din data de 31.03.2005, prin care recurentul a solicitat prelungirea contractului de închiriere conform clauzei prevăzute în contract.
Mai mult, instanța de apel a încălcat și dispozițiile art.969 și 1010 Cod civil, întrucât clauza prevăzută la art.5 alin.2 din contract este nulă, având în vedere că aceasta reprezintă o condiție pur potestativă din partea reclamantului, atât timp cât se solicită evacuarea din spațiu fără a exista vreo dovadă de nevoi speciale din partea acestuia.
Recurentul-pârât, prin avocat, apreciază că, în cauză, a operat tacita relocațiune atât timp cât pârâtul a plătit chiria la zi și a respectat obligațiile stipulate în contract.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârea recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a justificat atât în fapt, cât și în drept desființarea contractului de închiriere prin ajungerea sa la termen și inoperabilitatea tacitei relocațiuni.
În ceea ce privește susținerile recurentului că instanțele de judecată, în mod succesiv, au ignorat cererea depusă la dosar la data de 31.03.2005 pentru prelungirea contractului, apreciază că nu putea fi conferită valență juridică acestei cereri, atât timp cât contractul era un act consensual încheiat în sfera de acțiune a dreptului civil unde părțile se află pe poziții de egalitate.
Față de motivul de recurs prevăzut la pct.9 din art.304 Cod procedură civilă, privind pretinsa invocare a nulității clauzei contractuale prevăzute la art.5 alin.2, arată că recurentul este în eroare cu privire la înțelesul clar al textului contractual care se referă la situația atipică a stării de nevoie, întrucât indiferent de valabilitatea sau expirarea termenului de valabilitate a contractului, în urma notificării proprietarului, chiriașul trebuie să predea spațiul.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 18.01.2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, reclamantul Ministerul Apărării a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței să dispună evacuarea acestuia din spațiul ocupat în baza contractului de închiriere nr.27/2003 și destinat desfășurării unor activități de recuperare medicală, reumatologie și balneologie, precum și obligarea la plata sumei de 3.903,84 euro, aferentă perioadei 01.12.2005 - 31.12.2006, la plata sumei de 325,32 euro, reprezentând chiria lunară până la momentul executării definitive a hotărârii judecătorești și a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr.27/2003, având ca obiect spațiul în suprafață de 233,66 mp, situat în B,- - 28, sector 1, urmând a fi deținut cu titlu de drept de folosință pentru o perioadă de 2 ani. A mai învederat reclamantul că, în calitate de locator, a înștiințat chiriașul, prin adresa nr.A 5860/20.06.2005, că nu mai dorește prelungirea contractului, iar, pe de altă parte, la data expirării convenției, pârâtului nu i s-au mai emis documentele necesare în vederea încasării chiriei.
Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că Ministerul Apărării nu a dovedit că are nevoie de spațiu, că a achitat chiria aferentă, care nu i-a fost refuzată, astfel încât locațiunea este reînnoită.
În ședința publică din 06.11.2007, reclamantul și-a precizat acțiunea, învederând că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Cabinetul Medical Individual Dr..
Prin sentința civilă nr.5562/24.04.2008, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis în parte acțiunea, a dispus evacuarea pârâtului din spațiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.27/2003, situat în B,- - 28, sector 1, respins cererea având ca obiect pretenții, ca rămasă fără obiect și a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele hotărârii instanța a reținut că între reclamantul Ministerul Apărării, în calitate de proprietar și pârâtul Cabinetul Medical Individual Dr., în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de închiriere nr.27/2003, având ca obiect imobilul format din construcție în suprafață de 233,66 mp, situat la adresa indicată anterior. Termenul închirierii a fost stabilit, conform art.4 din contract, ca fiind de 2 ani, începând cu 01.05.2003 și până la 01.05.2005, cu posibilitatea reînnoirii convenției la expirarea acestei perioade, cu acordul proprietarului, pentru o nouă perioadă de 2 ani, prin act adițional, la cererea scrisă a chiriașului, făcută cu cel puțin 30 de zile înainte de data de expirare.
A mai constatat instanța că reclamantul, prin adresa nr.A 8690/06.10.2005, a somat pe locatar să elibereze spațiile ocupate până la 20.10.2005, fiind incidente și prevederile contractuale cu privire la reînnoirea convenției menționate în art.5. De la data expirării contractului, pârâtului nu i-au mai fost întocmite documente legale pentru încasarea chiriei, acesta înțelegând să achite prețul locațiunii prin ordin de plată, situație în care a fost înlăturată apărarea privind reînnoirea contractului prin tacită relocațiune.
Cum pârâtul nu a făcut dovada vreunui titlu locativ asupra spațiului în litigiu, care să îi confere un drept de folosință asupra acestuia, în mod corect s-a dispus evacuarea din imobil.
Văzând adresa nr.A 3489/07.04.2008 emisă de reclamant, din care rezultă că pârâtul nu mai are sume restante de achitat, prima instanță a respins capătul doi al cererii de chemare în judecată, având ca obiect pretenții, ca fiind rămas fără obiect.
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost soluționat prin decizia civilă nr.601/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în sensul respingerii căii de atac exercitate de pârâtul Cabinetul Medical Individual Dr..
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că în mod greșit nu s-a reținut reînnoirea convenției care expira la 01.05.2005, deși locatarul a plătit și plătește în continuare chiria, sub acest titlu, fără ca suma în cauză să fie refuzată de proprietarul imobilului. În aceste condiții, implicit, reclamantul a acceptat locațiunea, spațiul pe care îl ocupă nefiindu-i necesar pentru alte activități, iar sumele primite constant reprezentând o dreaptă și corectă plată.
Primind plata chiriei fără nici un fel de reținere, oferta s-a întâlnit cu acceptarea acesteia de către reclamant, astfel că singura concluzie ce se poate desprinde este aceea că părțile au acceptat prelungirea contractului.
A mai arătat apelantul că după expirarea termenului stipulat în contractul de locațiune, potrivit art.1437 Cod civil, dacă locatarul rămâne și este lăsat în posesie se consideră locațiunea reînnoită, iar efectele ei se regulează după dispozițiile articolului relativ la locațiunea fără termen, deci în condițiile obiceiului locului.
În mod greșit prima instanță a reținut că pârâtul nu deține un titlu locativ, deși nu există un înscris care să fi menționat voința părților de a prelungi valabilitatea contractului, convenția există încă, fiind suficientă probarea poziției părților față de locațiune.
În fapt, spațiul a fost închiriat pentru tratarea persoanelor în vârstă, pensionari cu venituri modeste, nepunându-se problema unor venituri importante, ci a asigurării salariilor personalului și întreținerii în stare de funcționare a aparaturii medicale pe care apelantul - pârât a achiziționat-o cu mijloace proprii. Prin evacuare, aceste aparate riscă să fie distruse, deoarece sunt incluse în structura pereților clădirii.
Intimatul Ministerul Apărării a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că criticile apelantului pornesc de la premisa eronată a tacitei relocațiuni care ar fi operat în speță și, deci, a existenței unui titlu locativ care ar fi justificat netemeinicia evacuării din spațiul deținut.
În cauză, nu pot fi incidente dispozițiile referitoare la tacita relocațiune, întrucât aceasta a fost exclusă prin chiar interpretarea prevederilor art.5 alin.1 din contract, o manifestare de voință a pârâtului în sensul prelungirii convenției nefiind efectuată.
Mai mult, Ministerul Apărării, în calitate de locator, a înștiințat chiriașul că nu mai dorește prelungirea contractului de locațiune, aspect reținut de instanța de fond în mod similar.
Pe de altă parte, fundamentarea pretinsei tacite relocațiuni pe aspectul încasării chiriei de către locator nu are susținere de ordin legal ori faptic. Cu toate că de la data expirării contractului chiriașului nu i s-au mai emis documente legale în vederea încasării chiriei, sub acest aspect fiind evidentă intenția unității militare de a nu mai prelungi convenția, acesta a virat contravaloarea folosinței imobilului prin ordin de plată. Or, modalitatea folosită de apelant nu a permis intimatului să hotărască asupra acceptării sau nu a sumelor de bani aferente spațiului deținut.
Pentru a pronunța hotărârea menționată anterior, tribunalul, făcând trimitere la dispozițiile convenției, art.4 și 5 alin.1, a reținut că actul juridic - contractul de închiriere încheiat între părți a încetat prin expirarea termenului contractual la data de 01.05.2005.
Nu au fost primite susținerile apelantului - pârât, în sensul că locațiunea a fost reînnoită avându-se în vedere că după expirarea termenului contractual acesta a continuat să folosească spațiul închiriat și să plătească chiria.
Astfel, potrivit art.1437 și 1452 Cod civil, pentru a opera tacita relocațiune este necesar ca aceasta să nu fie exclusă printr-o clauză contractuală, iar locatorul să nu fi anunțat concediul înainte de expirarea termenului prevăzut în contract.
În speță, tribunalul a constatat că tacita relocațiune a fost exclusă prin dispozițiile art.5 alin.1 din contractul de închiriere; chiar și în situația în care ar fi operat tacita relocațiune, acțiunea în evacuare formulată de reclamant ar fi trebuit să fie admisă, deoarece relocațiunea presupune un nou contract de închiriere, pe o durată nedeterminată, situație în care poate înceta însă prin denunțarea unilaterală făcută de oricare dintre părți, în condițiile art.1436 Cod civil. Cererea de chemare în judecată pentru evacuare constituie manifestarea neechivocă a voinței de denunțare a contractului, termenul de preaviz fiind acoperit de timpul necesar soluționării litigiului.
Pe de altă parte, în speță nu s-a făcut dovada încheierii unui nou contract, fără ca acesta să îmbrace forma scrisă. În lipsa înscrisului constatator al contractului de închiriere, dovada raporturilor locative dintre părți se poate face cu un început de dovadă scrisă, completată cu martori și prezumții. Or, în cauza de față pârâtul nu a probat existența unor astfel de raporturi locative, iar faptul că a plătit cu regularitate chiria pentru spațiul deținut nu poate fi apreciat ca o dovadă a existenței raporturilor locative, în condițiile în care nu i s-a mai întocmit chitanțe de plată a chiriei. Din probele administrate a rezultat că pârâtului i s-a cerut în mod repetat să evacueze spațiul deținut, astfel încât reiese că nu a existat acordul locatorului pentru încheierea unei noi convenții.
În termen legal a declarat recurs pârâtul Cabinetul Medical Individual Dr., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea atacată nu este motivată în fapt și în drept, întrucât nu se referă la probele administrate în cauză, nu răspunde la solicitările formulate de acesta, astfel încât apare practic ca nemotivată. Totodată, decizia recurată este dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor referitoare la locațiune prevăzute în Codul civil - art.969 și 1010.
Astfel, motivarea instanței de apel reține un singur aspect, acela potrivit căruia nu se poate considera locațiunea reînnoită prin tacita relocațiune, tribunalul neavând în vedere argumentele de fapt și de drept invocate de pârât. Pârâtul a depus o cerere la dosar, din care rezultă că, la data de 31.03.2005, a solicitat reclamantului prelungirea contractului de închiriere cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea contractului, însă proprietarul nu a respectat clauza contractuală și a refuzat în mod abuziv reînnoirea convenției.
Această susținere nu a fost analizată de instanța de apel, reclamantul fiind lăsat pur și simplu să ceară, cu rea-credință, evacuarea chiriașului din spațiul închiriat.
După expirarea termenului de 2 ani prevăzut în contract, perioadă în care în acel spațiu pârâtul a făcut modernizări, investind sume de bani pentru amenajarea unei baze de tratament, reclamantul, fără o justificare, deși fusese depusă o cerere de reînnoire a contractului, a refuzat încheierea unui act adițional de prelungire a termenului de închiriere, beneficiind astfel în mod inechitabil de investițiile efectuate.
Contractul de închiriere a expirat în 2005, însă cererea de chemare în judecată a fost formulată în anul 2007, în această perioadă operând tacita relocațiune, reclamantul încasând chiria plătită de pârât în condițiile art.7 din convenție, în contul proprietarului, fără acceptare. Drept consecință, susținerea instanței de apel în sensul că nu s-au întocmit chitanțe de plată a chiriei care să dovedească tacita relocațiune este neîntemeiată.
A mai arătat recurentul - pârât că în mod abuziv intimatul - reclamant a invocat art.5 alin.2 din contract, fără să facă în nici un fel dovada acelor nevoi ale Ministerului Apărării ce ar justifica evacuarea chiriașului din spațiul închiriat, aspect care de altfel nici nu a fost cenzurat de instanța de apel.
În condițiile în care convenția încheiată de părți are putere de lege, în cuprinsul ei fiind menționat expres dreptul pârâtului la prelungirea locațiunii, rezultă clar că voința reală a părților, de care instanța nu a ținut seama este aceea de a se încheia convenția din 2 în 2 ani, excepție făcând doar cazul în care nevoi speciale ale Ministerului Apărării ar impune eliberarea spațiului. Cum aceste nevoi nu există în prezent, refuzul reclamantului de a prelungi contractul de închiriere, precum și cererea de față sunt abuzive, iar instanța de apel trebuia să cenzureze un astfel de abuz.
S-a susținut de către recurent invocarea dispozițiilor art.969 alin.2 și art.1010 Cod civil, în sensul că acea clauză din contract prevăzută la art.5 alin.2 este nulă, aspect pe care instanța de apel nu s-a pronunțat. Întrucât contractul este rezultatul unui mutuus consensus, și revocarea lui trebuie să fie rezultatul unuimutuus dissensus. De la acest principiu nu sunt excluse excepțiile, de exemplu atunci când este posibilă denunțarea unilaterală a contractului, care trebuie însă să fie prevăzute în mod expres în convenție. O clauză de denunțare poate fi cuprinsă însă în contract numai cu respectarea unor reguli speciale și să nu reprezinte, în realitate, o condiție pur potestativă din partea celui ce se obligă, deoarece obligația însăși, asumată sub o astfel de condiție, este nulă.
În speță, clauza de denunțare unilaterală reprezintă în realitate o condiție pur potestativă din partea reclamantului, în măsura în care, în lipsa unor dovezi de existență a unor nevoi speciale, se solicită evacuarea pârâtului din spațiul închiriat.
Prin întâmpinare intimatul Ministerul Apărării a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că cererea recurentului din 31.03.2005 pentru prelungirea contractului nu are valență juridică cât timp actul este unul consensual, încheiat în sfera de acțiune a dreptului civil, unde părțile se află pe poziții de legalitate. Referitor la susținerea legată de modernizarea spațiului raportat la perioada închirierii, intimatul a precizat că era stipulat în convenție predarea imobilului în stare bună, inclusiv cu îmbunătățirile aduse prin lucrări de reparații și modernizări executate în perioada derulării contractului. Cât privește pretinsa invocare a nulității clauzei contractuale prevăzute la art.5 alin.2, respectiv evacuarea pentru motive ce țin de nevoile intimatului, această solicitare nu se regăsește în cuprinsul motivelor de apel, astfel încât instanța nu se putea pronunța asupra sa.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri în condițiile art.305 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, prin raportare la materialul probator administrat în toate fazele procesuale și la dispozițiile legale invocate de recurentul - pârât Cabinetul Medical Individual Dr., respectiv art.304 pct.5, 8 și 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.304 pct.5 Cod de procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin aceasta, instanța a încălcat formele de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod de procedură civilă.
Pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată în sensul dispozițiilor art.261 pct.5 Cod de procedură civilă, este necesar ca judecătorul să argumenteze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor susțineri ale părților.
În cauză, față de criticile formulate în apel, tribunalul a prezentat, pe larg, care sunt motivele pentru care nu a operat tacita relocațiune și de ce, în lipsa unui raport locativ asupra spațiului în litigiu, se impunea evacuarea apelantului pârât. Instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile convenției, precum și la normele de drept comun în materia locațiunii, argumentele utilizate fiind suficiente în expunerea sa.
Așadar, Curtea constată că, răspunzând criticilor invocate de apelant, tribunalul a arătat în fapt și în drept care sunt considerentele care au format convingerea instanței, aspect de natură să excludă aplicarea prevederilor art.304 pct.5 Cod de procedură civilă.
Prin motivul prevăzut de art.304 pct.8 Cod de procedură civilă se invocă încălcarea principiului înscris în art.969 alin.1 Cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Fiind sesizat cu un diferend în legătură cu actul juridic încheiat între părți - contractul de închiriere nr.27/2003, judecătorul trebuie să-l aplice în litera și spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt înțeles.
Sub acest aspect, Curtea constată că nu se poate reține critica fondată pe interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, tribunalul raportându-se strict la această convenție, la clauzele inserate în contract și, ca atare, la efectele produse ca urmare a expirării termenului locațiunii.
Verificând aplicarea legii de instanța de apel, Curtea are în vedere că între părți s-a încheiat un contract de închiriere cu durată determinată (01.05.2003 - 01.05.2005), la expirarea termenului convenția putând fi reînnoită doar cu acordul proprietarului, pe o nouă perioadă de 2 ani, prin act adițional, la cererea scrisă a chiriașului, făcută cu cel puțin 30 de zile înainte de expirare (art.5 alin.1).
Art.5 alin.2 din contract prevedea că atunci când nevoile Ministerului Apărării Naționale o impun, în termen de 30 de zile de la primirea notificării scrise din partea proprietarului, chiriașul se obligă să elibereze imobilul închiriat, fără obiecții și despăgubiri.
Astfel cum a constatat și tribunalul, tacita relocațiune este exclusă prin dispozițiile art.5 alin.1 din contract, așadar printr-o clauză contractuală, neputându-se reține incidența prevederilor art.1437 și 1452 Cod civil.
Cum termenul relocațiunii a fost determinat prin convenția părților, la o perioadă de 2 ani, locațiunea a încetat de drept (dies pro homine interpellat) prin simpla trecere a acestuia.
Împrejurarea că pârâtul a solicitat reclamantului, în scris, la 31.03.2005, reînnoirea contractului de închiriere nr.27/01.05.2003 nu are nicio relevanță juridică cât timp locatorul nu a mai înțeles să prelungească locațiunea prin încheierea unui act adițional, pentru o nouă perioadă de 2 ani, mai mult denunțând contractul anterior prin prezenta cererea de chemare în judecată, chiar dacă ea a fost formulată abia în anul 2007.
Această susținere, chiar neanalizată în apel în mod distinct, nu conduce la o altă soluție, astfel că eventuala vătămare a pârâtului va fi suplinită, sub acest aspect, de instanța de recurs.
Potrivit clauzelor contractuale (art.20), la expirarea termenului contractual chiriașul se obligă să predea proprietarului imobilul în bună stare, inclusiv cu îmbunătățirile aduse prin lucrări de reparații și modernizări executate pe perioada derulării contractului, liber de orice sarcini.
Pe de o parte, această obligație de restituire implică predarea spațiului închiriat inclusiv cu îmbunătățirile efectuate ori modernizările realizate de pârât, ceea ce însă nu impune, corelativ, și prelungirea convenției părților în situația în care se aduce un spor de valoare imobilului în litigiu.
Pe de altă parte, Curtea constată că pârâtul nu a formulat o cerere reconvențională prin care să solicite plata contravalorii investițiilor efectuate, pentru a putea susține refuzul nejustificat al reclamantei pentru prelungirea locațiunii.
În lipsa înscrisului constatator al raportului locativ, dovada se poate face cu un început de probă scrisă, completată cu martori și prezumții.
În speță, reclamantul a emis facturi de plată a chiriei până la 06.07.2005, contravaloarea chiriei pentru luna iunie 2005 inclusiv, facturi care au fost achitate integral de pârât. Ulterior, locatarul, din proprie inițiativă, a continuat să achite chiria, chiar dacă în acest sens nu au mai fost emise facturi de către locator.
Această împrejurare nu reprezintă o dovadă a existenței raporturilor locative, manifestarea neechivocă a voinței de denunțare a contractului de către reclamant fiind exprimată prin chiar lipsa întocmirii chitanțelor de plată a chiriei ulterior datei de 01.05.2005.
Într-adevăr, conform art.8 din contract, plata chiriei se făcea lunar, în contul proprietarului, fără acceptare, însă numai în măsura în care se aducea la cunoștință locatarului valoarea chiriei datorate.
2 al art.5 din convenție se referă la situația în care contractul este în ființă, chiriașul fiind obligat de îndată să elibereze imobilul închiriat când nevoile Ministerului Apărării Naționale o impun. Așadar, această prevedere contractuală se aplică doar în cazul unui contract de închiriere valabil încheiat, or, în speță, o astfel de împrejurare nu a fost probată.
În plus, această critică nu a fost invocată în apel, pentru ca, ulterior, să poată fi reiterată în recurs, din acest punct de vedere fiind vorba de un recursomisso medio.
De asemenea, cu încălcarea prevederilor art.299 Cod de procedură civilă, recurentul pârât invocă nulitatea alin.2 al art.5 din convenție, chiar și în lipsa unei cereri care să vizeze legalitatea contractului.
Interpretarea clauzelor contractuale este distinctă de nulitatea unui act juridic încheiat de părți, sens în care ultima critică din motivele de recurs excede obiectului dedus judecății.
Pentru toate aceste considerente, conform art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - pârât CABINETUL MEDICAL INDIVIDUAL DR., împotriva deciziei civile nr.601/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
./
2 ex./08.03.2010
------------------------------------------
TB-5 -;
Jud.1 -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
