Excepție de neconstituționalitate. Decizia 275/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 275/R-CM
Ședința publică din 22 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Judecător: ---
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtaSC SA, împotriva încheierii de ședință din data de 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile: recurenta-pârâtă SC SA B și intimatul-reclamant.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apărătorul intimatului reclamant, avocat a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, concluzii scrise, prin care solicită judecata cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Față de această situație, curtea constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, rin p. încheierea de ședință pronunțată la data de 10 decembrie 2009, Tribunalul Argeș - Secția civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând următoarele:
Potrivit art.29 alin.1, 2, 3 din Legea nr.47/1992, pentru ca instanța să se poată pronunța dacă se impune sau nu trimiterea excepției de neconstituționalitate în vederea soluționării la Curtea Constituțională trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:
1) excepția să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;
2) excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare;
3) soluționarea excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
4) dispoziția legală să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
Instanța de fond a constatat că, în cauza de față, excepția de neconstituționalitate a celor patru articole de lege a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Tribunalul Argeș de către "", care este parte în cauză și se referă la dispoziții din lege (Legea nr.53/2003, Legea nr.168/1999 și Legea nr.54/2003), care nu au fost declarate neconstituționale prin vreo decizie a Curții Constituționale.
S-a considerat însă că nu este îndeplinită ultima condiție, aceea ca dispozițiile din lege apreciate de pârâtă ca fiind neconstituționale să aibă legătură cu prezenta cauză.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că pârâta este nemulțumită, în esență, de faptul că textele de lege invocate ca fiind neconstituționale nu recunosc posibilitatea pentru unitate să cheme în judecată, pe cale separată sau pe cale incidentală, sindicatele, în calitatea lor de parteneri de dialog social.
Cadrul procesual subiectiv în cauza de față a fost stabilit între reclamantul și pârâta
Pârâta nu a investit instanța cu nicio cerere de atragere în proces a sindicatului (cerere de chemare în judecată a altei persoane, cerere de chemare în garanție), din care eventual ar face parte reclamantul, pentru a se putea pune în discuție inadmisibilitatea unei astfel de cereri.
Interesul justificat de pârâtă pentru invocarea excepției este acela al posibilității de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele, pe marginea executării contractului colectiv pe care l-au negociat împreună, prin formularea unei cereri de intervenție forțată ori direct pe cale principală.
Instanța de fond a apreciat că declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale în acest moment nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme în această cauză sindicatul nu a fost introdus în cauză de către pârâtă.
Așadar, soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către instanță nu ar fi influențată în niciun fel de soluția dată de Curtea Constituțională cu privire la excepția invocată de pârâtă.
Tribunalul a mai constatat că pârâta este nemulțumită, în realitate, de forma actuală a dispozițiilor criticate, și anume de faptul că nu este reglementat și dreptul unității de atragere în proces a sindicatelor, ca parteneri de dialog social. În practica sa constantă, Curtea Constituțională a arătat că, în raport de dispozițiile art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992, aceasta se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată, fără a le putea modifica sau completa, declarând inadmisibile excepțiile care au vizat asemenea aspecte.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs pârâta, invocând dispozițiile art.3041Cod procedură civilă și arătând că instanța nu a remarcat temeinicia argumentelor ridicate în susținerea excepției.
Motivele de recurs sunt identice cu argumentele aduse în fața tribunalului cu ocazia invocării excepției de neconstituționalitate.
Astfel, recurenta a arătat că dispozițiile a căror constituționalitate o contestă încalcă egalitatea în fața legii a unității și a salariaților, care presupune egalitatea de arme juridice utilizabile în conflictele de muncă; dreptul la apărare al unității, al cărui exercițiu nu poate fi restrâns; caracterul obligatoriu pentru părți a convențiilor colective încheiate în urma dialogului social, care angajează partenerii de dialog și îi ține responsabili pentru rezultatele înțelegerii lor; rolul pe care trebuie să îl asigure sindicatele în sensul asigurării sociale, prin participarea obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt conflicte de interese sau conflicte de drepturi și indiferent dacă inițiativa rezolvării acestora aparține salariaților sau unităților; dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prin faptul că interzice unității să cheme în judecată sindicatele ca intervenienți forțați sau pe cale principală ca pârâți.
A susținut recurenta că există o incoerență legislativă în consacrarea rolului sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, întrucât există o diferență între regimul juridic al conflictelor de interese și al conflictelor de drepturi, în cazul primelor parteneri de dialog sociali fiind exclusiv sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi sindicatele nu au aproape nici un rol, ceea ce atrage imposibilitatea unității de a le introduce în cadrul procesual demarat de salariați.
Astfel, cu privire la conflictele de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a conduce negocierile colective din partea salariaților.
Pe de altă parte, în ceea ce privește conflictele de drepturi, în temeiul Legii sindicatelor nr.54/2003, sindicatele au dreptul de a promova acțiuni pe cale principală și de a interveni în procesele începute de salariați, inițiativa aparținându-le deci, în temeiul Codului muncii sindicatele pot doar să-i reprezinte, la cerere, pe salariați, inițiativa aparținându-le acestora din urmă, iar în temeiul Legii nr.168/1999 cererile pot fi formulate doar de către cei ale căror drepturi au fost încălcate, respectiv titularii drepturilor individuale, sindicatele neputând participa într-un proces declarat de salariați nici pe cale incidentală. Deci, calitatea procesuală a sindicatelor pe cale principală este negată, sindicatele neputând sta ca parte în proces.
Interesul justificat de recurentă este acela al posibilității de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele, pe marginea executării contractului colectiv pe care l-au negociat împreună, prin formularea unei cereri de intervenție forțată, ori direct pe cale principală.
Față de cele expuse mai sus, recurenta a concluzionat că există o legătură de cauzalitate între normele atacate și realitatea unei unități care, lipsită de dreptul minimal la apărare, trebuie să facă față dificultăților de ordin practic în cele peste 20.000 de dosare. Singurul remediu îl constituie declararea ca neconstituționale a textelor arătate mai sus, soluționarea acestui conflict de neconstituționalitate neintrând în atribuțiile instanțelor judecătorești.
Analizând încheierea recurată, în raport de critica formulată și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este nefondat.
Art.29 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.47/1992 reglementează condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanța, sesizată cu cererea de suspendare a judecății și de înaintare a excepției de neconstituționalitate, să o aprecieze ca fiind admisibilă și să o înainteze Curții Constituționale.
Astfel, excepția trebuie ridicată în fața instanței de judecată, de către una din părți sau, din oficiu, de către instanță și trebuie să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție din acestea, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate deja ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Curtea constată că, în speță, excepția de neconstituționalitate a celor patru articole de lege a fost invocată de către OMVE., care este parte în cauză, că excepția se referă la dispoziții din legi (Legea nr.53/2003, Legea nr.168/1999 și Legea nr.54/2003) și că respectivele dispoziții legale nu au fost declarate ca neconstituționale prin vreo decizie a Curții Constituționale, aspecte sub care excepția ridicată este admisibilă.
Curtea apreciază însă că, așa cum a reținut și instanța de fond, nu este îndeplinită ultima condiție, aceea ca dispozițiile din lege apreciate de recurentă ca fiind neconstituționale să aibă legătură cu prezenta cauză.
Astfel, cadrul procesual a fost stabilit între reclamantul și pârâta
Sindicatul din care face parte reclamantul nu este parte în acest dosar, el nefiind chemat în judecată de către pârâtă prin niciuna dintre formele prevăzute de Codul d e procedură civilă: ca pârât sau intervenient forțat (cerere de chemare în judecată a altei persoane ori cerere de chemare în garanție).
Intenția recurentei este de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor și apreciază că acest lucru nu este posibil decât prin declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale arătate mai sus.
Rezultă deci, că interesul recurentei-pârâte este viitor și că declararea, ca neconstituționale, a textelor de lege o va ajuta să atragă pe viitor în proces, sindicatul.
Curtea reține că declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale în acest moment nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme, așa cum am arătat mai sus, în această speță, sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta-pârâtă.
Așadar, soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către instanță nu ar fi influențată în niciun fel de soluția dată de Curtea Constituțională asupra excepției invocate de recurentă.
Ca atare, Curtea, la fel ca și tribunalul, concluzionează că, în speță, nu sunt îndeplinite toate condițiile reglementate de art.29 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.47/1992, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 februarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Tehnored.
4 ex./23.02.2010
Jud. fond: /
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada
