Excepție de neconstituționalitate. Decizia 260/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 260/R-CM
Ședința publică din 19 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta SC SA B,-, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 19 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prin notele scrise depuse la dosar de apărătorul intimatei-reclamante(fila 31).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus notificare din partea recurentei-pârâte prin care aduce la cunoștința instanței că, începând cu data de 01.01.2010 denumirea societății se schimbă din SC SA în SC SA. La dosar s-au mai depus și note scrise din partea apărătorului intimatei-reclamante.
Curtea, ia act că societatea recurentă și-a schimbat denumirea începând cu data de 01.01.2010, din SC SA în SC SA, constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Constată că prin cererea înregistrată la data de 19.03.2009 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta B solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale suplimentare neacordate, reprezentând primele de Paști și de C pentru perioada 2006-2008, actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 8.10.2009 pârâta a depus la dosarul cauzei note de ședință prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.222 și art.282 din Codul muncii, a dispozițiilor art.73 din Legea nr.168/1999 și a disp.art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003.
Pârâta a susținut că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992, respectiv excepția este invocată de către în calitate de pârâtă în cauza ce face obiectul prezentului dosar, invocarea excepției de neconstituționalitate este imperios necesară pentru dezlegarea cauzei, excepția invocată privește dispoziții legale cuprinse în legi aflate în vigoare, și Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat în sensul admiterii unei asemenea excepții.
A apreciat pârâta că articolele indicate ca fiind neconstituționale încalcă dispozițiile art.1 alin.3, art.9, art.16 alin.1 și 2, art.20 alin.1 și 2, art.24 alin.1, art.40 alin.1, art.41 alin.5 și art.53 alin.1 și 2 din Constituția României, respectiv dispozițiile art.6 pct.1 și pct.3 lit.b din CEDO.
În motivarea acestei excepții recurenta a arătat că soluția legislativă actuală nu recunoaște posibilitatea pentru unitate să cheme în judecată pe cale separată sau pe cale incidentală sindicatele, în calitatea lor de parteneri de dialog social, fiind într-o vădită contradicție cu litera și spiritul constituției și a blocului constituțional prin aceea că încalcă:
- egalitatea în fața legii a unității și a salariaților, care presupune egalitatea de arme juridice utilizabile în conflictele de muncă;
- dreptul la apărare al unității, al cărui exercițiu nu poate fi restrâns;
- caracterul obligatoriu pentru părți a convențiilor colective încheiate în urma dialogului social;
- rolul pe care trebuie să-l asigure sindicatele în sensul asigurării sociale prin participarea obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt de interese sau de drepturi, și indiferent dacă inițiativa rezolvării acestora aparține salariaților sau unităților;
- dreptul la un proces echitabil în sensul convenției CEDO prin faptul că interzicerea unității de a chema în judecată sindicatele ca intervenienți forțați sau pe cale principală ca pârâți;
A mai susținut pârâta că există o incoerență legislativă în consacrarea rolului sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, întrucât există o diferență între regimul juridic al conflictelor de interese și al conflictelor de drepturi, în cazul primelor parteneri de dialog social fiind exclusiv sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi sindicatele nu au aproape nici un rol, ceea ce atrage imposibilitatea unității de a le introduce în cadrul procesual demarat de salariați.
Așadar, în cazul unui conflict de drepturi participanții cărora legea le recunoaște calitate procesuală nu sunt aceeași ca în cazul unui conflict de interese.
Astfel, cu privire la conflictele de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a conduce negocierile colective din partea salariaților.
Pe de altă parte, în ceea ce privește conflictele de drepturi, în temeiul Legii nr.54/2003, sindicatele au dreptul de a promova acțiuni pe cale principală precum și dreptul de a interveni în procesele începute de salariați, în temeiul Legii nr. 53/2003 sindicatele pot doar să-i reprezinte la cerere pe salariați, inițiativa aparținându-le acestora din urmă în exclusivitate, iar în temeiul Legii nr.168/1999 cererile pot fi formulate doar de către cei ale căror drepturi au fost încălcate, respectiv titularii drepturilor individuale cărora le dă naștere contractul colectiv de muncă, sindicatele neputând participa într-un proces declarat de salariați nici măcar pe cale incidentală. Deci, calitatea procesuală a sindicatelor pe cale principală este negată, sindicatele neputând sta ca parte în proces.
Așadar, din perspectiva Legii nr.54/2003 sfera de aplicabilitate a dreptului sindicatelor la acțiune este total diferită de sfera de aplicabilitate așa cum rezultă din redactarea codului muncii și a Legii nr.168/1999, elementul comun fiind că nici unul dintre aceste acte normative nu consacră obligativitatea participării sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, așa cum este cazul conflictelor de interese.
S-a mai susținut că dispozițiile legale menționate vin în contradicție cu principiul egalității în fața legii, sub aspectul inegalității între salariați și unitate, părți ale aceluiași litigiu de muncă, prin raportare la art.1 alin.3 coroborat cu art.16 alin.1 și 2 din Constituție, și vatămă dreptul pârâtei la apărare în sens larg, ce include și dreptul procesual de a atrage în proces sindicatele ca participant la dialogul social, ce a negociat numărul și întinderea drepturilor conferite salariaților prin contractele colective de muncă.
O altă perspectivă ține de caracterul obligatoriu pentru părți al convențiilor colective și de rolul pe care trebuie să-l asigure sindicatele în sensul asigurării sociale, soluțiile reținute prin articolele indicate fiind neconstituționale și prin raportare la disp.art.9, art.40 alin.1 și art.41 alin.5 din Constituția României.
S-a concluzionat că excepția de neconstituționalitate invocată constituie remediul efectiv de soluționare a conflictelor de drepturi în care este implicată pârâta, rezolvarea acestui conflict de neconstituționalitate neintrând în atribuțiile instanțelor judecătorești.
La data de 19.11.2009 reclamanții au solicitat prin notele scrise depuse la dosarul cauzei respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât excepția de neconstituționale invocată este inadmisibilă.
Astfel, s-a arătat că dispozițiile legale menționate nu îngrădesc dreptul părților de a se adresa justiției și de a beneficia de un proces echitabil, eventualele necorelări de ordin legislativ dintre dispozițiile Legii nr.168/1999 și cele ale Legii 53/2003 neputând forma obiect al controlului de neconstituționalitate.
Prin încheierea din 19 noiembrie 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Art.29 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.47/1992 reglementează condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanța sesizată cu excepția de neconstituționalitate să o aprecieze ca fiind admisibilă și să o înainteze Curții Constituționale, astfel:
1) excepția să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;
2) excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare;
3) soluționarea excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
4) dispoziția legală să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
Instanța a constatat că în cauza de față excepția de neconstituționalitate a celor patru articole de lege a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Tribunalul Argeș de către, care este parte în cauză, că excepția se referă la dispoziții din lege (Legea nr.53/2003, Legea nr.168/1999 și Legea nr.54/2003) și că respectivele dispoziții legale nu au fost declarate ca neconstituționale prin vreo decizie a Curții Constituționale.
Instanța a apreciat însă că nu este îndeplinită ultima condiție, aceea ca dispozițiile din lege apreciate de recurentă ca fiind neconstituționale să aibă legătură cu prezenta cauză.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate a rezultat că pârâta este nemulțumită, în esență, de faptul că textele de lege invocate ca fiind neconstituționale nu recunosc posibilitatea pentru unitate să cheme în judecată, pe cale separată sau pe cale incidentală, sindicatele, în calitatea lor de parteneri de dialog social.
Cadrul procesual subiectiv în cauza de față a fost stabilit între reclamantele și și pârâta
Pârâta nu a investit instanța cu nicio cerere de atragere în proces a sindicatului (cerere de chemare în judecată a altei persoane, cerere de chemare în garanție), din care eventual ar face parte reclamantele, pentru a se putea pune în discuție inadmisibilitatea unei astfel de cereri.
Interesul justificat de pârâtă pentru invocarea excepției este acela al posibilității de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele, pe marginea executării contractului colectiv pe care l-au negociat împreună, prin formularea unei cereri de intervenție forțată, ori direct pe cale principală.
Instanța a apreciat că declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale în acest moment, nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme în această cauză sindicatul nu a fost introdus în cauză de către pârâtă. Așadar, soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către instanță nu ar fi influențată în nici un fel de soluția dată de Curtea Constituțională cu privire la excepția invocată de pârâtă.
Pe de altă parte, pârâta este nemulțumită, în realitate, de forma actuală a dispozițiilor criticate, și anume de faptul că nu este reglementat și dreptul unității de atragere în proces a sindicatelor, ca parteneri de dialog social. În practica sa constantă, Curtea Constituțională a arătat că, în raport de dispozițiile art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992, aceasta se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată, fără a le putea modifica sau completa, declarând inadmisibile excepțiile care au vizat asemenea aspecte.
Prin urmare, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite toate condițiile reglementate de art.29 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.47/1992 și, prin urmare, excepția de neconstituționalitate s-a reținut ca inadmisibilă, motiv pentru care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992.
Împotriva încheierii a formulat recurs, în termen legal, pârâta, în prezent, critica de nelegalitate fiind în sensul că din eroare, instanța de fond nu a remarcat temeinicia argumentelor aduse în susținerea excepției de neconstituționalitate.
Argumentele pe care se sprijină această critică sunt următoarele:
În raportul juridic dedus judecății, ca și în celelalte peste 20000 de cauze aflate pe rolul instanțelor, este chemată în judecată în calitate de unitate-pârâtă și este obligată să se supună dispozițiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în derularea conflictelor de muncă, deși obligațiile angajatorului au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele în considerarea acestora de unic partener de dialog social.
Invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolelor din Codul muncii, Legea nr. 168/1999 și Legea sindicatelor nr. 54/2003, cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor este imperios necesară pentru soluționarea litigiului.
Articolele criticate pentru neconstituționalitate cuprinse în legi aflate în vigoare au legătură cu prezenta cauză iar asupra excepției invocate Curtea Constituțională nu a pronunțat o decizie de admitere.
Rezultă că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției în discuție conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Arată recurenta că obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci în conformitate cu dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se impune tuturor autorităților publice române.
Exigențele unui proces echitabil în sensul art. 6 pct. 1 și pct. 3 lit. b) din Convenție nu sunt respectate în niciunul dintre miile de "dosare " cu care au fost învestite instanțele din România.
Nici această pricină nu respectă criteriile-etalon din moment ce dispozițiile legale aplicabile în speță - articolele criticate ca fiind neconstituționale - nu impun imperativ ca sindicatele să fie parte în proces.
Soluția legislativă actuală nu recunoaște posibilitatea pentru unitate de a chema în judecată, pe cale separată sau pe cale incidentală, sindicatele în calitatea acestora de partener de dialog social.
Atât în reglementarea din Codul muncii și din Legea nr. 168/1999, cât și în reglementarea din Legea sindicatelor nr. 54/2003 sensul este acela că eventuala inițiativă a includerii sindicatelor în consorțiul litigios poate aparține doar unei singure părți a negocierilor colective, și anume salariaților.
Această soluție legislativă este într-o vădită contradicție cu litera și spiritul Constituției prin aceea că încalcă egalitatea în fața legii a unității și salariaților, care presupune egalitatea de arme juridice în conflictele de muncă, dreptul la apărare al unității, caracterul obligatoriu pentru părți al convențiilor colective, rolul pe care trebuie să îl aibă sindicatele în asigurarea sociale, dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției.
Dreptul de acces liber la justiție este încălcat indirect prin dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate.
Este afectat implicit principiul încrederii în statul de drept.
Legiuitorul român încalcă prevederile constituționale atunci când impune ca, în cazul conflictelor de interese partenerii de dialog social să fie exclusiv sindicatele, iar în cazul conflictelor de drepturi acești parteneri să nu mai aibă aproape niciun rol, fiind imposibil pentru unitate să îi atragă în cadrul procesual al litigiilor declanșate de salariați.
Se două întrebări și anume de ce au sindicatele calitatea de participant doar în etapa de negocieri colective, iar în etapa litigioasă pot participa doar când aleg ele să intervină ori când le cheamă salariații pe care îi reprezintă, respectiv de ce sindicatele nu pot fi chemate în judecată și de partenerul de negocieri, de unitate, fie pe cale separată, fie pe cale incidentă într-un litigiu demarat de salariatul care realizează interpretarea și despre contractul colectiv de muncă negociat de partenerii de dialog.
Se consideră, dimpotrivă, că înțelegerea pe care o au partenerii de dialog social (sindicatele și unitatea/patronatul) este mai mult decât necesară în fiecare litigiu ce opune unitatea, salariaților, fie doar și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată să se lămurească asupra conținutului exact al contractelor analizate și asupra intenției comune formate la semnarea lor.
Examenul de constituționalitate pe calea prezentei excepții are un caracter concret, nu abstract, pentru a identifica vătămarea trebuind analizat impactul negativ pe care îl au articolele indicate, în esență, asupra exercițiului dreptului la apărare al recurentei.
Cercetarea nu se poate mărgini doar la aparențele de drept pe care legea le conferă ca subiect de drept, ci trebuie să pătrundă în profunzimea problemei cu luarea în calcul a situației concrete a recurentei.
De altfel, caracterul concret al controlului de constituționalitate pe calea excepției de neconstituționalitate a fost recunoscut și în doctrina de drept constituțional.
Or, posibilitatea procedurală de a include în litigiu sindicatele, pe calea invocării unei excepții a lipsei calității procesual active a salariaților, prin formularea unei cereri de intervenție forțată ori pe cale principală direct în contradictoriu cu sindicatele este tocmai un "drept procesual ce poate sprijini partea aflată în apărare".
Nu poate, deci, fi primită susținerea unei epuizări a rolului sindicatelor odată cu negocierea contractelor colective de muncă. Ele rămân pe mai departe implicate în procesul de asigurare a sociale și în ipoteza conflictelor de drepturi, când se pune problema modului de executare a contractelor colective negociate. Or, în situația actuală, acest litigiu este doar unul dintre miile de alte litigii de muncă ce opun unitatea recurentă angajaților săi, tocmai în etapa post-negociere, de executare.
În această ordine de idei, este evident că rolul recunoscut sindicatelor prin Constituție nu poate fi limitat în mod arbitrar de legiuitorul infraconstituțional, care "alege" să dea sindicatelor doar drepturi de reprezentare, fără reversul acestei încrederi, respectiv posibilitatea unității de a formula cereri în contradictoriu cu ele pe marginea executării contractului colectiv pe care l-au negociat împreună.
În fine, se arată că în conformitate cu art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.
Dreptul la un recurs efectiv, astfel cum acesta este conturat de prevederile legale mai sus menționate, beneficiază de următoarele caracteristici: (a) drepturile și interesele legitime pot fi vătămate inclusiv pe calea autorității publice, cum este cazul de față, unde vătămarea se datorează Parlamentului, (b) Statul are obligația să asigure accesul efectiv la o instanță națională competentă să soluționeze diferendul.
În cazul dedus judecății, față de amploarea fenomenului atât din punct de vedere temporal cât și zonal, respectiv față de dimensiunile vătămării produse recurentei-pârâte, este evident faptul că vătămarea depășește limitele unui caz individual reprezentat de, fiind astfel un fenomen generalizat caracterizat de faptul că aceste dispoziții legale sunt nelegale prin raportare la prevederile constituționale.
Sub aspectul instanței competente să soluționeze acest conflict generalizat la nivelul întregii țări atât în cazurile pârâtei, cât și în alte cazuri inițiate împotriva altor angajatori, în conformitate cu dreptul pozitiv, acesta poate fi soluționat doar de Curtea Constituțională.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
Intimata-reclamantă a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele arătate în "Puncte de vedere" depuse la instanța de fond și anume faptul că excepția invocată este inadmisibilă, aceste dispoziții au mai făcut obiectul examinării Curții Constituționale prin decizia nr.44/11 ianuarie 2007, reținându-se că sunt conforme cu legea fundamentală, iar examinarea acestora nu intră în sfera Curții Constituționale care nu poate fi transformată în legiuitor pozitiv, iar atribuțiile sale nu se pot extinde asupra aspectelor ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, curtea constată că recursul nu este fondat.
Dispozițiile legale considerate de recurenta-pârâtă neconstituționale sunt următoarele: art.222 și art.282 din Codul muncii, art.73 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art. 28 alin. 2 din Legea sindicatelor nr. 54/2003.
Potrivit art. 222 din Codul muncii, la cererea membrilor săi, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de drepturi.
Art. 282 din cod prevede că pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Art.73 din Legea nr.168/1999 conține următoare reglementare cu privire la conflictele de drepturi:
Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate, după cum urmează:
a) măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului de muncă, inclusiv deciziile de imputare sau angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă;
b) constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi cerută de părți pe întreaga perioadă în care contractul respectiv este în ființă;
c) constatarea încetării unui contract colectiv de muncă poate fi cerută până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă;
d) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute de salariați în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Art.28 alin. 2 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 dispune următoarele:
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
În opinia titularului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții legale permit includerea sindicatelor în conflictul de drepturi la inițiativa unei singure părți a negocierilor colective, și anume a salariaților. Altfel spus, aceste prevederi legale nu recunosc unității posibilitatea de a chema în judecată pe cale separată sau pe cale incidentală sindicatele, în calitatea acestora de partener de dialog social.
Din acest unghi de vedere, textele legale menționate încalcă, potrivit celor arătate de recurenta-pârâtă, dispozițiile art. 1 alin. 3, art. 9, art. 16 alin. 1 și 2, art. 20 alin. 1 și 2, art. 24 alin. 1 și art. 40 alin. 1, art. 41 alin. 5 și art. 53 alin. 1 și 2 din Constituția României, respectiv dispozițiile art. 6 pct. 1 și pct. 3 lit. b) din Convenție, care consacră egalitatea în fața legii a salariaților și unităților dreptul la apărare al unității, caracterul obligatoriu pentru părți al convențiilor colective de muncă, rolul sindicatelor de a asigura socială și dreptul la un proces echitabil.
Analizând în limitele învestirii prin cererile formulate în cauză admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, tribunalul a reținut că nu este îndeplinită condiția ca textele legale contestate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu cauza.
Analiza s-a făcut judicios, pornindu-se de la nemulțumirea că textele legale criticate nu dau posibilitatea angajatorului/patronatului de a chema în judecată pe cale separată sau pe cale incidentală sindicatele în calitatea acestora de partener de dialog social.
Recurenta-pârâtă a precizat care este interesul formulării excepției de neconstituționalitate, respectiv al unei cereri formulate împotriva sindicatului, și anume necesitatea lămuririi conținutului exact al contractelor colective de muncă pe care se întemeiază pretențiile formulate de salariați împotriva unității, a intenției comune a părților negocierii colective.
Față de cadrul procesual existent la momentul invocării excepției, respectiv față de obiectul judecății constând în pretenții formulate de salariați împotriva unității, chiar dacă acestea sunt întemeiate pe contractul colectiv de muncă negociat de sindicate cu patronatul, s-a apreciat corect că dispozițiile legale contestate nu au legătură cu cauza.
În lipsa unei cereri formulate împotriva sindicatului în prezenta cauză nu poate fi pusă în discuție, așa cum corect a reținut și tribunalul, neconstituționalitatea dispozițiilor legale care nu prevăd posibilitatea atragerii în proces a sindicatelor la inițiativa unității, în legătură de fapt cu admisibilitatea unei astfel de cereri.
Mai mult, o eventuală chemare în judecată a sindicatului pe cale separată este străină litigiului dedus judecății, astfel că excepția de neconstituționalitate nu poate fi invocată.
Interesul interpretării clauzelor contractelor colective de muncă pe care se sprijină cererea salariaților din prezenta cauză nu este suficient pentru a invoca excepția de neconstituționalitate câtă vreme împotriva sindicatului care a participat la negociere nu este îndreptată în cauză vreo cerere a unității.
Art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate, astfel că nerealizarea uneia dintre cele pe care textul le are în vedere, în speță cea a legăturii dispozițiilor contestate cu soluționarea cauzei, împiedică sesizarea Curții Constituționale spre examinarea excepției de neconstituționalitate.
Astfel, cadrul procesual a fost stabilit între reclamantă și pârâta
Sindicatul din care face parte reclamanta nu este parte în acest dosar, el nefiind chemat în judecată de către pârâtă prin nici una dintre formele prevăzute de Codul d e procedură civilă: ca pârât sau intervenient forțat (cerere de chemare în judecată a altei persoane, cerere de chemare în garanție).
Atât prin notele scrise prin care a fost invocată excepția, cât și prin concluziile orale formulate la termenul când s-a judecat cauza, pârâta, prin reprezentanții săi, a arătat că nu a chemat în judecată sindicatul în acest dosar și nici în altele similare. Intenția recurentei este de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor și apreciază că acest lucru nu este posibil decât prin declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale arătate mai sus.
Prin această apărare chiar recurenta-pârâtă admite faptul că interesul său este viitor și că declararea ca neconstituționale a textelor de lege o va ajuta să atragă pe viitor în proces sindicatul.
Curtea apreciază că declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale în acest moment nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme, așa cum am arătat mai sus, în această speță sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta-pârâtă. Așadar, soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către instanță nu ar fi influențată în nici un fel de soluția dată de Curtea Constituțională excepției invocate de recurentă.
Mai mult decât atât, cu privire la prevederile legale ce se solicita a fi declarate neconstituționale de către recurenta-parata, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin respingerea acestor excepții prin Decizia civila nr.511 din 18.11.2004, nr.781 din 07.11.2006 si decizia nr.44 din 11.01.2007.
Cu această ocazie, Curtea a constatat că "nu există nici o interdicție constituțională pentru ca legea si statutele organizațiilor sindicale sa prevadă dreptul acestora de a introduce acțiuni in justiție in numele membrilor lor și de a-i reprezenta pe aceștia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice si sociale ale membrilor lor".
Deși recurenta-pârâtă invocă în susținerea excepției de neconstituționalitate pretinsa încălcare a dispozițiilor art.6 din CEDO, in realitate instanțele judecătorești au respectat acest principiu și anume cel al "egalității armelor", în sensul că fiecare parte are posibilitatea să-și expună cauza în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze raportat la partea adversă, recurenta-pârâtă având toate mijloacele procedurale în favoarea sa pentru a-și putea dovedi cererile sale iar reglementarea conform legii a căilor de atac supune instanțelor judecătorești posibilitatea de a cenzura eventual soluțiile instanțelor de fond în cazul în care se constată nelegalitatea lor.
Curtea constată că, dimpotrivă, prin formularea în mod repetat a unor excepții de neconstituționalitate de către recurenta-pârâtă, aceasta nu face decât să încalce dreptul la un proces echitabil în accepțiunea CEDO, prin tergiversarea nejustificată a soluționării cauzelor pe fond.
Cum celelalte argumente pe care se sprijină recursul vizează chiar criticile de neconstituționalitate, acestea nu vor mai fi supuse analizei în prezenta cale de atac.
Reținând că soluția tribunalului este rezultatul corectei aplicări a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și că nu se regăsește cu privire la aceasta cazul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă cu sediul în B,-, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 19 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimat fiind reclamanta, domiciliată în, str.- -, -.A,.16, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./22.02.2010
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache
